KorAP: Find »[drukola/base=sud & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...1576 >

39,396 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

la ora asta nu contează dacă zboară spre sud sau spre nord. Inspiră adânc. Dar dacă o văd trei ore mai tarziu, voi trage concluzia că se întoarce la cuib, ceea ce-nseamnă că, la cel mult cincizeci de mile către sud, se ridică o insulă. —Știi bine teoria, recunoscu Navigatorul-Căpitan, făcându-i semn să se așeze în fața lui. Dar nu trebuie să uiți că teoria contează probabil cel mai puțin atunci când te afli în mijlocul oceanului. Ceea ce contează cu adevărat este intuiția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dar știa că până atunci va avea Coadă Fregatei deasupra provei de la tribord, în timp ce în spate, exact între cele două carene, își va face apariția Undita lui Maui. Întorcându-și capul peste umărul stâng, avea să zărească foarte clar Crucea Sudului, iar deasupra umărului drept vor sclipi Cele Șapte Văduve Nebune. Cand se va afla în acel punct al oceanului, un bun navigator va ști cu precizie că, în acea perioadă a anului, trebuia să se afle exact între insulițele Maupiti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mele? Sunt superbe! exclama băiatul. Faptul că sunt frumoase sau urâte nu are nici o importanță pentru un navigator. Important este să fie utile, iar pentru mine sunt. Dacă formez un cerc cu brațele, atingându-mi vârfurile degetelor exact în dreptul Crucii Sudului, cotul meu stâng îmi va indica estul, cotul drept, vestul, iar ceafa mea va fi îndreptată spre nord. Tatuajele mele îmi vor indică atunci diferitele subdiviziuni, iar celelalte desene care apar lângă ele îmi vor aminti care este steaua reper

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
orice situație, puterea trebuia să se afle în mâinile celui mai competent în domeniul respectiv. Și de această dată se putea observa că specializarea constituie una dintre strategiile capacității de supraviețuire și de expansiune a locuitorilor primitivi din Pacificul de Sud, căci atâta vreme cât, în lumea lor, cerul,marea și uscatul aveau cam aceeași importantă, niciodată nu te puteai încrede în cineva care ar fi pretins că este specialist în toate. Până și regretatul rege Pamáu, precaut și înțelept, aplecă deseori urechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și pentru scurtă perioadă în care se vor afla pe acea insula. Dacă să se afilieze sau nu la puternică sectă secretă - apărută în același timp cu Bora Bora însăși, dar cu ramificații importante în aproape toate insulele aflate la sud de Tahiti - reprezentase mereu una dintre principalele bătăi de cap pentru majoritatea adolescenților din regiune, căci, în momentul când trebuiau să-și aleagă viitorul, erau nevoiți să cântărească, cu cea mai mare grijă, argumentele pro și contra unei decizii atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
avea să le servească să găsească fără dificultate drumul care să-i readucă acasă. Lui Miti Matái nu-i plăcea să navigheze cu luna plină pe cer, căci lumină ei puternică, reflectată pe cerul atât de limpede al Pacificului de Sud, îl împiedică să distingă cu claritate stelele, astfel că, atunci când aceasta începu să-și piardă din grandoare, consideră că sosise momentul să pornească din nou în larg. —Ferește-te de luna plină, îl avertizase pe noul său discipol. Este foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Cerc, acolo unde apele se solidifica, transformându-se în munți albi, uriași? întreba entuziasmat Tapú Tetuanúi, pentru care călătoria legendară a căpitanului sau devenise aproape o obsesie. — În nici un caz, răspunse Navigatorul Căpitan, sigur pe el. Locul ăla este înspre sud, în timp ce noi ne-ndreptăm spre nordvest, astfel că, în curând, căldura va deveni atât de insuportabila, încât nici păsările nu-și vor mai lua zborul la amiază, iar apele vor deveni complet nemișcate, căci nici Mara’amú nu-ndrăznește să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
vâslească pentru a observa că înaintau cu o viteză considerabilă. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de acest curent, punctă totuși Navigatorul-Căpitan. Este adevărat că acum ne poartă către vest, dar de cum am slabi vigilenta, ne-ar putea împinge către sud, ceea ce ne-ar îndepărta de obiectivul nostru, care se află la nordvest. Peste câteva zile va trebui să începem să vâslim cu forța, căci altfel ar putea fi prea târziu și nu vom mai avea cum să ne-ntoarcem. Deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
