27,087 matches
-
că mă va iubi și pe mine, pentru că la El toate sunt cu putință. Deocamdată, important e că azi am primit Sfânta Împărtășanie și deși În acea clipă m-am simțit mai nevrednic decât oricând, am dobândit o stare de liniște și de bucurie care Îmi dă speranțe că sunt pe drumul cel bun. Am Însă cale foarte lungă de parcurs și-mi va fi tot mai greu să mă țin și de proiecte, deși Părintele Iustin Petre, starețul mănăstirii, m-
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
că este inundație pe la etaj. Ducându-mă la baie să verific, am constatat că, alături, părintele Gherman se Îmbăia, nefolosind Însă dușul, ci lăsând apa să năvălească din robinet direct În cadă. Nu s-a gândit nicio clipă că În liniștea nopții zgomotul ar putea deranja pe ceilalți membri ai obștii, tot așa cum nu-l interesează că, prin comportamentul său, Îi tulbură pe cei din jur. Și dacă ar face-o numai În mănăstire, n-ar fi cine știe ce, că de ispite
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
nici un cuvânt, părea dus pe gânduri, devenise alt om. Parcă trăia mustrările de conștiință, pentru ne respectarea poruncilor călugărului. Noi ceilalți eram mai degrabă veseli și bine dispuși după o masă ne așteptat de îndestulătoare. Am înaintat prin noapte, în liniște, până la intrare în biserică. N-am apucat bine să ne așezăm la locurile noastre, când deodată, un călugăr de la strană, începe să „cânte”o melodie religioasă desigur, dar cu o voce stranie, atât de stridentă, pițigăiată si cu o mulțime
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
arătat-o de lângă ceas. Dar să nu ne lăsăm furați de amintiri și să revin la subiect. Își găsise Sire un culcuș într-o încăpere de la subsolul internatului, unde a improvizat un fel de laborator de fizică, dar avea și liniștea necesară pentru distracția lui de bază, rezolvarea temelor de matematică. Îl vizitam adesea aici și în timpul lui liber, feriți de ochii lumii, am început să ne ocupăm de hipnotism. De unde i-a venit lui această idee nu știu, dar am
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
mână o umbrelă neagră deschisă și în mâna cealaltă avea căpăstrul unui măgăruș slăbănog și îndărătnic pe care-l trăgea anevoie după el. Am rămas toți cu gura căscată, inclusiv tovarășii Gârmoci și Fanache. Orchestra a amuțit și ea. În liniștea teribilă care s-a lăsat am auzit toți, limpede, ce a rostit domnul Toma amenințător: Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Așa cum un tip de la Arad, vecin de apartament cu o mătușă de-a sa, de-a lui Biță, avea însușirea să audă ca nimeni altul. L-a cunoscut chiar el, Biță. Când nouă, celor obișnuiți, ni se părea că e liniște, pe el îl dureau timpanele de zgomot. Tipul cu pricina percepea orice foșnet ca pe un zgomot formidabil. Și când pășea musca, lui i se părea că tropăie. Era în stare să audă de la nu știu câți kilometri foșnetul frunzelor în pom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
oase și erau copleșiți de frică, de oboseală, de foame și de sete. Când și când, marfarul oprea în vreo stație uitată de lume și încremenea acolo ceasuri lungi, nesfârșite, iar ei rămâneau muți, așteptând fără să știe ce așteaptă, liniștea creștea atunci enormă, li se auzea respirația, li se auzeau bătăile inimii, se auzea vântul de gheață cum șuieră și se strecoară prin crăpăturile vagonului, cum îi lovește și le brăzdează obrazul. Tata, la început, când urcase în trenul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
asta, Vlad urmează să dea examen la facultate și nu poate din cauza dosarului. Ar trebui să divorțăm formal sau, dacă nu, să caut o familie „fără pete“, care să-l înfieze. Spune-mi tu ce și cum! Eu n-am liniște, căci n-aș vrea să sufere din cauza noastră, să-i tulburăm noi, părinții, viitorul. Știi cât de mult își dorește să studieze și pe aici toată lumea îl laudă și îi prevede un viitor strălucit. Te îmbrățișez cu devotament, soția ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
