7,316 matches
-
cazurilor când proprietarul oii o numește să fie a lui. Se crede că o oaie căreia îi spui la necaz: „Mânce-te ursul!” mai bine o tai, că oricum ți-o ia. Pe 1 august se serbează Macoveiul sau Ziua Ursului. Ciobanii nu lucrează și țin post negru, ca să facă și ursul la fel tot restul anului când vine vorba de oi. În ce privește lupul, lucrurile sunt mult mai complexe. Dacă ursul e poreclit „Nărodul” pentru că vine la oi fățiș, cu puterea
O poveste despre ciobani, sălbăticiuni și câini în vremea vânătorii, scrisă de un om care s-a retras de 8 ani din lume () [Corola-blog/BlogPost/337873_a_339202]
-
crede că o oaie căreia îi spui la necaz: „Mânce-te ursul!” mai bine o tai, că oricum ți-o ia. Pe 1 august se serbează Macoveiul sau Ziua Ursului. Ciobanii nu lucrează și țin post negru, ca să facă și ursul la fel tot restul anului când vine vorba de oi. În ce privește lupul, lucrurile sunt mult mai complexe. Dacă ursul e poreclit „Nărodul” pentru că vine la oi fățiș, cu puterea, lupul este temut și asemănat cu strigoiul. „Bă, îmi spunea Unchiu
O poveste despre ciobani, sălbăticiuni și câini în vremea vânătorii, scrisă de un om care s-a retras de 8 ani din lume () [Corola-blog/BlogPost/337873_a_339202]
-
o ia. Pe 1 august se serbează Macoveiul sau Ziua Ursului. Ciobanii nu lucrează și țin post negru, ca să facă și ursul la fel tot restul anului când vine vorba de oi. În ce privește lupul, lucrurile sunt mult mai complexe. Dacă ursul e poreclit „Nărodul” pentru că vine la oi fățiș, cu puterea, lupul este temut și asemănat cu strigoiul. „Bă, îmi spunea Unchiu Culiță, cine i-o zâs lup, nu i-o zâs degeaba! Ăsta n-are covercă, nu mâncă iarbă și
O poveste despre ciobani, sălbăticiuni și câini în vremea vânătorii, scrisă de un om care s-a retras de 8 ani din lume () [Corola-blog/BlogPost/337873_a_339202]
-
ciorbă. În caz contrar, e trecut la vălăul cu zăr. Oricum, dacă toate etapele sunt respectate strict, nu ar trebui să fie cazul. Un câine ciobănesc la 6-8 luni deja e străjelnic, mână pe urma de lup și dă roată ursului. Apar frecvent cazuri în care câinii ciobănești sunt specializați: buni doar de urs sau buni doar de lup. Ciobănescul adevărat e fratele ciobanului. Cu el, ciobanul împarte totul: hrana, necazurile, bucuriile. De multe ori, în transhumanță ori pe munte, Tușa
O poveste despre ciobani, sălbăticiuni și câini în vremea vânătorii, scrisă de un om care s-a retras de 8 ani din lume () [Corola-blog/BlogPost/337873_a_339202]
-
etapele sunt respectate strict, nu ar trebui să fie cazul. Un câine ciobănesc la 6-8 luni deja e străjelnic, mână pe urma de lup și dă roată ursului. Apar frecvent cazuri în care câinii ciobănești sunt specializați: buni doar de urs sau buni doar de lup. Ciobănescul adevărat e fratele ciobanului. Cu el, ciobanul împarte totul: hrana, necazurile, bucuriile. De multe ori, în transhumanță ori pe munte, Tușa Anuța păstra mâncarea și o drămuia la câini. A stat o dată nemâncată 5
O poveste despre ciobani, sălbăticiuni și câini în vremea vânătorii, scrisă de un om care s-a retras de 8 ani din lume () [Corola-blog/BlogPost/337873_a_339202]
-
terminate; atât s-au amuzat ciobănii, că nici nu au mai luat în seamă paharele pe jumătate goale. Din vorbă-n vorba, din râs în râs, vremea zbura. Ciobănii se simțeau că la spectacol și n-aveau alte griji decât ursul și secetă. Pe mine mă ignorau complet. În cea de-a doua seară, m-am trezit și eu să spun că, peste noapte, va ploua. Nu m-a-ntrebat nimieni de unde știu; în schimb l-au întrebat pe Unchiu: - O anunțat la
