KorAP: Find »[drukola/base=zid & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...92 93 94 ...990 >

24,729 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

cântărește una, se uită la ea pe față și pe dos, privește cotorul, o pune la loc. Există cărți care-mi sunt simpatice și cărți pe care nu le pot suferi, dar îmi cad mereu în mână. Iată că marele Zid al cărților, care sperai să-l țină departe de Ludmila pe acest barbar invadator, se dezvăluie a fi o jucărie, pe care el o demontează cu o încredere absolută. Râzi mânzește. — S-ar spune că tu cunoști biblioteca Ludmilei pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mai puțin lung decât drumul ce-mi va rămâne de făcut, odată ajuns la acel ultim sat, la granițele lumii locuite, la granițele timpului vieții mele. Sunt Nacho, fiul lui Don Anastasio Zamora, i-am spus bătrânului indian ghemuit lângă zidul bisericii. Unde este casa? „Poate că el știe“, m-am gândit eu. Bătrânul și-a ridicat pleoapele roșii și umflate ca de curcan. Un deget, un deget uscat ca așchiile folosite la aprins focul, a ieșit de sub poncho și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
moară! E suficient să rămână un strat de crustă terestră destul de solidă sub picioare și golul de toate celelalte părți. Îmi continui plimbarea pe bulevardul care, acum, nu se mai deosebește de câmpia nelimitată, pustie și înghețată. Nu mai există ziduri, cât vezi cu ochiul, nici munți sau dealuri; nici un fluviu, nici un lac, nici o mare: numai o întindere plată și cenușie de gheață, compactă ca bazaltul. A renunța la lucruri e mai puțin dificil decât se crede: totul e să începi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
eu și mă gândesc: „Dacă-și închipuie că mă pot folosi pentru scopurile lor, se înșeală!“ Abia aștept să fac marșarier, aducând înapoi lucrurile din lume, unul câte unul, sau toate împreună, contrapunând substanța lor pestriță și tangibilă, ca un zid compact, intențiilor lor de dispariție generală. Închid ochii și-i redeschid, sigur că mă voi afla în mijlocul forfotei Bulevardului, cu felinarele care la ora asta ar trebui să fie aprinse, iar ultima ediție a ziarelor să apară pe tejghelele chioșcurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

din prima. În anul acela a plouat din abundență, iar grădina fusese bine întreținută. Erau straturi-straturi de canna și de cale; o nebunie de culori de bougainvillea; un gazon gros de mohor. Era un colțișor de rai înconjurat de un zid alb, înalt. Michael era ca un copil care tocmai descoperise ascunzătoarea borcanului cu dulceață. Se scula dis-de-dimineață, lua camioneta lui Jack și pornea pe Molepolole Road. Apoi colinda savana cam o oră înainte să vină acasă să ia micul dejun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
de-al unchiului meu a lucrat acolo un timp. Am putea merge la el să-l rugați. Merseră întâi la casa lui Mma Tsbago. Era o casă tradițională botswaneză, construită din cărămizi de lut nears ocru și înconjurată de un zid scund, un lomotana care împrejmuia o curte micuță, situată în fața și de-a lungul casei. În afara zidului se aflau două coșuri din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și o poiată. În spate, confecționată din tablă și înclinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Merseră întâi la casa lui Mma Tsbago. Era o casă tradițională botswaneză, construită din cărămizi de lut nears ocru și înconjurată de un zid scund, un lomotana care împrejmuia o curte micuță, situată în fața și de-a lungul casei. În afara zidului se aflau două coșuri din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și o poiată. În spate, confecționată din tablă și înclinată periculos, era privata, dotată cu o ușă din scânduri și o sfoară cu care se lega aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
mai bine de la distanță. Acum o văd. Mma Ramotswe îi urmări privirea. Savana devenise mai deasă, arbuștii țepoși se înmulțiseră și ascundeau în mare măsură, dar nu complet, conturul clădirilor. Unele dintre acestea erau ruine tipice pentru sudul Africii; erau ziduri văruite ce păreau să se fi năruit până la câteva picioare deasupra pământului, de parcă le-ar fi turtit o greutate; altele încă își mai aveau acoperișul sau doar scheletul acoperișului, căci paiele se prăbușiseră înăuntru și fuseseră mâncate de furnici sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
