3,544 matches
-
un obiectiv aferent soteriologiei spirituale), iar metoda predilectă pentru împlinirea acestui deziderat final ținea de domeniul patologiei spirituale: "purificarea României de lepra" celor patru agenți patogeni: i) evreul; ii) comunismul; iii) politicianismul care au prosperat în contextul și iv) democrației (Weber, 1995, p. 115). Cartea lui Z. Ornea, în care face o fizionomie a spiritualității extremiste prevalente în Anii treizeci, conține o impresionantă colecție de citate culese din publicistica epocii și reproduse in extenso, care reușesc să șocheze lectorul prin vitriolantele
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cultul personalității poate fi interpretat prin prisma puternicului concept weberian al "autorității charismatice" ca fiind programul cultural sponsorizat statal care mobilizează întregul aparat propagandistic în scopul îmbrăcării simbolice a liderului în aureola charismei în vederea consolidării legitimității politice a acestuia. M. Weber a gândit charisma ca pe o calitate intrinsecă a unei persoane, certificată empiric prin "fapte eroice de vitejie" încununate cu "succesele enigmatice" repurtate de cel înzestrat cu acest har (Gerth și Mills, 1946, p. 52). Ținând cont de această precizare
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istoric (pre-concluzionat) produs la comandă politică? Este istoricul în măsură să se erijeze într-o instanță morală și să emită sentințe condamnatorii? Pe linia clasică trasată de Leopold von Ranke încă din mijlocul secolului al XIX-lea, continuată de Max Weber prin postulatul său al "neutralității axiologice", se poate răspunde negativ la această interogație: singura datorie morală a istoricului qua istoric este integritatea epistemică a concluziilor sale (Berger, 1963)31. "Istoriei i-a fost atribuită funcția de a judeca trecutul, de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu ca figuri de stil cu efecte estetice, ci ca dispozitive euristice cu efecte epistemice. Faimoase sunt "mâna invizibilă" a pieței pentru care a militat atât de ardent A. Smith, "cușca de fier" a birocrației asupra căreia a avertizat M. Weber, profeția necropolară făcută de K. Marx cum că proletariatul va fi "groparul burgheziei" - al cărei pandant stalinist este la fel de funebra sentință potrivit căreia "țarismul seamănă cu cocoșatul pe care nu-l mai poate îndrepta decât mormântul" (Cursul scurt de istorie
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Press. Georgescu, V. (1991). The Romanians. A History. Columbus: Ohio State University Press. Georgescu, V. (2008). Politică și istorie: cazul comuniștilor români 1994-1977. București: Humanitas. Gerth, H.H. și Mills, W.C. (1946). Introduction: The Man and His Work. În From Max Weber: Essays in Sociology (pp. 3-74). New York: Oxford University Press. Gheorghiță, A. (2010). Trecutul comunist în conștiința adolescenților. În G. Bădescu et al., Implicarea civică și politică a tinerilor (pp. 64-71). Constanța: Editura Dobrogea. Ghibu, O. (1915). Viața și organizația bisericească
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Behaviorist. Chicago: The University of Chicago Press. Merton, R.K. (1973). The Normative Structure of Science. În The Sociology of Science: Theoretical and Empirical Investigations (pp. 223-280), Chicago: The University of Chicago Press. Mihu, A. (1995a). Sociologia mișcării legionare. În E. Weber, Dreapta românească (pp. 5-39), Cluj-Napoca: Editura Dacia. Mitu, S. (1997). Geneza identității naționale la românii ardeleni. București: Humanitas. Mullaney, J. (2001). Like A Virgin: Temptation, Resistance, and the Construction of Identities Based on "Not Doings". Qualitative Sociology, 24(1), 3-24
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
K. (1991). National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceaușescu's Romania. Berkely, Los Angeles și Oxford: University of California Press. Verdery, K. (1999). The Political Lives of Dead Bodies. Reburial and Postsocialist Change. New York: Columbia University Press. Weber, E. (1976). Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1870-1914. Stanford: Stanford University Press. Weber, E. (1995). Dreapta românească. Cluj-Napoca: Editura Dacia. Weber, M. (1946). From Max Weber: Essays in Sociology, tradusă, editată și prefațată de H.H. Gerth și
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Angeles și Oxford: University of California Press. Verdery, K. (1999). The Political Lives of Dead Bodies. Reburial and Postsocialist Change. New York: Columbia University Press. Weber, E. (1976). Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1870-1914. Stanford: Stanford University Press. Weber, E. (1995). Dreapta românească. Cluj-Napoca: Editura Dacia. Weber, M. (1946). From Max Weber: Essays in Sociology, tradusă, editată și prefațată de H.H. Gerth și C. Wright Mills, New York: Oxford University Press. Wertsch, J.V. (2004). Voices of Collective Remembering. Cambridge: Cambridge
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
