2,431 matches
-
depășește, metaforic vorbind, stadiul oglinzii, și o face, desigur, nu atît În propriul beneficiu În fața lui Însuși, cît În cel al său ca obiect de recunoaștere din partea cititorului. Simbolizarea conferă sens autoficțiunii, Îi oferă adică un plan de proiecție, o transcendență, În lipsa căreia autoficțiunea ar putea rămîne numai la stadiul de text, de "autofricțiune", după cum se alintă Doubrovsky În romanul textualist Fils care propune termenul, și ar putea fi fagocitată de teoriile textului care astăzi nu mai spun multe despre literatură
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rămîne numai la stadiul de text, de "autofricțiune", după cum se alintă Doubrovsky În romanul textualist Fils care propune termenul, și ar putea fi fagocitată de teoriile textului care astăzi nu mai spun multe despre literatură. Dar e vorba despre o transcendență factice, mediată de ficțiune, livrată ca momeală cititorului comod. Identitatea eului autoficțional, manifestat ca insuficient, nu se realizează odată epopeea lui Încheiată, ca liant epic și metafizic În stare să rezolve un conflict, ci În timp ce se povestește pe sine ca
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
există, ceea ce confirmă diagnosticul pus de sociologul Jean-Claude Kaufmann individului contemporan occidental, de “extindere de sine”, sau cel al sociologului Alain Ehrenberg, de narcisism virtual nelimitat. De unde Însă nevoia aceasta de extindere, de unde insațiabilitatea etalării de sine? Tocmai din lipsa transcendenței sinelui (sau eului, prin conversie În registru psihologic). Lipsit de obiecte ale dorinței pe verticală, pentru că Dumnezeu a murit, eul le caută pe orizontală, Încercînd să ia În stăpînire suprafața (colii albe) În căutarea unui relief de transcendență pozitivă sau
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din lipsa transcendenței sinelui (sau eului, prin conversie În registru psihologic). Lipsit de obiecte ale dorinței pe verticală, pentru că Dumnezeu a murit, eul le caută pe orizontală, Încercînd să ia În stăpînire suprafața (colii albe) În căutarea unui relief de transcendență pozitivă sau negativă. Nu În găsirea accidentală a unei transcendențe pe o atare suprafață mată stă autenticitatea, ci În expresia imediată a căutării ei. "Într-o lume În care este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
psihologic). Lipsit de obiecte ale dorinței pe verticală, pentru că Dumnezeu a murit, eul le caută pe orizontală, Încercînd să ia În stăpînire suprafața (colii albe) În căutarea unui relief de transcendență pozitivă sau negativă. Nu În găsirea accidentală a unei transcendențe pe o atare suprafață mată stă autenticitatea, ci În expresia imediată a căutării ei. "Într-o lume În care este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel, aceste strategii derizorii de a te crede personajul unic al
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
doar la diferența de altitudine dintre solul peșterii și cel exterior), autoficționarul Încearca să se individualizeze pe orizontală. Partea de ficțiune, cu sau fără materializare simbolică, ca procedeu de compromis prin care cititorul este cointeresat la drama eului lipsit de transcendență, apare, la gradul zero, În chiar voința de epicizare a scriiturii. Autoficțiunea are nu numai nerv și ritm, dar are, obligatoriu, poveste; ea spune povestea celui care vorbește/scrie atîta vreme cît acesta - eul - este subiect al vorbirii/scrierii. Astfel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
epoca autoreferențialității și a morții autorului. Autorul a reînviat Între timp, fără ca autoreferențialitatea să fi dispărut și, În consecință, nu mai vorbim de autoreferențialitate textuală ci mai degrabă de autobiografism, autoficțiune, etc. În romanul Sphinx, confruntarea dintre imanența textului și transcendența eului locutor rămîne nedecisă. Sensul este alimentat atît de la sursa formală - jocul semnificanților - cît și de la sursa „substanțială”: naratorul/ea. „șpilul” formal este următorul: nici personajul principal nici naratorul nu au marcă de gen. Cititorul nu va ști niciodată dacă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a răspuns impasibilității sociale, erei vidului descrisă de Gilles Lipovetsky În 1983. Acum, Însă, o astfel de scriitură nu mai distona cu ethosul cititorilor, de aceea ea s-a instituționalizat ușor. Cu alte cuvinte, Barthes greșea cerînd literaturii să accepte transcendența socială, ceea ce echivala cu păstrarea principiului mimetic care se aflase mereu la baza prozei literare. Istoria literaturii franceze din anii 1950 pînă În anii 2000 este și una a amenajării unui spațiu al transcendenței care să fie cît mai departe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Barthes greșea cerînd literaturii să accepte transcendența socială, ceea ce echivala cu păstrarea principiului mimetic care se aflase mereu la baza prozei literare. Istoria literaturii franceze din anii 1950 pînă În anii 2000 este și una a amenajării unui spațiu al transcendenței care să fie cît mai departe situat de acela unde transcendența În raport cu textul literar a fost denunțată ca iluzorie și nocivă și, ca urmare, anihilată. Are loc, altfel spus, o demisie de durată a literaturii care Încetează să mai propună
