2,423 matches
-
goți, fugind de groaza stîrnită de fioroșii huni, și-au găsit liniștea la sud de Istru unde împăratul get al imperiului roman de răsărit Valens, le-a dat sălaș în Moesia, adică Bulgaria de azi. Cum împăratul își iubea religia strămoșească, i-a poftit pe noii veniți să fie alături de restul neamului său în cele iubitoare de Sîntu, iar episcopul iudeo-creștin pufăie furios: ,,împăratul Valens, răpit de perfidia arienilor... a trimis la ei predicatori din partea sa... Astfel și vizigoții au fost
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
matcă.” Momentul a dat lui Iuliu Maniu, președintele PNȚ, prilejul de a adresa un memoriu mareșalului Antonescu, prin care iși exprima bucuria și satisfacția pentru că “am recâștigat două provincii frumoase și că am readus milioane de suflete românești la vatra strămoșească”, 1 Dinu C. Giurescu, Op. cit., p. 224; 2 Valeriu-Florin Dobrinescu, Ion Constantin, Op. cit., p. 216; 3 Aurica Simion, Preliminarii politico-diplomatice ale insurecției române din august 1944, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1979, p. 143 4 Alessandru D. Dutu, Mihai Retegan, Ostași vă
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
matcă.” Momentul a dat lui Iuliu Maniu, președintele PNȚ, prilejul de a adresa un memoriu mareșalului Antonescu, prin care iși exprima bucuria și satisfacția pentru că “am recâștigat două provincii frumoase și că am readus milioane de suflete românești la vatra strămoșească”, acțiune în care “jertfa sângelui scump al armatei noastre glorioase a reparat rușinea pe care cârmuitorii inconștienți de pe vremuri au adus-o țării noastre”. În continuare, însa, liderul național-țărănist se pronunța împotriva continuării razboiului pe teritoriul sovietic, concluzionând: “Nu avem
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
textele care pleacă de la Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Aureliu Busuioc ș.a. Epigramele și miniaturile lui valorizează paradoxul, surpriza comică, poanta și caricarea absurdă a viciilor, în spiritul unei tradiții bine însușite: „La izvoarele cu ape/ Vii, ca limba strămoșească,/ Cerbii vin să se adape,/ Porcii... să se bălăcească” (La izvoare); „Despre călăi, mă prind/ Că te întreb, Partid:/ De ce i-ai pus în zid, în loc să-i pui... la zid?” (Zidul Kremlinului). Este la T. o întreagă paletă a atitudinii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
de husitism, urmat în decursul secolului al XVI-lea de luteranism și calvism, mișcările protestante promovează în Transilvania traducerile bisericești în limba română ca mijloc de propagandă religioasă. Rămasă fără efect pe planul prozelitismului religios - românii stăruind în ortodoxia lor strămoșească - măsura a avut drept consecință neplanificată inițierea procesului de înlăturare a slavonei și de instituire simultană a românei ca limbă cultă, fapt ce a contribuit mai departe la limpezirea unei forme incipiente a conștiinței identitare românești. Secolele al XV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Prin urmare, și tu... bine, ești Creștin, dar mai ești ceva, nu e așa? Nu te simți tu că ești din moși-strămoși Român, Român verde ca stejarul și cu brațul vitejesc ce s-abate ca o ghioagă drept în pieptul strămoșesc? Eh, Domnule, replică săteanul, eu nu știu d-ald-astea; dumneata vorbești ca din carte" (Murgescu, 1999, pp. 12-13). Toate aceste rezistențe ilustrează dificultățile inerente, precum și volumul, intensitatea și sistematicitatea eforturilor întreprinse de naționalizatori în vederea impunerii în mentalul colectiv a identificării naționale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ei Dachiia, mari goane asupra creștinilor au făcut și multă vărsare de sânge și mulți mucenici s-au făcut" (Micu, 1995b, p. 196). Chiar și popoare creștinate au violentat simbolic credința românilor. Primii care au alterat fondul latin al credinței strămoșești au fost bulgarii, care, datorită faptului că bisericile românești se aflau sub jurisdicția eclezială a bulgarilor (după ce aceștia s-au creștinat în veacul al IX-lea), au introdus limba slovenească în locul celei românești ca limbă liturgică. Iar mai apoi, ungurii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
scăparea drepturilor lor, împotriva puterilor vecine ce voia să le soarbă ființa" (Aaron, 1835, p. x). Pe lângă mântuirea politică (dobândirea și prezervarea neatârnării) prin intermediul statalității, o altă formă de eliberare națională viza îndepărtarea alfabetului chirilic și reinstalarea limbii latine, "limba strămoșească". Depistabile la Aaron sunt primele reflexii herderiene ale ideii că limba exprimă spiritualitatea colectivă a popoarelor. "Întunerecul neștiinței cu care se-acoperi țara rumânească din pricina tristelor întâmplări ale răsboaelor din afară și din lăuntru, se îngroșă și mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cultural-lingvistică, deși elemente necesare ale neatârnării politice, nu sunt și suficiente în acest scop. "Epoha de fericire" pe care o luase "duhul rumânesc" a fost deturnată prin instalarea de către puterile străine a "sistemei fatale" a fanariotismului: "Rumânii piedură dreptul acel strămoșesc ce-l apărară cu sângele lor atâtea veacuri, de a avea prinți pământeni" (Aaron, 1835, p. xv). De-a lungul "întunecatului" secolul fanariot, sentimentul național s-a atrofiat, iar "duhul românilor" a adormit până într-acolo încât "rumânii [...] uitară că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
