41,020 matches
-
blocau drumul. Alt chelner i-a ieșit În cale cu o tavă, de data aceasta erau pahare aburite cu o băutură galbenă ca mierea. Acela s-a oprit nu departe, ezitând. Adam a priceput că nu se hotăra să-l servească. Arăta ca unul venit din insule, s-a gândit el, poate chiar din Perdo. Se vede că-l Întâlnise pe undeva și-l recunoștea. Băiatul s-a uitat la el insistent, apoi spre picioarele lui, scrutându-i Îmbrăcămintea Înainte de a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și-a dat seama de Încă ceva. În hol intraseră câțiva soldați, se Împrăștiau În toate direcțiile, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Împreună cu ei era chelnerul care-l privise pe Adam ceva mai Înainte, cel care voise să-i servească un pahar și care acum arăta cu degetul În direcția barului Batik. Soldații se săltau să Încerce să vadă prin mulțime. Adam și-a pus bărbia-n piept, și-a dat seama că pe el Îl căutau. Ceva mai mulți
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
o ia în serios și-i relatează jumătate din istoria familiei, cu nepoți, cuscri, nași, verișori, cumetre. Carmina pufni în râs și, conștientă că nu e singură pe trotuar, își ascunse fața între gulerele pardesiului. Prima oară când i se servise replica, fusese șocată, copleșită de jenă, îi venise să se dizolve în stofa canapelei și să dispară pur și simplu din peisaj. Înainte de a intra pe ușa gării, aruncă o privire în urmă. Alexe rămăsese acolo, pe terasa cofetăriei, sorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de delicat. Cele două femei păreau vădit jenate, dar încântate totodată, de ploaia de complimente ce se abătuse asupra lor din gura gazdelor, un tir fantastic, copleșitor, imparabil, o ploaie de amabilități, un izvor nesecat, inepuizabil, grindină. În timpul acesta, Nina servi tort cu frișcă, banane și ananas, și lichior de portocale și după cum lăudau gustul, aroma, finețea, forma, Carmina înțelese că acele bunătăți fuseseră preparate chiar de mâna mai vârstnicei lor musafire. Femeia venise în casa profesorilor Alexe să le ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
El era prins în altă cârdășie și a fost prevenit: vezi că pică regimul. Și cine îl putea convinge de acest adevăr când aparențele păreau fier beton? Mănăstire într-un picior, ghici ciuperca ce-i. Și pe ăsta mi-l servești tu înainte de micul dejun ca să-l înghit cu pioșenie ca pe sfânta anafură? Puah, întări Nina, în semn că ea nu voia să înghită anafura care i se servea. El ar fi vrut să fie, mă, ca hopa Mitică, cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un picior, ghici ciuperca ce-i. Și pe ăsta mi-l servești tu înainte de micul dejun ca să-l înghit cu pioșenie ca pe sfânta anafură? Puah, întări Nina, în semn că ea nu voia să înghită anafura care i se servea. El ar fi vrut să fie, mă, ca hopa Mitică, cade jos și se ridică. A profitat înainte, iar acum dă din coate și vrea nici mai mult nici mai puțin decât să intre și în ierarhiile pe criterii morale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
priză computerul și lucră până la prânz fără întrerupere. Atunci se ridică și merse la cantină. Trebuia să mănânce, ce naiba, nici așa să trăiască cu aer, abonamentul la cantină ar trebui să fie obligatoriu! Cât timp așteptă la masă să fie servită, avu de două ori senzația că leșină din pricina mirosului, a foamei. Pe scaunul din față era o femeie trecută de 50 de ani, aștepta și ea cu ochii în gol avea un aer foarte nefericit. Mai era o pereche, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe Carmina, ridicându-se de pe scaun și executând cu degetul mici cerculețe pe documentul de pe birou. Regret foarte mult n-o am decât pe asta, e deja folosită pe-o parte, îmi pare tare rău că nu pot să vă servesc, vă rog să mă credeți, eu... nu vă supărați dacă, cu multă plăcere, știți, v-aș fi servit. Nu-i nimic , mă gândeam că poate aveți vreo rezervă. Nu, nu, e singura, vă dau cuvântul meu, vă rog să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mult n-o am decât pe asta, e deja folosită pe-o parte, îmi pare tare rău că nu