4,445 matches
-
istorie, iar ei nu ar mai avea decât să-și amintească. De această eliberare depind, în parte, normalizarea evreilor și cea a relațiilor dintre statul Israel și vecinii lui. În starea actuală de fapt, nu putem vedea aici decât o utopie. Cine și-ar aminti de expulzarea evreilor din Spania, cel mai mare traumatism al sfârșitului de Ev Mediu, dacă istoria n-ar fi prezentă pentru a o aminti? Nu e vorba de a intra aici în comparații scabroase între evenimente
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
2003, pp. 123-140. Loeb, Isidore, "Joseph Haccohen et les Chroniqueurs juifs", Revue des études juives (16), 1888, pp. 32-40. Loewenstein, Rudolph, Psychanalyse de l'antisémitisme, ed. a II-a, pref. de Nicolas Weill, PUF, Paris, 2001. Löwy, Michael, Rédemption et Utopie. Le Judaïsme libertaire en Europe centrale, PUF, Paris, 1988. Maechler, Stefan, "Wilkomirski the Victim", History and Memory 13 (2), toamna-iarna 2001, pp. 59-95. Magazine Littéraire (438), ian. 2005, dosar special: La littérature et les camps. Maier, Charles, "A Surfeit of
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Occident, Luce Irigaray Jurnal de călătorie al unui filosof (vol. 1, 2), Hermann Keyserling Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, Corin Braga Memoria colectivă, Maurice Halbwachs Omul dezrădăcinat, Tzvetan Todorov Paradisuri artificiale, Charles Baudelaire Partea blestemată, Georges Bataille Prin țările unei utopii apuse. Pledoarie pentru Europa Centrală, Rose-Marie Lagrave Revelațiile morții, Lev Șestov Scrisoare despre Insule, Costache Olăreanu Semnele Timpului, Thomas Carlyle Sentimentul românesc al urii de sine, (ed. I, II) Luca Pițu Teoria rîsului, Henri Bergson Unduire și moarte, Dan Botta
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Catastrophes", Judaism 35 (3), vara 1986, pp. 263-276. 11 Alan Mintz, Hurban. Responses to Catastrophe in Hebrew Literature, Syracuse University Press, Syracuse, 1996, pp. 3, 19, 42-47. 12 J. Browker, Problems..., op. cit., pp. 19-32. 13 Vezi Michael Löwy, Rédemption et utopie. Le judaïsme libertaire en Europe centrale, PUF, Paris, 1988. 14 Matthew B. Schwartz, "The Meaning of Suffering: A Talmudic Response to Theodicy", Judaism 32 (4), toamna 1983, pp. 444-451. 15 J. Browker, op. cit., pp. 33-34, 51, 79, 102, 106-127. 16
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
echilibru între drepturile individului și cele ale statului" și chiar pentru naționalizarea pămînturilor. Mai mult, Walras visa chiar la "o teorie veritabil științifică a socialismului", care să ducă la egali zarea cererii și ofertei pentru fiecare produs. Suntem în plină utopie. Cine spunea că neoclasicii sunt liberali? 1.2.2. Marginalismul psihologic Al treilea creator al analizei utilității marginale este austriacul Karl Menger, însă metoda sa diferă foarte mult de cele ale lui Jevons și Walras. Menger urmărește identificarea relațiilor cauzale
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a resurselor economice, independența nevoilor în raport cu mijloacele de a le satisface, concurența perfectă, existența unui etalon monetar stabil, considerații de natură etică ș.a. Sistemul economic imaginat de Pareto este regizat de principii mecanice stricte. Suntem sceptici, neînțelegînd cui folosesc aceste utopii cum sunt divizibilitatea infinite zimală a dorințelor și utilităților, substituibilitatea infinită între acestea, aplicarea de sisteme de ecuații simultane folosind variabile ce sunt elemente ale unor serii temporale, natura problematică a curbelor de indiferență ș.a. Utilitatea unui astfel de model
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
autori au recurs la un cantitativism excesiv, încercînd să cuantifice și elemente pur calitative, deci necuantificabile per se și să propună sisteme ale echilibrului economic general (Walras-Pareto), care s-au dovedit a fi doar niște idealuri, ca să nu spunem niște utopii. Pe de altă parte, psihologismul primei școli austriece, excesiv și el de multe ori și nu de cea mai bună factură, avea să deschidă calea spre noi abordări care vor da roade în școala suedeză, apoi mai ales la Keynes
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
la loc și-și va relua dialogul cu veșnicia. Somn ușor, neamule! 5.7. Înființare Putem fi fericiți. Parcă nu ne mai vine să credem. În alienarea noastră am ajuns să considerăm fericirea ca pe un ideal, sau chiar o utopie. Or, "a fi fericit" este un pleonasm, deoarece "fericit" îl presupune pe "a fi", iar "a fi" înseamnă în sine "a fi fericit". Dar "a fi" înseamnă a avea o natură non-egotică, una a Sinelui profund, mergînd pînă la contopire
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
contradicție logică, o critică de dragul criticii, mai ales că acești critici nu prea pun nimic în loc, nu știu să aibă vreun proiect de societate, eventual unul mai bun și mai puțin utopic, deci realizabil? Nu te poți baza numai pe utopia marxistă. Școala de la Frankfurt e o școală din anii '60 ce încearcă o adaptare a teoriei marxiste, inventînd "Marxismul fenomenologic". Herbert Marcuse, tradus la noi încă din 1977, după ce inițial a fost un discipol al lui Husserl și Heidegger, a
