KorAP: Find »[drukola/base=surprins & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...150 >

3,733 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

avuseseră incidentul acela neplăcut, nu-i rămânea decât s-o urmeze, împreună cu Gaston. Nici nu apucară să se așeze la masă, că Tomoe l-a și zărit la o masă alăturată pe Ōkuma, colegul ei de serviciu. L-a strigat. Surprins că o vede, el a pus jos ceașca pe care o ținea, delicat, în mână, și s-a apropiat de masa lor. Era îmbrăcat foarte îngrijit. — Takamori, ți-l prezint pe domnul Ōkuma, care lucrează cu mine-n birou. Este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
tinere! E încă devreme. Nu vii cu mine? Vocea venea dinspre un gang întunecat dintre cinema și magazin. Privind într-acolo, a zărit în gang silueta fantomatică a unei femei. Era femeia cu bandajul în jurul gâtului. — Sfinte Dumnezeule! strigă ea, surprinsă. Ame-chan de la hotel! Gaston clipi trist. Deși fusese dat afară din hotel, în toiul nopții, din cauza acestei femei, nu-i purta deloc pică. În inima pură a lui Gaton era imposibil să găsești vreo urmă de indignare sau ură față de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
de i s-au văzut gingiile. Ce ți s-a întâmplat? M-au dat afară din hotel. Și-a arborat zâmbetul obișnuit și s-a frecat la ochi de oboseală. — Vai! Te-au luat în șuturi? Femeia l-a privit surprinsă, dar era cu ochii-n patru. Dacă stăm aici, poa’ s-apară-un polițist. Hai să intrăm! Gaston a făcut doi-trei pași și, părând să cugete profund, spuse: — Mâncare... — Ce? — Mâncare... un magazin... pentru câine... pentru mine. Îi arătă, cu o față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
a dat seama că nu se făcea să stea în fața unor femei cu pălăria pe cap. Și-a scos-o în grabă și s-a scuzat pentru lipsa de maniere: — Vă rog să scuzați la mine. — A! Vorbește japoneză! exclamă surprinsă femeia cu pantofi roșii cu toc. Kimie a început să râdă cu poftă. — Nu mai faceți atâta gălăgie! le avertiză cea cu bandajul în jurul gâtului, care-l luase pe Gaston sub aripa ei protectoare. A întins apoi un ziar în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
și haori pe care și le punea când își practica meseria de ghicitor. Când au plecat de acasă, barurile erau deja luminate. Chelnerițele, care stăteau în dreptul ușilor, l-au salutat pe bătrân, dar zărindu-l pe Gaston, s-au arătat surprinse. Napoleon a apărut și el ca din pământ și se târa, cu mersul lui nesigur, între ei. — Stă la mine... Ce-i cu fețele astea? Nu-i american. E francez... francez, le lămuri bătrânul, mîndru. Când au ajuns pe strada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
și l-a îndemnat să-l urmeze. Ploaia răscolea un miros greu. În fața lor se întindeau câteva zeci de case ca niște cuști de animale și lângă ele își așteptau clienții prostituate cu umbrelele deschise. — Unde? Aici? îl întrebă Gaston, surprins, pe Endō. — Aici e Sanya. Sanya. Suntem tot în Tokyo, dar poliția nu-și întinde antenele până aici, răspunse Endō ursuz, acoperindu-și fața cu mâinile ca să nu-l plouă. Așa că mai bine resemnează-te... Privind în jur, Gaston a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
care n-avea nici unde poposi măcar. — Ți-am zis, dă-i drumu’! — Tu... Unde mergi? întrebă Gaston trist. — Unde? Mă privește. — Unde mergi? — Lasă-mă naibii-n pace! — Merg cu tine, Endō-san. — Cu mine? zise Endō, ridicând din sprâncene surprins. Eu îi spun să plece și el spune că vrea să vină cu mine. Chiar consideră că e normal. A, deci vrei să știi unde merg, da? Ei bine, îți spun. Mă duc să pun mâna pe celălalt tip care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
de zid și continuă cu glas scăzut. Deseară plec din Tokyo. — Pleci din Tokyo? Unde pleci? — Nord. Era complet epuizat și făcea eforturi disperate să-și înăbușe lacrimile care-i inundau ochii. — Nord? Nu înțeleg. — La Endō. — Endō? exclamă Tomoe surprinsă. Doar nu vrei să spui că e vorba de Endō ăla?... Gaston tăcu. — Nu Endō ăla, Gaston, nu-i așa? Nu se poate! — Plec, repetă Gaston încet. Deseară. Se însera. Au luat-o pe aleea dintre Yotsuya și Ichigaya, mărginită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
