2,825 matches
-
buzele li se uniră într-o sărutare nesfârșită") și plânsul "nervos" al femeii, neîmpăcate cu gândul inevitabilului eșec. De asemeni, scena dintre Diomo și Lulù e rescrisă într-o notă încă și mai "ne-realistă", de o teatralitate vădită (Lulù suspină "Îl iubesc!", iar Diomo "îngălbenește" de gelozie. Ea plânge în hohote, dar Diomo ține s-o trezească la realitate: "Sângele biruie și apoi se răzbună; nu uita că ești Lulù, simbolul vieții și al plăcerii"), pentru ca finalul să "înghețe" gesturile
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lor, ca să se odihnească. Își făcu cruce și rosti o scurtă rugăciune de mulțumire. Familia rămase pe loc, așteptând cafelele. Amândouă, bunica și străbunica, priveau spre Lavinia. Tata comenta imperturbabil războiul cu Polonia. Mama răsuflă ușurată, doar Sofula începu să suspine ritmat. Lavinia o privea și simți din nou aceeași milă ca atunci. I se părea că o vede plângând și implorând-o: „Lavinia, de ce îmi strici casa, am trei copii, Lavinia... Mi-a spus că nu mai poate, că o să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să-și arate rangul. Și dacă simți nevoia să plângi, fă-o, că doamna nu prea are lacrimi. Are doar grija domniei pentru beizadea Gheorghe. Un argat anunță că surugiul a pregătit trăsura. Jupâneasa Stanca schiță un salut scurt și suspinând sacadat ieși plină de importanță. — Ai spus: beizadea Gheorghe, domn? — Așa spusei, Marico. — Păi are opt ani. — Cam așa, dar nu i-a împlinit. Așa e: Casandra lui Șerban Vodă e mai mare cu un an decât Stanca noastră - deci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sărută. — Constandine, măria ta, știu, te-ai speriat. O să pun muta să-ți stingă tăciuni... De sperietură. Ce-i ăla orbalț? — Brâncă, adică. Da’ ce-ți veni cu orbalțul? Marica înțelese că vodă nu auzise ce spusese doctorul și tăcu, suspinând. — M-am speriat, Marico. Mi-e frică cum nu mi-a fost în viața mea. Cum închid ochii, mi se pare că aud papucii târșiți ai imbrohorului. Mă doare fața și tot capul și umărul drept. Aud aiureli. Parcă boierii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
La drept vorbind, nici aici nu se poate vorbi de un anacronism real. Momentul vorbirii este pur și simplu o parte a povestirii (cronologice); conținuturile sînt menționate în trecut sau în viitor. Exemplul a) bunăoară, ar putea continua astfel: f) Suspinînd, John se așază pe canapeaua vecinului vărsîndu-și durerea "Nu aveam cum să știu, cînd m-am căsătorit cu Mary acum cinci ani, că ea își va sacrifica totul pentru muncă, nu? Că nu voi fi nimic altceva pentru ea decît
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
impersonal în ea, cu doruri parcă cosmice, și fatale, într-un potop de cuvinte pe care le ardea atât de tare glasul ei pătimaș, încît nu le puteam reține nici o clipă înțelesul... Vino, draga mea-n grădină... Cu dorul care suspină... cuvinte ridicule, dar ce văitături fermecătoare cu care parcă se elibera de un blestem al clipei, care totuși o subjuga, dar o și înspăimînta de suferințele viitoaie pe care le presimțea... Un cântec aduce altul, de la sine, țâșnea imediat după
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
iar oamenii mai aveau timp de mers la nunți și la botez. Mi se părea anotimpul cel mai stors de bogății iar la sfârșit. Când cortina toamnei se lăsa, toți pomii se dezbrăcau și rămâneau solitari...așa mă prindea iarna; suspinând după celelalte anotimpuri. Totuși zăpada mă bucura, sărbătorile ne umpleau de sfințenie casa, iar ușa era tot timpul deschisă pentru colindători. Plecam la derdeluș cu sania sau pe gârlă, cu patinele, mă Întorceam acasă Îmbujorață la față, udă până la piele
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