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
este un filosof și estetician pesimist, nihilist, avangardist, care nu are prea multă treabă cu economia, decît ca un critic poate al tehnologiei, al dominării naturii, iar în Minima moralia îl plagiază cu anticipație pe Andrei Pleșu, propunîndu-ne o nouă utopie, o pace eternă. Ultimul mohican, Jean Baudrillard, este un postmodernist, post-structuralist recunoscut, la fel de rebel, care ne lasă însă o interesantă semiologie a valorii. La autorii Școlii critice se simte parcă o silă disperată față de valorile liberale și umanis-te, aparent atît
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
american este tot mai mult repus în cauză. Piața este pe cale de a reuși acolo unde au eșuat marile imperii și marile religii: să reunească ansamblul ființelor într-o comunitate globală. Sau societatea globală se va dovedi cea mai mare utopie din istoria omenirii? 3.10.1. DASVIDANIA, D-LE PUTIN! Ultimele alegeri prezidențiale din Rusia au reprezentat un sfîrșit de mandat sau un sfîrșit de carieră pentru Vladimir Putin? Dar să vedem care sunt realizările sale. După opt ani de
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
combină, în doze diferite în timp și spațiu, liberul schimb cu elemente de protecționism. Există țări și perioa-de cînd predomină liberul schimb, după cum există altele cînd predomină măsurile protecționiste, într-o succesiune ce pare să respecte o anumită ciclicitate. Deci utopia ricardiană sau cea manoilesciană sunt doar cazuri extreme, particulare, rar întîlnite în practică separat. Ele respectă principiul polarității, ce caracterizează astfel de desfășurări. Mai mult, în ultimii ani, companiile multinaționale au devenit mai puternice decît statele. Ele produc mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Paris, 2004; Millemann P. Thierry, Fața ascunsă a lumii occidentale, Pro Editură și Tipografie, București, 2008; Minsky Hyman, Stabilizing an unstable economy, Yale University Press, Yale, 2007; Nicolescu Basarab, Ce este realitatea?, Junimea, Iași, 2009; Nozick Robert, Anarhie, stat și utopie, Humanitas, București, 1997; Nye Joseph, Soft power, Public Affairs, New York, 2004; Obama Barack, Îndrăzneala de a spera. Reflecții despre salvarea visului american, Rao, 2008; Olson Mancur jr, Creșterea și declinul națiunilor: prosperitate, stagflație și rigidități structurale, Humanitas, București, 1999; Ohmae
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Exaltând emfatic confortul material și echiparea modernă a căminelor, faza II este dominată de o logică economică și tehnică mai mult cantitativă decât calitativă. Pe de o parte, societatea de consum de masă se prezintă, prin intermediul mitologiei abundenței, drept o utopie realizată. Pe de alta, ea se imaginează ca progres către utopia care cere mereu mai mult confort, mereu mai multe obiecte și distracții. Există în societatea de consum ceva mai mult decât creșterea rapidă a nivelului de trai mediu: ambianța
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
este dominată de o logică economică și tehnică mai mult cantitativă decât calitativă. Pe de o parte, societatea de consum de masă se prezintă, prin intermediul mitologiei abundenței, drept o utopie realizată. Pe de alta, ea se imaginează ca progres către utopia care cere mereu mai mult confort, mereu mai multe obiecte și distracții. Există în societatea de consum ceva mai mult decât creșterea rapidă a nivelului de trai mediu: ambianța stimulării dorinței, euforia publicitară, imaginea luxuriantă a vacanțelor, sexualizarea semnelor și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
generalizeze, atacurile lansate contra dezlănțuirii nevoilor și-au schimbat direcția. Ecologia radicală și politică ce propovăduia, prin anii 1960-1970, austeritatea voluntară și „autolimitarea nevoilor” a lăsat locul cererilor de protecție a mediului, agroecologiei, gestiunii pe termen lung a resurselor Terrei. Utopiilor rupturii le-au succedat apelurile la salvgardarea „patrimoniului comun al umanității”, lozincilor „mâncați mai bine, consumați produse sănătoase” - elogiile slow food-ului. Ceea ce contează este, înainte de toate, apărarea marilor echilibre planetare, producerea de mărfuri reciclabile, reconcilierea economiei cu ecologia. Protestul globalizant
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
din natură. Dacă este de netăgăduit că sensibilitatea ecologică rămâne o nebuloasă constituită din curente divergente, nu-i mai puțin adevărat că ea contribuie la crearea unui „supliment sufletesc”, la „conștientizarea” producției și a consumului. Cu cât există mai puțină utopie revoluționară, cu atât crește reflexivitatea consumului-lume revopsit în verde. Asta nu înseamnă că radicalitatea critică a dezarmat: antimondializările fac să se vorbească despre ele, iar McDonaldizarea planetei apare mai mult ca oricând drept marele Satan 13. Să ne întoarcem de unde