pot să vă servesc, vă rog să mă credeți, eu... nu vă supărați dacă, cu multă plăcere, știți, v-aș fi servit. Nu-i nimic , mă gândeam că poate aveți vreo rezervă. Nu, nu, e singura, vă dau cuvântul meu, vă rog să mă credeți. Îmi pare tare rău că... Plecă în altă parte, la investiții, o încăpere mică unde erau numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se cârâie. Atunci când îl așteptau să vină de la slujbă și-l auzeau scoțând acel zgomot din gât, mama le spunea fetelor: auziți-l, vine cârâind. Acum mama era de fapt alertată, uite-i, plecau cuscrii, fuseseră la ei în casă, serviseră masa, cuscrul hă,hă,hă, cuscra la fel, plecau cu o geantă plină de lucruri de ale Elenei și nu se stabilise de fapt nimic, când, cum se căsătorește Elena, cum plecau așa cu lucrurile Elenei în geantă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mână spre casă. Hai, hai, hai, repeta, din când în când își afunda nasul pistruiat în buchetul de toporași. Se emoționase. Ce mă bucur că ai venit! Mă plictiseam la greu! Câteva minute mai târziu, după ce soacra Elenei le servise cu cafea și dulceață, etalându-și serviciile scumpe, consideră că sosise momentul să le lase pe cele două surori singure, să poată sporovăi în voie, de-ale lor. Constatară, jenate, că nu prea aveau ce să-și spună. Elena întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își freca palmele de mulțumire, mai strecura câte o șopârlă, aparent imparțială, de dragul diversiunii, de obicei oaspetele o lua de bună, se agăța ca înecatul de fraza ei care părea să-i vină în sprijin, ea îl încuraja, îi mai servea o replică, parcă îl împingea cu umărul către locul dorit. Alexe para, amuzat că rivalul mușcase din nadă, nu exista nici o problemă la care să nu găsească o ripostă caustică, se mai hărțuiau fără vlagă o vreme, parcă în silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acasă doar Nina, am prins-o într-o dispoziție excelentă. Mi-a citit dintr-o piesă de teatru la care lucra, m-a asigurat că nu obișnuiește să facă una ca asta și am crezut-o pe cuvânt, m-a servit cu lichior. Nici nu mi-a trecut prin minte să-i fac curte sau mai știu eu ce alte chestii, vorba aia, soția prietenului meu, nu? Pe urmă a venit Alexe, m-a privit foarte urât, mi-a servit câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a servit cu lichior. Nici nu mi-a trecut prin minte să-i fac curte sau mai știu eu ce alte chestii, vorba aia, soția prietenului meu, nu? Pe urmă a venit Alexe, m-a privit foarte urât, mi-a servit câteva pase sarcastice. Ce-o fi vrut, să nu intru în casă în absența lui, n-am înțeles, doar mă invitase Nina, chiar foarte insistent, n-a avut nici un moment de ezitare, ceva din care să pricep că se eschivează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
supoziție, Alexe atacă numai în puncte pe care le știe vulnerabile, și-a creat o tactică de atac diabolică, vede că dă roade și rămâne pe poziție, devine invincibil, își apără terenul. Care teren? Terenul lor, al lor. La ce servește lupta? Nu-i luptă, e joacă, își atrag victimele, le creează iluzia că sunt mai presus decât alții și în momentul în care le consideră suficient de atașate, le atacă cu aceleași mijloace puse la dispoziție anterior, pentru desființarea altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dinainte de a se fi născut. Pe urmă le dă drumul în lume, așa TREJI, cum sunt, îi lansează în viața de zi cu zi după ce le-a inoculat în conștiința lor ideea neîncrederii în sine, în sistemul de valori. Le servește la ceva soților Alexe această manevră? Poate doar îi amuză. Vor să vadă cum victimele lor se zbat cu ultimele forțe să le demonstreze contrariul, cum renunță apoi, renunță definitiv la ideea de a mai scoate capul. Se auzi strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