ruinele din jur, la un moment dat trebuie să fi fost vreo zece-douăsprezece case. Ce trist, reflectă ea, toate clădirile astea înălțate în mijlocul savanei; toată speranța pusă în ele, iar acum tot ce rămânea erau urmele fundațiilor din clisă și zidurile surpate. Porniră pe jos spre clădirea principală. Acoperișul era întreg în mare parte, deoarece, spre deosebire de celelalte, fusese făcut din tablă ondulată. Avea încă uși, niște uși vechi, cu plasă, scoase din țâțâni, iar unele ferestre încă aveau geamuri. Aici stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

un topor! Înțelege odată, poți pluti, nu e așa de greu, te ține apa... Respiră normal, hai... Nu strânge aerul în tine, respiră! Apa e sălcie. Am pescuit o pungă care plutea alături și-am aruncat-o pe mal. Pe zid e ceva ca pielea de broască, ca atunci când le-am băgat bețigașe curățate de scoarță prin burtă, să iasă pe gură, fire de mohor sub piele și suflam și, sub pod, le-am ținut la foc. Creșteau ca niște gogoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
doi? Cu moșneagul care-i cumpărase rochia sau cu ăla care avea cal și plecase la luptă? - Nu știu, c-a trimis după mine și n-am mai stat până la sfârșit. Dar vin azi pe la zece, pleacă la unchiu-meu. Lângă zid, acolo, deasupra tunului, e locul meu, bă! Nadia sare de la trambulină împreună cu băieții, o ridică în spate, o iau în brațe și-o aruncă. E în șortul de la școală, dat pentru defilarea pe stadion, și fără maiou. Fac „mortul” și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-meu... - A, la tătari, dincolo de Techirghiol, la Topraisar. - Da, mă, așa, Topraisar... Ai văzut cum e? Secetă, tataie, te-neci în praf, turcaleți în căruțe trase cu măgari, femei în șalvari, țigănci în șalvari, cimitire de-ale lor, împrejmuite cu ziduri date cu var și stoluri de gâște care pasc, n-am văzut atâtea gâște în viața mea... Peste tot numai pene, praf, scaieți și muște. Spunea nepotu-meu că-ți vine să te spânzuri acolo în gardă, te pișcă muscoii, te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
vrut s-oprească lucrul, dar i-au mânat securiștii. Chiar unde e acum terenul de sport. Tot acolo au fost îngrămădiți bieții oameni unii peste alții, s-a turnat prin ’41 var peste ei. Ioan a vândut casa veche, cu zidurile ei de jumătate de metru, puteai să te-ntinzi pe pervaz cât era de lat, cu intrarea cu scări înalte pe care urcau vrejurile de iederă groasă cât mâna. Pe ea mă cățărasem de multe ori, cu câte-o sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
chiar în mijlocul feței. Tragi bandajul ca leprosul, n-ai vrea să vadă nimeni cum se macină carnea, îți cad urechile, ți se scurg buzele. Am coborât în pivniță, fără să mai aprindem lumina, m-am bucurat să regăsesc adânciturile din zid, zgrunțurile, am stat pe treptele de piatră, ne-am uitat la pânzele de păianjen groase întinse în colțuri, luminate slab de razele strecurate prin ferestruici. Dormisem de mai multe ori în pivnița lui, învelit c-o blană de oaie. „Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nimeni n-avea de gând să se mute într-un loc cu suflete neostoite, spurcat, Paul a închiriat foarte ieftin tot spațiul. A adus un sobor de preoți să-l sfințească, altfel cine mai lucra pentru el?, a curățat bine zidurile să nu fie zyklon, pentru orice eventualitate, nu știa ce-i, dar citise el undeva că se face în crematorii și e nociv. Cei trei muncitori pe care i-a păstrat oricum sunt mulțumiți: înainte nu luau nici trei milioane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
înseamnă nimic, puteam să-l culeg de oriunde într-o facultate feminizată ca a mea. Să am grijă, să nu încep s-o iau razna. E-un simptom clar de criză. Care-a început, după cum delira Sara, de când stăteam pe zid și ne măsuram și durează... Dumnezeu știe până când. - Un bărbat care nu-i în criză de ceva, planete hoinărind aiurea prin spaț’, de capul lor, desfrânatele! a dat strechea-n meteoriți și se pupă-n bot cometele, ciuciu armonie pitagoreică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
