4,343 matches
-
o dilată până la plenitudine. Trăiri multiple și diferențiate se contopesc și se dezvoltă într-o efervescență din cele mai fecunde. O senzație de actualitate, de prezență complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuți, nu în sens de orgoliu, ci de bogăție, a fi chinuit de o infinitate internă și de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
diferențiate, pentru a o îmbrăca într-o haină de o transparență imaterială și universală. Detașarea progresivă de ceea ce este individual și concret te ridică la o viziune totală care, câștigând în întindere, pierde în concret. Nu există stare melancolică fără înălțarea de care vorbim, fără o expansiune spre culmi, fără o ridicare deasupra lumii. Dar nu acea înălțare răsărită din orgoliu sau din dispreț, din disperare sau dintr-o pornire spre negativitate infinită, ci dintr-o reflexie prelungită și o reverie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ceea ce este individual și concret te ridică la o viziune totală care, câștigând în întindere, pierde în concret. Nu există stare melancolică fără înălțarea de care vorbim, fără o expansiune spre culmi, fără o ridicare deasupra lumii. Dar nu acea înălțare răsărită din orgoliu sau din dispreț, din disperare sau dintr-o pornire spre negativitate infinită, ci dintr-o reflexie prelungită și o reverie difuză, născute în oboseală. În melancolie îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-și arate rădăcinile ca o veșnică și hidoasă mustrare, păsările să croncăne imitând corbii, iar animalele să fugă speriate până la epuizare. Toate idealurile să fie declarate nule; credințele fleacuri; arta o minciună și filozofia o glumă. Totul să fie o înălțare și o prăbușire. Bucăți de pământ să se avânte în aer și apoi să se risipească, duse de vânt; planetele să descrie pe fondul cerului arabescuri bizare, linii întortocheate și grotești, figuri schimonosite și îngrozitoare. Vârtejuri de focuri să crească
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
De aceea, ei nu mai pot filozofa decât poetic. Dar în confuzia absolută, nu mai importă nimic în afară de chinurile și voluptățile nebuniei. Esența grației Sânt multe căi prin care se poate realiza o detașare de pământ, o avântare și o înălțare deasupra unei mențineri oarbe în viață. Există însă numai grația, a cărei detașare de pământ nu înseamnă o rupere a contactului cu forțele iraționale ale vieții, ci un salt inutil, un avânt dezinteresat în care farmecul naiv și ritmul irațional
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pământ nu înseamnă o rupere a contactului cu forțele iraționale ale vieții, ci un salt inutil, un avânt dezinteresat în care farmecul naiv și ritmul irațional al vieții își păstrează toată prospețimea. Orice grație este un avânt, o bucurie a înălțării. Mișcările grațioase, cu ondulațiile lor, dau impresia de planare deasupra lumii, de zbor ușor și imaterial. Spontaneitatea lor are ceva din ușurința unei bateri din aripi, din naturalețea unui zâmbet și din puritatea unui vis de primăvară. Nu și-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în mine atâta energie pentru a cutremura lumea asta, nu este în mine atâta nebunie încît să dispară orice urmă de claritate? Nu este singura mea bucurie bucuria haosului și nu este plăcerea mea avântul ce mă prăbușește? Nu sânt înălțările mele căderi și nu este explozia mea iubirea mea? Oare eu nu pot iubi decât distrugîndu-mă? Cum de există în iubirea mea atâta neliniște, teamă și nesiguranță? Să fiu închis complet pentru stările pure? Să fie în iubirea mea atâta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fluid transparent și insesizabil. Închizând ochii, întreaga lume pare că s-a topit în creierul meu, prin care ea trece într-un elan torențial, de un farmec indefinibil și de un avânt impetuos, curgând apoi din mine în forme și înălțări de valuri, ca în visurile de înec de o groază voluptuoasă. Am simțit atunci nu numai cum un om poate trăi, în anumite clipe, toată esența misterioasă a destinului uman, dar și cum în el se poate concentra universalitatea lumii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cultură și-a lichidat avutul în creații, începe distanța de ea însăși în perspectiva