3,370 matches
-
luntrea mică, Îngânați de glas de ape, Și să scap din mână cârma Și lopețile să-mi scape; Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei lune - Vîntu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. {EminescuOpI 75} DORINȚA Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-vei Cu ochii mari și purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind - ca-n vis, așa vii! Cobori încet... aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față, A ta iubire c-un suspin arat-o, Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strângerii în brațe - Pe veci pierduto, vecinic adorato! {EminescuOpI 121} FREAMĂT DE CODRU Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce svonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur-prin ostrețe, Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ceața acoperă drumul și noaptea își pleacă privirea. Genunchii ce vor să asculte se pleacă mai des, mai cuminți, În grabă ating pietrele reci, cu șoapte de taină fierbinți. Pe buzele mele, Isuse, e jale cât nu pot să spun, Suspinele grele aleargă și-n suflet cu greu le adun. Din șalul tristeții, uitarea croiește speranțe ce mor, Pe aripa nopții nădejdea se-agață pe aripi de nor. Obrazul de lacrimi amare, zadarnic încerc să-l ascund, Căci ochii din slava
Trepte spre cer by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83221_a_84546]
-
Sorina nu mai poate recita. Lacrimi mari și calde se preling din doi ochișori negri și frumoși acum. Plânge și Sorin. Vezi, nu mai pot să spun poezia! Poate că și eu am uitat-o, reușește să mai îngaime, printre suspine, fetița. Apoi, un zâmbet luminos, își face loc pe chipul ei: Așa că și fetița-doctorița, s-a încurcat la poezie. Dar cred că n-am s-o pedepsesc. Nici măcar n-am s-o cert. Poveștile bunicii E miezul zilei. O după-amiază
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Și să vezi ce de bunătăți or să mai iasă! Într-adevăr, mâinile fermecate ale bunicii au reparat, într-o clipită, totul. Vrei să-mi aduci câteva ouă? Da, bunico! Spune Sorina, având, încă, lacrimi în ochi și în glas suspine. Încetul cu încetul, toate astea dispar; chiar bunica a spus că nepoțica ei n-a greșit cu nimic! Nici n-a ajuns bine la cuibar că fetița a și venit cu mâna goală în bucătărie. „Ce-i” par a o
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
în zori, dar te caut și-n-noapte Dincolo de cântec, cu jale în șoapte. În zâmbetul gingaș și-n ochi de copilă, În verdele ierbii din glia umilă. Te strig să te-ntorci, port in mine aminuri, În dangăt de clopot răsună suspinuri. Se-așteaptă din ceruri un strop de lumină Să curgă pe suflet, din raza-ți divină.. Hai, vino să-mi umpli cu haruri făptura, Să-mi comanzi universul gândirii și gura, Tu stăpân peste mine să fii absolut Eu, plecată
Strig?t by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83230_a_84555]
-
articole pe care le cumpărasem și n-aveam unde să le pun, urmând apoi să fac coșciugul surcele pentru foc. „Poți depozita o groază Înăuntru“, a Început să-l laude proprietarul crescând puțin miza. Eu am emis cel mai adânc suspin de care eram capabilă și i-am atras atenția să se asigure că oamenii lui Îl livrează În portul Wuhan, de unde urma să fie expediat Împreună cu restul extraordinarelor mele chilipiruri. Gata! Voilà tout! După ce m-am Întors În San Francisco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
frumoasă cu un turban pe cap și o haină Într-o nuanță țipătoare de roz care-i cânta unui băiat; acesta o acompania la un instrument cu două corzi, erhu, instrument care posedă acea versatilitate sonoră de a trece de la suspinele unei fete Îndrăgostite la nechezatul unui cal cuprins de spaimă. Călătorii noștri se apropiară, dar cuplul de cântăreți rămânea În continuare indiferent la intruși. — Crezi că sunt reali? Întrebă Esmé. Marlena nu răspunse nimic. Probabil erau două fantome Înghețate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
