KorAP: Find »[drukola/base=scuipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...139 >

3,463 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

blând și o fericire de cer deasupra. N-ar mai fi plecat Mielu de la domnul Bică, ce să zic, cât e pământul. Numai că într-o luni, cam după lăsata-secului, se petrecuse un lucru care merita să te facă să scuipi pe lumea asta de rabdă atâtea strîm-băciuni... Tot trecând el prin Cuțarida, a auzit de la unul, de la altul că la rampă ar fi locuri de vânzare. Ce s-a gândit Mielu: de slugărit, n-o să-l slugărească pe domnul Bică

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
loc, nu fi prost! Ce rost are? - Cum ce rost are? 186 - Păi dacă ești gâlmă și nu știi că la femei credința e scurtă cât coada cîinelui! - Lasă-mă să mă duc să-i mai văd ochii, s-o scuip și să-i zic: Ptiu, curva dracului, da pe prostu ăsta cât o să-l mai ții? Gheorghe zâmbea cu gura lui veștedă. - Lasă, mă Piele, treacă de la tine!... Să fie și ea fericită! Așa e în viață, o dată păcălești tu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
prăvălie și dădea bună seara. Lucra la morgă, despuia morții, le făcea el cu dresuri, îi îmbălsăma, umbla-n om cum ai căta într-un raft. Cine nu-l știa? Era îndesat, cu priviri batjocoritoare, nu scotea mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârbă și-avea o vorbă a lui, de-o știau toți: - Bă, dacă dreptatea ar fi o sârmă, aș îndrepta-o eu! Să fi avut cincizeci de ani, da nici nu-i dădeai, deși albise devreme. Obrazul - proaspăt

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mai mult... La urmă, 1-a îmbrăcat ovreiul și pe Sandu. La el a mers ușor, că mai purtase. Știa cum se stă picior peste picior și cum se umblă ca domnii. 195 Nicu-Piele se văietă: - Nu poți nici să scuipi în trențele astea! Au ieșit pe la prânz și cu câte un palton de împrumut pe ei, călcând rar. Încă rîdeau: - Cum îti vine, Paraschive, jantilicu ăsta? - Să n-am spor dacă nu semeni cu Mafoame, ăl de dă găuri în

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Foaie verde firul ierbii, Of, of, Leano, Păi, mă sui pe dealul Cernii, Of, of, Leano, Unde cântă puiul mierlii, Of, of, Leano, La mfndra cu ochii negri... Nea Mihalache Tobă a scos o sută și-a lipit-o cu scuipat de fruntea guristului. - Așa, mă, suferă! Piculeață a lăsat ochii în jos și-a schimbat-o: De-ai fi om și ai pricepe Dragostea de unde-ncepe, De la ochi, de la sprfncene, De la buze tinerele, Și-apoi, lele, lele, lelișoară, Ochii tăi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
o dată cu sete: -Na! Javra a icnit, dar omul nu s-a îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Aglaia ieșise din bordei și se ruga de bărbat să nu-l ucidă. Degeaba, sângele câinelui înroșise zăpada. - Ce făcui? scuipase gunoierul. Și, de necaz, a plecat la Stere să se îmbete. Altfel, nu făceau nici un rău jigodiile. Mai croiau vreun crac de pantalon, mai murea câte unul otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei... Întâi le apuca un

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
de la unu puțin, de la altu puțin, află restul. Așa e meseria. Pe mine, când m-au prins ultima oară, n-am scos un cuvânt. Am făcut pe Mutu de la Manutanță... -La auzit Sandu. S-a strâmbat la el și-a scuipat în râs. - Iar vorbești, hahalera dracului! Se laudă, Paraschive, nu-l asculta! Ăsta, numai gura-i de el! Cum ia o dușcă de basamac, începe să taie piroane. Mă mir că nu ți-a spus cum a furat el în

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pe ei. În zori, hoții au auzit motoarele mașinilor păcănind pe drumul Cuțaridei. - Scăparăm! a oftat Sandu ușurat. Toată primăvara au bătut Grantul și rampa de mărfuri. Gheorghe înainte, cu mâinile în nădragi, Sandu, pestriț și bocciu, trențăros și desculț, scuipând cu râvnă într-o parte, pe urmă ucenicul, golaș și ușchit, numai într-o cămașă, ținîndu-și din când în când pantalonii legați cu o sfoară și, la urmă, starostele, șiștirit, abia scăpat din brațele Didinei, ca după o moarte, ostenit