Povestea ca viață. „Unchiu Culiță... the beginning of a beautiful friendship” () [Corola-blog/BlogPost/337875_a_339204]
-
și pielea-i călduță îmi dezmierda mâna. - Spune-mi că mă iubești... I-am surâs. Își întinsese rădăcinile în mine precum o salcie în mijlocul izvorului. Printre rădăcini, viața nu mai țâșnea, ci se prelingea în tăcere. - Bat cânii. Bat a urs... I-auz? Bat înt-una. Nu-s câni de treabă. Câniele bun bate oțâr șî tace. Cân îl audz că tace, atuncea prinde de urs. Așe-i șî omu: cân prinde miezu lucrurilor, tace... Ușa cioplită a stânii s-a deschis cu
Povestea ca viață. De câte feluri sunt vorbele () [Corola-blog/BlogPost/337881_a_339210]
-
izvorului. Printre rădăcini, viața nu mai țâșnea, ci se prelingea în tăcere. - Bat cânii. Bat a urs... I-auz? Bat înt-una. Nu-s câni de treabă. Câniele bun bate oțâr șî tace. Cân îl audz că tace, atuncea prinde de urs. Așe-i șî omu: cân prinde miezu lucrurilor, tace... Ușa cioplită a stânii s-a deschis cu un vaiet prelung. Ciobanii hoiau și țolăiau cu disperare. Printre bârnele stânii pătrundea, din când în când, o rază de lanternă. M-am ridicat
Povestea ca viață. De câte feluri sunt vorbele () [Corola-blog/BlogPost/337881_a_339210]
-
ciudă pe Unchiu. Se scursese toată vlaga din mine, toată bucuria. La primul caș, am scăpat sădila pe jos. Unchiu a răbufnit: - Apăi dă-l în bubă! Să punem cașii a durat o eternitate. Afară, câini și ciobani se liniștiseră. Ursul luase o oaie și își văzuse de drum. Ne-am întins în cojoace. Unchiu stătea pe spate, descoperit, cu o mână sub cap. Eu m-am pitit în lână. Stâna se învârtea cu mine într-un vârtej legănat. Îmi era
Povestea ca viață. De câte feluri sunt vorbele () [Corola-blog/BlogPost/337881_a_339210]
-
Foto: Diana Zeyneb Alhindawi Am văzut, în New York Times, câteva fotografii ale unor colindători îmbrăcați în urși de pe Valea Trotușului. O serie de imagini care reușește să surprindă ce înseamnă viața acelor oameni ascunși sub pieile sălbăticiunilor cu ochi de sticlă și colți ce odată s-ar fi înfipt în carne. Am vrut să vorbesc cu fotografa
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
șapte ani din viață la bunici, la Moinești. „Am avut o copilărie frumoasă, ca în basme. Îmi amintesc zăpada mare, fulgii uriași care cădeau din cer, țurțurii de la streașină și ecoul tobelor de la repetițiile pe care le făceau cetele de urși, în zona aceea înconjurată de munți și de dealuri”, spune fotografa Diana Zeyneb Alhindawi. A purtat peste tot în lume amintirea colindătorilor îmbrăcați în urși, o tradiție aproape uitată în multe părți ale României. Anul trecut, pe când se afla în
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
cer, țurțurii de la streașină și ecoul tobelor de la repetițiile pe care le făceau cetele de urși, în zona aceea înconjurată de munți și de dealuri”, spune fotografa Diana Zeyneb Alhindawi. A purtat peste tot în lume amintirea colindătorilor îmbrăcați în urși, o tradiție aproape uitată în multe părți ale României. Anul trecut, pe când se afla în vizită la bunica ei, i-a fotografiat și a făcut un obicei pe cale de dispariție cunoscut în lumea întreagă. „Urșii” băuți și dansatori ai României
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