K. (1999). The Political Lives of Dead Bodies. Reburial and Postsocialist Change. New York: Columbia University Press. Weber, E. (1976). Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1870-1914. Stanford: Stanford University Press. Weber, E. (1995). Dreapta românească. Cluj-Napoca: Editura Dacia. Weber, M. (1946). From Max Weber: Essays in Sociology, tradusă, editată și prefațată de H.H. Gerth și C. Wright Mills, New York: Oxford University Press. Wertsch, J.V. (2004). Voices of Collective Remembering. Cambridge: Cambridge University Press. White, R. (2005). Herder: On the
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
of Dead Bodies. Reburial and Postsocialist Change. New York: Columbia University Press. Weber, E. (1976). Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural France, 1870-1914. Stanford: Stanford University Press. Weber, E. (1995). Dreapta românească. Cluj-Napoca: Editura Dacia. Weber, M. (1946). From Max Weber: Essays in Sociology, tradusă, editată și prefațată de H.H. Gerth și C. Wright Mills, New York: Oxford University Press. Wertsch, J.V. (2004). Voices of Collective Remembering. Cambridge: Cambridge University Press. White, R. (2005). Herder: On the Ethics of Nationalism. Humanitas, XVIII
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
organicistă rivalizează în paleta discursivă a retoricii dreptei românești cu registrul expresiv belicos, de asemenea intens utilizat de retorii vremii. Recursul la metafore de inspirație organicistă este alternat cu apelul la expresii războinice: bătălii, fronturi, lupte, ofensive, tranșee etc. (E. Weber, 1995, p. 87). 20 Formulele historia militans și historia cogitans sunt derivate pe baza mult mai cunoscutei perechi sociologia militans, respectiv sociologia cogitans elaborată în contextul intelectual al Școlii Sociologice de la București patronată de D. Gusti. 21 În sensul transformării
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politice a fost identificat în putere. Modul în care se dobîndește și se folosește puterea, concentrarea și distribuția ei, originea și legitimitatea exercitării sale, însăși definirea ei au rămas în atenția oricărei analize politice, de la Aristotel la Machiavelli, de la Max Weber la politologii contemporani (Barry 1976; Barnes 1995). Bineînțeles că s-au schimbat tehnicile de analiză, făcîndu-se apel la instrumente preluate din psihologia politică, la elaborarea unor modele matematice de măsurare a puterii, la o cît mai cuprinzătoare și mai elocventă
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
puternice, pentru că se manifestă ambiția de a imita științele naturale, de a prelua de la ele tehnicile de investigație, de a realiza explicații și generalizări bazate pe principiul cauză-efect, avînd putere de lege științifică. La începutul secolului, marele sociolog german Max Weber participă la mișcarea de reînnoire metodologică, se bucură de aprecieri, experimentează noi metode și elaborează perspective analitice originale [Weber 1922]. Unificarea științelor După această perioadă, plină de entuziasm și de provocări, știința politică, luată ca știință autonomă, nu reușește să
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
a realiza explicații și generalizări bazate pe principiul cauză-efect, avînd putere de lege științifică. La începutul secolului, marele sociolog german Max Weber participă la mișcarea de reînnoire metodologică, se bucură de aprecieri, experimentează noi metode și elaborează perspective analitice originale [Weber 1922]. Unificarea științelor După această perioadă, plină de entuziasm și de provocări, știința politică, luată ca știință autonomă, nu reușește să se afirme în mod durabil, riscînd chiar să dispară. Pe de o parte, fascismul și nazismul vor nimici orice
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
știința politică a fost împinsă în direcția unei interpretări a fenomenelor politice, din perspectiva unui trebuie-să-fie, a căutării unei esențe, a unei concepții totalizatoare. În Germania În timp ce abia se punea în aplicare, lent, opera de emancipare inițiată în sociologie de Weber și apoi cea de reînnoire, pe care o avea în vedere Școala de la Frankfurt (în cadrul căreia s-au afirmat mulți politologi de seamă, dintre care cel mai important poate fi considerat Otto Kirchheimer [Jay 1973], represiunea nazistă descurajează științele sociale
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
semnificative pentru participarea politică și pentru dinamica societății. Teoria sociologică indică o bipartiție între unii cercetători (ca Le Bon, Tarde și Ortega y Gasset) care atribuie conotații în mod evident iraționale comportamentelor mulțimii și alți cercetători (ca Marx, Durkheim și Weber) care, chiar dacă folosesc instrumente analitice și perspective diferite, atribuie mișcărilor colective un rol de o mare importanță între modalitățile de acțiune socială, indiferent dacă prefigurează trecerea la forme de solidaritate mai complexe sau dacă anticipează explozia revoluționară. Patru teze Atît
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
