4,151 matches
-
constituie la intersecția axelor „necunoscut celorlalți” și „cunoscut sinelui”, și cuprinde acele trăsături ale personalității pe care individul le lasă să transpară în interacțiunile sociale, presupunând însă și altele, ascunse, nearătate interlocutorilor. Zona „necunoscută” se constituie la intersecția axelor „necunoscut sinelui” și „necunoscut celorlalți”, și cuprinde acele elemente in-/subconștiente de personalitate. Calitățile de comunicator ale individului depind de dimensiunile corelate ale acestor ferestre. Cu cât zona cunoscută sinelui este mai mare (linia verticală se deplasează spre dreapta), cu atât individul
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Mahabharata, Ramayana. Temele fundamentale sunt: dharma (etica și ândatoririle oamenilor), samsara (ciclul naștere, viață, moarte, renaștere), karma (acțiune și reacție), moksha (eliberarea din ciclul samsara). Divinitatea este conceptualizată diferit de la o școală la alta: în teologia monoistă/panteistă, Brahman este Sinele suprem, spiritul unic și nediferențiat, esența tuturor lucrurilor, principiul infinit la care omul poate accede doar prin cunoaștere, prin meditație, prin dobândirea înțelepciunii ultime, a identității sufletului individual cu Brahman; alteori divinitatea este personalizată ca Ishvara, ființă transcendentă, ce poate
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
pe care și le face. Crede că a ajuns deja unde și-a propus, dar drumul este încă lung. Dezordine, haos În plan psihologic, dezordinea evocă regresia și este rezultanta terifiantă a pierderii de repere, a exploziei sau a divizării sinelui. Este sinonimă cu confuzia, la extremă cu nebunia. Este, prin urmare, ceea ce amenință individul care se rătăcește pe drumuri greșite. Vezi Prăpastie. Distrugere, a distruge Simbolistica distrugerii (a surpărilor sau năruirilor), oricât de evidentă ar fi, depinde de cine este
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
crescută de autoritatea bazată pe cunoștințe și deprinderi. creșterea deschiderii comunicării laterale, verticale și de pe diagonală. creșterea nivelului de entuziasm personal și satisfacție în organizație. identificarea de soluții sinergetice pentru problemele cu o frecvență crescută. creșterea nivelului de responsabilitate a sinelui și grupului în planificare și implementarea acestor programe. Aceste obiective și-au menținut actualitatea în mare măsură și în programele actuale de dezvoltare organizațională. Valori europene cum ar fi respectul pentru demnitatea umană, democrația, egalitatea, solidaritatea și coeziunea, calitatea vieții
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
a unor riscuri practice.Nu întotdeauna soluțiile foarte originale conduc la succes. Dispoziția de a depăși obstacole. Conducătorii creativi au forță de a depăși obstacolele. Credință în abilitatea persoanei de a îndeplini sacinile care îi sunt specifice, ceea ce consolidează eficientă sinelui. Dispoziția de a găsi recompense extreme pentru lucrurile pentru care ei sunt motivați din interior să le facă. Conducătorii creativi, în aproape toate cazurile, sunt motivați intrinsec pentru munca pe care o fac. Dispoziția de a tolera ambiguitatea. Conducătorii își
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
și Simmons, 1978; Ellestad și Stets; Burke, 1991, 1996; Heise, 1977, 1979, 1989; Higgins, 1987, 1989; Carver și Scheier, 1990, 1996, 1998Ă. 4Ă Teoriile interacționismului simbolic care încorporează ideile psihanalitice adaugă perspectivei interacționismului simbolic analiza mecanismelor psihice de apărare a sinelui în condițiile în care „self-conceptions” nu se confirmă, precum și modificarea trăirilor emoționale în astfel de situații (Freud, 1900; Scheff, 1988, 1990, 200, 2003; Turner, 2002; Tangney, 1995, 2002Ă . 5Ă Teoriile schimbului au în vedere faptul că emoțiile reprezintă un tip
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
sute de oameni aflați în diferite stadii ale evoluției lor profesionale. Ancoră carierei este definită că o combinație a percepțiilor oamenilor cu pivire la competența, motivele și valorile la care aceștia nu ar renunța pentru nimic în lume, ea reprezentând sinele individului. Necunoscându-și ancoră, consideră autorul, s-ar putea ca stimulentele exterioare să tenteze individul să se angajeze în activități care ulterior se vor dovedi nesatisfăcătoare, simțind că acestea nu îl reprezintă. În contextul ancorelor carierei, cariera se referă la
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
lungul timpului viața de muncă a unui individ și la modul în care este ea percepută de persoana respectivă. Conceptul de ancoră a carierei poate fi descris în modul cel mai concis ca reprezentând imaginea de sine a unei persoane, sinele sau, așa cum acesta s-a elaborat și constituit o dată cu avansarea lui în practicarea carierei alese. Talentele, motivele și valorile ajung să se întrepătrundă iar oamenii învăța să obțină performanțe în acele activități pe care le valorizează mai mult, după cum sunt