lume amintirea colindătorilor îmbrăcați în urși, o tradiție aproape uitată în multe părți ale României. Anul trecut, pe când se afla în vizită la bunica ei, i-a fotografiat și a făcut un obicei pe cale de dispariție cunoscut în lumea întreagă. „Urșii” băuți și dansatori ai României, în New York Times Fotografiile făcute de ea cetei petrecărețe a lui Toloacă au ajuns în New York Times, în The Sunday Times, la CNN, stârnind fascinație. Povestește cum îi privea ea însăși, pe vremea când era
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
lui Toloacă au ajuns în New York Times, în The Sunday Times, la CNN, stârnind fascinație. Povestește cum îi privea ea însăși, pe vremea când era copil. „Mă plimbau bunicul sau tata cu sania și, dacă treceai pe lângă o trupă de urși era uimitor, dar era și puțin înfricoșător. Pentru că erau amuzanți, dar se și îmbătau și nu știai dacă or să facă o scenă. Veneau la noi, erau foarte multe trupe de urși pe atunci, și trebuia să evaluezi pe care
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
sania și, dacă treceai pe lângă o trupă de urși era uimitor, dar era și puțin înfricoșător. Pentru că erau amuzanți, dar se și îmbătau și nu știai dacă or să facă o scenă. Veneau la noi, erau foarte multe trupe de urși pe atunci, și trebuia să evaluezi pe care îi primești și pe care nu. Bunica mea nu voia să îi lase în casă, le dădea voie doar pe prispă. Câteodată îi lua valul și voiau să intre în casă și
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
le dădea voie doar pe prispă. Câteodată îi lua valul și voiau să intre în casă și bunica mea țipa la ei și îi împingea, pentru că făceau mizerie. Era întotdeauna foarte amuzant, dar eram și puțin speriată, că doar veneau urșii”, povestește Diana Zeyneb Alhindawi. Foto: Diana Zeyneb Alhindawi Toronto, New York, Congo Astăzi, fotografa locuiește la New York, dar, de-a lungul vieții sale, a călătorit în lumea întreagă. A stat pe când avea patru ani jumătate de an în Siria. A trecut
Fabuloasa viață a Dianei Zeyneb Alhindawi, fotografa care i-a scos în lume pe urșii dansatori de pe Valea Trotușului () [Corola-blog/BlogPost/337886_a_339215]
-
Murăș ai lui Niculae-al lui Liță, un Roșca și-un Voinicu lui Bogdan sunt câini ale căror istorii mi-au trezit, în copilărie, venerația pentru ciobănești. Erau câini de-o șchioapă, la vreo 50-60 cm la greabăn. Nu omorau urși, nu omorau lupi; cei mai mulți dintre ei au sfârșit sub brânca ursului sau între colții lupilor. Fugăreau ursul dintr-un munte în altul, scoteau oile întregi de la urs, își scăpau ciobanul din brațele ursului, luau urma lupilor și nu-i lăsau
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
Voinicu lui Bogdan sunt câini ale căror istorii mi-au trezit, în copilărie, venerația pentru ciobănești. Erau câini de-o șchioapă, la vreo 50-60 cm la greabăn. Nu omorau urși, nu omorau lupi; cei mai mulți dintre ei au sfârșit sub brânca ursului sau între colții lupilor. Fugăreau ursul dintr-un munte în altul, scoteau oile întregi de la urs, își scăpau ciobanul din brațele ursului, luau urma lupilor și nu-i lăsau să intre în oi. Funcția lor cea mai importantă, deși cel
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
căror istorii mi-au trezit, în copilărie, venerația pentru ciobănești. Erau câini de-o șchioapă, la vreo 50-60 cm la greabăn. Nu omorau urși, nu omorau lupi; cei mai mulți dintre ei au sfârșit sub brânca ursului sau între colții lupilor. Fugăreau ursul dintr-un munte în altul, scoteau oile întregi de la urs, își scăpau ciobanul din brațele ursului, luau urma lupilor și nu-i lăsau să intre în oi. Funcția lor cea mai importantă, deși cel mai greu de cuantificat, era liniștea