inclusivismul patriotismului civic cimentat pe cetățenie și binele public, patriotismul etnic este exclusivist. Bărnuțiu protestează în termeni vehemenți împotriva "străinismului", promovând o formă de purism național, un românism purificat de orice fel de interferențe din afară care să altereze instituțiile strămoșești. În doctrina bărnuțiană găsim elementele unei pedagogii a xenofobiei, anti-străinismul pe care îl militează fiind consecința extremă a patriotismului definit pe coordonate etnice. Bărnuțiu este alarmat de constatarea că niciodată spiritul național n-a fost mai lipsit de apărare în fața
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
streinilor, ele nu se vor maĭ putea rescumpăra în veciĭ vecilor de românĭ, și atuncĭ, finis Romaniæ" (Melidon, 1874, p. 130). Sfârșitul României, apocalipsa românismului, vin prin alterarea spiritualității ortodoxe, prin coruperea purității etnice, și se desăvârșește prin înstrăinarea pământului strămoșesc românesc. Sub biciul evenimentelor succedate pe scena geopolitică a Europei, care au constituit amorsa pentru prima conflagrație mondială, discursul naționalist și-a accelerat evoluția pe calea patetizării sale graduale. Din mijlocul unui cazan de fierbere, care erau societatea și cultura
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Thanatos se întâlnesc pentru a da naștere unui naționalism pătimaș, a cărui expresie sublimă este tocmai jerfirea propriei existențe individuale întru ființarea națiunii. Țăranii români, naționalizați ideologic și înregimentați militar în Marele Război, aveau să întărească cu propriile oase pământul strămoșesc. Tranșeele în care s-a purtat Primul Război Mondial, marea inovație în materie de tehnică militară, le-au servit ca tombe colective, osuare anonime înghițite de pământul strămoșesc, aflat încă în proprietatea marii moșierimi 13, care și-a mai primit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
înregimentați militar în Marele Război, aveau să întărească cu propriile oase pământul strămoșesc. Tranșeele în care s-a purtat Primul Război Mondial, marea inovație în materie de tehnică militară, le-au servit ca tombe colective, osuare anonime înghițite de pământul strămoșesc, aflat încă în proprietatea marii moșierimi 13, care și-a mai primit încă o dată jerta telurică. Noua filosofie pedagogică a românismului ajunge fără mare întârziere din principii și direcții trasate în tratate în literatura școlară efectivă. Iată cum xenofobia și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ca mosafirĭ, și n'aŭ alte drepturĭ de cît acele ce Românii voesc să le dee" (Xenopol, 1890, p. 13). Aceastea este noua formulă a pedagogiei naționale, ale cărei ingrediente principale sunt naționalismul etnic, românismul purificat, ortodoxismul nealterat, venerația pământului strămoșesc, spiritul sacrificial. Pe aceste aliniamente se configurează în literatura școlară și meta-școlară românească un naționalism de tipul Blut und Boden, care are în miezul său ideea de etnicitate înțeleasă drept conjuncția dintre sânge și teritoriu. Spiru Haret, cel care a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
etnică, o reprezintă continuitatea caracterială. Pe durata întregului mileniu de năvăliri barbare, "Româniĭ aŭ păstrat în tot timpul acela, vechia lor tărie de suflet strĕmoșéscă, vechia tărie Română, Virtus Romana" (Melidon, 1876, p. 36). Această reziliență caracterială, tăria de suflet strămoșească, conține secretul pentru "enigma și miracolul" permanenței românești 14. Datorită ei, românii au reușit "a se conserva nestricațĭ până astăzĭ de către veciniĭ lor mult maĭ numeroșĭ" (Melidon, 1876, p. 41). După cum am arătat mai devreme, simpla demonstrare a continuității etnice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
grav, alcătuit dintr-o "plebe amorfă, anonimă și fără memorie, care-și schimbă părerea cu fiecare răsărit de soare" (așa cum reiese din definiția lui E. Renan: națiunea este un plebiscit de fiecare zi), statul etnocratic își are temeiile în pământul strămoșesc, sângele românesc, sufletul național și credința ortodoxă (Crainic, 1997, pp. 246, 242). Unul dintre principiile axiale ale statului etnocratic exprimă precis ultimul element al modelului european al societății naționale: "STATUL E SUPREMUL GOSPODAR AL NAȚIUNII" (p. 245, majuscule în original
