23,551 matches
-
identifica cu calitatea integratoare de om. Există de aceea în mod latent un terorism al limitei proprii, o formă spontană de expansiune și de impunere a ei. Logica propriei mele clase tinde să devină universală, logica nației mele la fel, zeii mei se cuvine să devină ai tuturor, forma minții, ba chiar și a capului cu care gândesc tind să devină exclusive. La calitatea de om, care nu are de partea ei decât forța plăpândă a abstracției, trebuie să ajung, după ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
douăsprezece determinații ale fondului intim străin: sunt centrat pe sexul meu, pe națiunea mea, pe limba mea etc. Sunt „centrat“ în măsura în care consider că axa lumii trece, de pildă, prin satul meu, prin masculinitatea mea, prin cuvintele graiului meu sau prin zeii religiei mele. Apoi descopăr că există alte sate, alte obiceiuri, alte limbi, alte peisaje, alte seminții, alte altare și că prin toate acestea trece de asemenea o „axă a lumii“. Din acest moment centrarea mea se relativizează, ea devine inventariabilă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
tardivă a libertății mele. Recentrarea este fapta orgolioasă a eului care a realizat un transplant de libertate în spațiul predeterminării: ceea ce provine de dinaintea alegerii proprii suferă o redefinire în spațiul deciziei mele. Recentrarea operează astfel o deplasare de sursă: limba, zeii, tribul, locul etc. nu mai provin dintr-o sursă anonimă, ci își au originea în decizia eului meu. Tocmai această deplasare de sursă trebuie confirmată în fanatismul recentrării: eu trebuie să-mi dovedesc, și să dovedesc celorlalți, că ceea ce am
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
meu. Tocmai această deplasare de sursă trebuie confirmată în fanatismul recentrării: eu trebuie să-mi dovedesc, și să dovedesc celorlalți, că ceea ce am ales este mai bun decât ceea ce se alesese pentru mine. De aceea voi fi habotnic cu noii zei la care eu am ales să mă închin și voi folosi cu sporită îngrijire limba în care eu am ales să vorbesc și să scriu. Fanatismul recentrării vine să înăbușe în mine orice urmă de regret sau de îndoială cu privire la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în iubire nu-mi mai aparține tocmai ceea ce este al meu și, dimpotrivă, tocmai ceea ce nu-mi aparține devine al meu, iubirea modifică atitudinea curentă față de elementele fondului intim-străin. Nu mă mai identific acum nici cu rasa mea, nici cu zeii mei, nici cu tribul din care fac parte; pot să mi uit părinții și pot să resimt numele sau casta care mă desparte de cel pe care îl iubesc drept un blestem. Pe de altă parte, pentru că ceea ce nu-mi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pot să mi uit părinții și pot să resimt numele sau casta care mă desparte de cel pe care îl iubesc drept un blestem. Pe de altă parte, pentru că ceea ce nu-mi aparține devine al meu, eu pot să preiau zeii, numele, limba sau casta celuilalt. Sunt gata să renunț la ceea ce mă definește și sunt gata să mă definesc prin ce nu este al meu. La limită, determinațiile fondului intim străin dispar în iubire, sau devin indiferente, și locul pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
poți pregăti. Și nici nu trebuie să încerci și nici să te mângâi cu gândul că ai făcut-o fără să știi. De-neprevăzutul este un mister proiectat în viitor. Misterele nu există pentru a fi lămurite, așa cum nici darul zeilor - pentru a fi cercetat după legile minții. Un sentiment autentic nu are cauză, nu are scop, el este asemeni unei plante rare ce răsare pe neașteptate în pământul sterp. Un sentiment autentic este, de asemenea, un adevărat mister. El te
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
adiere a inaccesibilului, o atingere a de neatinsului, o previziune a ceea ce nu poate fi prevăzut. Chiar dacă timpul și spațiul îi despart pe oameni, chiar dacă oamenii se despart, acest centru există și există acest mister. El este un dar al zeilor pe care însă nu știm să-l cinstim; ne-apropiem de el cu întrebări prostești, încercăm să-l modelăm după bunul nostru plac, îl tragem în atmosfera stătută a existenței noastre drămuite în timp, ne văicărim fără rost. Totuși, de vreme ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
văicărim fără rost. Totuși, de vreme ce nu am făcut nimic pentru a l pricinui, rămânem și altminteri neputincioși în privința lui. Cu un singur lucru îi putem ieși în întâmpinare: în fiece clipă, bucuria reculeasă pentru ceva de necuprins în timp. CELĂLALT. Zeii nu dăruiesc orbește. Darul lor are un tâlc și cel care îl primește nu poate fi ales întâmplător. El s-a pregătit îndelung să aștepte darul acesta. Și când îl primește, nici el nu îl primește orbește. Dăruitorul și cel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