seama că drumul era fără sfârșit, iar munții se vedeau tot în zare. — Endō-san, vă simțiți bine? întrebă Gaston văzându-l că se oprește la tot pasul. În loc de răspuns, Endō îi aruncă o privire furioasă. — Sunteți bolnav? întrebă Kobayashi. Părea surprins. Cu toată lumina palidă a dimineții, Endō remarcă zâmbetul ciudat de pe chipul lui Kobayashi. Zâmbetul slugarnic de până atunci dispăruse. — De ce zâmbești, Kobayashi-san? Da, nu mi-e bine. Am o gaură-n plămâni. Dacă faci vreo mișcare necugetată, o să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
jupuit de scoarță și trunchiul alb se ridica din apă ca un schelet. — Eu stau de pază aici, spuse Endō întorcându-se spre Kobayashi, care era cu câțiva pași mai în spate. Du-te și adu-le. — Eu? spuse Kobayashi surprins. Un bătrân ca mine? Am inima slabă. Nu pot intra în apa asta rece. — Ajungi la o răcoare mult mai dură dacă nu faci ce-ți spun. Endō a băgat mâna în buzunar, zâmbind. Când a scos-o, ținea strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

timp și știam că, nici n-am fi pășit bine În sala de adunare, că ne-am fi și Întors la răutățile și la „bisericuțele“ pe care le avuseserăm la șaisprezece ani. Dar, mai presus de orice, mă gîndeam ce surprinși voi fi toți să mă vadă, să vadă cît mă schimbasem. Îmi imaginez că se așteptau să dea cu ochii mai degrabă de cineva ca Emma: o fată petrecăreață și prea puțin dornică, sau poate incapabilă, să se așeze la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
mie. Recunosc că În cazul ăsta pare Într-adevăr să aibă gusturi bune. Omul nu are nimic ieșit din comun pînă nu Începe să zîmbească. Dar cînd zîmbește, Întreaga expresie i se schimbă și trebuie să recunosc că sînt foarte surprinsă. CÎnd se Întoarce cu spatele, pe furiș, Îi fac aprobator cu ochiul lui Sally și-i indic discret că nu e rău deloc. Ea zîmbește cu gura pînă la urechi, iar cînd el se uită În direcția noastră, ne prefacem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
În rîs. — Crezi că și ei gîndesc la fel? Întreabă Anna. Sau că se gîndesc măcar la aspectul ăsta? — Probabil, răspunde Lily. Cea mai mare Îngrijorare a mea era să scap de toți foștii mei iubiți. Mă uit la ea surprinsă. — Încă mai păstrai legătura cu ei? — Tom era prieten cu doi dintre ei. A fost musai să pun capăt unei atari situații! rîde ea, apoi mă privește. Dar Dan? — Asta n-a fost niciodată o problemă, răspund. Și e adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
salvînd situația, lucru pentru care-i zîmbesc cu recunoștință, tocmai le spuneam secretul modului În care te poți Înțelege de minune cu socrii. Și, dacă vrei să știi, Ellie nu a scos o vorbă despre mama ta. — Serios? Întreabă el surprins. Păi, atunci e clar că n-a petrecut suficient timp cu ea. Rezist tentației de a-l Îmbrățișa pe Richard și-mi dau brusc seama că am În el un aliat, că, indiferent cît de mult m-ar sîcÎi Linda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
bun tată lui Ellie, spuse el, iar eu am simțit un nod În gît și o lacrimă rostogolindu-mi-se pe obrazul stîng. Mama ei a murit cînd ea era mică. S-a auzit un foșnet, iar oamenii se priviră surprinși, puțini dintre ei știind amănuntul acesta sau orice altceva despre mine, În afară de faptul că mă măritam cu fiul Lindei. — Astăzi, Îmi amintesc de propria mea nuntă cu mama ei. Ellie, n-o să-ți aduci aminte, dar acum Îi semeni leit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
dar tot sînt de părere că greșești. După cinci minute, sun din nou la Trish. — Ești o piază-rea al dracului de isteață. Nu! o aud inspirînd brusc. Se duce la restaurant? — Da. Și te poftesc să nu pari așa de surprinsă. — Ce-a zis? — După ce-am pomenit de faptul că va trebui să organizăm totul la noi acasă, a urmat o lungă pauză. După asta, m-a Întrebat dacă m-ar deranja ca ei să mențină rezervarea, pentru că mor să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
fi crezut! Socrului meu bătrîn și cu părul alb i s-au aprins călcîiele după Lisa! Nu-l credeam În stare. — Ei, haide, nu-i chiar atît de bătrîn, iar părul nu e chiar atît de alb, Îmi răspunde Trish, surprinsă. De fapt, eu Îl găsesc chiar atrăgător. Poate că soacră-ta ar face mai bine să se păzească. Oh, mă strîmb eu, dar mă trezesc că Îl privesc pe Michael cu alți ochi. Oare mi s-ar părea și mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
