4,031 matches
-
recunoască imediat pe Weber. Nu era ceva nemaiîntâlnit: avea o față umblată. Oamenii care nu știau nimic despre cercetarea neurologică îl țineau minte de la talk show-uri și din reviste. Dar imediat ce-l remarcă, își feri privirea. Înălță dintr-o sprânceană spre Karin, care zâmbea. —O, Barbara! La țanc, ca de obicei. Ceva probleme pe aici? Tonul ei era fals, puțin autoironic. Problemele suntem noi. Când auzi vocea îngrijitoarei sale, furia lui Mark se dizolvă. Se ridică, zâmbind. Infirmiera îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
niște străini unii pentru alții. Ascultați, vreau să ajut pe cât se poate. Dacă putem face și alte teste sau radiografii aici, la spital... — Înainte de asta, aș vrea să încerc niște examene low-tech. Aș începe cu o reacție galvanică a pielii. Sprâncenele neurologului țâșniră în sus. Presupun că merită încercat. Doctorul Hayes îl conduse pe Weber în parcare. Stătuseră închiși în camera de consultații suficient de mult timp pentru ca întoarcerea la preria pustie de iunie să-l ia pe Weber prin surprindere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prefăcându-se că ea era gata. La Dedham Glen, Weber ceru să rămână singur cu Mark timp de o oră. Prezența ei ar fi putut pune în pericol exactitatea testului de reactivitate a pielii. —Dumneavoastră sunteți șeful. Ea își netezi sprâncenele și se îndepărtă cu pas legănat. Mark era singur în camera lui și studia o revistă de culturism. Își ridică privirea și zâmbi. —Domnu’ psihiatru! Te-ai întors. Mai dă-mi-l o dată p-ăla cu tăiatul cifrelor și literelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în biserică, părinții lui pot fi arestați. Purta căciula tricotată pe care o avusese și cu o zi în urmă, chiar dacă stătea într-o cameră închisă și era vară. —Azi ai venit singur sau...? Weber se mulțumi să ridice din sprâncene. —Poftim. Ia loc. Odihnește-te. Ar trebui să fii un moșulică, ai uitat? Croncăni ca un corb. Weber se așeză în același scaun ca și cu o zi în urmă, în fața lui Mark, scoțând aceleași gemete pe fondul aceluiași râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
salveze. Ținea un prosop în fața corpului său gol. Căciulița tricotată dispăruse, lăsându-i la iveală smocurile de păr care-i creșteau la loc. Copilăros, îi zâmbi îngrijitoarei sale. —Sunt gata să-mi iau porția de durere, doamnă. Arcuindu-și ambele sprâncene, Barbara se scuză pe un ton ciudat de intim, ca și cum ei doi ar fi crescut la trei case unul de altul, ar fi fost colegi de școală primară, și-ar fi scris sute de scrisori, ar fi flirtat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
auzi. — Nu e corect. El dădu din cap, prea clinic. Suferința ei îl surprinse. Cu siguranță vedea zilnic lucruri mult mai urâte. —E o lovitură dură. Dar oamenii sunt remarcabil de flexibili. Creierul ne poate surprinde. Ea înălță dintr-o sprânceană. —Mă refeream la telefon. Acuzația îl irită. Ea nu știa nimic despre literatura de specialitate, despre diagnosticul diferențial, despre perspectivele emoționale și cognitive ale acestui om. O angajată plătită cu ora. Se calmă. Când vorbi, cuvintele îi erau la fel de liniare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
energic, ea îl întrebă: —Cu ce te servesc, puiule? El privi în jur, derutat. Ea lăsă să-i scape o jumătate de oftat, primul dintr-o zi lungă. — Îți trebuie un meniu? Avem unul cu de toate. El înălță din sprâncene. —Clătite cu spanac? Gura ei se încordă aproape insesizabil. Tocmai s-au terminat. Însă, în rest, avem de toate. Când ea se îndepărtă cu comanda lui - două ouă ochiuri, cu cârnați - Weber își scoase absurdul telefon mobil. Parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Weber știa ceva după o viață întreagă de cercetare, era exact pe dos. — Aș recomanda terapie cognitiv-comportamentală intensă și de durată. E o cale conservatoare, dar merită urmată. Dați-mi voie să vă prezint un articol recent. Hayes ridică o sprânceană. —Presupun, spuse el, doar presupun că e posibil să avem chiar o ameliorare spontană. Weber ripostă la atac. S-a mai întâmplat. Terapia cognitiv-comportamentală are la activ multe succese cu ideile fixe. Măcar poate rezolva furia și paranoia. Hayes radia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