asupra trecutului ei și a altora. Naivitatea creatoare a încetat, urmată fiind de dualismul, inerent înțelegerii istorice, care separă spiritul de lumea căreia i se aplică. Înălțarea florală a spiritului, în perioadele creatoare ale culturilor, le împrumută o naivitate pe care cu greu am căuta-o în luciditatea searbădă a culturilor mici. Un popor care se lansează în istorie de la întîiul act de viață lunecă pe soarta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aventura constituie nu numai excelența individului, ci și a unui neam. Rezervele de absurd sânt surse de măreție. Marile națiuni nu s-au afirmat prin cumințenie, prudență sau rezervă. Un grăunte de nebunie este mobilul secret care le mână spre înălțare și distrugere cu atâta pompă. Cum s-ar explica altcum atâtea și atâtea valori, create numai din superstiție și plictiseală, atâtea sacrificii nesemnificative? Deși popoarele râvnesc numai după bunuri pământești, ele împușcă peste țintă în pasiunea lor terestră, de sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
alții care să-și construiască o glorie pe inerția noastră. Atâta vreme cât vor exista popoare, paradisul terestru este o nefolositoare năzărire. Istoria este un alt cuvânt pentru tragedie, precum viața pentru zădărnicie. Și dacă tot procesul umanității nu este decât o înălțare și o prăbușire de națiuni, o succesiune dramatică de destine, fiecare încercînd să-și legitimeze prezența printr-un plus de neliniște, - ce ne mai rămâne, decât să mergem spre capătul soartei noastre, aruncîndu-ne într-o vâltoare din care gradul nostru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fost în stare să-i zică o vorbă de dezmierdare, un nume dulce, or s-o compare c-o floare, or să găsească plăcere în primblări romantice la lună. "Ah! gândi el în sine, asta nu-i amor, asta-i înălțare peste firea mea proprie... este simțirea stejarului când crește... a leului când se tologește-n soare, a calului arab când sforăiește în fața incendiațiunei de care fuge... Parecă dac-aș strânge [-o în] {EminescuOpVII 265} brațe, aș omorî - o, dac-aș
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
venise tabacherea în proprietatea [lui], de aceea pomenea zece ocaziuni. În aceeași vorbire spunea o dată că-i era trimisă prin Vodă de cătră Împăratul rusesc, altă dată că de amintirea unei primblări prin Iași, altă dată că cu ocaziunea unei înălțări în rang. Avea o memorie slabă și era prost ca gardul. Creangă, care avea tact firesc, iubea să-l încurce în plăsmuirile lui, puindu-i câte un obstacol atât de vederat în socotelele lui încît chiar el începea să râdă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cuviosul Maxim Mărturisitorul 1. În greul întuneric de amiază care însoțește abandonul tuturor categoriilor inteligenței (cu tot ceea ce pare să aibă mai bun), în moartea fără regrete față de curiozitățile, îndoielile și întrebările lumii, mintea teologului primește darul învierii și al înălțării la înțelesuri și cunoașteri nemaiauzite, când Duhul se roagă întru dânsul „cu suspine negrăite” (Rom. 8,26). Acesta este sensul profund al inițierii mistagogice într-o tradiție purtătoare de Duh. Fără această inițiere în tainele Revelației, Crezul și dogmele Ortodoxiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică - în care logica, fenomenologia și istoria Spiritului coincid - modelul hermeneutic hegelian, în care conceptul de înălțare (Aufhebung) dozează dialectic o memorie a trecutului, a influențat tezele lui Gadamer despre tradiție. Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin F. Schleiermacher (1768-1834), J.G. Droysen (1808-1884) și W. Dilthey (1833-1911), intuițiile lui G. Vico, nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
reprezintă un început al biruinței. Faptul este confirmat de imnologia și iconografia bizantină, care indică dimensiunea irenică a acestei treceri (Pessah). Pacea nevăzută a Tatălui se oglindește deja pe chipul sfințit al Fiului. Deloc întâmplător, Sfântul Atanasie cel Mare vede înălțarea Fiului pe Cruce ca pe-o restaurare ecologică fără precedent în toată economia divină: „Domnul a venit ca să surpe pe diavolul și să curățească văzduhul”1. Ar fi pripit să vedem în această exegeză patristică un simplu ecou al mitologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
