10,890 matches
-
un număr de stimuli frustranți minori sau chiar nefrustranți. Kennedy (1992), susține că ostilitatea este o atitudine emoțională cronică, cu consecințe Îndepărtate În timp și care determină un deficit În funcționarea interpersonală, persoana În cauză fiind dominată de sentimente de vinovăție și teamă. Furia este definită ca un set particular de sentimente care nu are În mod necesar un scop particular, nu instigă direct la agresiune, dar o Însoțește de cele mai multe ori. După Averil (1993), mânia, ca termen generic, poate fi
AGRESIVITATE ŞI STIMĂ DE SINE LA BĂRBAŢI – STUDIU COMPARATIV ŞI CORELAŢIONAL. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Roşeanu, H. Vaida, H. Ardelean, Ştefana Vlad, G. Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1464]
-
a relațiilor dintre aceștia, permite stabilirea cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au determinat comiterea infracțiunii, aprecierea obiectivă a rolului pe care l-a jucat fiecare dintre ei în actul infracțional și în baza acestora, stabilirea, în concret, a gradului de vinovăție al făptuitorului. Cunoașterea factorilor ce determină săvârșirea infracțiunilor este importantă nu numai pentru asigurarea eficienței prevenirii acestora, ci și pentru soluționarea corectă a cauzei, prin tragerea la răspundere penală a agresorului. CAPITOLUL I DELIMITĂRILE CONCEPTUALE A NOȚIUNII DE VICTIMIZARE Din
ASISTENŢA COPIILOR VICTIME A INFRACŢIUNILOR by GEORGE COSMIN DIACONU () [Corola-publishinghouse/Science/334_a_638]
-
de inferioritate; Îmbinând criteriul gradului de responsabilitate a victimei în comiterea infracțiunii cu cel al reacției societății în raport cu victimele, A. Karmen stabilește două categorii de victime: acuzate și apărate. În categoria victimelor acuzate intră victimele împotriva cărora sunt dovezi de vinovăție împărțită cu infractorul. Tipurile de comportament de care pot fi făcute vinovate victimele sunt în special cele de facilitare, precipitare și provocare. În cealaltă categorie se află victimele împotriva cărora nu există dovezi de vinovăție comună cu agresorul. În funcție de poziția
ASISTENŢA COPIILOR VICTIME A INFRACŢIUNILOR by GEORGE COSMIN DIACONU () [Corola-publishinghouse/Science/334_a_638]
-
împotriva cărora sunt dovezi de vinovăție împărțită cu infractorul. Tipurile de comportament de care pot fi făcute vinovate victimele sunt în special cele de facilitare, precipitare și provocare. În cealaltă categorie se află victimele împotriva cărora nu există dovezi de vinovăție comună cu agresorul. În funcție de poziția și situația victimei după comiterea infracțiunii, putem diferenția următoarele tipuri de victime: victime dispărute, sesizarea organelor judiciare fiind facută de persoane cunoscute victimei sau chiar de infractor; victime decedate dar care nu sunt dispărute, acestea
ASISTENŢA COPIILOR VICTIME A INFRACŢIUNILOR by GEORGE COSMIN DIACONU () [Corola-publishinghouse/Science/334_a_638]
-
ideea de posesiune, de factură benefic-divină (theamania) sau malefică (demonică sau demonopatia). 2) Modelul moral-religios care este legat de ideea de păcat, nebunia fiind considerată ca o „pedeapsă” în raport cu „virtuțile morale” ale individului, considerate ca daruri. Păcatul este legat de „vinovăția morală” a individului, care, „lovit de soartă”, va fi condamnat la o existență tragică. 3) Modelul medico-moral consideră nebunii ca fiind bolnavi psihici, a căror suferință este raportată la sfera pasiunilor, menținându-se prin aceasta, în prim-plan, esența morală
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bazele teoriei constituției, dar concomitent și al „predispoziției” morbide. La vechii greci, nebunia era o pedeapsă divină pentru cei care prin acțiunile lor se împotrivește voinței zeilor (hybris). Nebunia (Ate) lovea omul luându-i mințile și dezonorându-l. Sentimentul de vinovăție era plătit prin sacrificiul de sine, iar nebunia în Antichitate era plasată în registrul tragic al existenței umane, așa cum apare ea la tragicii greci în cazul lui Ajax, Hercule, Oreste etc. În Noul Testament, lucrurile se schimbă. Semnificația morală și religioasă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a rupt de Dumnezeu, idee care trimite la păcatul originar, „pervertește chipul lui Dumnezeu din om” sau conștiința morală. Adam este prototipul acestui păcat care se va transforma într-un complex al culpabilității, pe care omenirea îl va purta permanent. Vinovăția lui Adam este „păcatul originar” al desprinderii omului de modelul arhetipal al tatălui. Această revoltă a fiului împotriva tatălui este un vechi „motiv mitologic” cu adânci semnificații psihologice. El preexistă „complexului lui Adam” și îl întâlnim în confruntarea dintre Zeus-fiul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