senzația că e golit de viață de către un aspirator gigantic. Simțea cum Îl dor toți mușchii. Toate discuțiile astea Îl Îmbolnăveau. Se duse să se așeze pe un buștean aflat undeva mai departe. Din când În când, scotea câte un suspin adânc, Își scărpina bărbia nerasă și se plesnea peste picioare vânând țânțari. Se simțea vinovat. Toate problemele pe care le aveau acum erau din vina lui. Ce procentaj de vină avea nu-și putea da seama. Dar el era conducătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nici Înainte În Întuneric, nici În lateral. Privește fix În sus, Înregistrând fulgii de cenușă care se ridică În fumul auriu și cuvintele scrise cu roșu. Urechea camerei ascultă imparțială, Înregistrând ca un simplu martor bolboroselile și țipetele, foșnetele și suspinele, din când În când lemnul care trosnește consumat de foc. Împachetează aceste ultime momente, punându-le la păstrare, Într-o memorie care duce Înapoi În trecut, dar Într-o zi se va derula Înainte. La asta se uita Harry. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
trei) ani de când cu toate că aveam treabă în altă parte, unde neapărat se presupunea prezența mea fizică, totuși am fost cam nepoliticos, dar imperios invitat să dau o raită pe „dincolo”, prin locuri cu verdeață, unde nu este nici întristare, nici suspin, ci viața ceea de care fugim cu toții în toată viața asta, sperând ca să vină cât mai târziu cu putință. Este ziua când am murit puțin, destul de convingător încât la un moment dat chiar și medicii au crezut asta. Dar se
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
perorîndu-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: "Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus". Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mișcare, electrică, dar îi place să se și încălzească, să fie mângâiată, să lâncezească. Mie nu mi-a plăcut niciodată langoarea. Mă plictiseam făcând mereu aceleași lucruri. Momentele de dragoste începeau brusc și se terminau brusc, ca și răutățile sau suspinele tandre. Nu eram însă superficial. Trăiam cu intensitate. Am o memorie sentimentală impecabilă, care leagă emoțiile mele disparate și le dă amploare. Am brodat numai o dantelă mai fină, aceasta e diferența. Dar pentru un om normal aceste salturi sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Visul n-ar mai ispiti. Omul fără de visare N-ar mai fi ajuns un’ este, În prag cert de eclipsare, Ori în triumf, spre creste. Și tot asemeni făr’ amor Curat în desfătare, N-ar ști ce este sfântul dor, Suspinul lui cel mare. Și gândul fără de Iisus N-ar ști ce e jertfire Cu sens suprem și mai presus De orice fel de fire. Și viața fără Dumnezeu E un pustiu sub tâmple, Un’ orice om se crede zeu. De
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
FĂRĂ SĂ PLÂNGI Nu poți trăi cu pace-n cort Și plin de veselie Când cel de-alături cade mort, Cosit de-o tragedie. Lacrima-i cu diademe, Iar surâsul cu mulți spini, Fără dacă sau dileme, Fară simț, fără suspin. Nu poți trăi fără de plâns, N-ai inimă de piatră Când eu-i de teamă constrâns Aiurea și pe vatră; Nu poți trăi fără să plângi Iubirea reprimată, Și nu poți altfel ca să frângi Durerea greu brumată. De spaimă multă
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
un Dumnezeu, nu dumnezei. Calea-i una, dar măreață, Cu nume sfânt - Iisus Hristos, Cu Adevărul, Calea, Viața, Fără de plată, cu folos. Spre locul unde totul are Un sens adânc, curat, divin, Fără dureri, făr’ de-ntristare, Fără de plâns, fără suspin. Tu, ce-mi citești aceste versuri, Ieși din junglă acum, acum, Și schimbă-ți ale tale mersuri Pe unul, cu Iisus la drum. 17 noiembrie 2004 REFLECȚII (CLXIII) S-ar cere noaptea să dictez Câte mai scriu pe ziuă; Nesomnul
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