rupți și teniși prin care-mi ies degetele de la picioare, o femeie îmi face semn, șșșș, mi-arată din cap o direcție, o iau pe acolo, pe o stradă îngustă, în pantă, care tot urcă, urcă. Am întins mâinile spre ziduri. Mă mir că se smolesc atât de repede, sunt negru până la coate. „Aha, ia spune și tu, cine nu-i aici? Și cine-a zburat, aschimodie?” aud. *** Iar e dimineață. Călâie. S-a adunat lumea în fața blocului de vis-à-vis. - S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
galerii și i-a scos... - Da, de la apă o fi, dar nu mișcă, se strâng unii în alții, chițanii de mai multe neamuri, la un loc, nu mișcă... Răsuflă cu năduf. - Ia uitați-vă aici... mi-arată un colț de zid. Mă uit, e negru-cenușiu, cam cât un stat de om. - Abia a fost renovat. Ați mai văzut să urce mucegaiul în halul ăsta într-o noapte? Ieri nu era. Să vă sun și pe dumneavoastră dac-apare dama? Am numărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
lucrează cum trebuie, niște amorțiți... Și dac-ar fi numai asta! Parcă e un blestem, a apărut un soi nou de mucegai, poate din cauza ploilor interminabile, se extinde foarte repede, are sporii rezistenți și se-mpânzește pur și simplu pe ziduri. E incredibil! Mi-au spus cei de la conservare că e dezastru, a cuprins tot, icoane, odoare, cărți vechi și nu reușești să-l elimini. Au trimis probe în Anglia, la un laborator de-acolo, așteaptă rezultatele. La Golia abia a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nu are mâinile pe piept, ai observat? Ai barbă de Lenin, mai scurtă, ca atunci când s-a întors din Finlanda, vorbești ca un Lenin și mă indispui. Dar nu oricum, mă indispui profund! Ești bun de închis în mausoleu, îndărătul zidurilor de cărămidă roșie, în cutie ca Albă ca Zăpada după ce i-a stat măru-n gât, de expus în muzeul figurilor de ceară, cot la cot cu Stalin și Beria, și umbli așa, în libertate, printre noi? Cum spuneam, e chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
odată îl vezi. Pentru ăsta ți se strângea stomacul de durere și ți se tăiau picioarele? te miri singură. Din cauza lui ți se scutura corpul în spasme pornite parcă din șira spinării, te frângeai din senin și te sprijineai de ziduri... aerul nu-ți mai ajungea-n plămâni, de parc-ai fi primit un pumn în plex? Pentru ăsta nu puteai scăpa zile în șir de febră? Atingerea lui întâmplătoare făcea să-ți tremure carnea și să-ți pulseze venele-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
regulile bizantine, sfinții... - Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios... psalmodiază ucenicul. Miluiește... - Nimic nu prinde! Așa ceva n-am mai pomenit... - Ostenit-am în suspinul meu... nu înțelege ajutorul lui Leonard să se oprească la timp. Prietenul meu apropie urechea de zid, pune amândouă palmele, ca un vindecător pe burta pacientului, să-i scoată tumoarea fără tăietură, își trece buricul degetelor peste pictura ștearsă, scoate batista și culege ceva. - Vezi, Voievoade? mi-arată batista cu un praf verde-negricios pe ea. Ăsta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a tras cineva de mânecă și i-am lăsat haina. Probabil au fost mai multe, dar am uitat. - E perspectiva, Carina! o anunț vesel de descoperirea mea. De undeva, pe strada îngustă, se-aude înfundat o sirenă. Parcă iese din ziduri, nu trece nici o mașină. Lumea doarme încă, ferestrele sunt acoperite de obloane ghintuite, nu se zăresc trecători. Știu că femeia îmi arătase, din cap, direcția asta. Dacă totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Parcă iese din ziduri, nu trece nici o mașină. Lumea doarme încă, ferestrele sunt acoperite de obloane ghintuite, nu se zăresc trecători. Știu că femeia îmi arătase, din cap, direcția asta. Dacă totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș fi vrut să ies în centrul Budapestei sau undeva pe malul Dunării, lângă podul acela mare, străjuit de statui, poate în Insula Margareta. Mi-aud pașii, sună ciudat pe caldarâm, o clădire înaltă, de o austeritate romană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Mi-aud pașii, sună ciudat pe caldarâm, o clădire înaltă, de o austeritate romană, de-acum n-am încotro, am să merg mai departe, trebuie să ducă undeva. După un colț, piața de pește. Merg agale, deasupra soarele se-mperechează cu zidul, rămân împreună, uniți ca două verigi. Pe tarabe stau crapii uriași, spintecați, cu lapții și icrele la vedere, cu bășicile albe încă pline de aer, cu măruntaiele groase și inima vânătă, cleni cu solzi alungiți, ca niște ochi de cristal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]