2,894 matches
-
în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile. Neică Marine, unde ne oprim? Ar fi bine aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi se încolăcește în jurul trupului. Mi-i gâtul uscat, limba grea. Nu pot rosti nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va petrece! Îmi închipui și ce s-a petrecut. Parcă prin urechea ațintită vine, cu adierea vântului șoptitor prin trestii, un glas pierdut, cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
m-am dat așa, la marginea pădurii, cucoane Grigoriță, m-am dosit între tufișuri, ș-am început să-i urlu... Urlu eu o dată, urlu eu de două ori, numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă... Acolo erau, în trestii... Iar îi chem, și mai aștept... Atunci i-am zărit că ies... Erau șase... Da’ unu mare, înainte, ia așa, cucoane Grigoriță... (Și Vasile înjură și arătă cu mâna, de la pământ, mărimea lupului.) Încep eu a scheuna; se opresc ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rumene ale focului. Atunci zăriră pe cel nou venit și intrară în vorbă cu el. În sara aceea străinul a răspuns multora, dar a ținut minte pe puțini. Abia într-un târziu, când cei sătui plecară și la focul de trestie rămaseră numai câțiva, Niță Lepădatu începu a cunoaște pe unii din bordeienii moșiei. A cunoscut pe Gheorghe Barbă, cel mai vechi bouar, pe Mihalache Prescurie, vânătorul curții, și pe moș Irimia Izdrail de la coșerele din vale. Stăteau lângă foc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină. Scânteile de la bordeie se stânseră. Numai în întunericul de sus luceau stele. Vântul de peste zi tot sufla și fremăta ușor în perdea. Mihalache Prescurie, vânătorul, zise: —Vătav ca Faliboga n-a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era ș-acu într-o sâmbătă sara, și-n bordei era lumină, și-năuntru la căldură, isprăveau cina Gheorghe Barbă bouarul, moș Irimia Izdrail și Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau de umezeală lângă vatra mare, unde ardeau mănunchiuri de trestii. Faliboga izbi cu piciorul în ușă, o deschise și intră înlăuntru, cu Niță Lepădatu după el. —Măi Grecușor! se răsti el cătră unul din flăcăuași, subțire și slăbuț; ieși afară și du pe Alba acasă la mine. Și spunei Ianei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce caut, mă ducea într-un loc pe care îl știa el. Fără să-mi spuie el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pușcat. A căzut cu fața în jos. Ea s-a dus și i-a ridicat fruntea, ca să-l vadă răpus. L-a doborât și pe Tistu. După ce am aflat întâmplarea cu hoții, m-am suit în polog, cu făclioara de trestie. Uncheșul a mai rămas lângă vatră. M-am întins cu fața în sus, cu palmele sub ceafă, fără somn. Întăi, am văzut un cer de sălcii, pe urmă un cer mai înalt, cu stele, între care, într-un târziu, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și de alta a uliței, singura, casele erau mici, făcute din chirpici și acoperite cu trestie. Aveau ferestre strâmte, iar din loc în loc geamurile erau înlocuite cu bășici de porc. Între timp trecuse de amiază fără ca tăria căldurii să scadă deloc; mă făcea să transpir abundent, să țin batista în mână și să mă șterg încontinuu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducîndu-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună, care îmi sporeau și mai mult surescitarea. M-am întrebat: de ce o iubeam pe Laura
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră a ierburilor arse și trestiile. Cine s-ar fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am crezut că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care m-a amendat abuziv acum șapte ani în parcarea din fața Universității că nu-i port pică defel. Îmi pare doar rău că, între paginile buletinului meu, nu se găsea nimic spectaculos. Deși sunt conștient că impunătorul milițian, ca orice trestie gânditoare sau, încă mai elocvent, ca măsură a tuturor lucrurilor, are o nevoie acută de fonduri, poziția umilă de bugetar îmi permite prea rar să practic hobby-ul mitei. Etosul muncitorului constructor Nu fi rea cu mine, păpușă. Muncitor constructor
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
radical opinia: de cele mai multe ori, Pythia nu-ți dăruiește decât impresia primului vers. Nefericitul Grainger a rămas în analele literaturii doar ca autor al unora dintre cele mai proaste compoziții lirice în limba engleză (una dintre acestea se cheamă, sugestiv, Trestia de zahăr). De pomină este însă un incident (consemnat cu fidelitate de neobositul James Boswell în masiva sa lucrare cu caracter biografic, Life of Johnson) petrecut la o serată organizată de pictorul Joshua Reynolds. Grainger, cu toată seriozitatea unui profet
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
imposibil ca atâtea persoane să creadă despre ele însele că posedă idei demne de a fi făcute publice. Dacă lucrurile ar sta astfel, ar însemna că suntem în permanent pericol de a ne cufunda în mlaștina care a nutrit atâtea trestii gânditoare... Japonezii sunt, și la acest capitol, campioni. Există, în arhipelagul nipon, atât de multe mărturisiri virtuale, încât cei care aleg să NU se exprime prin intermediul calculatorului constituie excepția de la regulă. Derivate din relativ celebrele jurnale online apărute în 1994
