6,711 matches
-
cât și inițiatoarea proceselor de supraviețuire prin simulare în conjuncturi în care se înregistrează evoluția mutuală dintre uman și mașinal. Compenetrarea dintre materie și spirit (vezi Weibel, 1990Ă se dovedește a fi dezideratul „ultim” al vieții sintetice: fie că dorește simularea vieții așa cum este aceasta, fie că aspiră la sintetizarea vieții așa cum aceasta ar putea fi, viața artificială urmărește redefinirea viului în termenii codului ordinatorului. Organismele, deopotrivă cele naturale și cele sintetice, sunt privite drept o procesare de informație, genetică și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al practicii. În cadrul întâlnirii dintre aceste două mașini se formează fluxul „dorinței” mașinice, flux specific „mașinilor dezirante” și care presupune atât subzistența conexiunilor cât și prezența afectelor care intră în interacțiune, relaționând și multiplicând sistemele, corpurile, forțele. Dacă la Baudrillard simularea este un principiu destructurant al lumii și al realității, la Deleuze și Guattari interconectarea este un principiu structurant într-un univers al destructurării și al destabilizării. Ansamblul mașinic nu este conceptualizat, în această orientare, nici din punct de vedere mecanicist
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ca un sentiment și ca o experiență subiectivă (vezi Jamison, 1994, despre „spațiile contradictorii” ale plăcerii și ale seducției cyborgiceă, cât și în forma unei materialități contingente în relația uman-computer. Diverse căi seducătoare, inclusiv în înțelesul baudrillardian al seducției în simulare, adesea paradoxale, provocând deopotrivă atracție și repulsie, fascinație și spaimă, contribuie la emergența dorinței cyborgice de conexiune într-o rețea a fluxurilor viscerale, sociale, comunicaționale etc. sau de fuziune într-un sistem om-mașină al întreruperilor și al reluărilor continue. Raportarea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în lume” este considerată ca fiind amenințată de sintagma „prezență electronică”. De asemenea, virtualul este socotit necorporal și nematerial, prin aceste caracteristici negându-se caracterul fizic și trăirea vie specifice trupului, dar și substanțialitatea concretă a lumii și preferându-se simularea corpului și dezrădăcinarea subiectivității în cadrul realității virtuale. Teoreticiana pune în opoziție subiectul realității fizice (material și concret situat în lume, senzorial și corporală și subiectul virtualității (dispersat, destrupat, descentrată, însă această viziune maniheistă nu face decât să perpetueze un discurs
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
unui organism hipervizibil, fragmentabil și recombinabil, posibil de multiplicat și de dispersat în rețea sau în laboratoarele tehnologiei virtuale, în propaganda partidelor politice sau în cea a grupurilor de interese economice. Relevarea interiorului trupului prin tehnologii ale imaginii medicale și simularea, captura și recrearea acestuia în cyberspațiu produc, pe de o parte, vizualizarea și circulația informațiilor despre boală și mortalitate, iar, pe de altă parte, un vis al nemuririi umane împlinit în corporalitățile cibernetice, un soi de corporalități care mijlocesc cu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a „cărnii digitale”, acest proiect are în vedere regândirea proprietății personale asupra corpului deopotrivă în viață și după moarte, în realitatea fizică și în spațiul numeric, ridicând întrebări, nu doar ontologic-medicale, ci și sociale, politice și etice. Proiectul construiește două simulări digitale tridimensionale ale unui corp de femeie și respectiv de bărbat, accesibile pe Internet, în scopul explicit al analizei medicale, al disecției și al reanimării virtuale. O serie de alte finalități ale inițiativei au apărut pe parcurs, de la posibilitatea controlului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Texas, executat în 1993 la cei 39 de ani ai săi, și-a donat trupul științei, devenind după moartea sa „specimenul anatomic ultim” și „trăind” veșnic pe Internet. Astfel, cadavrul său a fost digitalizat, fiind „bărbatul vizibil” al proiectului, pentru simularea corpului masculin și oferit drept un model anatomic accesat pe pagină Web sau pe CD-ROM („Body Voyage”, publicat de Time-Warneră, fapt care adaugă o serie de dileme în ceea ce privește procesualitatea specifică pentru acțiuni de tipul „a supraveghea și a pedepsi”. În
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
digital pozitiv (de informare, învățare și tratareă, cât și semnele de îngrijorare evidențiate de Visible Human Project. Pe de o parte, umanul devine „vizibil” în realitatea virtuală în urma digitalizării sale, punându-se problema atât a nemuririi, a resurecției eterne prin simulare (corpul este animat să pară „viu”Ă, cât și a posibilității întreruperii premature a vieții biologice. Pe de altă parte, ființa umană „vizibilă” a cyberspațiului poate fi accesată oricând ca o mostră „vie” supusă documentării publice, însă prin chiar „vizibilitatea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
informației pseudoimateriale din cyberspațiu: avatarul. Termenul de avatar este preluat în cybercultură din mitologia indiană unde are înțelesul de corp temporar al unui zeu care vizitează pământul, încarnându-se sau manifestându-se în lume. În tehnocultura actuală, avatarul are semnificația de simulare a corpului uman digitalizat, situat la interfața computerului și poate fi caracterizat ca un alterego al ființei virtuale. Spre deosebire de înțelesul etimologic al cuvântului avatar, în cadrul căruia identitatea esențială este echivalată cu cea imaterială, perenă și spirituală, iar întruparea este un
