234,668 matches
-
D. Dobbins susține că adolescenților le este permis să aibă fantezii despre viitoare soție/viitorul soț în cursul masturbării. Garry H. Strauss, un psiholog care consiliază studenții de la Biola University (o universitate creștină evanghelică) a scris că masturbarea nu este menționată în Biblie, deci masturbarea este ok, dar pornografia și fanteziile sexuale nu sunt ok. Doi psihologi evangelici, Alex W. Kwee și David C. Hooper, au abordat această problemă într-un articol academic. Ei observă că „Biblia nu are o etică
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
și a altor boli mortale; ea apela în mod clar la părinți pentru a-și proteja odraslele prin a nu se masturba. Una din bisericile Church of Christ din Tulsa, SUA, a adoptat punctul de vedere că „Masturbarea nu este menționată în Biblie și nu este același lucru cu imoralitatea sexuală. Bisericii tradiționale i-a fost dificil să explice această practică, dar nu există niciun motiv solid pentru a o pune laolaltă cu imoralitatea sexuală și a produce vină în mod
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
căsătoriei... Avertismentul este ca masturbarea să nu devină o obsesie care să aibă impact asupra conștiinței voastre, vieții voastre sexuale viitoare și să vă conducă la fantezii pornografice.” Un pastor penticostal suedez, Christian Mölk, afirmă de asemenea că Biblia nu menționează în mod explicit masturbarea drept păcat. El observă că păcatul lui Onan se refera la neîndeplinirea datoriei sale din legea leviratului menționată în Deut. 25:5-6. Sub această lege, „cel mai apropiat frate avea datoria de a asigura supraviețuirea familiei
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
să vă conducă la fantezii pornografice.” Un pastor penticostal suedez, Christian Mölk, afirmă de asemenea că Biblia nu menționează în mod explicit masturbarea drept păcat. El observă că păcatul lui Onan se refera la neîndeplinirea datoriei sale din legea leviratului menționată în Deut. 25:5-6. Sub această lege, „cel mai apropiat frate avea datoria de a asigura supraviețuirea familiei prin a se căsători cu văduva fratelui decedat. Când Onan «își vărsa sămânța pe pământ» însemna că el refuza să producă urmași
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
doar să trișezi cu fapta, ci este greșit și a trișa în inima ta. Prin urmare, o persoană nu ar trebui să privească doritor la soția altuia. El afirmă că aceste texte nu sunt despre masturbare și că Biblia nu menționează în mod explicit că masturbarea ar fi păcat. Pastorul penticostal texan, fondator de biserică, Tom Brown a scris pe subiectul „Este masturbarea un păcat?” observând „Masturbarea există de mult, iar deoarece Dumnezeu nu o condamnă în mod clar, nici eu
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
tărie să evite această practică” (President Kimball Speaks Out [Salt Lake City: Deseret Book Co., 1981], p. 10). El a mai afirmat despre masturbare: „Nimeni să nu-și scuze propriile păcate pe temeiul că un anume păcat nu este nici menționat în scriptură și nici interzis de către aceasta.” United Church of God susține că „Biserica Unită a lui Dumnezeu crede că dragostea sexuală este expresia supremă a dragostei dintre soț și soție și că doar această folosire a organelor sexuale glorifică
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
XX-lea, el era un termen evreiesc referitor în mod obișnuit la masturbare (dar nu doar la ea). În Shulchan Aruch, sau „Yoreh Deah”, se afirmă că a irosi spermă trebuie considerat un păcat mai mare decât toate celelalte păcate menționate de Tora. Contactul sexual homosexual este de asemenea considerat un act de risipire a spermei; cât despre masturbare, cu toate că nu este interzisă în mod explicit în Tora, Halkha sau Tora Orală vede masturbarea drept interdicție halahică și drept un mare
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
celibat pentru aspiranții spirituali, etc.), în termeni radicali celibat total sau în termeni mai specifici în relație cu păstrarea și sublimarea energiei sexuale masculine, mai degrabă decât a o pierde prin ejaculare. Cartea sfântă zoroastriană "Avesta", cu sublinierea curăției fizice, menționează masturbarea voluntară printre păcatele pentru care nu există iertare. Versetele 26-28 ale Fargard VIII, Secțiunea a V-a a stării "Vendidad" Unii profesori și practicanți ai medicinii tradiționale chineze, meditației taoiste și ai artelor marțiale chinezești spun că masturbarea poate
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