încet, privirea femeii se mută de la ochii lui Balamber la cei ai marcomanului, trecând mai întâi, cu o privire scurtă, dar cuprinzătoare, peste fețele celorlalți, rămași ca trăsniți. Ca eliberat dintr-o strânsoare, Balamber își umflă pieptul într-un lung suspin. Cu voce tăioasă și puțin răgușită, Malaberga se adresă tuturor, de parcă ar fi vorbit unui grup de copii de școală: — Atunci? Ce stați în ușă ca niște proști? Intrați și închideți, până nu-mi stinge vântul focul. Audbert se supuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încrucișate, cu blana de oaie pe umeri și cu sulița culcată pe coapse, Balamber îl fixă câteva clipe fără să rostească un cuvânt, fără cel mai mic semn de prietenie, apoi își înfipse privirea cercetătoare în desișul copacilor. Cu un suspin, Audbert se ridică, cercetă pentru un moment cerul, străbătut de ghemotoace leneșe de nori albi, iar la urmă se îndreptă către pârâu. își cufundă ușurat mâinile în apa rece și își udă fața; se întoarse apoi din nou spre nesuferiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la hotare și, între timp, adăugă privind către mulțime, oamenii ăștia trăiesc în spaimă. Nu îți ascund faptul că aici situația a devenit dificilă. Ai aflat, cred, deja de asasinarea lui Waldomar. — Da. Fiul lui cum e? Alpinianus scoase un suspin adânc. — A murit. Azi dimineață, în zori. A fost lovit de o săgeată în umăr, dar, căzând de pe cal, și-a frânt șira spinării și, după spusele medicilor, trupul lui era grav vătămat și pe dinăuntru. Am sperat cu toții că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să urce cu noi. Inisius, nebăgat în seamă de războinicii care se puseseră deja în mișcare, încerca mai departe, fără prea mult succes, să încalece pe catârul său. încruntându-se și mai tare. Balamber îl cercetă scurt, apoi scoase un suspin de nerăbdare: — Gândacul ăsta! Ajută-l. Poate o să ne fie de folos în vreun fel. Khaba încuviință, după care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ales ideea de a trage foloase de pe urma crizei lui Inisius fusese magnifică. Se mustră: mândria lui din totdeauna! Când se va elibera de ea? Adevărul era că Dumnezeu însuși, în atotputernicia sa, se folosise de ea. închizând ochii, scoase un suspin adânc de ușurare și mulțumi Providenței divine. 33 Adunați în jurul vetrei, în încăperea cea mai mare a singurei construcții din sat încă în picioare, Balamber și cei mai de încredere războinici ai săi erau aproape pe sfârșite cu cina. Bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amuzament. în orice caz, știind că, foarte probabil, Frediana se afla în siguranță, se simțea liniștit. — Știu doar că, spre norocul ei, e departe de aici! răspunse pe un ton ostil. Fără a înceta să-l fixeze, Balamber scoase un suspin adânc, apoi încuviință gânditor și, întorcându-se spre ușă, îl chemă pe războinicul ce stătea de pază afară. După care, în vreme ce acela trecea pragul, spuse către Sebastianus. — Acum du-te. Din seara asta o să stai împreună cu ceilalți prizonieri. Mâine ridicăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbit, Flavia? Știi că posesivitatea ta mă sufocă. Prietena sa, care fierbea în sufletul ei, ar fi avut multe de zis, dar se abținu să-și deschidă larg vasul cu acuze. își înghiți resentimentele și se mulțumi să scoată un suspin lung, cu voce scăzută. în schimb, două lacrimi ce i se iviră în ochi vorbeau de la sine. Ajunseseră acum la primele trepte ale scării ce permitea accesul în villa și din tricliniu ajungeau deja până la ele glasurile invitaților. Dându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ținu tare. — Bagă de seamă! Turnul e solid și avem provizii suficiente pentru mult timp. Nu faci bine că ne ameninți. Mai fă un pas înainte și ți-l omor aici, sub ochi. Reinwalt se opri de îndată, scoase un suspin adânc de nerăbdare, apoi scutură din cap: — Atât de tare îți dorești să mori, soldatule? — Deloc. Și nici el. Arătând spre băiat, care zadarnic se agăța cu mâna liberă de brațul său înarmat, Mabertus îl zgâlțâi, mârâind: — Nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]