manifestării sale. b) O anumită atitudine morală față de actele sau manifestările sale anterioare: regret, rușine, teamă etc. Acestea implicând intrarea în acțiune a responsabilității morale ca factor de cenzură a actelor anterior desfășurate, percepute ca anormale sau ca acte de vinovăție. Mecanismele contra-reacțiilor Din punct de vedere psihopatologic orice contra-reacție se desfășoară în sens contrar reacției și ea este în relație directă și inteligibilă cu semnificația reacției căreia i se opune. Dacă vom considera reacția ca pe un tip particular de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care „începe să se scurgă” în sensul de „cum” și de „ce va fi ?” Din acest moment, perspectiva viitorului omului este pusă sub semnul angoasei. Ea devine, în sens ontologic „frica de viitor”. Angoasa este inseparabilă de păcat, considerat ca vinovăție morală, care stă la baza acesteia. Să vedem ce este păcatul, pentru a putea deduce din acesta natura angoasei. Păcatul nu este un „obiect al gândirii” ci un „obiect al voinței”, o „tentație a voinței” (curiozitate, plăcere, aventură). Păcatul este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acest moment existența sa temporală. Păcatul este „începutul istoriei”. În ultimul rând, păcatul este discontinuu. El are caracterul de ruptură, de intervenție bruscă, subită, de noutate, de surpriză, de salt; este o intervenție abruptă în existența persoanei. Orice păcat, ca vinovăție, implică fenomene de ambiguitate: neliniștea, angoasa, căința, regretul. Toate au un scop reparator: suprimarea păcatului, a culpabilității. Păcatul nu trebuie considerat ca o trecere de la bine la rău, ci ca pe o trecere de la starea de inocență - în care nu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la domeniul moralei. Acesta este domeniul care se interpune între „inocență și culpabilitate”. Aici apare și se manifestă angoasa. Prin păcat, sufletul se determină și ia cunoștință de libertatea sa. Dar din acest moment, omul descoperă că este singur. Păcatul, vinovăția morală, îl „rupe” de Dumnezeu. Angoasa este sentimentul disperării pe care-l dă perspectiva unei existențe însingurate. 3) Etapa mântuirii este etapa de efort a anulării culpabilității. Prin păcat, omul decade din starea de inocență originară, ce reprezintă liniștea și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este cea care „judecă” și „decide” despre tot ceea ce face Eul, iar suferințele acestuia apar ca abateri de la normele impuse de valorile morale. Această suferință este absolut interioară și reprezintă în esență un „conflict al Eului cu propria sa conștiință”. Vinovăția morală configurează situația tragică a omului, închis în „situațiile-limită” sau în condițiile impuse de „situațiile patice ale vieții”. Tragicul existenței umane este dat de suferințele morale ale persoanei. Iar acestea transcend boala, conflictul, frustarea, fiind probleme de conștiință. Eul abandonat
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ași putea face așa ceva?. Dacă am făcut, am remușcări. Dacă intenționez să fac, intervin scrupulele care mă opresc. Suferința psiho-morală este, prin urmare consecința actelor mele reprobabile, pe care conștiința morală le atribuie Eului personal, de regulă ca pe niște vinovății pe care Eul trebuie să le repare. 3) Consecințele actelor Eului Din cele de mai sus se poate desprinde clar care sunt consecințele actelor Eului personal. Orice act uman angajează Eul în totalitatea sa. Fiecare individ este personal și direct
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este vorba de acte reprobabile moral, fie că este vorba de acte morale care trebuiau să fie făcute, dar de la efectuarea cărora individul s-a sustras sau a refuzat ca să le facă. Orice suferință psiho-morală este consecința unui act de vinovăție. A unui act sau serii de acte de care Eul personal este direct responsabil. Răspunderea față de actele comise are întotdeauna un caracter de „durere sufletească și morală” care face ca persoana respectivă să sufere, să fie apăsată, să nu se
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dintre ele în continuare: situațiile de boală somatică, suferințe fizice, traumatisme, malformații, infecții, intoxicații, situațiile de dependență, de factură masochistă, situații de dominare, tiranice, de factură sadică, situațiile de delincvență, antisociale sau sociopatice, situația de culpabilitate exprimată prin sentimentul de vinovăție asociat cu o stare depresivă, desgust de viață, idei sau acte suicidare, situația de izolare datorată claustrării forțate, autoizolare, închidere în sine, asceză, recluziune, situația frustrantă, legată de un obstacol, interdicție sau constrângere, situațiile de refugiu, de tipul toxicomanilor, alcoolismului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anulându-i capacitatea de a putea acționa voluntar. Destinul se închide. Două elemente intră în discuție referitor la existența tragică: pe de o parte, persoana nefericită, iar pe de altă parte, viața ca destin nefericit. Ambele aspecte se întâlnesc în „vinovăția tragică”, ce combină culpabilitatea psihologică a persoanei cu vinovăția morală a acesteia. Vinovatul va trebui să pătimească, să sufere, întrucât prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se închide. Două elemente intră în discuție referitor la existența tragică: pe de o parte, persoana nefericită, iar pe de altă parte, viața ca destin nefericit. Ambele aspecte se întâlnesc în „vinovăția tragică”, ce combină culpabilitatea psihologică a persoanei cu vinovăția morală a acesteia. Vinovatul va trebui să pătimească, să sufere, întrucât prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu poate fi ocolită. Persoana tragică este un damnat al