înălțimea lui nu numai prin felul recules de a se bucura. Cel dăruit nu primește darul orbește; prin dar, el comunică cu dăruitorul și este atras în preajma lui. A da curs acestei chemări este unicul fel de a cinsti darul zeilor. Însăși chemarea este darul. Cel chemat este cel dăruit. Sentimentul autentic este un dar al zeilor. Mâinile care se întâlnesc nu sunt doar misterul întrupat al sentimentului autentic și garanția primirii comune a darului. Însoțirea mâinilor nu este punctul ferm
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
orbește; prin dar, el comunică cu dăruitorul și este atras în preajma lui. A da curs acestei chemări este unicul fel de a cinsti darul zeilor. Însăși chemarea este darul. Cel chemat este cel dăruit. Sentimentul autentic este un dar al zeilor. Mâinile care se întâlnesc nu sunt doar misterul întrupat al sentimentului autentic și garanția primirii comune a darului. Însoțirea mâinilor nu este punctul ferm al pornirii spre centru, ci centrul însuși coborât în cei doi și instalare a lor în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar când lucrul acesta se întâmplă, când oamenii se despart, abia atunci aflăm cât de necuprins cu mintea este vizita unui zeu în viața unui om. A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA MULTORA (A TUTUROR) Legea, frica de destin și destinul colectiv Faptul de a hotărî în privința multora (a tuturor) este mai întâi rezultatul delegării libertății: eu și ceilalți asemenea mie am hotărât ca „altcineva
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ale universului însuși, deci limitele care făceau parte din recuzita teoretică a unor cosmologii forjate pe baza imaginației. Întrucât nu puteau fi experimentate direct, ele erau „cunoscute“ prin delegație: parcurgerea unor suprafețe de asemenea proporții nu stătea decât în putința zeilor. De aceea, în două din locurile unde apare în Iliada, cuvântul face parte din vocabularul zeilor. În primul caz, Zeus vorbește cu Hera: „... chiar de te-ai duce până la hotarele ultime ale pământului și mării (peirata gaies kai pontoio), unde
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
baza imaginației. Întrucât nu puteau fi experimentate direct, ele erau „cunoscute“ prin delegație: parcurgerea unor suprafețe de asemenea proporții nu stătea decât în putința zeilor. De aceea, în două din locurile unde apare în Iliada, cuvântul face parte din vocabularul zeilor. În primul caz, Zeus vorbește cu Hera: „... chiar de te-ai duce până la hotarele ultime ale pământului și mării (peirata gaies kai pontoio), unde sunt țintuiți pe veci Iapet și Cronos...“ Iapet și Cronos reprezintă personificarea unor borne care marchează
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ref>, dincolo de care începea regiunea Tartarului, cu straturile sale de aer dens, rece și stăpânit de întuneric. În celălalt loc homeric menționat, Hera se adresează Afroditei: „Mă duc până la hotarele pământului fecund (peirata gaies), să l văd pe Okeanos, tatăl zeilor...“ Aici, Oceanul, deci fluviul care în viziunea homerică înconjura pământul și care, ca element al umedului, este o arche a neamului zeiesc (și astfel a întregului univers)<ref id=”1”>Ibid., p. 43.</ref>, apare ca limita ultimă, despărțitoare a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și însoțire din partea străvechii protectoare a orașului și a ținutului atic, din partea zeiței Atena.“<ref id=”2”>Ibid., p. 12.</ref> Procedeul lui Heidegger este aici de un extrem rafinament. Aparent, el se așază, din capul locului, sub autoritatea unui zeu apus, și totul pare o simplă figură de stil, dacă nu o reverență făcută gazdelor Conferinței. De fapt, el ne atrage atenția că, dacă vrem să gândim asupra provenienței artei în Grecia, noi nu o putem face decât rămânând la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