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de același desideratum politic, N. Iorga a elaborat teza "Romaniilor populare", iar Programul... din 1975 a decretat existența paradoxalului "stat neorganizat". Discursul istoric difuzat prin literatura didactică se înscrie pe aceleași aliniamente. Pe lângă afirmarea permanenței populaționale a românilor în "spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic", este enunțată și permanența statalității românești într-o formă mai strânsă sau mai laxă de organizare. Organizat în formațiuni politice obștești, evoluate ulterior în cnezate și voievodate, "zonele de locuire mai densă au constituit adevărate Romanii populare, care vor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de natură dacic. Promovând un organicism metaforic condimentat expresiv cu o epitetică estetizantă, manualul de clasa a IV-a a istoriei românilor face următoarea analogie: "Localnicii, adică dacii, s-ar putea asemăna cu o tulpină viguroasă, adînc înfiptă în pământul strămoșesc, iar coloniștii romani, cu un altoi care face ca roada să fie mai bună și mai frumoasă" (Almaș, 1994, p. 17). Influențele slavice sunt în continuare minimalizate, etnogenia românească fiind considerată finalizată odată cu sinteza daco-romană. Atunci când sunt recunoscute, înrâuririle slavice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
statuate de regimul comunist ca istorie oficială cu privire la chestiunea continuității se regăsesc într-o formă identică în literatura școlară postcomunistă. Inclusiv teza enunțată de N. Iorga, a "Romaniilor populare" este afirmată pentru a se demonstra permanența prezenței românești în "spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Teza Romaniilor populare atestă nu doar continuitatea etnică a daco-romanilor, ci și continuitatea organizațională, de factură politico-statală a românilor. II. Discursul polifonic (post-1998). Discursul conservator emis de vechea gardă istoriografică insistă dogmatic pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
plin de amare îndoieli, îți scriu, iubite Chibici, și te rog să mi lămurești poziția în care mă aflu. Eu aș vrea să scap cât se poate de curând. Și să mă întorc în țară, să mă satur de mămăliga strămoșească, căci aici, de când mă aflu, n am avut niciodată fericirea de-a mânca măcar până la sațiu. Foamea și demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece nenoriocitul tău amic, M.Eminescu.” (O.XVI, p.197-198). Scrisoarea se va publica
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
adâncuri, iar rugăciunea trebuia să-l ridice pe cele mai înalte culmi, să-l îndepărteze de păcat și să-l apropie cât mai mult de Dumnezeu. Totodată, el își dă seama că de vreme ce natura omenească este încărcată cu povara păcatului strămoșesc încă din momentul zămislirii, orice ar face, aceasta nu poate scăpa de sub robia păcatului. Numai Dumnezeu e în stare a-l scăpa pe om de sub stăpânirea acestuia. Din această cauză se adresează lui Dumnezeu și numai Lui îi înalță rugăciuni
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
renașterea la o viață nouă și curată, este taina sfântă a încreștinării. Prin această taină, starea de păcătos devine stare de creștin aflat în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Prin Sf. Botez se face curățirea tuturor păcatelor, atât a păcatului strămoșesc, moștenit de la Adam, cât și a păcatelor personale. Prin botez, omul moare față de păcat și renaște la o viață nouă și sfântă. Cel ce primește taina Sf. Botez se face părtaș la roadele răscumpărării de pe Golgota. Așa fiind, Botezul este
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
fie vindecat de o boală organică să rămână în continuare bolnav, dar să sufere o inexplicabilă transformare spirituală și morală. Totuși, obișnuința rugăciunii, deși are un caracter de excepție în ansamblul populației, este relativ frecventă în grupurile rămase credincioase religiei strămoșești. în aceste grupuri se mai poate încă studia influența rugăciunii. Printre nenumăratele ei efecte, medicul are mai cu seamă ocazia să le observe pe acelea pe care le numim efecte psihofiziologice și curative. Rugăciunea acționează asupra sufletului și asupra trupului
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
vitejia voeievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, mulțimea mănăstirilor și bisericilor, geniala poezie a lui Mihai Eminescu, opera nemuritoare a lui Brâncuși, muzica lui Enescu, opera lui Nicolae Iorga și multe alte negrăite daruri dumnezeiești. Din nețărmurita dragoste de vatra strămoșească s-au făurit marile acte istorice din 24 ianuarie 1859, 1877, din 1918, care au creat și cadrul fizic unic pentru spiritualitatea poporului nostru, atunci, astăzi și în veac. Biserica Ortodoxă Română și-a slujit neamul și întreaga istorie a
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
de lumină, cu valoare de simbol și reper, trebuie cunoscute și cinstite ca fiind componente majore ale identității, demnității, dezvoltării și dăinuirii spirituale ale poporului român.” Mulțimea mănăstirilor și a bisericilor este o garanție pentru păstrarea unității spirituale în credința strămoșească a poporului român. Prin frumusețea lor, mănăstirile românești sunt „oglinzi ale împărăției lui Dumnezeu” și „laboratoare ale învierii”. Aici se pregătesc călugări și credincioși care vin la mănăstire să întâlnească, prin credință și prin rugăciune, pe Hristos cel înviat, în
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]