conștient că navigau prin niște regiuni în care curenții erau mult mai importanți chiar decât vânturile, dat fiindcă deasupra liniei ecuatorului există un puternic curent care se-ndrepta spre est, în timp ce cu zece grade mai la nord sau mai la sud apele se deplasau în direcția opusă. Acum erau purtați de o ramură a curentului, dar trebuia să fie foarte atent că atunci când o vor părăsi, cealaltă ramură să nu-i tragă înapoi, ca într-un joc strategic în care cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să transforme puntea catamaranului într-o plita de sobă, Miti Matái își strânse oamenii istoviți și îi anunță fără ocolișuri: Azi-noapte am traversat hotarul celui de-al Cincilea Cerc, astfel că nici eu, nici nimeni altcineva născut în insulele din sud nu poate măcar bănui ce vom găsi de-acum înainte. Este ca și cum lumea noastră s-ar fi sfârșit. Își drese glasul, căci era conștient de importanță momentului și, cu o voce mai severă că de obicei, adaugă: Vă spun aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mulțime de nume noi. —Ferice de tine care-ai văzut-o!... răspunse Miti Matái. Eu n-am fost de față, pentru că tatăl meu, care în vremea aceea era Navigatorul-Căpitan al insulei Bora Bora, a primit sarcina să se-ndrepte către sud, spre arhipelagul Tubuai, al cărui rege era văr de-al doilea cu Pamáu. Făcu o scurtă pauză, căci dorea că ascultătorii lui să nu scape nici un amănunt al povestirii. În schimb îmi amintesc, adaugă în cele din urmă, ca tatălui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
venit după aceea, recunoscu Miti Matái. La început a fost un tsunami. Însă lucrul cel mai grav era că pierduserăm controlul navei. Zile și nopți întregi, valurile acelea incredibile veneau unul după altul, precum tonii vară, împingându-ne mereu spre sud, fără să-nțelegem cum de nu ne scufundăm. Trebuie să fi fost o experienta teribilă, spuse Vahíne Tipanié cu voce tremurătoare. Unchiul meu a fost unul dintre cei care au murit atunci. Mi-aduc aminte de Mai, răspunse Miti Matái

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dinspre nord-vest un violent Pafa’ité, care, după cum știți, este un vânt care bate în direcția inversă față de Mara’amú, însă nu e cu nimic mai slab, fiind vântul care domină cu forța lui toate marile care se-ntind la sud de Tubuai. Dar vâslele? întreba Chimé din Farepíti. De ce nu vâsleați? —Să vâslim? se miră celălalt. Abia dacă mai puteam aruncă apă, care pătrundea prin toate îmbinările... Eram că un smoc de iarbă cu care vântul și marea se jucau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
neapărat un rost, la fel cum nu are nici un rost faptul că acum, aici, este o căldură de cuptor. Depărta mâinile ca si cum ar fi vrut să demonstreze că era ceva firesc, adăugând: În nord întotdeauna e mai cald, iar în sud, măi frig. —De ce? Cum adică... de ce? interveni iritat burtosul Oripo. Pentru că nimeni n-ar putea concepe o lume în care să fie frig în nord și căldura în sud. Așa sunt legile naturii. — Totuși, îl întrerupse Navigatorul-Căpitan, poate că Vahíne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ceva firesc, adăugând: În nord întotdeauna e mai cald, iar în sud, măi frig. —De ce? Cum adică... de ce? interveni iritat burtosul Oripo. Pentru că nimeni n-ar putea concepe o lume în care să fie frig în nord și căldura în sud. Așa sunt legile naturii. — Totuși, îl întrerupse Navigatorul-Căpitan, poate că Vahíne Auté nu greșește când pune această întrebare. Din ce-mi povestea tatăl meu, acum ne aflăm în zona celor mai mari călduri, după care vor începe iarăși să scadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
poate transforma apă într-o insula solidă, albă și rece... O fi lucrătura vrăjitorilor? Este lucrătura zeilor, răspunse Navigatorul-Căpitan cu calm. Soarele, marea, ziua, noaptea și stelele există pentru că Taaroa le-a creat astfel și, în același fel, acolo, în sud, a dorit să creeze aceste ciudățenii. Ridică din umeri. Nici macar eu, care sunt singurul supraviețuitor al acelei nefericite călătorii, nu pot explica de ce, dar de un lucru trebuie să fiți siguri, si anume ca nu mint deloc. — Dar nimeni n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o plantă pe care ei o numesc hauhau, și în primele zile am statîn larg, astupând crăpăturile mai mari. Când m-am convins că nu mă caută, m-am întors și m-am ascuns într-una din insulițele aflate la sud de Rapa-Nui, unde am rămas încă o lună, isprăvindu-mi reparațiile și