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
păstrarea principiului mimetic care se aflase mereu la baza prozei literare. Istoria literaturii franceze din anii 1950 pînă În anii 2000 este și una a amenajării unui spațiu al transcendenței care să fie cît mai departe situat de acela unde transcendența În raport cu textul literar a fost denunțată ca iluzorie și nocivă și, ca urmare, anihilată. Are loc, altfel spus, o demisie de durată a literaturii care Încetează să mai propună modele sociale, să transmită mesaje politice, care refuză carisma. Nu trebuie
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care refuza așadar să se adreseze simțurilor. Proiectul era desigur radical, tocmai de aceea a eșuat. Într-o oarecare măsură, acest proiect este și cel al postmodernismului anglo-saxon. Mai puțin radical, el acceptă canonul estetic, dar Îl pervertește. Deși refuză transcendența, nu respinge tradiția și, practic, recuperează o transcendență relicvară, ca obiect. Francezii n-au cutezat să ia calea recuperării decît tîrziu, la sfîrșitul anilor 1970. Nu orice resemnificare a unui mit literar poate fi considerat un gest recuperator În sens
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
era desigur radical, tocmai de aceea a eșuat. Într-o oarecare măsură, acest proiect este și cel al postmodernismului anglo-saxon. Mai puțin radical, el acceptă canonul estetic, dar Îl pervertește. Deși refuză transcendența, nu respinge tradiția și, practic, recuperează o transcendență relicvară, ca obiect. Francezii n-au cutezat să ia calea recuperării decît tîrziu, la sfîrșitul anilor 1970. Nu orice resemnificare a unui mit literar poate fi considerat un gest recuperator În sens postmodern, adică o simulare. Romanul lui Tournier, Vineri
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
capăt. Apelează la celălalt pentru că el nu poate să Încheie, să termine, rămîne condamnat, ca Vladimir și Estragon, să continue În chiar lumina orbitoare a lipsei de sens, Într-un efort cu adevărat sisific de a deplasa locul sensului din transcendență, negată, În el Însuși. Blanchot a fost contemporan cu Noii Romancieri, congener cu Beckett (doar cu nu an mai tînăr). O Întreagă gîndire a sfîrșitului Îl continuă astăzi, mai ales În fenomenologie. Fără să-l uite, Însă, literatura contemporană l-
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lovituri de teatru aducătoare de fericire sau nenorocire sînt condensate pentru a nu depăși lungimea unui scurtmetraj. Narațiunea nu este evacuată, doar verosimilitatea ei zădărnicită. În primul rînd prin onomastica derizorie. Apoi prin repetiții de fraze care anulează astfel orice transcendență, orice submersibilitate a frazei care, În literatura clasică, nu există decît pentru a orienta privirea pe obiectele și ființele semnificate. Textul Mariei Redonnet simulează o inocență pe care nici Balzac n-o avea, dar repetițiile sînt presărate pentru a opri
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
preistoria, natura, puteau semnifica unui copil, pentru tot ceea ce dă strălucire imaginii unei lumi de jucărie (animale exotice, insecte, piramide), vor contribui la Îmbogățirea butaforiilor sale romanești cu recuzite ce țin de zoologie, de fantastic, de SF, dar și de transcendențe zădărnicite de nimicuri cotidiene. Umorul debordant (“singura adevărată forță ofensivă și defensivă a omului” care “destabilizează pentru o clipă realitatea”), fantezia adesea cinică și seriozitatea de adâncime sunt principalele caracteristici ale romnelor sale. Debutează devreme, la 23 de ani, cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de viață ca pretext al unei expoziții discursive. Contrar aparențelor, dar cît se poate de logic, numai ceea ce este expus poate ascunde ceva. Literatura enunțiativă semnalează neîntrerupt pulsiunea de dincoace de cuvinte, invers față de romantism care făcea mereu recurs la transcendență. În ambele cazuri, Însă, accesul, dincoace sau dincolo, e arătat, dar amînat. Rămîne să descoperiți dumneavoastră tensiunea acestei eterne amăgiri. Jean Rouaud Firav, timid, mic de statură (așa cum mi-l amintesc dintr-o ediție a decedatei emisiuni Bouillon de culture
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
