3,966 matches
-
mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând”. I-am răspuns sec: „Se poate”. După plecarea lui Aristide, am rămas cu ochii pironiți în tavan. Perna udă de transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebând ironic: „Și ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avionul poate fi exercițiul tău de yoga. Acum, dă-mi voie să te Învăț cîteva exerciții de respirație. Wakefield i-a refuzat oferta și a părăsit biroul iritat. A Început să plouă de Îndată ce a ieșit pe ușă. A ajuns acasă ud fleașcă. După cîteva pahare și o lungă discuție telefonică cu Ivan „Testul Adevărului“ Zamyatin, a decis să-i mai dea Zeldei o șansă. Într-adevăr, Zelda era eficientă, Îi știa preferințele, avea În dosar toate numerele lui de cod de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dar Wakefield nu Înțelege ceva din tot protestul acesta. Să fie oare prosperitatea americană, de la cafea la brînză, sursa Întregii mizerii globale? La televizor, fluturași și țestoase care strigă lozinci stau față În față cu lanț de scutieri. Toți sînt uzi; ploaia continuă să cadă și se văd reflecții ciudate de la bălțile de pe stradă și de la picurii de ploaie pe obiectivul camerei. Un fluturaș flutură un steag cu imaginea unei cutii de Cola și a unui computer, tăiate cu două linii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
băutură de cînd Caddy a Început să-și povestească filmul și se uită la ea cu drag. Puștiul a Înțepenit de tot. O lacrimă mare Îi atîrnă din ochi. Caddy Își ia brațele din jurul lui și rîde. Cămașa puștiului e udă leoarcă, transpiră din greu. Ce zici de Încă o băutură? — CÎte vrei tu. — Okay, băieți. Nu uitați, regia de film nu e pentru pămpălăi. Trebuie să dansez. Vreți pe cineva anume? Ia banii de la Wakefield și Îi pune În tonomat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
O să-ți răpească viața, Francesca, și deși nu e vina lui n-o să-ți poată oferi nimic în schimb. — Laurence, știu că încerci să mă ajuți, dar Jack Allen l-a vizitat azi și stătea în camera comună cu pantalonii uzi de urină. Nimeni nici măcar nu observase. Laurence, nu-i place deloc acolo! Sigur că o să fie greu, înțeleg ce-mi spui, dar cunosc o femeie minunată care o să aibă grijă de el. Ochii ei îi căutară pe ai lui, știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
e o idee aberantă. N-ar fi cel mai bun lucru nici măcar pentru el. Crede-mă, e mai bine să fie lăsat în grija specialiștilor. — Specialiștii care îl lasă să se uite la televizor la programe pentru copii cu pantalonii uzi! spumegă Fran, dându-și seama că vorbele pe care le rostea erau cele folosite de Jack. — Fran, nu e atât de ușor pe cât crezi. Nu putem să-l luăm pur și simplu pe tatăl tău la noi. Respect faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
numere vechi din Citizen și luă unul ca să-l țină deasupra capului. Putea măcar să împiedice să i se scurgă rimelul. Chiar în acel moment, o femeie se ivi de pe aleea alăturată. Îi trebui un moment să recunoască silueta răvășită și udă leoarcă. — Camilla! Ce Dumnezeu faci pe ploaia asta? Coafura de obicei impecabilă a Camillei era îmbibată de apă, ca un câine plouat, iar costumul ei de in bej era pătat și mototolit. — Te-am așteptat aici. Fran simți un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
noile spiritualisme). În ce privește Sburătorul, este semnificativă diferența de opinii dintre momentul 1923 („Revista Sburătorul își anunță decesul după ce a luptat timp de trei ani cu indiferența publicului”, cf. nr. 24) și momentul 1927 („Intermitent, apare Sburătorul, plouat, mirosind a buhă udă. În realitate e deghizat. În cenaclu dogoare de duș cald, limoniu, echivoc. În revistă, spectacol: la mijlocul menageriei, maestrul cu bici cursiv își dresează prinșii. Numai F. Aderca simulează controversa, strigînd prin colivie: «Eu sînt independent... În fiecare zi mă cert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Femeile care-i dăduseră de mâncare. Bătrânul ghicitor Higurashitei, slab ca o așchie. Lichidul negru care se scurgea când trecea un tren. Și apoi figura jalnică a lui