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Experiența individuală a folosirii computerului devine un mediu de construire a identității. Turkle (1995Ă observă cum oamenii învață să se simtă confortabil în legătură cu coexistența dintre ei înșiși și mașinile inteligente și să accepte o nouă perspectivă a eurilor adaptate „culturii simulării”, așa cum este aceasta diferențiată de „cultura modernistă a calculării”. Într-adevăr, procesul transformării psihologiei utilizatorilor de ordinatoare a început la începutul anilor ’80, în America, și în anii ’90 în restul continentelor, concomitent cu răspândirea computerelor personale. Distanța tradițională om-mașină
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umană nu se poate lipsi de corpul situat în realitate. Ambele identități, digitală și fizică, trebuie explorate, una cu ajutorul celeilalte, întrucât prin intermediul subiectivității simulate online utilizatorul-avatar își poate redefini subiectivitatea fizică din lumea reală. Corpul fizic este prezent în toate simulările identitare ale Internetului și nu poate fi negat, chiar dacă intră în imaginarul unor forme hibride. Turkle (1995Ă analizează Internetul din perspectiva vulnerabilă a identității umane ca „laborator social” postmodern în care se experimentează reconstrucțiile sinelui: „euri multiple” metaforizate drept „ferestre
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pe principiile sistemului hipertextual. Departe de a urma traiectoriile prestabilite în mod dual (de tipul înnăscut-dobândită din cadrul biodeterminismului, identitățile virtuale se inventează în diverse singularități corporale. Fiind în parte obiect, în parte subiect, avatarul este atât o imagine sau o simulare, cât și o subiectivitate întrupată, trăind, în mod fenomenologic, în spațiul virtual. Locuind la interfață, este o aproximare și o interpenetrare, un intermediar între ființa umană și mașină. Depolarizând interiorul și exteriorul, adâncimea și suprafața, el intră în relație cu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
face valoarea în cyberspațiu în momentul în care nu mai este conotată negativ, ca lipsă sau ca absență, ci este promovată în mod activ și creativ: dincolo de hegemonia aceluiași care își pretinde autenticitatea, se întinde subversiunea diferitului care își admite simularea (în înțelesul deleuzian, mai degrabă decât baudrillardiană și devenirea. Nefiind nici absență, nici prezență, ci o concatenare a amânduroura, subiectul avataric se lasă condus de acțiune, dorință și imaginație, în timp ce își examinează mărginirile umane și se intersectează cu produsele și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
generate de calculator în timp real ale persoanelor reale implicate în lumile virtual-sociale ale rețelei. Mai mult, artista Nancy Burson creează, la sfârșitul anilor ’80, un soft de computer prin intermediul căruia o fotografie a unei persoane se transformă într-o simulare virtuală a figurii individului respectiv după trecerea timpului, mărturisind despre procesul de îmbătrânire. O altă artistă, Rebecca Allen („Steps”, 1982, „RABL”, 1985, sau „Musique Non Stop”, 1986Ă, realizează modelizări ale trupului și ale chipului uman. Încercări de simulare a umanului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
într-o simulare virtuală a figurii individului respectiv după trecerea timpului, mărturisind despre procesul de îmbătrânire. O altă artistă, Rebecca Allen („Steps”, 1982, „RABL”, 1985, sau „Musique Non Stop”, 1986Ă, realizează modelizări ale trupului și ale chipului uman. Încercări de simulare a umanului, inclusiv în dimensiunea expresivă a chipului sunt demarate, de asemenea, de către Philippe Bergeron și Pierre Lachapelle („Tony de Peltrie” 1985Ă sau Catherine Ikam și Louis Fléri („L’Autre”, 1992, „Elle et la voix”, 2000Ă. Pe de o parte
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Artă Contemporană din Lausanne sau „Foreign Body/Corps étranger”, din 1995, de la Whitney Museum. Exemplele pot continua pentru a sugera diversitatea și multitudinea expresiilor relației dintre imaginea virtuală și corporalitate. Raportul reversibil dintre iconul cibernetic și trup este complex, de la simularea avatarică a corpului reconfigurabil în sens deopotrivă tehnologic și postmodern la cyborgizarea individului și la mutația transgenică. Prin medierea interfeței computaționale, subiectivitatea și corporalitatea se imagine/ază, ajungând până la performările postobiect care mizează pe mișcarea imaginii trupului în contexte virtuale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și carnavalescă a fluidelor și a dorințelor corporale fie în ipostaza de activism social și politic împotriva spectacolului și a comodificării. De asemenea, aceste direcții nu mai pătrează distanța dintre corp și imagine, dintre fenomenologic și mecanologic, dintre realitate și simulare ori dintre organic și tehnologic. De asemenea, prezența și absența sau interioritatea și exterioritatea devin procese comunicabile. Practicile corporale și identitare ale subiectului uman sunt relaționate impulsurilor electronice, iar tehnologiile vizualului remodelează fizionomia umană în diverse sensuri, de la reprezentările imaginilor