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
Erau câini de-o șchioapă, la vreo 50-60 cm la greabăn. Nu omorau urși, nu omorau lupi; cei mai mulți dintre ei au sfârșit sub brânca ursului sau între colții lupilor. Fugăreau ursul dintr-un munte în altul, scoteau oile întregi de la urs, își scăpau ciobanul din brațele ursului, luau urma lupilor și nu-i lăsau să intre în oi. Funcția lor cea mai importantă, deși cel mai greu de cuantificat, era liniștea pe care o ofereau ciobanilor și turmei. Tușa Anuța, cu
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
vreo 50-60 cm la greabăn. Nu omorau urși, nu omorau lupi; cei mai mulți dintre ei au sfârșit sub brânca ursului sau între colții lupilor. Fugăreau ursul dintr-un munte în altul, scoteau oile întregi de la urs, își scăpau ciobanul din brațele ursului, luau urma lupilor și nu-i lăsau să intre în oi. Funcția lor cea mai importantă, deși cel mai greu de cuantificat, era liniștea pe care o ofereau ciobanilor și turmei. Tușa Anuța, cu Oltu și Mureș/ Arhiva personală Nu
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
povești, din vremi apuse. De 8 ani trăiesc zi și noapte între câini, (nu cred să fie, cumulat, mai mult de 2 luni să fi stat despărțit de ei). Câinii de legendă se nasc, încă există, încă mor spintecați de urs, încă devin eroi în eternul război pe care-l poartă cu lupii. Există încă realitate învăluită de mit. Câinele ciobănesc, fie că e pentru paza turmei, fie pentru dirijarea ei, folosește instinctul de vânătoare modificat. Spre deosebire de câinele de pază al
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
la vânătoare; prada e deja prinsă iar câinele are grijă să nu o fure nimeni. În acest scop, scotocește terenul pe o rază care îi conferă lui siguranță, rază de pe care, instinctiv, va îndepărta orice intrus. Indiferent că e lup, urs, căprioară sau iepure, va proceda la fel: va ataca animalul nu neapărat pentru a-l ucide, ci pentru a-l speria, pentru a-l domina fizic. După ce intrusul se va fi depărtat suficient cât să nu mai reprezinte un pericol
Oameni și câini. O poveste adevărată despre niște ciobănești legendari () [Corola-blog/BlogPost/337917_a_339246]
-
arătînd spre Dealul Melcilor, care se vedea din sediul de lîngă Spitalul Județean. „E Tîmpa”, a zis poetul). Brașovul e chiar un oraș foarte frumos, liniștit și curat, fără cîini vagabonzi - mai degrabă întîlnești un mistreț, o vulpe sau un urs (mai ales în Răcădău, unde locuiesc). Apropo, dacă „autoritățile” din Brașov ar fi fost la fel de imbecile precum cele din Sibiu, am fi avut aproape zilnic pe rețelele de socializare clipuri cu ursuleți împușcați, un serial în care la sfîrșitul fiecărui
OK [Corola-blog/BlogPost/100122_a_101414]
-
protejat refuză să îl lase pe blajinul îngrijitor să plece. Nu mică e mirarea lui Griffin în momentul în care este chemat de animale la o discuție despre cum să cucerească o femeie. Maimuța capucin, gorila, leul, leoaica, girafa, elefantul, ursul și tigrul îi promit îngrijitorul informații cheie legate de ritualurile de cucerire și împerechere din natură, precum și trucurile necesare cuceririi femeii iubite. Kevin James este un actor căruia îi place să “odea în mintea copiilor”, majoritatea rolurilor pe care și
Omu' de la Zoo [Corola-blog/BlogPost/100025_a_101317]