Napoleon, cu mersul lui ciudat, alergând după mașină. În toiul nopții, străzile ude de ploaie erau de un negru strălucitor. I-au depășit niște mașini. Gaston a aruncat o privire la bord. Acul fosforescent al kilometrajului indica patruzeci de kilometri pe oră. — Am încurcat-o, Endō! zise pe neașteptate șoferul. Poliția face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe soldații întorși din Pacific care fuseseră impreună cu fratele său. A stat de vorbă cu toți ofițerii din unitatea respectivă. A început să plouă. Endō vorbea și vorbea, dar mai mult pentru sine decât pentru Gaston. Fața îi era udă leoarcă de sudoare și ploaie. Mi-a trebuit o jumătate de an, dar am descoperit până la urmă cum au stat lucrurile. E foarte adevărat ce-ți spun eu acum. Mai sunt în viață ticăloși care ar merita să fie executați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apropia încet o mașină neagră, care venea dinspre strada cu tramvaie. Gaston a recunoscut-o imediat. Apoi l-a recunoscut și pe șoferul care-i adusese aici. Șoferul l-a salutat pe Endō și și-a aruncat țigara pe strada udă de ploaie. Nu s-a stins imediat, ci după câteva secunde. — Gas, intră. — Gas îl cheamă? Ce nume antipatic! — Nu asta contează... Ai căutat ce te-am rugat? întrebă Endō obosit, pe când urca în mașină. — Bineînțeles. Șoferul i-a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vorbești tare. Chiar să fi strigat, tot nu-l auzea nimeni pe Gaston din cauza zgomotului de pe șantier și a aparatului de sudură. Mai cădea din când în când câte o picătură de apă pe gâtul lui Gaston. Cimentul era încă ud. Zgomotul infernal al trenului părea să se apropie. Endō stătu nemișcat o clipă, cu urechile ciulite. Apoi spuse: — Să ne întoarcem. Gaston nici măcar nu avea idee de ce venise Endō acolo. Dar, oricum, nu s-a întâmplat nimic. — Am terminat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ucigașului. Oare pentru motivul că hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul? Sau pentru că ochii lui Napoleon, nemișcați și lipsiți de viață, îi aminteau de tânărul acela amărât, chinuit de accese de tuse, pe strada udă de ploaie din Sanya? Lătratul jalnic al câinilor de la ecarisaj i-a prevestit, probabil, același sfârșit și pentru Endō. Era sortit aceluiași destin. Nu peste multă vreme, avea să fie, ca și Napoleon, un cadavru țeapăn, expus privirilor oamenilor. Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ușă: E cineva pe-aici? Cănd a venit camerista în fugă la ușă, el a întrebat-o în șoaptă: — Aveți aici vreun turist pe nume Endō? Camerista l-a privit speriată. Și-n împrejurări normale Gaston arăta îngrozitor, dar acum, ud până la piele, părea un câine abandonat. Domnul Endō? Camerista s-a întors spre funcționarul de la recepție și l-a întrebat dacă aveau vreun oaspete cu numele de Endō. Bărbatul, cu creionul după ureche, l-a privit și el cu suspiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Endō. Nici nu i-a trecut prin cap că Endō ar fi putut să se prezinte sub alt nume, așa că a continuat să îl caute din hotel în hotel, sub numele de Endō. Ploaia îi pătrunsese prin haine și era ud până la piele. Era obosit și flămând. Timp de aproape două zile nu băgase nimic în gură decât apă de ploaie și o bucățică de pâine pe care o cumpărase de la o brutărie în dimineața aceea. Se lăsase deja seara. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Au hotărât ca în dimineața următoare Kobayashi să-l conducă pe Endō în munți, deși acesta din urmă era puțin cam îngrijorat din pricina stării febrile. Endō îl privea absent pe Gaston, care-i ștergea fruntea cu o bucată de pânză udă. I-a venit brusc ideea să se folosească de străin. Cel mai dificil lucru la hotel este, în general, mâncarea. Turiștilor veniți de la Tokyo le-ar face mare plăcere să mănânce mâncare specifică regiunii în care călătoresc, dar majoritatea hotelurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de ceață se unduiau deasupra mlaștinii și insula însăși părea că se mișcă încet. Pe malul ud de ploaie al mlaștinii se afla șasiul unui autobuz vechi care fusese abandonat. Dincolo de șasiu era baraca pe care o zăriseră mai devreme. Fusese probabil construită pentru turiștii care treceau pe acolo ca să aibă unde să-și tragă sufletul puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