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
important; om simplu; onoare; perfect; plec; plictisit; plîng; poate; o port; posesie; prăjituri; prenume; prietenie; prietenoasă; profesionalism; propria persoană; prost; puritate; realitate; realizări; rebel; rece; respect; reușită; rock; roșcată; scorpion; scriu; sensibilitate; serioasă; seriozitate; serviciu; sexy; sigur; siguranță; simplitate; sincer; sinele; singură; somn; soție; străin; subsemnatul; succes; suferință; sufletistă; suie; supărată; super; șef; și; șmecher; Ștefan!; știu; nu știu; teamă; tenacitate; tînăr; toți; totul; trăiesc; tupeu; unică; univers; urîtă; veselie; viață; visător; voi (1); 765/278/82/196/0 face: lucrează
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
costum; criză; dedicație; destoinic; dimineață; disciplină; domiciliu; durere de cap; efort; extenuant; face; facultate; fără; să fie de bine; în fiecare zi; formare; forță; fotoliu; geantă; greutate; gri; groază; hîrtii; hobby; ieftin; incomod; independență; informatică; de informații; interes; iubit; împăcarea sinelui; înțelege; lacom; leafă; lejer; lemn; lene; liber; loc; a lucra; lucra; mama; maturitate; militar; monotonie; mulțumesc; mulțumire; munca; muncitor; nașpa; neapărat; nebuneală; necaz; necesar; nedorit; nesigur; niciodată; noapte; obișnuit; obligatoriu; obligațiune; omenie; ora 6 dimineața; patrie; pedeapsă; permanent; pierdere de
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
sau teleroboțiiă. Pe de o parte, percepțiile umane sunt interfațate și protezate, iar pe de altă parte teritoriile abstracte de date se „organicizează” și înfățișările sau relațiile dintre ele se „animă”. Entitățile virtuale sunt dotate cu un anume simț al sinelui și al celorlalți, dar și cu mecanisme emoționale, comunicaționale sau sociale, în funcție de contextul programării. Fie că sunt parteneri virtuali ai umanului în situații de teleexistență și de teleoperare, fie că sunt sisteme evolutive hibride, autoorganizaționale și autoreproductive, entitățile vieții artificiale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fizic este prezent în toate simulările identitare ale Internetului și nu poate fi negat, chiar dacă intră în imaginarul unor forme hibride. Turkle (1995Ă analizează Internetul din perspectiva vulnerabilă a identității umane ca „laborator social” postmodern în care se experimentează reconstrucțiile sinelui: „euri multiple” metaforizate drept „ferestre”. Totuși, ideea de „eu multiplu”, chiar dacă tributară postmodernismului, poate fi adesea patologică, iar valoarea cyberspațiului, considerată constând în mijlocirea unei viziuni fluide și expansive a unui „eu”, integru și a unei viziuni care să accepte
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de raportare alternativă la cultura și la existența dominante (masculineă. În cea de-a doua accepție, cyberfeminismul mixează știința ciberneticii cu politica prin încercarea de a desluși natura identității angajate informațional-comunicațional. Această problematică este, de asemenea, contradictorie întrucât, deși chestiunea „sinelui” este asumată ca o predilecție a feminismului digital, aceasta se constituie în obsesia culturii masculine occidentale în legătură cu aceleași teme ale dominării și ale autorității. Astfel, cyberfeminismul, respingând dualismul cultural occidental, respinge însăși problematica identității de la care se revendică. Delimitări în cadrul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
critică, trebuie manevrată subversiv în sensul economic-social al „împuternicirii” politice. Aderarea democratică are în vedere atenția atrasă asupra structurilor de putere care sunt pasibile de a distruge afirmarea de sine și asupra potențialului de erodare a dihotomiilor de gen ale sinelui. Discursul promovat de Donna Haraway nu ar fi decât un mit politic și nu ar avea finalizare și practicabilitate. Prin urmare, teoreticiana propune o abordare a mitului politic în cuplare cu practica politică. Din acest punct de vedere, activismul lui
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Suntem pedepsiți în societatea noastră nu numai pentru lucrurile pe care le facem în realitate, ci și pentru ceea ce gândim, simțim sau ne dorim. Astfel, copilul în creștere învață foarte repede să afișeze față de ceilalți o versiune atent cenzurată a sinelui său. Am creat termenul de „sine public” pentru a mă referi la concepția pe care ne dorim să o aibă ceilalți despre noi (Jourard, 1964, p. 10). O poveste familiară, mai ales pentru mame, este aceea a copilului care aleargă
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