societățile mai puțin structurate ale lumii a treia. Starea incipientă 2) O primă alternativă teoretică la problema pusă de Smelser a fost formulată de Francesco Alberoni. Pornind de la existența a două stări ale socialului și de la opoziția lor (ca la Weber între starea incipientă și carismă și între organizare patriarhală și birocratică; sau la Durkheim între efervescența colectivă și solidaritatea mecanică și or-ganică), sociologul italian opune "starea incipientă" "stării instituționale și de viață cotidiană", iar "mișcarea", "instituțiilor". Mai precis Alberoni afirmă
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
pentru a scăpa de criticile îndreptate împotriva partidelor. Preferă să se autodefinească mișcări, formațiuni politice, ligi, alianțe, grupuri. Definiția începe să se contureze dacă luăm în considerare esența a ceea ce constituie un partid. Definiția clasică a fost dată de Max Weber [1974, 707]: "partidele...sînt, în esența lor intimă, organizații liber create și orientate către o recrutare liberă... scopul lor fundamental fiind de a aduna voturi pentru alegerile vizînd funcții politice." Definiția contemporană mai sintetică și mai precisă este cea a
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
a) dotată cu o structură care să susțină participarea membrilor săi; b) în măsură să formuleze un program de politici publice; c) capabilă să reziste mai mult de un ciclu electoral. Pe de altă parte, este de consemnat realismul lui Weber: "Chiar și în cazul în care organizația de partid de masă capătă o formă relativ democratică la care apoi, așa cum se întîmplă mereu, aderă un număr important de funcționari remunerați cel puțin masa alegătorilor, dar și destul de mulți dintre simplii
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
sau participă numai formal) la stabilirea programelor și a candidaților. Mai degrabă alegătorii sînt considerați factori activi numai în sensul în care programele și candidații care le sînt propuși pot să le cîștige voturile"[1974, 707]. Atît din definiția lui Weber, cît și din cea a lui Sartori și, firește, din aceea mai amplă și mai exigentă, care impune un minimum de continuitate în prezentarea la alegeri, sînt excluse toate acele mișcări politice, dar și toate acele grupări, care reușesc, într-
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
părerilor diverșilor autori este evidentă, în ceea ce privește faptul că, la începutul anilor '20, procesul de formare a partidelor și sistemelor de partid în democrațiile occidentale era încheiat. Așadar, se puteau deja individualiza și clasifica tipurile de partide care se creaseră. Max Weber [1974] a fost cel care a formulat o clasificare. Partide de notabili Prima distincție se face în funcție de obiectivul partidelor. Unele partide sînt "organizații mari, care patronează instituțiile" [ibidem, 709]; altele "pot fi, înainte de toate, partide fondate pe o înțelegere a
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de notabili Prima distincție se face în funcție de obiectivul partidelor. Unele partide sînt "organizații mari, care patronează instituțiile" [ibidem, 709]; altele "pot fi, înainte de toate, partide fondate pe o înțelegere a societății, în scopul împlinirii idealurilor cu conținut politic"[ibidem,710]. Weber descrie cu precizie și transformarea structurală mai substanțială care s-a verificat la începutul secolului: de la partide de notabili, adică partide ce au o structură embrionară și la care se apelează numai în ocazii electorale, la partide de mase, ce
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
comitet electoral, de cealaltă parte, se găsește partidul de integrare socială, avînd o organizare extinsă, permanentă, influentă, deschisă participării celor înscriși ("partidul poate conta pe membrii săi; se îngrijește de o mare parte din existența lor socială" [1956, 153]). După Weber, așadar, toți autorii insistă asupra importanței partidului de mase, îi atribuie un sens pozitiv, sugerînd tendința sa de afirmare difuză. S-ar părea că Neumann este cel mai explicit în această problemă: "în democrațiile moderne de masă, partidul a avut
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
în sistemele politice democratice cu participare lărgită. Bineînțeles că pînă atunci exista, și persistă încă, excepția deloc marginală a Statelor Unite, unde partidele nu pot fi numite de mase, din nici un punct de vedere; acestea rămîn eventual organizații, așa cum ar spune Weber, pentru "patronajul funcțiilor politice", partide de cadre, cu personalități influente, specialiști în organizare și finanțatori, partide de reprezentare individuală care se mobilizează pentru a învinge în alegeri și îi lasă pe aleși liberi în fața propriilor conștiințe și a votului lor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
încolo [1983, dar ediția originală este din 1908; a se vedea pe această temă și Graziano 1995] o atenție deosebită se acordă grupurilor de presiune și reprezentanților lor [vezi și Almond 1990], iar în context european, în special după Max Weber, nu a mai existat nici o subevaluare a rolului și influenței exercitate, de exemplu, de birocrați asupra proceselor decizionale și asupra realizării politicilor publice [despre unele dintre aceste tematici, Aberbach, Putnam și Rockman 1981]. Este normal și oportun, totuși, să subliniem
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]