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
clă-tinîndu-se, rezemată de brațul lui Bozoncea. Pe ochi îi apăsa încă privirea ascuțită, verde a celui tânăr. Sandu râdea de Gheorghe. Acesta nu se dăduse* în lanțuri. - Ți-e frică, Treanță, ai? Tu în pat o să mori! zise, și-l scuipă între picioare. Codoșul înjură, spunând că are amețeli când se urcă în drăcoveniile acelea. Și, pe urmă, în timpul ăsta, mai învîrtise câte ceva, să aibă de buzunar. Sub niște șopruri, alături, pocneau puștile și tinichelele. Poligonul de dat la semn avea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
1-a frecat de pantalonii lustruiți și a tras un fum adânc în piept. - Cum e, Treanță? întrebă Paraschiv. - Rău, vai de oasele noastre, ni le paradesc ăștia! își șterse sângele de pe ochi. - Te doare? - Nu că sânt obișnuit... și scuipă în dușmănie. Las', că ieșim noi de-aici! Celălalt tăcea. Nu simțea nici o frică. Numai o mânie grea îi ținea inima. Îi fusese rușine să treacă bătut pe sub nasul negustorilor. Asta nu le-o ierta el așa de ușor. Ăl

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
milă. Pe Treanță îl pălise cu cizma în boașe. Bătrânul căzu pe dușumea, gemând. - Aoleu! Aoleu! - Scoal', că te fărîm! - Dom' șef, mor! mor! se tăvălea hoțul. - Ia-l! strigă comisarul la sergent. > Paraschiv se ținea cu mâna de fălci. Scuipă pe dușumea un dinte rupt și-l cuprinse o ură oarbă și neputincioasă. Presarul se duse iar la fereastră.. Gheorghe tot mai gemea, ținut de subsori de sergent. - Du-i la pivniță! porunci în cele din urmă. Las', că se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau muierile, înghioldindu-le spre camioanele deșertate. Făcuseră focuri alături, și fumul atârna destrămat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai rămăsese o creastă

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
degetul mic i-a tras afară cravata din flanelă. Titi Aripă avea o cravată de mătase, 277 mândria lui de pește. S-a îngălbenit tot, de ziceai că dă moartea-n el. A vrut să spună ceva. Bozoncea 1-a scuipat drept în gură. De unde se găsise și el să fure! Asta nu putea să i-o ierte Stăpânul. De atunci nu-l mai văzuse nimeni pe tăinuitor. Sandu zicea c-ar fi auzit că s-a spânzurat, dar lui Nicu-Piele

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bomboane, se ștergea la gură cu mâneca hainei zdrențuite și, când se sătura, se ridica, își sălta toporul pe umăr și pleca. A doua zi după trecerea lui prin mahala, muierile vedeau în câte o poartă drapelul negru al morților. Scuipau în sân și murmurau: - Iar a trecut Tudose! Baba Tinca se jurase pe ochii din cap că-l văzuse la Sfânta Vineri când ieșise dintr-un cavou. - Doarme cu morții, soro, ăsta-i Ucigă-l toaca! Spărgătorul de lemne o

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Nu, că să mă ia Ala! Baba Lixandra își pusese mâna pâlnie la ureche și întreba pe Tinca: - Ce zice? Ce zice? - Zice că s-a certat cu a lui Banculea... . - Atunci nici eu nu m-am lăsat. O dată am scuipat-o-ntre ochi și i-am dat cu huideo! - Bine-i făcuși! râdea Chirița veninos. 291 Bătrânii stăteau pe scaune privind mortul, Gogu, nemișcat, țeapăn pe o masă. Muierile nu mai terminau: - Da taci, că muri acum, soro, spunea Tinca

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
că n-o să-i tihnească mortului somnul! - Morții cu morții, viii cu viile! a mormăit Țuluc. Babele șușoteau în capul mesei, amețite puțin de vin: - Ei, a scăpat și ea, mititica... - Cum a scăpat, coană Tinco? Marghioala a lui Mială scuipă niște oase mici în farfurie, își clăti gura și mîrîi: - Ce știți voi, proastelor?! O bătea... - Cine-o bătea? - Ce zice? Ce zice? - Taci acolo, că ne-aud ăștia, neamurile lui! o îmboldea Chirița pe Lixandra. - Cine s-o bată