aceea, cînd o ajut pe Linda să spele vasele În bucătărie, se Întoarce spre mine, Îmbujorată de la razele soarelui și de la vin, și-mi spune: — N-am bănuit niciodată că ai prieteni atît de Încîntători. — Nu m-ai Întrebat. Pari surprinsă... Ești surprinsă că sînt drăguți? — Absolut deloc, zice. Mă bucur pentru tine. Mă gîndesc Întotdeauna că a fi mamă pentru prima oară e cea mai deficilă misiune din lume. M-am simțit mereu izolată și singură și cred că singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
o ajut pe Linda să spele vasele În bucătărie, se Întoarce spre mine, Îmbujorată de la razele soarelui și de la vin, și-mi spune: — N-am bănuit niciodată că ai prieteni atît de Încîntători. — Nu m-ai Întrebat. Pari surprinsă... Ești surprinsă că sînt drăguți? — Absolut deloc, zice. Mă bucur pentru tine. Mă gîndesc Întotdeauna că a fi mamă pentru prima oară e cea mai deficilă misiune din lume. M-am simțit mereu izolată și singură și cred că singurul mod În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Încrederea lor degajată, de abilitatea lor de a-i fermeca pe toți și a obține astfel ce-și doresc (iar asta se Întîmpla fără excepție), indiferent cît de absurdă e pretenția. Dorințele le erau Îndeplinite, iar ei nu păreau niciodată surprinși, căci știau că, odată ce ceruseră, urmau să și primească. Îi priveam de la distanță, dar nu făcusem niciodată cunoștință cu vreunul din ei, nu mă gîndisem să fac conversație și fusesem mult prea intimidată fie și numai la gîndul că mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
că, de Îndată ce voi renunța la furie, ne putem vedea iarăși de viețile noastre. Problema e că nu pot să uit, nu știu cum să procedez, iar la momentul ăsta, nici nu mă văd vreodată În stare să uit. Îmi amintesc cît de surprinsă am fost cînd Tom era În spital, surprinsă de propriul meu calm, de lipsa mea de sentimente, de incapacitatea mea de a arunca vina pe cineva. Nu aveam energia să fac asta, nu În acea clipă. Dar acum, că Tom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
sexy. Cu siguranță nu mai e nevoie decît de un mic impuls. Mi-o imaginez pe Lola sărutîndu-l pe Dan și știu fără umbră de Îndoială că nu-l voi lăsa pe Charlie Dutton să-mi scape. N-a părut surprins că l-am contactat. Din contră, era Încîntat. A spus că intenționase să mă sune, iar invitația mea la mine, la cină, nu l-a mirat decît vag. Invitația e pentru sîmbătă, noaptea În care Tom nu e acasă, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

e cu tine? Un prieten? Rabinul era un om înțelept, cunoscător al numerelor secrete, ascunse în scrierile sfinte ale poporului său și care guvernează cerul și pământul. N-a mai așteptat să-i răspund și a continuat, în aparență deloc surprins de vizita mea: - Am întrevăzut în numerele scripturilor faptul că te vei întoarce, că o să te-mpaci cu taică-tău și că o să fii însoțit de viitorul duce de Brescia. Rotari a încremenit de uimire și l-a întrebat: - Bătrâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
pentru Andras? Ne cerceta cu ochii întredeschiși sub o pereche de sprâncene dese, albe și zbârlite. Am îngenuncheat în fața lui și i-am sărutat poala veșmântului, spunând: - Abrasax, stăpânul celor trei sute treizeci și cinci de ceruri, să te binecuvânteze. S-a încruntat surprins, iar eu am continuat: - Lucrurile pe care le am de spus nu pot să i le spun decât lui Andras, nu sunt pentru sfinți. Dorim câteva ceasuri de tihnă. Jur pe cel care n-a fost niciodată răstignit. Bătrânul m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
voie să le păstrați. Poarta s-a deschis, și am trecut de ea, scăpând de acele burdufuri preluate de veteran și de camaradul care-l slujea. În timp ce intram în clădirea cazărmii, am auzit vaiete venind dinspre temniță. M-am prefăcut surprins și am întrebat: - Ce-a fost asta? Soldatul a mormăit nepăsător: - Grohăieli de porci longobarzi. Gundo s-a stăpânit cu greu, albindu-se la față. Am mâncat azimă cu șuncă sărată. Am băut și o jumătate de cană de vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]