savura fără să trebuiască să citești volumul de la Început. Lipsește construcția, tocmai pentru ca piesele să poată fi detașate și Întrebuințate de citittor În numărul și pe perioada dorită. Autoficțiunile lui sînt În același timp autoiroince, orizontale, nu apelează la nici o transcendență, iar satira socială care le traversează e autoimună: naratorul se scuză că este un privilegiat al Sistemului pe care-l disprețuiește, dar declară că nu vrea să iasă din el. Literatura franceză de astăzi este moștenitoarea unui stil la care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cel În care naratorul se propune ca erou și realizează adecvarea dintre graphein și bios, dintre scriere și reprezentare, adică ceea ce se numește stil. Stilul Înseamnă autenticitate, iar autenticitatea se sprijină pe reprezentarea și, În cazurile fericite, expresia unicității. Revendicarea transcendenței a fost Înlocuită de cea a unicității, după care secolul al XIX-lea Îi găsește sediul În inconștient. Inconștientul, termen compus care apare pentru prima oară În limba franceză la 1820, desemnează entitatea construită pentru a Înlocui sufletul. Dar, dacă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și imagini disparate, simple vederi animate cu peisaje rurale etc. C. recunoaște că are un „cuget mic cu zeii mici”, că nu caută nimic dincolo de lucruri, deoarece „cerul e pe pământ”, „cu fete, struguri, flori și artă”. Lipsit de iluzia transcendenței, încearcă să-și vindece tristețea de a fi trecător intensificându-și iubirile și chefurile sau semețindu-se în fața eșecurilor și a morții, încredințat că a fost învestit cu „marea misiune a Frumosului”. Totuși, cuprins de melancolie și resemnare, poetul, „c-
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
stil comportamental caracteristic psihismului indivizilor, în sensul a ceea ce la om se va numi temperament. Psihismul uman se formează și se afirmă însă într-un context specific ce presupune limbajul asertiv supraindividual, normele și valorile, instituțiile, practicile sociale și vizarea transcendenței. Dincolo de sinele primitiv, despre care se poate vorbi și la animale, în cazul persoanei umane trebuie să se țină cont de un psihism conștient, în specificul său reflexiv, subiectiv, intențional și asertiv, capabil de libertate și autodeterminare. Psihismul conștient al
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cinci mari factori se bazează pe valențele cararcterizante ale limbajuluiă. Individul uman, persoana umană se mai dimensionează prin statute și roluri sociale, prin funcționarea sa în cadrul unor practici sociale instituționalizate, prin vizarea valorilor de bine, adevăr și frumos, prin contemplarea transcendenței. Omul este o ființă biologică și are un psihism în virtutea acestei apartenențe ce-i conferă și o dimensiune socială. Caracterizarea omului ca ființă bio-psiho-socială nu surprinde însă ceva care să îl diferențieze clar de universul biologic. Eventual, omul în specificitatea
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
poate vorbi deja de un sine (selfă într-un sens special, la persoana umană trebuie să se aibă în vedere psihismul conștient în specificul său reflexiv, subiectiv intențional și asertiv, capabil de libertate, care se manifestă în interiorul logosului și vizează transcendența. La om funcționează limbajul asertiv, argumentativ și critic, nu doar cel comunicativ, prezent și la indivizii biologici. Prin limbaj se pot formula expresii, narațiuni, istorii, evaluări, caracterizări și teorii asupra realității. Tot acest univers asertiv formulat prin sisteme semiotice diverse
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
statute și roluri sociale, prin funcționarea sa într-un cadru instituționalizat, care, de asemenea, este supraordonat subiecților individuali. În sfârșit, existența umană se mai dimensionează prin instanța valorilor, prin aspirația pe care o exercită adevărul, binele și frumosul, prin vizarea transcendenței care, în primă instanță, a fost concepută sacral. În dimensiunea persoanei umane, a psihismului său conștient se reflectă și se oglindesc și aceste instanțe supraindividuale ordonate de norme și valori. 1.4. Temperament și caracter În prezent, psihologia persoanei se
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
are un destin unic și poate fi descrisă ca o structură bio-psiho-socio-spirituală. Aceasta reunește: - principiul vital (interacțiunile din care a luat naștere ființaă; - principiul rațiunii (reperele cunoașterii și înțelegeriiă; - principiul conștiinței (capacitatea de autoreflexie și de reflectare a lumiiă; - principiul transcendenței (capacitatea de a se recrea prin depășirea de sine și a lumii tinzând spre un ideală. Dar personalitatea mai înseamnă și un complex de trăsături psihologice, specific individuale, persistente, în marea lor majoritate neconștientizate, care se reflectă în aproape toate
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
considerare în perspectiva orientării spre „bine” și eventual demnitate, împăcare cu sine și fericire. E drept că ulterior morala creștină a pus accentul pe iubirea aproapelui și pe trăirea vinovăției, dar ea s-a păstrat la un nivel în care transcendența juca rolul principal iar credința, dragostea și supunerea față de Dumnezeu se plasa în zona unor virtuți cardinale deasupra celor socio-comunitare de dinainte. Omul putea fi caracterizat mai repede în termeni de credincios sau păcătos decât în termeni de curajos, drept
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]