PIERDE URMA. DELINDY PĂRU CONVINSĂ DE ACEST RAȚIONAMENT. CE BINE E SĂ FIU DIN NOU LÂNGĂ TINE. MI-E ATÂT DE DOR DE TINE... VOCEA I SE FRÂNSE. ÎN CLIPA URMĂTOARE MARIN ȚINEA ÎN BRAȚE O FEMEIE CARE PLÂNGEA. \ DUMNEZEULE, SUSPINĂ EA, CÂT SUNT DE NEFERICITĂ! CUM A PUTUT SĂ MI SE ÎNTÂMPLE AȘA CEVA? MARIN O STRÂNSE LA PIEPT. AVEA O SENZAȚIE CIUDATĂ DE ÎNCHIDERE ÎN SINE, CA ȘI CÂND MINTEA ÎI REFUZA SĂ FUNCȚIONEZE, CA ȘI CÂND VREUN RESORT SECRET AL FIINȚEI LUI AR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
AGĂȚĂ DISPERATĂ DE EL, TRĂGÂNDU-L ÎN JOS. În lumina slabă a zorilor, stăteau culcați unul lângă altul, epuizați, dar fără să doarmă. Nu mă vei uita niciodată, nu-i așa? întrebă ea. \ NICIODATĂ, RĂSPUNSE MARIN. POȚI UCIDE, SPUSE EA SUSPINÂND. SUNT ÎMPĂCATĂ CU MINE ÎNSĂMI. FAPTUL E CONSUMAT. "Două ființe sortite morții, agățându-se cu disperare de un firicel de viață", medita el uimit. Fiindcă, dacă nu reușea să își rezolve problema, era într-adevăr condamnat să moară, în timp ce ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
te- a putea ajuta... - Of, săracan de mine... - Iar fata cea mică nu o mai lăsa pe lângă el că îi e dragă tare și nu s-a duce ușor dacă știe că i-a rupe sufletul. - Da cumătre, apoi da...suspină țața. Badea Gheorghe zâmbi la chipul blând ce îi era alături. - Nu te uita în gura lor, fata tatii dragă, că de ale lor sunt sătul. Da’ ce m-oi face eu că nu am stat destul cu tine? Of
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Dormea liniștită. Zâmbea. Dar parcă femeile aveau dreptate, se împuținase la trup. Fața i se lungise, iar ochii păreau lăsați. Avea carnea galbenă, mânile îi erau uscate. “O fi de la oboseală? Oi mai lăsa-o să doarmă, muncește mult mititica”, suspină țața și se întoarse la ale ei să le ia de capăt câte îi rămăsese. - Mătrăgună, Doamnă bună Mărită-mă-n astă lună, De nu-n astă, în cealaltă Să nu șăd nemăritată. Așa ziceau fetele pe vremea mea când
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
O privi, ar fi vrut să-i spună, dar îi era drag cum îi vorbea. Când a plecat de la oraș nu știa că la țară va fi așa de frumos. Curtea bunicilor. A plâns după prietenii săi din oraș, a suspinat, și încă o mai face. A promis că va urî locul unde se va muta. Dar nu și casa bunicilor unde găsise dragoste. Nu mai putea să urască. Îi plăcea acolo. Numai de ar fi putut să stea mereu cu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
găsesc iluzii... Mi-e greu să te caut acolo unde singurătatea și-a pus în lesă iubirea și-o plimbă ca o umbră eliberată de-o rază de soare... Mi-e greu să te găsesc chiar într-un zid ce suspina cândva în sacrificiu. Mi-e teamă că grinda s-ar surpa s-ar face praf, dimpreună cu zidul, pentru nesocotința mea... Crima dintre paranteze Tăcerea dintre noi se joacă pe tabla de șah... Stăm departe unul de celălalt, precauți. Mutăm
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
se încurcă în gură ca ițele, buzele mele au fierbințeală și zac de parcă aș avea 40 de grade. Alb sau Negru Am uitat să ne mai privim în ochi ca altădat’ iar cuvântul iubire de noi s-a înstrăinat; îmi suspină până și gândul în drumul greoi spre tine... Mă trezesc în dimineți neninse de iarnă și simt neodihna îndoită de gânduri. Ochii mei sunt injectați cu picături de dor. Nici sărbătorile nu aduc ca altă dată bucurii... În ce culori
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
balansoar între ele și mă alint în toate culorile curcubeului. Cerul rămâne albastru ca o oglindă, sub el, pământul reflectând nașterea. Pe unul din umerii mei a crescut o vioară; îmi cântă de dor braț la braț cu noaptea. Diminețile suspină a jale, parcă toate stelele ar muri când răsăritul le zâmbește ostentativ, vorbind despre frumusețea zilei. Azi vreau să fiu numai eu cu vioara, dezlegând suferința și împletind-o cu notele din tăcerile mele clandestine; și astfel mă întreb dacă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