informațiile pe care le aveau cei doi, ar fi trebuit să întâlnească acel grup de rezistență, condus de un fost învățător, Baldovin. Au cercetat cu luare-aminte locul, ținându-și aproape respirația, silindu-se să nu facă zgomot. Nici țipenie. O liniște ca la început de lume stăpânea poiana, o liniște pe care a făcut-o țăndări o pasăre speriată, ce s-a ridicat în zbor dând repede din aripi și țipând cu un glas aproape omenesc. Când s-au convins că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
trebuit să întâlnească acel grup de rezistență, condus de un fost învățător, Baldovin. Au cercetat cu luare-aminte locul, ținându-și aproape respirația, silindu-se să nu facă zgomot. Nici țipenie. O liniște ca la început de lume stăpânea poiana, o liniște pe care a făcut-o țăndări o pasăre speriată, ce s-a ridicat în zbor dând repede din aripi și țipând cu un glas aproape omenesc. Când s-au convins că sunt singuri acolo, Stan și Victor s-au apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... În sală s-a pogorât o liniște desăvârșită. Se auzea o muscă mare cum zboară bâzâind, atât. Spectatorii, în majoritatea lor elevi, nu înțelegeau exact ce se petrece, dar bănuiau că lucrurile nu sunt în regulă. N-au râs, tăceau speriați. Fanache a strigat ca din gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
urmă s-a retras, tot așa, cu băgare de seamă și s-a așezat pe o piatră, în locul unde începea panta împădurită a malului. I-a șoptit lui Gârmoci, care se ținea după el ca o umbră: -Atenție, bă, Gârmoci, liniște, calcă, bă, încet, să nu-l trezim... Și-a aprins o țigară și a rămas așa pierdut, cu ochii țintă la omul acela de lumină, la înger. Nu se mai sătura uitându-se la el. Îi făcea bine să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și a rămas așa pierdut, cu ochii țintă la omul acela de lumină, la înger. Nu se mai sătura uitându-se la el. Îi făcea bine să-l privească: se liniștea. Tovarășul Cameniță constata că îl cuprinde, îl inundă o liniște așa cum nu mai cunoscuse el vreodată în viața lui. Minutele, orele treceau fără să mai simtă cum trec și primul-secretar al regiunii nu s-ar mai fi desprins din locul acela și mai ales din starea aceea. Subalternii săi, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
avusese loc metamorfoza el se dovedise locuit de anxietate, de îndoială, de panică și privise toate acestea ca pe niște semne benefice, după nesimțirea și animalitatea care-i fuseseră proprii până atunci! Acum însă tovarășul Cameniță își atinsese starea de liniște, de împăcare, era un om care-și pierduse teama, așa s-ar fi rezumat el pe sine însuși - Cameniță, insul împăcat, care nu se mai teme de nimic, nici de moarte. Iar pentru a completa portretul lui, cel nou, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sunt și judecător, am și puteri peste fire, pot să intervin și să schimb șirul lucrurilor, sunt doar martor sau și rezoneur? De mine se apropie prietenii mei Lazarus și Truman. Îngerul are înfățișarea lui de totdeauna, e învelit în liniște și în blândețe - nu pot citi pe fața lui nimic din ce intenționează să facă ori din ce-l preocupă. În schimb, ca în atâtea rânduri, îl privesc pe condor și după felul cum se exteriorizează (el e mereu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la Chișinău. Am ajuns în gara din Chișinău după orele 22, mijloacele de transport nu mai mergeau, așa că am plecat pe jos din centrul orașului, din stația de troleu “Lumea Copiilor”, până în strada Matei Basarab, la margine de oraș. în liniștea nopții, mergând pe străzile Chișinăului, auzeam mereu bubuituri de tun, se dădeau lupte grele la Vadul lui Vodă. Distanța de la Chișinău până la Vadul lui Vodă este de circa 30 de kilometri. În jurul orelor două noaptea am ajuns acasă, flămânzi și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ferm: “știu, știu. Asta mi s-a arătat.” Mă uimea de fiecare dată și voiam să o întreb cum reușește să afle. Când i se arată, cum, în vis, atunci când în întunericul camerei se așează în patul de odihnă, în liniștea nopții, sau în timpul rugăciunilor ce le făcea în fiecare noapte, în fiecare zi? A fost și a rămas o taină, dar sunt convins că măicuța Natalia Ilașcu a fost o clarvăzătoare, avea acea legătură cu Divinitatea pe care numai cei
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