abia ați venit. Mark țâșni în picioare. —Stai așa. Nu, doctorașule. Nu pleca. Îți interzic. Îndreptă tridentul său imperial spre Weber. Ai zis c-o să mă scoți din spelunca asta. Cine să mă salveze, dacă nu tu? Weber își arcui sprâncenele, dar nu răspunse. —Frate! Trebuie să ajung acasă. Să mă întorc la serviciu. Slujba aia e singurul lucru bun din viața mea. O să mă-nfunde de tot dacă mai stau mult pe-aici. Karin își strânse tâmplele în mâini. —Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e și asta? Ăsta ar trebui să fie doctorașu’? Nici vorbă. Sub luminile din studio, deformat de transmisie și de stresul apariției în public, omul părea într-adevăr schimbat. Karin îi aruncă o privire Barbarei, care i-o întoarse, cu sprâncenele ei dese unite într-o încruntare. Părul lui Weber era acum dat mult pe spate, peste calota lui rărită. Barba îi era tapată, bogată, aproape franțuzească. Iar costumul închis la culoare fusese înlocuit de o cămașă roșie fără guler, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ceea ce ești. Dacă ai accepta pur și simplu să-mi spui... El își retrase mâna. N-ar fi trebuit să ieșim în oraș să mâncăm. Ar fi trebuit să ne aducem aminte ceea ce întotdeauna... Recunoașterea o făcu să-și arcuiască sprâncenele. El trase aer în piept, încercând să-și recapete liniștea risipită. Într-o bună zi, o să-ți dai seama ce caut. Întotdeauna. Crede-mă, K.... Părea atât de speriat, încât o duru. În momentul acela simți atracția profundă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
clipească la auzul cuvântului. —Asta-i ceva nou? Nou din iunie? Daniel îl provocă. Ce fel de medicament e ăsta, mai exact? Weber dădu să-și invoce statutul pentru a-l pune la punct. Se mulțumi însă să-și ridice sprâncenele. —Vreau să zic... e un... din ce categorie face parte? E un antidepresiv? — E un antipsihotic. Weber găsi tonul perfect de siguranță profesională. Dar amândoi interlocutorii săi fură copleșiți de o frică automată. Karin se înroși. —Mark nu e psihotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai sunt de partea mea sunt cei pe care i-am cunoscut după accident. Intră. Stai jos. Tocmai treceam în revistă planurile posibile. Metodele de a-i scoate pe vinovați afară din bârlog. Barbara își supse obrajii și își înălță sprâncenele. — Nu discutam chiar despre asta, Mark. Weber îi admiră detașarea. Părea imposibil să nu fi avut vreodată copii. Pe-acolo, spuse Mark. Nu mă lua cu hachițe tehnice. Deci despre ce vorbeați? o întrebă Weber pe Barbara. Vulnerabil, descumpănit, înecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rău: impostorii nu-i datorau nici un fel de credință. Știa acum mai multe despre efortul de a salva râul decât ar fi avut nevoie un novice. Informații pentru care Karsh ar face moarte de om. —Zău? spuse el, ridicând din sprâncene. Te plătesc, adică-ți dau bani americani? Asta-i mișto. Și ce anume faci pentru ei, mai exact? Făcea de toate; făcea ordine în cutii. Făcea corectură. Dădea telefoane politicienilor locali și potențialilor donatori, folosind tonul acela plin, moderat, liniștitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pare rău. N-am nici o scuză. Au fost câteva ore bolnave. Ea făcu un pas în față, ca să-l silească să tacă. Simți o mână pe umăr. Se întoarse și o văzu pe Barbara Gillespie. —Tu erai! Ce cauți aici? Sprânceana aia arcuită o singură dată, în stilul Gillespie. —Sunt un cetățean model. Chiar trăiesc aici! Nevoită, Karin făcu prezentările. —Vreau să ți-l prezint pe prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
proiectorul. Își ridică ochii spre amfiteatrul plin cu studenți în ultimul an. Părul facial cu aspect sălbatic revenea în modă. Și piercing-ul, normal, metalele grele - cu asta n-avea să se obișnuiască niciodată. Nepoții din Levittown 1, cu belciuge în sprâncene și în nas. În timp ce o fată dolofană și tatuată dădea un ultim telefon permis înainte să se audă soneria - Salut, sunt la cursul de neuro - privi cum sclipește strasul din limba ei în luciul salivei, o perlă de apă dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de grecul cu păr lucios stătea femeia din anul ăsta pe care evitase să o privească. În fiecare an, femeile astea veneau și plecau, mereu mai tinere. Nu erau toate frumoase. Dar toate se voiau mai mature decât erau, cu sprâncenele ridicate cu un nanometru mai sus decât era cazul. Asta de acum, care stătea la opt rânduri de el, chiar în retina lui, îmbrăcată cu un pulover pe gât, mulat, de culoarea piersicii, îi zâmbea, cu fața ei rotundă îmbujorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