Isus, „Iosif «nu a cunoscut-o pe» Maria «până când ea a dat naștere unui fiu»” (ea nu a rămas virgină, conform Sfântului Matei). „Nașterea de către o virgină” se găsește doar în Evanghelia după Matei și Evanghelia după Luca - nu este menționată în Evanghelia după Marcu, nici în Evanghelia după Ioan, care îl prezintă pe Iosif drept tatăl lui Isus, nici de către Pavel, care afirmă că Isus era „născut din femeie” fără a menționa că femeia ar fi fost virgină. Evangheliile lui
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
după Matei și Evanghelia după Luca - nu este menționată în Evanghelia după Marcu, nici în Evanghelia după Ioan, care îl prezintă pe Iosif drept tatăl lui Isus, nici de către Pavel, care afirmă că Isus era „născut din femeie” fără a menționa că femeia ar fi fost virgină. Evangheliile lui Matei și Luca, precum și Evanghelia după Toma menționează ca loc al nașterii orașul Bethleem Efrata (Mt 1-2, Lc 1-2). În general, istoricii consideră așezarea Nazaret ca locul nașterii sale, aceasta fiind localitatea
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
după Ioan, care îl prezintă pe Iosif drept tatăl lui Isus, nici de către Pavel, care afirmă că Isus era „născut din femeie” fără a menționa că femeia ar fi fost virgină. Evangheliile lui Matei și Luca, precum și Evanghelia după Toma menționează ca loc al nașterii orașul Bethleem Efrata (Mt 1-2, Lc 1-2). În general, istoricii consideră așezarea Nazaret ca locul nașterii sale, aceasta fiind localitatea prezentată de autorii evangheliilor sinoptice drept „domiciliu al familiei sale” (Mc 6,1; Mt 13,54
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
sfârșitul secolului I e.n. și începutul secolului al II-lea - Tacit, Suetoniu și Pliniu cel Tânăr. Totuși ele sunt în general referiri la "creștinii" timpurii și nu la Isus ca persoană istorică. Tacit în "Anale", scrise în jurul anului 115, îl menționează pe "Christus", fără prea multe detalii istorice. Există o referință obscură la un lider evreu numit „Chrestus” în Suetoniu. Conform lui Suetoniu, cap. 25, s-au produs la Roma, în timpul domniei împăratului Claudius, în jurul anului 50 „tulburări persistente... instigate de
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
scriitorului britanic William Reeve. Există un apocrif târziu cu acest nume și deși se crede în general că acesta a fost inspirat de referirea lui Iustin la el (datând prin urmare ulterior Apologiei sale) este posibil ca Iustin să fi menționat acest text, deși asta ar data lucrarea neobișnuit de devreme, prin urmare nu este o identitate ușor de stabilit. Tacit (56 - 117 e.n, chestor, pretor, consul, senator, istoric roman) scrie în "Anale": Unii afirmă că textul reprezintă o interpolare
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Lactanțiu, Severus, Eusebiu din Cezareea și Augustin nu fac nicio referință la pasaj. Alții afirmă însă că Sulpicius Severus (363 - 420 d. Hr.), aristocrat și senator roman, dedicat ulterior unei cariere ecleziastice, a reprodus aproape cu exactitate fraza în cauză (nemenționându-l însă pe Tacit), evident înainte de secolul al XV-lea. Aceiași autori subliniază că lipsa menționării acestui pasaj de către apologeții creștini timpurii este un argument al "tăcerii", care nu ar indica în mod direct că pasajul nu a existat în
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
ar fi că, oricum, fiind vorba de "Hristosul creștinilor", identificarea sa ca Isus este evidentă, din moment ce creștinii mărturisesc că au un "Mântuitor" unic, pe Isus Hristos. Se mai argumentează că Tacit, chiar dacă ar fi cunoscut numele Isus, nu l-ar fi menționat în text, deoarece el arată că denumirea „creștin” provine de la Hristos. Se mai argumentează (de data aceasta renunțându-se la ideea că pasajul ar fi o interpolare) că, atunci când tratează istoria personajului întemeietor, Hristos, Tacit o face reluând ce spuneau
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
conform lui Eusebiu. Nu dispunem de nicio operă a lui Thallus. Există o referință la faptul că Thallus a scris despre evenimente ulterioare anului 109 î.e.n. Iulius Africanus, scriind în jurul anului 221 e.n., în timp ce scrie despre crucificarea lui Isus îl menționează pe Thallus astfel: Lucian din Samosata, un satirist din Siria din al doilea secol al erei noastre, scrie în limba greacă: Celsus scria în jurul anului 180 o carte contra creștinilor, care este azi cunoscută numai datorită respingerii ei scrisă de către
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
complet istoricitatea lui Isus au fost rezumate în lucrarea lui Will Durant "Caesar and Christ", publicată în 1944. Respingerile lor erau bazate pe susținerea că nu au existat martori direcți, lipsa de dovezi arheologice, faptul că lucrările antice nu-l menționează pe Isus și asemănări între creștinism și religiile și mitologiile din vremea respectivă. Mai recent au fost discutate argumente pentru anistoricitatea lui Isus de către George Albert Wells, Earl Doherty ("The Jesus Puzzle", 1999), Timothy Freke și Peter Gandy ("The Jesus