aprovizionându-mă cu ouă. Apoi am pornit din nou în larg, iar patru luni mai târziu am debarcat în Bora Bora. — Îmi amintesc foarte bine ziua întoarcerii tale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-l în prânzul lor înainte de a fi de vreun folos stăpânilor săi. Totuși se întâmplă destul de rar că un bun navigator să fie nevoit să recurgă la asemenea trucuri, căci chiar și un ocean atât de întins precum Pacificul de Sud, care pentru majoritatea marinărilor de pe alte meleaguri nu era decât o întindere pustie de ape, pentru polinezieni reprezenta un loc în care, în condiții normale, se puteau orienta fără prea mare dificultate. Aceasta se explică prin faptul că, în timp ce pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
adâncimi sau de instinctul porcilor -, toate îi indicau unui Mare Navigator că la mai puțin de patruzeci de mile se gaseste pământ. Astfel, dacă s-ar trasă câte un cerc la patruzeci de mile în jurul fiecărei insule din Pacificul de Sud, întinderea apelor cu adevarat puștii s-ar reduce considerabil. Dar era evident că Marara nu se mai află în Pacificul de Sud, ci în Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, la peste cinci grade la nord de ecuator, pe punctul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Astfel, dacă s-ar trasă câte un cerc la patruzeci de mile în jurul fiecărei insule din Pacificul de Sud, întinderea apelor cu adevarat puștii s-ar reduce considerabil. Dar era evident că Marara nu se mai află în Pacificul de Sud, ci în Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, la peste cinci grade la nord de ecuator, pe punctul de a simți, dinspre pupă, contracurentul ecuatorial, precum și alizeele emisferei boreale, temutul Ha’aipiti Fă’arúa, un vânt rece și capricios, cu care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în locul lui și, aruncându-se în apă, înota cu mișcări viguroase până în locul în care îl aștepta căpetenia. Discuția fu lungă și mai ales dificilă, dat fiind că dialectul acelor oameni primitivi diferea foarte mult de cel al locuitorilor din sudul Pacificului, desi existau destule cuvinte comune ca să le permită un schimb simplu de idei. Roonuí-Roonuí îi explică motivul expediției Mararei și dorința de răzbunare pe care o purtau în suflete cei de la bord, iar interlocutorul sau îi povești la rândul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
trebuit să le urmeze ca să ajungă să zărească, din nou, coastele insulei Bora Bora. —Dar nu uită că aceste Avei’á n-o să-ți fie de folos decât după ce vei părăsi Al Cincilea Cerc și vei ajunge din nou în sud, unde vei regăsi stelele noastre, îi reaminti Navigatorul-Căpitan. Din acel moment, nu trebuie să faci altceva decât să-ți alegi prima stea care o s-apară la orizont, s-o recunoști pe harta pe care ți-am desenat-o pe punte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
încheie. Foarte, foarte atenți. Îngrijorarea nedisimulata a Navigatorului-Căpitan părea pe deplin justificată, căci Marara se găsea din nou foarte aproape de linia ecuatorului, si un curent puternic îi împingea spre est, în timp ce alizeele, atât cele din nord, cât și cele din sud, își pierduseră, încetul cu încetul, toată forța, transformându-se într-o atmosferă densă și zăpușitoare. La căderea serii se ridică o briză ușoară, care se menținu vreo oră, lăsând apoi oceanul cufundat într-o nemișcare de moarte, în care totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
vasul începu să alunece către est, împins de curentul puternic, care îl purta mult mai repede decât pe greoiul catamaran și, când se convinse că urma direcția la care se așteptase, Miti Matái ordona zâmbitor: — Toată lumea la vâsle! Prova spre sud! —De ce-ai făcut asta? întreba imediat Tapú Tetuanúi, a cărui sete de cunoștințe nu se potolea niciodată. — Pentru că Te-Onó să meargă după ea, răspunse. Și ca să-i facem să vâslească până li se rup spinările! adaugă distrat. La cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
atât de bine, ceea ce, de fapt, însemna că se aflau exact deasupra liniei ecuatorului, împinși spre est de un curent lent, dar constant, care făcea că ambarcațiunea să alunece întruna spre babord, în încercarea lor de a se îndrepta spre sud. Oamenii vâsleau fără odihnă cu acele mișcări profunde și silențioase - la Râma - ce-i făcuseră faimoși pe vâslașii din Bora Bora, care, atunci când își propuneau, erau în stare să propulseze o ambarcațiune fără să se audă nici cel mai mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]