asociată cu revelația poetică”. O asemenea atitudine poate fi interpretată, desigur, și În sensul unei „inițieri orfice”, dar ea trebuie pusă mai degrabă În legătură cu ceea ce același critic numește, În alt context, „trăirismul manifest al unor declarații cu privire la neliniștile existențiale”. „Suprema Înălțare din viață În moarte”, „apoteoza spasmului ultim” ca Împlinire Întru revelație, numesc de fapt, Într-o expresie retorică, punctul extrem al tensiunii și neliniștii, dincolo de care nu mai Încape nimic decît... Totul, extatica, suprema contopire cu cosmosul - În cea mai
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
securizantă rămîne iubirea și spațiul propriei odăi a visătorului: „să gîfÎi sub ferestrele mele ca sub un arbore al binefacerii din care Îmi va cădea În mîini fructul cu seva caldă a iubirii”. În jurul acestui loc de refugiu, viața cu Înălțările și căderile ei urmează să-și desfășoare pe mai departe spectacolele contrastante, contemplate dureros de spectatorul dezabuzat: „Am mers cu dimineața pe trotuarele sonore și În curînd va Începe marea sărbătoare a serii. Și va fi tot atît de trist
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
moment de contrarietate, că asocierile ce generează comparațiile sau metaforele nu sînt tocmai absurde, atît doar că trăsăturile comune ale obiectelor puse În relație nu sînt cele mai pertinente: surîsul poate fi apropiat de alpenstock doar prin sugestia de ascensiune, Înălțare, În timp ce la alte nivele totul le deosebește; Între artere și mănuși incompatibilitatea e, la prima vedere, radicală, - actul deschiderii e Însă posibil În cazul amîndurora, introducîndu-se În plus sugestia unei anumite familiarități a acestui act ce semnifică, În fond, comunicarea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de către feministele românce este cel clasic: „casa și familiaxe "„familie" sunt sfinte”. Ca și în cazul argumentului lui Wollestonecraft, pentru feministele acelor vremuri, femeia instruită înnobilează familiaxe "„familie" și e mai capabilă în tot ceea ce întreprinde. Nu există degradare și înălțare decât de naturăxe "„natură" etică. A fi o bună cusătoreasă este totuna cu a fi o bună profesoară (aici accentele elitiste dispar). Orice aptitudine are valoarea sa absolută. Trebuie să dispară prejudecata superiorității unei activități asupra altora. În spirit liberal
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
toate imaginile sînt euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care trag imaginația În jos, o materializează. Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care trag imaginația În jos, o materializează. Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc”, „suspinurile fugătoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine, zburătorul apare În timpul unei insomnii grele și al unei „nemișcări pline” a universului: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmîntul său cel negru, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cu toată spaima (teoretică) pentru libertățile prea mari ale dialectului În care scrie, autorul meditațiilor patriotice și al satirelor nu pare a Întîmpina obstacole În calea intențiilor sale: formele se supun, ideile „drepte și Înalte” Își află ușor expresia trebuitoare. Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu este opac (o opacitate programatică) la viața ascunsă a universului. N-are simțul cosmosului, cum n-are nici simțul elementelor. Imaginația lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trecutului (ruinelor), amintirii și, sub puterea impresiilor de călătorie prin locuri istorice, scrie poemele lui de meditație și reverie, privind „de departe” reliefurile materiale. Acest „de departe” pune o distanță Între eu și obiectul liric. O distanță care permite „mărirea”, „Înălțarea”, migăloasa scenografie a grandorii. Meditația, reveria se desfășoară la „ceasul nălucirii”, Într-un regim temporal favorabil „astei scene colosale de mărire”. Este regimul nopții, regimul prielnic fantomelor, tăcerilor pline de groază și al așteptării. Scenariul din puternicul poem Umbra lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]