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
răzbunarea, trimisă acum să lovească în prosperitatea ostentativă, în excesul de fericire al semenilor. Un ultim model s-a conturat prin accentuarea privatizării existenței, proces specific civilizației consumeriste. Punând capăt supremației în materie de organizare a marilor instituții, provocând anularea utopiilor istoriei și a moralelor sacrificiului, societățile de consum au impulsionat o individualizare extremă a modurilor de viață și a aspirațiilor. Timp de peste două secole, procesul modern de emancipare a individului s-a realizat prin drept și politică, producție și știință
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
precis, aceste perechi de opoziții sunt realmente pertinente? Și ce-i cu toate aceste obstacole în calea fericirii: frustrarea, decepția, invidia? Repetăm spusele lui Saint-Just, potrivit cărora fericirea e o idee nouă în Europa, dar cum să le credem când utopia politică devine evanghelie sau condiționare sanitară, cult închinat traiului mai bun, timpului liber și divertismentului? La fel, de unde a apărut ideea că ameliorarea continuă a condițiilor de viață materială nu duce la reducerea „neajunsurilor civilizației”? Paradoxul major e următorul: satisfacțiile
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
întreprinzătorului se îmbogățește cu o nouă legitimitate socială, idealurile de competiție, inițiativă și depășire de sine se impun în asemenea măsură ca norme generale de comportament, încât au reușit să penetreze și să remodeleze chiar și moravurile și visurile. Vechile utopii sunt epuizate, ceea ce pasionează epoca este un stil de viață dominat de câștig, de reușită, de competiție, de eul performant. A fi cel mai bun, a excela, a te supradepăși: iată societatea democratică „convertită” la cultul performanței, „vector al unei
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de reală ar fi, persistența sentimentelor negative nu trebuie să ascundă, la scară istorică, o schimbare de regim vizibilă atât în pasiunile colective, cât și în motivațiile subiective. Abolirea proprietății private nu mai este la ordinea zilei și nici marile utopii egalitariste nu se mai bucură de succes, imaginarul revoluției fiind spulberat de cultul individualist al banului și de împlinirea intimă. Desigur, condamnarea lumii liberale suscită proteste, dar, fără o soluție de schimb credibilă, ea nu mai este capabilă să mobilizeze
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
suferind de singurătate, de anxietate, de îndoieli în ce privește propria persoană. Un rău l-a alungat pe altul. Nu-i niciun progres al fericirii în asta. 11tc "11" Homo felix: mărirea și decăderea unei utopiitc "Homo felix \: mărirea și decăderea unei utopii" Modernilor, afirma Nietzsche, le place să spună că ei „au inventat fericirea”1. Chiar dacă, în acești termeni, afirmația este discutabilă, nu-i mai puțin adevărat că, începând cu secolul al XVIII-lea, problema fericirii capătă o semnificație nouă și o
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
întârziată a acestei încrederi optimiste în dobândirea fericirii prin tehnică și prin belșugul de bunuri materiale. Pur și simplu, fericirea nu mai este concepută ca un viitor minunat, ci ca un prezent radios, ca plăcere imediată și mereu reînnoită, ca „utopie materializată”6 a abundenței. Nu promisiunea unei mântuiri terestre ce va să vie, ci fericirea imediată, eliberată de ideea de speculație a rațiunii și de pozitivitatea negativului. Plenitudinea exaltată de timpurile consumeriste nu ține de o gândire dialectică: ea este
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
nu se bucura nici măcar de popularitate, fiind asociat cu constrângerile familiale și burgheze. Îi erau preferate cele de satisfacere a plăcerii (jouissance), de sărbătoare, de dorință fără restricții. Iar într-o scurtă recreație, un al doilea model a consacrat o utopie transgresivă și transpolitică 20. Odată cu faza III, ideologia fericirii cunoaște o nouă „actualizare”. Distincției dintre fericirea consumeristă și fericirea în dragoste i se adaugă acum clivajul care opune fericirea materialistă fericirii spirituale, fericirea-mișcare fericirii-echilibru. Martorii acestui model „psiho-spiritual” sunt avântul
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
formării tinerilor, a structurării lor intelectuale, a dobândirii de cunoștințe fundamentale ca o condiție a autonomiei individuale. Oricare ar fi „lunaparkizarea” culturii, preocuparea educativă pentru pregătirea viitorului capătă o importanță sporită, date fiind incertitudinile și riscurile care ne domină epoca. Utopia înfloririi personale poate reverbera încă, dar acest lucru nu anulează caracterul imperios al regândirii demersului educativ. Or, educația trece în mod necesar prin accesul la cunoștințe, prin impunerea de conținuturi și de metode, prin procese de învățare mai mult sau
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]