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sud-vest al proprietății doctorului Lockwood se afla antena de radio. O parte a gardului de lemn fusese deplasată din cauza sîrmelor de ancorare, și Jim ieși prin deschizătură la marginea unui cîmp neîngrijit. În mijlocul lui, o movilă mortuară se ridica dintre trestiile de zahăr sălbatice, iar sicriele putrezite ieșeau din pămîntul moale, arătînd ca un scrin. Jim o porni peste cîmp. CÎnd trecu pe lîngă movilă, se opri să se uite În sicriele fără capac. Scheletele Îngălbenite erau cufundate În noroiul spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
aeromodelul din lemn de plută deasupra capului, Jim alergă de-a lungul cîmpului de orez spre o clădire de fier care se Înălța pe un teren mai Înalt, la vreo cincizeci de metri mai spre vest. Năpădite de urzici și trestii de zahăr, rămășițele unui drum de ciment treceau pe lîngă o gheretă de portar În ruină și duceau spre o mare de ierburi sălbatice. Acesta era aerodromul din Hungjao, un loc magic pentru Jim, unde aerul vibra de vise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de oameni Înarmați. La cincizeci de metri mai departe, un alt pluton stătea pe vine, sub parapetul unei cazemate de pămînt, fumînd și citindu-și scrisorile. Dincolo de ei, erau alte grupuri de soldați, capetele lor abia Îțindu-se dintre urzici și trestiile de zahăr sălbatice. O Întreagă companie de soldați japonezi se odihnea pe acest vechi cîmp de luptă, de parcă și-ar fi Întregit rîndurile cu morții altui război, fantome ale foștilor camarazi ridicați din mormînt și Înzestrați cu uniforme și rații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ferate ședeau printre echipamentele de transmisiuni, umplîndu-și gurile cu orez și pește. Caporalul strigă spre camion și paznicul păși peste misionare și sări peste parapetul din spate. Își așeză pușca pe linia ferată și tăie cu baioneta bețele uscate ale trestiei de zahăr sălbatice. După ce adună Îndeajuns de multe surcele pentru foc, li se alătură soldaților de pe platformă. Timp de o oră fumul se Înălță În lumina soarelui. Jim ședea pe bancă și-și gonea muștele de pe față, bucuros să exploreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Își va găsi părinții În Hong Kong sau În Japonia. Jim așteptă ca șoferul să oprească lîngă avioane, dar acesta continuă să meargă spre perimetrul sudic al aeroportului. Suprafața acoperită cu iarbă moale se tremină și urmă un teren desfundat, cu trestie de zahăr sălbatică și pămînt nelucrat. Traversară albia secată a unui șanț de irigații și urmară camionul cu țiglă spre o vale Îngustă, ascunsă Între tufe uriașe de urzici. În aerul serii se ridicară nori de praf alb-cenușiu cînd camioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe fațadele galbene ale apartamentelor din concesiunea franceză, dar Jim ignoră avionul. Soldatul de lîngă Kimura striga la copiii care se jucau În balconul sălii de Întrunire. Kimura se Întorcea spre Îngrăditura de sîrmă. Cerceta suprafața canalului și mănunchiurile de trestie de zahăr sălbatică. Rațiile sărăcăcioase din anul precedent - paznicii japonezi fiind aproape la fel de prost hrăniți ca și deținuții lor britanici și americani - topiseră ultimele urme de grăsime adolescentină din brațele lui Kimura. După o recentă criză de tuberculoză, fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lansau pentru a distruge bombardierele Superfotress care făceau raiduri asupra orașului Tokyo. Întinderea de iarbă dintre lagăr și capătul de sud al aerodromului era rareori patrulat. Ochiul vigilent al lui Jim cercetă șanțurile și ridicăturile de pe malurile cu urzici și trestie de zahăr sălbatică, urmărind cursul unui canal părăsit. Un al doilea grup de hamali chinezi lucrau În centrul aerodromului, reparînd pista de ciment. Cărau coșuri cu pietre din camioanele parcate printre cratere de bombe. Un cilindru compresor cu aburi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
războiul aerian Împotriva americanilor. Jim era foarte conștient de faptul că atașamentul lui față de Forța Aeriană Japoneză provenea din faptul Încă Înspăimîntător că aproape Își dăduse sufletul la construirea pistei, ca și soldații chinezi Îngropați În groapa de var de sub trestia de zahăr mișcătoare. Dacă ar fi murit, oasele lui, ale lui Basie și ale doctorului Ransome i-ar fi purtat pe piloții japonezi care decolau de pe Lunghua ca să se arunce asupra vaselor americane de pază de lîngă Iwo Jima și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
santinelei japoneze, Jim se uită În lumina soarelui de afară, dincolo de fereastra dispensarului. Peisajul tăcut părea că fierbe În flăcări; era acea aură născută din trupul pilotului american care ardea. Lumina atinse sîrma ruginită a gardului și frunzele prăfuite ale trestiilor de zahăr sălbatice, Înălbi aripile avionului abandonat și oasele țăranilor din movila funerară. Jim visa la următorul raid aerian, la lumina aceea violentă, abia fiind În stare să răsufle din pricina foamei pe care doctorul Ransome o recunoscuse, dar nu reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]