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mâncare la schele. Salahorii le pândeau pe după grămezile de nisip. Șuierau printre dinți: -PstîFată! Le dăduseră țâțele. Se făceau că n-aud. - Fată! A lui Tuluc! Mă, frumusețe de județ! Ele, de loc. Fugeau. - Dar-ar boala-n ochii tăi! scuipau hăndrălăii. Când se măreau, așteptau lucrătorii în drum, să se înghesuie cu ei, rizând și spunând de ale lor. Mai venea câte una plină de sânge acasă. Ședea ascunsă, să n-o vadă nimeni. Se spăla și se culca furiș

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
nu m-ai așteptat? a mai întrebat Stere cu teamă și furie în glas. După un răstimp, Voica a ridicat ochii la el. - Păi, tălică azi ești, mâine te duci, și mie-mi trebuie bărbat în fiecare zi... Cârciumarul a scuipat cu obidă-n țărînă: - Curvă! Să-mi dai salba și cerceii de ți le-am luat! Și până să mai spună muierea ceva i-a tras galbenii de la gât. Voica îl privea prostită. Darurile nu se iau înapoi nici la

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vreme cumplită, să-i cânte de acolo Veșnica pomenire, că-i suise, ce erau să facă? Cine ar fi scăpat de mânia lui Picu Calată, mățarul de la Coada Dristorului, când apuca un pahar mai mult și le lipea sutele cu scuipat pe frunte și le cerea să-i zică: Cine n-are dor pe lume... Lăutarul nu se odihnește în lumea asta, trebuie să îngrijească de suflete. Iarna era timpul lor! Cum împrimăvăra, slăbeau, se făceau ca foița, împușcau francul. Aveau

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se uita, strângând din dinți. Ăl bătrân îl certă pe Paraschiv: - Nu pricep, de ce pângărești tu toate lucrurile? - Gura, hodorogule, ce, ți s-a urât cu binele? Să nu-mi umbli cu șahăr-mahăr... Fac ce-mi place, m-auzi? Și scuipase cu scârbă. Pe urmă spusese mai înbunat: Lumea asta-i o hazna, Treanță! Mie omu mi-e dușman. Să nu-l văd... Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază. - Râzi, bă, rîzi! Bătrânul necheza: - Hî, hî, hî

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
de supărare multă Mi-a căzut lumea urâtă, Și de amărft ce sfnt, Nu văd iarba pe pământ Și soarele luminând... Mînă-mică avea fata udă de lacrimi și nu mai spunea nimic. Paraschiv 1-a ridicat de gât, 1-a scuipat între ochi și i-a înfipt cuțitul. Când 1-a simțit moale, gemând numai ușor, 1-a zvârlit la pământ, cu scârbă. Didina a sughițat înspăimîntată și Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit. Armonistul a ieșit

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

întăritoare din ce nu e plenitudine de rău, durere și mâhnire. Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălțimi și amețeli. Tot așa o pasiune ce nu-și extrage tăria din umbrele vieții. În scuipat, în gunoi, în tina anonimă a ulițelor zace un izvor mai curat și nesfârșit mai rodnic decât în împărtășirea blândă și rațională din viață. Avem destule vine prin care să urce adevărurile, destule vine în care plouă, ninge, bate vântul

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
veșnicie. Și oamenii care mor în ea sânt singurele punți spre absolut. Când totul înflorește, muritorii devin voluptuoși ai stingerii, ca să salveze periferia metafizică a primăverii. La-nceput a fost Amurgul. Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe și crinii ar deschide un bordel. Atât bucuria, cât și veselia înviorează, dar una spiritul și alta simțurile. - A vorbit cineva de veselie în mistică? S-a auzit vreodată de vreun sfânt vesel? Dar bucuria însoțește extazul și învecinează cu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
madone. Blestemul e un act religios; bunătatea, unul moral. Știm noi prea bine că morala nu-i decât aspectul cetățenesc al înclinării noastre spre Absolut!) Din fierberea duhorilor lăuntrice se ridică aburi avântați spre azur. De simți nevoia, aruncă un scuipat spre aștri, ești astfel mai aproape de măreția lor decât zărindu-i demn și cuviincios. O balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi au pete de azur ce compromit monotonia albastră a inocenței. Ceea ce de obicei

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
el constituie o notă originală de o ciudată semnificație. Nu este popor care să-și priceapă mai bine insuficiențele și care să simtă o mai rară voluptate de a și le mărturisi la fiecare ocazie. Este o autodenigrare colectivă, "un scuipat în sîn" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat și fără conflicte, pentru ca la alții - la cei puțini - să devină sfâșieri. "A fi romîn", să nu fie oare o evidență plăcută? Este sigur că

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]