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
-ul Sci-Fi. Moore, de asemenea, a încercat să abordeze "Generația Internet" postând pe site-ul oficial Sci-Fi comentarii podcast la unele episoade (vezi lista acestora mai jos). În declarația care însoțește anunțul acordării Premiului Peabody acestui serial, Consiliul Peabody a menționat că ""Battlestar Galactica nu este doar o altă viziune apocaliptica a viitorului, ci o dramă intensă, care ridică întrebări provocatoare cu privire la religie, politica, sex și ceea ce înseamnă cu adevărat să fii «uman»""... Scriitorii Ronald D. Moore, Toni Graphia, David Weddle
Battlestar Galactica (sezonul 1) () [Corola-website/Science/327960_a_329289]
-
Mare". Printr-un hrisov al regelui carolingian Ludovic cel Tânăr acordat abației Gandersheim în 26 ianuarie 877, "pago Suththuringa" (regiunea Thuringiei de sud) este descrisă ca aflându-se "in comitatu Ottonis". Într-un hrisov din 28 ianuarie 897, Otto este menționat drept "marchio", iar "pago Eichesfelden" (Eichsfeld) apare acum ca fiind în cadrul comitatului său (de fapt, mărcii sale). El a fost de asemenea și abate laic al abației de Hersfeld în 908. Otto a mai fost descris ca "magni ducis Oddonis
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]
-
Wesser, chemați fiind de conducătorii merovingieni din Francia, pentru a sprijini cucerirea regatului thuringienilor. Mai probabil, triburile saxone din Land Hadeln, sub conducerea legendarilor Hengist și Horsa invadaseră Britania în ultimii ani ai Imperiului roman de apus. "Annales regni Francorum" menționează o campanie a francilor din anul 743 sub conducerea majordomului carolingian Carloman împotriva saxonilor, urmată de o a doua expediție din anul următor a aceluiași, de această dată alături de fratele său Pepin cel Scurt. În 747, răsculându-se, fratele celor
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Bruno (Brun), strămoș al ramurii Brunonen a comitatului de Braunschweig, a murit într-o bătălie împotriva vikingilor invadatori conduși de Godfrid de Frizia în 880. El a fost urmat de către fratele său mai tânăr Otto I "cel Ilustru" (d. 912), menționat ca "dux" în analele contemporane ale abației de Hersfeld. Poziția acestuia era destul de puternică pentru a emite pretenția de a se căsători cu Hedwiga de Babenberg, fiică a puternicului duce Henric de Franconia, "princeps militiae" al regelui Carol cel Gras
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
elector în 29 noiembrie 1291, prin care urma să voteze în același sens ca și Venceslau. În 27 aprilie 1292, alături de nepoții săi încă minori, a manevrat votul electoral al saxonilor, alegându-l pe Adolf de Nassau. Ultimul document care menționează conducerea colectivă a lui Albert al II-lea alături de nepoții săi datează din 1295. Împărțirea definitivă a ducatului de Saxonia în Saxa-Lauenburg, condus în comun de către cei trei frați, Albert al III-lea, Eric I și Ioan al II-lea
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Eric I și Ioan al II-lea, și Saxa-Wittenberg, guvernat de Albert al II-lea, a acvut loc înainte de 20 septembrie 1296. Vierlande, Sadelbande (landul Lauenburg), landul de Ratzeburg, landul de Darzing (astăzi Amt Neuhaus) și landul de Hadeln sunt menționate ca teritoriu separat al celor trei frați. Albert al II-lea a obținut Saxa-Wittenberg din jurul orașului cu același nume și Belzig.
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
o dinastie a conților și ducilor de Franconia în intervalul dintre secolul al IX-lea și al XI-lea, denumirea provenind de la ducele Conrad "cel Bătrân" de Thuringia și fiul său Conrad I al Germaniei. Familia este pentru prima dată menționată în 832, prin contele Gebhard în regiunea cursului inferior al râului Lahn. Fiii acestuia sunt menționați în 861 ca "propinqui" ai seneșalului Adalard, care servise sub împăratul Ludovic cel Pios. Însă clanul a devenit cunoscut abia odată cu Oda, soția împăratului
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
al XI-lea, denumirea provenind de la ducele Conrad "cel Bătrân" de Thuringia și fiul său Conrad I al Germaniei. Familia este pentru prima dată menționată în 832, prin contele Gebhard în regiunea cursului inferior al râului Lahn. Fiii acestuia sunt menționați în 861 ca "propinqui" ai seneșalului Adalard, care servise sub împăratul Ludovic cel Pios. Însă clanul a devenit cunoscut abia odată cu Oda, soția împăratului Arnulf de Carintia, care aparținea acestei familii. În baza legăturii sale familiale cu Oda, Conrad "cel
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]