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
parte, viața ca destin nefericit. Ambele aspecte se întâlnesc în „vinovăția tragică”, ce combină culpabilitatea psihologică a persoanei cu vinovăția morală a acesteia. Vinovatul va trebui să pătimească, să sufere, întrucât prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu poate fi ocolită. Persoana tragică este un damnat al soartei. El trebuie să pătimească, să accepte suferința ca pe o împăcare cu soarta. Aceasta este singura, unica speranță a celor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
măsuri de reprimare. Acestea interzic libera inițiativă, gândirea independentă, conduitele individuale. Statul ideologic este cel care controlează totul, de la manifestările colective până la ultimele detalii ale vieții private, intime ale individului. Instituția terorii are la baza ei ca mecanism frica de vinovăție și pedeapsa. În societățile totalitare, fenomenul fricii sociale are un dublu sens: frica comunității social-umane de autoritate, iar, pe de altă parte, frica autorităților de masa populațională. Această dublă frică va genera o stare de tensiune între populație și autoritate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
antipsihiatric. Antipsihiatria nu rezolvă problema conflictului dintre stat, boala psihică și bolnavul mintal, ci operează un act de transfer proiectiv al culpabilității colective a statului și puterii politice, asupra psihiatriei și psihiatrilor. În virtutea noii ideologii nu statul este cel vinovat. Vinovăția aparține psihiatrilor care, în virtutea autorității lor profesionale, au „confiscat puterea politico-socială” și au „inventat boala psihică” în scopul de represiune socială. Nebunia este „creația psihiatrilor” și, în final, instituționalizarea (care servește intereselor de stat și politice) a cetățenilor incomozi pentru
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
are și ea două conotații. Pe de o parte, este alterarea stării de normalitate, care este înlocuită cu cea de anomalie, iar pe de altă parte, este imaginea mitică, terifiantă a pericolului identificat cu pedeapsa raportată la o stare de vinovăție. Fiecare bolnav se întreabă „de ce eu?” - ca o interogație morală, subiectivă în fața schimbării sau a pierderii stării de echilibru, de normalitate, de sănătate. La rândul ei, societatea va identifica boala și bolnavii cu o pedeapsă pentru o vinovăție. Remarcăm, în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stare de vinovăție. Fiecare bolnav se întreabă „de ce eu?” - ca o interogație morală, subiectivă în fața schimbării sau a pierderii stării de echilibru, de normalitate, de sănătate. La rândul ei, societatea va identifica boala și bolnavii cu o pedeapsă pentru o vinovăție. Remarcăm, în mod surprinzător, faptul că etica medicală, nu este numai o relație de un anumit tip, special, între medic și bolnav. Ea este și o relație de un tip special între societate și boală, cu implicații asupra bolnavului, mai
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin incurabilitatea lor (cancerul, bolile degenerative ale sistemului nervos, SIDA etc.). Un loc particular îl ocupă, în sensul acesta, boala psihică și bolnavul mintal. Ne vom ocupa în continuare de aceste aspecte, raportate la relația etică în sfera psihopatologiei. Raportul vinovăție/boală Etica nu reprezintă numai un cod de norme exterioare. Ea are și o semnificație interioară, în cazul științei. Această semnificație interioară este deosebit de subtilă și complexă, întrucât ea reflectă raporturile care se stabilesc între știința respectivă și motivele sale
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schimbă natura umană, transformă persoana, o copleșește. Orice boală este resimțită ca suferință, dar nebunia este trăită ca o suferință morală, care apasă, care răscolește conștiința. Semnificația morală a nebuniei rezidă în faptul că ea este percepută și etichetată ca vinovăție. Ca o pedeapsă. Ca o stare de posesiune a individului de către ceva impur, care-i alterează natura sfârșind prin a o schimba. Omul bolnav este suferind. Bolnavul psihic sau nebunul depășește suferința. El devine altul prin nebunie. Este o ființă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și statutul de om. Nebunul iese din societate. Este un personaj damnat. Aceasta este tema etică a psihopatologiei. Mai exact „imaginea etică” a nebuniei care se generalizează asupra nebunului ca personaj care încarnează nebunia. Pentru societate, nebunia este expresia unei vinovății. Bolnavul psihic este considerat ca fiind un personaj damnat, asupra căruia sunt proiectate vinovățiile colective. În decursul istoriei sale culturale, nebunia a avut, printre altele și rolul de a „prelua” culpabilitățile colective ale societății. Societatea este cea care proiectează, transferă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]