neurologia ne spune că nu avem. Ne vedem pe noi înșine ca pe niște națiuni unite, suverane. Neurologia ne sugerează că suntem niște șefi de stat orbi, baricadați în apartamentul prezidențial, care ascultă doar de o mână de aleși pe sprânceană, în timp ce țara trece prin revolte ad-hoc... Se uită la publicul amorțit. Prost. Bloitov era furios. Ochii femeii în pulover mulat pe gât rătăceau aiurea. Domnișoara Nurfraddle părea gata să-l cheme pe procurorul general cu BlackBerry-ul ei, ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că, dacă e bine condus, Așezământul poate să fie chiar benefic pentru păsări! Un lucru în care și ea credea, la mult timp după dezbaterea publică. —Oh, Daniel. Nu poți să permiți să se întâmple așa ceva. El ridică dintr-o sprânceană spre ea. Stai liniștită. Pe tine te-am asigurat. Deja am discutat problema cu ei. Poți să lucrezi în continuare acolo. N-o să-ți poarte pică pentru că-mi ești... pentru că noi doi... —Daniel. Nu poate băga la cap ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când am văzut păsările astea rotindu-se în aer și dispărând, m-am tot uitat la cer, gândindu-mă: Hei, vreau și eu. Luați-mă și pe mine. O senzație groaznică. De gol. De genul: Unde-am greșit? Își netezește sprâncenele cu degetele. Acum o cunoaște, știe ce anume din ea îl dezgustase atât de tare la un moment dat. Slăbiciunea ei. Nevoia ei de-a face bine, după rigorile lumii. Un fel de lecție pentru noi. Ideea lui despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
player, un mic teanc de discuri. Îl ia pe primul - Monteverdi. Ea alege tocmai acest moment ca să iasă prea repede din dormitor, încheindu-se în grabă la nasturii bluzei de bumbac albastru-cobalt. Îl vede umblând cu discul. A prins-o; sprâncenele ei se încruntă, cu un aer vinovat. —Vecerniile din 1610. Dar, pentru tine, 1595. El întinde discul spre ea, acuzator. —M-ai dus de nas. Nu! L-am cumpărat... după seara noastră. Ca amintire. Crede-mă, nu pricep o iotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
poezii patriotice despre țară și conducător. Conducătorul era dictator. Când mă mai gândesc la perioada aia, o văd așa, ca și când aș fi fost într-o ceață. Niște vălătuci de abur ne acopereau sexul și burta, alții se aliniau cu dunga sprâncenelor și ne acopereau fruntea și, în ea, creierul. Ne uitam ochi în ochi și ne vorbeam și ne făceam că nu există sex și foame și alte gânduri decât cele permise. Eu eram foarte bună la compuneri. Câștigam premii la
Despre scris, dar cel mai mult despre iubire. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Viviana Mușa Augusto () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1776]
-
când am auzit din sală „Ia uite o, mă!“ cumva admirativ și cu curiozitate, genul de remarcă de care m-aș fi bucurat cu câțiva ani în urmă, când nu voiam decât să demonstrez și să scandalizez și să ridic sprâncene. Acum însă nu mai voiam nimic. Doar să-mi găsesc niște cuvinte. Niște idei. Să fac ceva din noua mea viață, de mămică și de gospodină, în care mă simțeam minunat, deși eram conștientă că nu se face. Cum să
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
în verze ? De data asta a venit cu mitraliera după el. Și-o ține sprijinită pe umăr ca pe-o furcă. Parcă nu din Afghanistan s-a întors, ci de la adunat fânul în căpițe la el pe parcelă în Celei. Sprânceana dreaptă, decolorată de Amalia cu peroxid că așa e cool îi devine dintr-odată fosforescentă, ceea ce nu e normal, dat fiind că neoanele supermarketului își fac treaba lor de neoane mai mult decât e nevoie. O explozie infinită, mută și
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
două ori pierdut În visare, l-a cuprins o ușoară melancolie gîndindu-se ce viață i-a rezervat asprul destin. În timp ce iubita lui șade grațios pe marginea rotunjită a unui scaun capitonat și-i netezește blînd, cu degete delicate și răcoroase, sprîncenele Încruntate, iar servitorul său credincios, Ponsonby sau Kata, Îi „așterne“ cu grijă masa pentru cină, stăpînul privește În gol posomorît și te felicită cu un zîmbet amar pentru șansa fericită ce ți-a oferit prilejul de a trăi singur În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]