solid a tras aseară la un han ieftin de pe Koshō-machi. Au pornit pe ultimii cincizeci de metri. Kobayashi a ieșit de pe drum și a început să coboare panta spre mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini de noroi. Dincolo de malurile acoperite de iarbă era o întindere neagră-roșiatică de pământ, scăldată de apa mlaștinii. Aici e, spuse Kobayashi în șoaptă, uitându-se cu viclenie la Endō. Acolo... unde iese copacul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la un han ieftin de pe Koshō-machi. Au pornit pe ultimii cincizeci de metri. Kobayashi a ieșit de pe drum și a început să coboare panta spre mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini de noroi. Dincolo de malurile acoperite de iarbă era o întindere neagră-roșiatică de pământ, scăldată de apa mlaștinii. Aici e, spuse Kobayashi în șoaptă, uitându-se cu viclenie la Endō. Acolo... unde iese copacul acela din apă. La rădăcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
suficient ca să fie luat prin surprindere. Kobayashi a profitat de neatenția lui Endō ca să-l lovească cu cazmaua, cu toată puterea. Deși bătrân, disperarea i-a dat o forță de nedescris. Încercând să evite atacul, Endō a alunecat pe pământul ud și a căzut, ținând însă bine pistolul în mână. Kobayashi l-a lovit peste mâna care ținea pistolul. Acesta i-a căzut în apă, nu înainte însă de a răsuna o împușcătură în întreaga mlaștină. Mâna lui Endō era plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce somn te-ai oprit? Cerească subt ce iarb-ai rămas? Se revarsă în mine drumurile toate pe cari ai umblat. Oglinda-ți mai păstrează chipul și după ce-ai plecat. Fără gând, fără-ndemn, fără glas, cu mâneca șterg ochiuri ude. Un vecin prin zidul meu aude răbdarea neagră a aceluiași pas. [1929] * NOAPTE EXTATICĂ Adânc subt bătrânele verzile zodii - se trag zăvoarele, se-nchid fântânile. Așază-ți în cruce gândul și mînile. Stele curgând ne spală țărânile. [1929] * DRUMURI Cetate
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
prea am timp. Toți cunoscuții mei, plus cîțiva oameni pe care nu-i știu, vor sosi foarte curînd (Îmi verific ceasul), adică În mai puțin de o oră, iar eu stau aici, cu apa șiroind de pe mine, cu părul Încă ud, În timp ce și casa ar avea nevoie de o ultimă revizie Înainte de apariția musafirilor, inclusiv a membrilor familiei. — Ce-ar fi să mergeți În grădină să-l găsiți pe Dan, cît mă Îmbrac eu? Le zîmbesc printre dinții strînși și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
eu o mîngîi pe spate și Încerc s-o alin, vărsînd la rîndul meu lacrimi sărate În cojocul ei. — O, Doamne, Îmi pare rău. Haina ta..., zic În clipa În care Îmi dă drumul. Ne uităm amîndouă la umărul ei ud și izbucnim În rîs. — Ah, vechitura asta, spune ea. Am primit-o gratis după o ședință foto. În acea clipă, realizez cît de mult mi-a lipsit Emma și ne Îmbrățișăm iarăși. — Ai face mai bine să intri Înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
lăsând în mine doar o bucurie curată. Îmi spun, în acele clipe, că așa trebuie să arate miezul secret al vieții. Seara, încep să număr stelele care se aprind pe cer. Așa cum aș număra scoici pe țărmul mării, cu degetele ude și pline de nisip. Nu mai simt nici oboseala, nici bătrânețea. Și totul se întîmplă de la sine, fără nici o constrângere. E o liniște care depinde numai de mine și pe care aș dori-o prelungită la nesfârșit. ― N-ai putea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
uitat cum caii ridicau în zare un nor de praf îndepărtîndu-se și am rămas singură cu deșertul și marea... Aș fi vrut să plâng și eu ca una dintre acele femei care și-au șters ochii și, cu ei încă uzi, au încercat să zâmbească... Dar am rămas la fel și după ce pasările, care s-au rotit multă vreme, s-au dus... Într-o noapte, m-am gândit că trebuie să plec, în sfîrșit"..."Care e numele tău, de fapt?" am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]