atrage atenția că, dacă vrem să gândim asupra provenienței artei în Grecia, noi nu o putem face decât rămânând la termenii gândirii eline. Așezarea sub protectoratul zeiței Atena devine în primul rând un scrupul de metodă. Numai apelul la un zeu grec, la o întruchipare a spiritului obiectiv al lumii aceleia, ne poate garanta accesul la misterul nașterii artei în Grecia. Nu ca istorici de artă trebuie să ne apropiem de această problemă, ci ca părtași la propriile noastre origini. Iar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ne apropiem de această problemă, ci ca părtași la propriile noastre origini. Iar dacă originile noastre ne privesc, dacă ele sunt prezente în fiecare moment al dezvoltării noastre ulterioare, ba chiar ne întâmpină din viitor, atunci Atena nu este un zeu apus și noi nu vom putea afla care este proveniența artei fără ajutorul ei. Dar de ce, din puzderia zeilor elini, trebuie să apelăm, când e vorba de proveniența artei, tocmai la zeița Atena? De ce, cu ajutorul ei doar, putem evita „arbitrarul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ele sunt prezente în fiecare moment al dezvoltării noastre ulterioare, ba chiar ne întâmpină din viitor, atunci Atena nu este un zeu apus și noi nu vom putea afla care este proveniența artei fără ajutorul ei. Dar de ce, din puzderia zeilor elini, trebuie să apelăm, când e vorba de proveniența artei, tocmai la zeița Atena? De ce, cu ajutorul ei doar, putem evita „arbitrarul gândului“? Oare pentru simplul fapt că ea este zeița conciliului, polymetis, „sfătuitoarea în împrejurări diverse“, cum o numește Homer
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
numele grec al destinului, trimite, etimologic, la meiromai („a împărți“) și la meros („parte“). La Homer (Odiseea, 3, 40, 66; 8, 470; 14, 448), moira semnifică porția primită la ospăț și, respectiv (Iliada, 15, 195), partea care-i revine unui zeu la guvernarea lumii. De la porția concretă primită la masă, semnificația cuvântului a evoluat către porția de fericire ce-i revine fiecărui individ în viață și apoi către destin ca însăși porția de viață și configurația vieții fiecărui om în parte
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Odiseea, 16, 64; 19, 129; 19, 512) se vorbește în chip nediferențiat de daimon ca „împărțitor“ al porțiilor de viață, dar, indiferent de feluritele reprezentări, peste tot este mereu vorba de o ordine și o dozare pe care o înfăptuiesc zeii, în faza tragediei eline această funcție rămânând exclusiv un atribut al lui Zeus. Însă spre deosebire de porțiile de la ospăț, cei ce-și primesc destinul, porțiile lor de viață, nu cunosc nici cantitatea, nici calitatea acestora. Ei sunt asemenea unor meseni care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
acestora. Ei sunt asemenea unor meseni care ar mânca legați la ochi, neștiind dinainte nici ce au în față, nici cât au să mănânce, în vreme ce doar cei care-i servesc știu acest lucru. Acest raport între ceea ce este cunoscut de zei, dar necunoscut de oameni, în chiar privința vieții oamenilor, constituie miezul oricărei tragedii grecești. Tragedia este tocmai spectacolul necunoașterii limitei care este viața omului, al necunoașterii propriei limite. Artele plastice presupun privirea-prealabilă către limita posibilelor opere ale oamenilor. Tragedia reprezintă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aducea noi asigurări Palatului și Regimului și servea (nu pentru ultima oară) drept o intermediere pentru clanul Brătianu pînă cînd aceștia vor fi gata să preia direct puterea. Țărănimea îl considera pe Averescu, după cum spunea Iorga, drept un fel de zeu, sărutîndu-i picioarele atunci cînd apărea printre ei45. În România au existat rareori speranțe sincere atît de crud înșelate ca acelea înșelate de regimul Averescu. În deschidere, alegerile care s-au ținut au fost la fel de corupte ca și celelalte. Drept urmare, Partidul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sa și a camarazilor de stânga: „Am pus la păstrare, precum borcanele În cămară, principiul libertății tuturor, principiul demnității umane și celelalteprincipii”. Ca și Silone, care avea să scrie unul dintre cele mai bune eseuri din antologia lui Richard Crossman Zeul care a eșuat (1950), Camus a devenit un critic din ce În ce mai Înverșunat al iluziilor „progresiste”, culminând prin condamnarea violenței revoluționare În eseul său din 1951 Omul revoltat - ceea ce a provocat ruptura cu prietenii de odinioară din stânga intelectuală pariziană. Pentru Sartre, datoria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
face să înțelegem savoarea pământului. Ba chiar mai mult, vinul ne leagă de originile noastre printr-o continuă comuniune a tuturor oamenilor: Dumnezeul lui Noe, cel al grecilor și cel al romanilor, Dionisos și Bachus; înaintea lor a existat licoarea zeului Sôma: băutura Vêna; astăzi, în fiecare zi la Liturghie, nu înainte de a fi sfințit, este oferit ca simbol al sângelui lui Hristos: "Vinul, rodul viei și al ostenelii omului". Astfel, lucrarea naturii și cea a omului se află mereu în
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]