un caiet de diagrame și tabele, de câtă vreme pândește această alăturare de numere. Intră pe ușă valvârtej un domn vârstnic, elegant, cu un rotund chip bonom pe care zăpăceala înscrie o caricatură. — În sfârșit, în sfârșit m-au ascultat ! suspină, graseind, grăbit să-și încheie nasturii halatului. Își strânge și nodul cravatei albastre cu buline roșii, sub gulerul alb. Scoate căciula din cap, descheie și haina, și puloverul, s-a înfierbântat. — După luni de amânare, consiliul tehnic a acceptat să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că ar fi mai bine aici decât în Italia... ― Chiar și acolo, excelență... Am fost câteva luni pe Doberdo și, la urma urmelor, aș prefera... Fața lui Bologa era acuma scăldată în bucurie și nădejde. Nu se mai putea stăpâni. Suspina din fundul inimii, ușurat. ― Bine... bine, repetă generalul gânditor. Nu pricep însă de ce n-ai merge cu noi? Divizia mea are o misiune sfântă în Ardeal! O misiune măreață... Da!... Dușmanul a pângărit pământul țării. Acolo valahii... Deodată generalul Karg
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog! Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și apoi intră în compartimentul generalului, suspinând grav: ― Să încercăm... Peste cinci minute crăpă ușa, scoase pe jumătate corpul și zise binevoitor: ― Bologa, vino... te rog... Excelența-sa dorește... Întâlni ochii lui Varga întrebători, dar strânse din urechi, cu fața mâhnită de regretare că "așa-i ordinul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de bucurie. Până acasă, din toate grădinile le râdeau pomii înfloriți, iar pe marginile ulițelor li se scuturau în cale numai petale ușoare, ca la nunțile din povești. În odaia lui, Apostol găsi atâta miros de floare, că se tulbură, suspină și se uită recunoscător la Ilona care, deodată, încurcată, îi zise, ca și cum ar fi răspuns la o întrebare: ― De când ai plecat d-ta, m-am culcat eu aici, c-a vrut să se culce ofițerul care a venit în locul d-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere și se plecă asupra lui, îngînînd cu patimă: ― De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare! Îi alunecă piciorul pe podele și căzu moale, pe pat, suspinând lângă Apostol... 5 A doua zi, Apostol Bologa se simți ca după o beție rușinoasă. Îi era silă de sine însuși, par-ar fi săvârșit o crimă. Se repezi de dimineață în cancelarie, găsi pretexte să ocărască pe cei doi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu mai știu ce înseamnă... - Unde ești? Unde ești? Întoarce-te! Nu pleca! Nu pleca! Striga ca un nebun, alergậnd prin ploaie. - O să se însănătoșească, zise doctorul. Nu știu ce s-a întậmplat cu el astă-noapte, dar sper să se liniștească. Ortansa suspină adậnc. Își vedea feciorul din zi în zi mai abătut, mai slab, mai împovărat de griji și de supărări. - Yoane, ce-o să se întậmple cu tine? întrebă îngrijorată femeia. Dar Yon nu se grăbi să răspundă. Într-un tậrziu, cu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
pe isărescu că se duce să se sinucidă financiar, tu trebuie să fii după el ca să-i scoți lovelele din buzunare! Bună interpretarea asta, mai ai frați pe-acasă? Cel interpelat Își trece mâna prin păr, mângâie halba rece și suspină: Stăm prost, acesta este adevărul. Italia - imperiu, vorba aceea, sau fost imperiu, nu contează - se sufocă. Spania - tot imperiu sau fost imperiu, nici la ei nu contează - dă ochii peste cap. De Portugalia nu mai zic nimic, e moartă de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ANDROMACHE O n-o să mai aud eu a armelor vuire. Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire, 15Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici. Vei merge unde ziua etern nu mai lumină, Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină, Colo unde amoru-ți în Lethe va muri. ECTOR Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire, 20Le-oiu cufunda în Lethe, în râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, Încinge-mi a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
presupus - Tu vii ca un cântec de soră la sora ce-n lume s-a dus. {EminescuOpIV 37} DE CE SĂ MORI TU? Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc! Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]