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pentru artiștii virtualității, corpul este interfața intermediară dintre imagine și realitate și concurează cu atotprezența informației numerice. În mod analog cu fenomenul hipervizibilului, corpul devine un hipercorp, un corp înscris în regimul hiperbolic al reprezentării, sau, mai bine zis, al simulării. Corpului i se aplică diverse tratamente artistice, fie pentru a demonta clișeul imaginii, fie pentru a face tangibilă irealitatea bazelor de date, fie pentru a intra în paradigma globală a „videologiei”, ca să folosim terminologia lui Manolescu (2003Ă. Mai degrabă decât
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
atât ontologice, cât și sociale. Deopotrivă concretizări ale biologiei și ale informaticii, entitățile virtuale contribuie la convergența fenomenologiei (a umanului integrat în spațiu în mod perceptiv și actanțială și a mașinismului (a conectivismului de tipul „mașinilor dezirante”Ă, a culturii simulării cu tehnoștiința materialității. O perspectivă postumană moderată va putea permite conviețuirea punctelor de vedere merleau-pontyene, deleuzo-guattariene, baudrillardiene și transumane într-un spațiu al diferențelor și al hibridărilor, al tensiunilor existențiale și epistemologice, culturale și sociale. De pildă, fenomenologia poate contrabalansa
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ca practică existențială. Trăsături umane precum intenționalitatea, autonomia sau angajarea sunt atât ilustrate și perpetuate în realitatea virtuală și în cyberspațiu, cât și dezrădăcinate, transmutate și inversate în mod postuman până la limita „corpului involuntar” (vezi Stelarc în primul capitolă, a simulării și a hibridizării. Virtualizările corpului aduc identitatea umană în pragul postumanului, de la o existență ubicuă în rețea, care destructurează frontierele spațiului, sau teleprezentă în experiența telerobotică care fluidizează granițele corpului, până la transplanturile medicale și protezele care transparentizează interiorul organic și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
virtualizare. Această perspectivă a postumanului nu consemnează distrugerea ființei umane, ci întrepătrunderea corpului uman de tehnologie cibernetică cu scopul evidențierii materialității corporale deopotrivă ca tehnologizare și încorporare: „În postuman nu există diferențe esențiale sau demarcații absolute între existența trupească și simularea computerizată, între mecanismul cibernetic și organismul biologic sau între teleologia robotică și țelurile umane” (Hayles, 1999, p. 3Ă. Informația tehnologică care virtualizează umanul la interfața computerului nu poate fi într-adevăr separată în mod ontologic de substratul material al corporalității
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în dimensiunile destrupate ale unei lumi ghidate de principiile minții și ale gândirii. Mai mult, subiectivitatea și îndoiala de tip cartezian pot funcționa nestingherit în dimensiunile globale ale rețelei Internet: ceea ce omul crede a fi realitate nu este decât o simulare digitală a unui „spirit” malițios, care intenționează să inducă umanitatea în eroare. Aceste concretizări discursive neocarteziene completează o perspectivă a ontologiei virtuale ca o încununare a proiectelor iluministe de raționalizare și de separare minte-corp (vezi Penny, 1994, pentru înclinarea balanței
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
într-un corp artificial desprins de constrângerile corpului organic fragil. În sprijinul acestei idei, Moravec propune un procedeu prin care un robot al chirurgiei creierului, echipat cu bilioane de senzori nanoscopici electrici și chimici, scanează creierul uman și realizează o simulare computerizată a tuturor proceselor chimice și electrice caracteristice creierului. Mai mult, argumentează că acest program al computerului ar putea fi ulterior copiat în „creierul” mecanic al robotului. Transferul conținutului creierului uman în creierul sintetic al unui robot ar echivala cu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
creierului în mod literal-material. Pe de altă parte, mașinile informaționale devin, în perspectivă transumanistă, „copiii minții” (mind childrenă noastre prin argumentul că acestea există în corpurile (suporturileă materiale umane. Mai mult decât atât, teoreticianul postulează posibilitatea existenței exclusiv sub forma simulării corporale sau a minții în cadrul mașinii: Acest lucru duce la întrebarea dacă o minte este în cele din urmă o abstractizare matematică, de ce presupune o formă fizică? Nu există proprietățile matematice chiar dacă nu se întâmplă ca ele să fie notate
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Moravec, 1988, p. 178Ă. În continuarea acestui discurs transuman, lucrurile merg mult mai departe, astfel că un alt deziderat îl constituie posibilitatea de combinare a caracteristicilor speciei umane cu trăsături ale unei alte specii, trăsături integrate finalmente minții umane. Teoria simulării umanului într-o realitate simulată ea însăși cunoaște o pondere mare în discursul transumanist, ridicând o serie de probleme filosofice și etice. Simulaționiștii teoretizează asupra posibilității ca mintea umană să fie o simulare cibernetică, în urma analizării în detaliu și a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]