reveni în cameră, așeză în fața Carminei ceșcuța de cafea. Broderia de pe masă, în ton cu mobila era atât de plată și de neclintită, așa plină de praf cum se afla încât aveai impresia că intrase, se înglobase în țesătura lemnului. Servește, drăguță, o îmbie gazda cu voce groasă și se instală pe un scaun apropiat, își aruncă un picior peste altul. E proaspătă, mai spuse, acum am râșnit-o, nu merge drăcovenia aia prea bine, râșnește cam mare dar ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu ochii lor niciodată, despre tehnici și procente, dolari, franci. Cu o memorie fantastică a cifrelor tatăl dădea date despre distanțele geografice, viteze în kilometri ale supersonicelor, cantitatea de oțel folosită pentru ridicarea unui bloc turn. Ștefan nu-i putea servi decât generalități, în casă domnea o atmosferă foarte încinsă și când mama a făcut loc pe scaun farfuriei cu plăcinte "poale în brâu", fierbinți și aromate, Elena a exclamat înviorată, ah, în sfârșit și, voit delicat, cu degetul mic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cornuri cu mac. Servieta lui, burdușită, o puse acolo, pe masă, să fie în ochii lui, avea acte în ea, nu glumă, avea și două mere uriașe pe care Monica i le pusese acolo din dragoste pentru dânsul. Fata care servea în local se mișca greoaie de la o masă la alta, abia târându-și papucii, era foarte plăcută atmosfera, i se părea chiar, lui Viorel Angelescu, că aude foșnetul capotului nevestei lui. Mânca încet savurând cu răbdare fiecare înghițitură. Când își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui să se înțeleagă că, totuși se mai putea discuta. Băieților, firește, nu le scăpă una ca asta: Cum să nu, domnul... A urmat o tatonare reciprocă în care vreme ițele se urzeau. Așezați la masă, în bucătărie, s-a servit mai întâi votcă în niște pahare zdravene... Pentru dumnealui, șeful, da, desigur... un păhărel, nu mai mult, hai, două, eu cu inima, ce-i glumă, cum să nu înțelegem? Pe aragaz sfârâia un cocoșel, jumulit în mare grabă de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
obrazul. Dădu o singură amendă și aia ușoară, ca să aibă el inima împăcată că n-a zăbovit degeaba. Nu era el, Viorel Angelescu, om cumsecade? Nici gospodina, uite, nu are mâini de lepădat, observă el grav, o urmărea cum îi servea, avea o distincție anume, parcă spunea la fiecare gest, asta așa, aia așa, îi plăcea de ea. Își imagină cum o ia seara bărbatul să se culce cu dânsa... Dar între timp își dădu seama că uitase care era soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
copilul Elenei, despre Ștefan care urma să-și cumpere mașină. Și apoi erau așa de mulțumiți de viitorul ei mariaj încât nu îndrăznise să-i descumpănească, să le paseze îndoielile ei, să-i încarce de griji... A doua zi a servit ceaiul împreună cu tatăl, ei, doi, singuri în camera mare, de o parte și de alta a mesei. Sufletul bărbatului era atât de deschis și de ușurat încât făcea să emită o ambianță plăcută, străină ei. Dintr-o dată i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
următoarea zi, când a sosit Ovidiu, s-a bucurat să-l revadă. Deja își luase porția de seninătate, lucrurile se repetau cu exactitate, nu avea nici o carte de citit și totul începea să semene a monotonie. Pe Ovidiu l-au servit cu o cafea naturală, i-o dăduse Elena mamei, să fie acolo pentru "fețele subțiri", îi spusese. Tatăl a adus din nou coșulețul împletit din nuiele plin cu struguri. Ovidiu a ocupat același scaun ca la vizita anterioară, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la primul etaj, cu balcon. Din păcate nu ne poate servi decât cu o conservă de pește, pâine și bere. Haidem! Era încântat. O ducea de umăr. Pietricelele scrâșneau sub tălpile lor, făceau un zgomot asurzitor în liniștea nopții. Mirosea plăcut a beznă și a apă. Urcară trei trepte sub formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tine. M-am cam săturat să tot fiu ținut din scurt, să fac slalom printre interdicții. Undeva în adâncul pădurii se auzi un strigăt de animal. Cine știe câte drame se petreceau la un pas de ei, acolo, în pădure. Să vă servesc aici pe terasă? Se auzi vocea cabanierului. Ședea în pragul ușii cu tava în mână, cu ochii pe jumătate plecați. Da, da, vă rog. Omul așeză tava în mijlocul mesei de răchită, fără nici o ceremonie, se îndreptă de șale. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]