voiau să facă campanie electorală, speculând drama eroului, care avea doar două zile de așa-zisă libertate. După nouă ani de detenție, de cumplite chinuri, simulări de execuții, venea de la casa părintească, venea de la mormintele părinților săi. Avea nevoie de liniște sufletească, de clipe de reculegere. Un oarecare, nu merită să-i pomenesc numele, zicea: „Trebuia, imediat ce a trecut Prutul, să sărute pământul. ”Domnilor!... Patriotul venea din Basarabia, de pe sfântul pământ românesc înstrăinat cu voia guvernanților. Nu venea din altă parte
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
groază, anunțul transmis de ministru Tătărăscu, care spunea: „Să fim liniștiți, să fim uniți (?!). în acest moment de grea cumpănă se cedează Basarabia Uniunii Sovietice. în timp de trei zile, armata română se va retrage din Basarabia în ordine și liniște. Țara noastră este nevoită să facă acest pas dureros ca să evităm vărsările de sânge!” Copilul Vadim Pirogan a înțeles tragedia acelui moment, tragedia întregului neam românesc din Basarabia, așa cum stau mărturiile scrise în cărțile domniei-sale, precum au fost publicate și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
sacoșa plină cu oasele culese de pe câmp, dl. Nicu Popa a mers la toate autoritățile spre ai sensibiliza, să facă ceva, să se șteargă de pe obrazul țării această pată de rușine. Așa s-a ajuns la refacerea cimitirului , spre redarea liniștii sărmanilor copii morți la datorie pentru apărarea gliei strămoșești. Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace și să ne ierte că n-am fost și din păcate nu suntem la înălțimea jertfei lor... Tot în acele zile am vizitat muzeul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ca să-mi revin. Fără miros de benzină, rahați de câini și, mai ales, fără praful ăla cu sulf pe care-l ridică până pe la etajul șapte mașinile seara, am simțit că mă sufoc. Dar cel mai tare m-a supărat liniștea. Era o tihnă în sat, că-mi auzeam rotițele cum îmi fâșâie-n cap. Prima zi a mai fost cum a fost, însă pe urmă am simțit o apăsare-n plexul solar care nu m-a lăsat decât după ce m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Explorare În cerc“: „Căderea nopții a adus cu sine mii de sunete ciudate și senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam“. În Episoade: „Apoi, În mijlocul ambuscadei, Își făcu loc un moment ciudat de liniște. CÎnd am plecat să adunăm morții, după prima serie de focuri, nu mai era nimeni pe autostradă...“ Imaginarul e plin deopotrivă de abundența și de liniștea lumii văzute: „Silueta uriașă a unui cerb s-a năpustit ca o răsuflare asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
-l făceam“. În Episoade: „Apoi, În mijlocul ambuscadei, Își făcu loc un moment ciudat de liniște. CÎnd am plecat să adunăm morții, după prima serie de focuri, nu mai era nimeni pe autostradă...“ Imaginarul e plin deopotrivă de abundența și de liniștea lumii văzute: „Silueta uriașă a unui cerb s-a năpustit ca o răsuflare asupra curentului de apă, iar corpul său, argintiu În lumina lunii ce se Înălța, a dispărut printre arbuști. Ne-a pătruns adînc În suflet acest tremur al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cerb s-a năpustit ca o răsuflare asupra curentului de apă, iar corpul său, argintiu În lumina lunii ce se Înălța, a dispărut printre arbuști. Ne-a pătruns adînc În suflet acest tremur al naturii. Mergeam Încet, ca să nu tulburăm liniștea sanctuarului sălbatic cu care acum ne reuneam.“ (Jurnal de călătorie) „Vocea și prezența lui [Fidel] În pădurea luminată de torțe căpăta accente mișcătoare / emoționante, și se vedea că liderul nostru schimbase ideile multor oameni.“ (Episoade) Cu toate că fragmentul se referă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și se vedea că liderul nostru schimbase ideile multor oameni.“ (Episoade) Cu toate că fragmentul se referă la vocea și tonul lui Fidel, scena ne apare tăcută, ca și cînd ar fi fost văzută din depărtare. În aceste Însemnări de călătorie, o liniște similară Învăluie cîteva episoade donquijotești sau chaplinești - cum ar fi deja aminititul furt al vinului, urmărirea nocturnă a celor doi de către „un roi de dansatori cuprinși de furie“, Înscrierea lor Într-un corp al pompierilor chilieni, Încîntătoarea escapadă a pepenilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]