literatura și deopotrivă filozofia. Oricum, nu se considera nici scriitor, nici filozof. Mai mult, suspecta de fals orice rând destinat tiparului. Totul, în acest caz, ar fi fost destinat celuilalt, care, cu prezența lui implicită, ar altera sau ar deturna sinele. L-ar obliga să se metamorfozeze. „Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondența decât în opera sa”, susține Cioran, invocându-i pe Nietzsche și pe Flaubert („Mi-e cu neputință să recitesc romanele lui Flaubert; în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îndoială asupra adevărului propriului sine. Și am putea crede că destinatarul nu minte. Dar nu presupun ele, scrisorile, mai mult decât orice carte, în fond, pe lângă oglindirea de sine, cumva obiectivată, deopotrivă un cititor, unul concret, care duce la trunchierea sinelui propriu? Acest altul care te citește nu devine treptat tu însuți, cenzurându-te? Scriindu-i celuilalt, nu faci decât să răspunzi sau să replici așteptărilor și conștiinței lui, să i te propui ca imagine, nu ca adevăr. Cititorul unei cărți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ț, tot ce am publicat Ă chiar am gândit cu adevărat în momentul în care am scris” (II, 95). Spusă răspicat, o astfel de afirmație instituie prin sine însăși un adevăr. În așa fel încât scrisorile devin un document al sinelui mai ales dacă sunt rodul unei „mistificări”, al unei înfățișări pentru celălalt. Căci Cioran este în permanență o imagine, întotdeauna altul. Chiar și atunci când minte și mistifică, sau mai ales atunci, Cioran spune adevărul despre sine. Tocmai în măștile pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să fie apreciat exact pentru ceea ce neagă sau disprețuiește. Să amintim doar faptul că, atlet al stilului (ca să nu spunem acrobat al lui), Cioran dezavuează tot ceea ce ține de stil. Și nu vorbim aici de contradicțiile fatale care structurează obiectiv sinele lui Cioran, ci de receptarea acestui sine. În fond, s-ar putea demonstra că orice rigoare formală, chiar și aceea care ține de rafinamente stilistice, nu face decât să se transforme într-un revelator al ființei. Cu cât mai multe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
caută, se descoperă, se instituie, mereu altul, în contradicție cu sine, negându-se chiar. Miza nu este explicarea, căci orice explicație înseamnă o simplificare, cât proiectarea în echivoc. Situarea în prezent și deopotrivă într-un timp al contemplării prezentului, asumarea sinelui și deopotrivă pulverizarea lui, iată traiectul continuu pe care se mișcă Cioran, într-un zig-zag care, pulverizând sensul, îl și recuperează. În treacăt fie zis, elocvent statutul interviurilor: monotoniei întrebărilor, care poartă adesea în ele un răspuns implicit Ă și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ființă care ar vrea să se salveze prin suferință, chiar dacă suferința nu mai poate ilumina. Că e o suferință mimată? Că ea e generată poate de cuvântul scris? Abia așa devine cu adevărat elocventă, căci exprimă o nevoie profundă a sinelui, aceea de a se autentifica. În absența altei metode, mistificarea care se relevă ca denunțare a sinelui, o denunțare fără rest, capătă valoare de adevăr. Cioran s-a despărțit de Valéry, o spune de câteva ori, tocmai pentru că a înțeles
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o suferință mimată? Că ea e generată poate de cuvântul scris? Abia așa devine cu adevărat elocventă, căci exprimă o nevoie profundă a sinelui, aceea de a se autentifica. În absența altei metode, mistificarea care se relevă ca denunțare a sinelui, o denunțare fără rest, capătă valoare de adevăr. Cioran s-a despărțit de Valéry, o spune de câteva ori, tocmai pentru că a înțeles pericolul refugiului glorios în artificiu. „Să fugim de strălucire ca de ciumă” (II, 42), citim într-un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a murit pe o idee, vreau să spun nici unul nu s-a substituit vreunei idei. ș...ț Intelectualul obsedat este un monstru la noi”. Nici ceea ce admiră Cioran la români nu e străin de acest exercițiu, deocamdată nearticulat, al identificării sinelui. Iată ce admiră Cioran: „Când te gândești la celelalte țări mici, care n-au făcut nimic și se complac în inconștiență sau într-un orgoliu vid, nejustificat, atunci nu-ți poți reține admirația pentru luciditățile României, căreia nu-i e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
orice în afară de asta; căci anxietatea mi-a fost tovarăș fidel de când m-am născut” (6 martie 1972 Ă 137). În fapt, marele vis al lui Cioran este să uite. Să se uite. Una dintre soluții e contemplarea mării până la pierderea sinelui. Alta e munca. Uneori invocată ca terapie, muzica: „Eu nu fac nimic bun, ascult toată ziua Schubert, Schumann, Brahms, mai ales Brahms; el e furnizorul meu de melancolie (parcă mai aveam nevoie!)” (24 noiembrie 1981 Ă 412). Alteori, poate complementar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e eliberatoare Ă nu și momentele de otium de după aceea, care devin obositoare; pentru ele, Cioran nu este făcut. Să bănuim în el un contemplativ? Da, dar numai în măsura în care acesta este prilejul uitării de sine. Astfel, uitarea de sine, pulverizarea sinelui Ă ca mijloc de a-l recupera, de a-l reinstitui, de a face suportabilă (și legitimă) ființa. De a face Ă prin neant Ă viața suportabilă. Nimic nu-l poate face pe Cioran să meargă, însă, cu uitarea (de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]