2,712 matches
-
dădu dintr-o dată seama că nu-și mai putea stăpâni clănțănitul dinților. - Murim de frig, spuse Marcel. Ce te-a apucat? Hai la hotel. Dar, stângaci, îi cuprinse mâna. Ea se întoarse și-l urmă, ascultătoare. Bătrânul arab de pe scară, încremenit în locul în care-l lăsaseră, se uită după ei cum coboară spre oraș. Janine mergea fără să vadă nimic, apăsată dintr-o dată de o nesfârșită oboseală, târându-și trupul a cărui povară i se părea acum de neîndurat. Exaltarea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu mai tremura. Lipită cu tot pântecele de parapet, întinsă către cerul rotitor, aștepta ca în inima ei tulburată să coboare pacea și să se facă tăcere. Ultimele stele ale constelațiilor căzură în ciorchini, mai jos, pe cerul deșertului, și încremeniră. Atunci, lină și chinuitoare, apa nopții începu s-o umple pe Janine, înecă frigul, urcă încetul cu încetul din străfundurile tainice ale ființei sale, și se revărsă în valuri neîntrerupte până la gura-i plină cu gemete. O clipă mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cum se apropie malul, fără să-și ridice ochii către cel care-i aștepta. Dintr-o dată, bacul se izbi de capătul unui debarcader ce înainta în apă, luminat abia atunci de lanternă, care, în urma loviturii, începu să se legene. Negrii încremeniră cu mâinile înălțate, agățați de capătul prăjinilor ușor cufundate în apă, dar cu mușchii încordați, străbătuți de un freamăt neîntrerupt, ce părea că vine din apă și din apăsarea ei. Ceilalți oameni de pe plută zvârliră niște lanțuri în jurul stâlpilor debarcaderului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
către primărie, pe străzile pustii, printre'prăvăliile închise și printre casele zăvorâte. Pe măsură ce se îndepărtau de fanfară și de pocnitori, liniștea punea iar stăpânire pe oraș. Câțiva vulturi urubu se întorceau în zbor, poposind pe acoperișuri, unde păreau a fi încremenit de o veșnicie. Primăria se înălța pe o stradă îngustă dar lungă, care ducea de la unul din cartierele mărginașe la piața bisericii, pustie în acea clipă. Din balconul primăriei, cât vedeai cu ochii, nu se zărea decât un drum plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lui David erau foarte la subiect și am fost în stare să răspund la toate întrebările care mi-au fost adresate. Când am terminat, m-am uitat la Lulu. Stătea cu brațele încrucișate pe trupul scheletic, iar fața i se încremenise într-o bosumflare răutăcioasă. Îmi dădeam seama că fumega de nervi. — Te-ai descurcat bine, copile, mi-a spus Phil îmbrățișându-mă atunci când ne întorceam către etajul doisprezece. — Datorită lui David, i-am răspuns în vreme ce colectivul de la Grant Books se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
seara asta. De ce eu lucrez mai mult decât tot personalul pus la un loc? și tu ce-ai făcut toată săptămâna? N-am primit nici o veste de la tine - nu știu ce faci în biroul ăla toată ziua... Am înghețat, șocată, cu pixul încremenit în aer, deasupra agendei. Oare Vivian nu realiza cât de târziu era în New York? Oare formase din greșeală numărul derivației mele? Oare credea că vorbea cu altcineva? O auzisem ocărându-i aproape pe toți angajații, dar până acum eu beneficiasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
peste București, așezîndu-se ca o perdea imensă deasupra Terenului Hipic și a Grădinii Botanice. Aburi calzi ies din loc în loc prin gurile deschise de canalizare care se varsă direct în Dîmbovița, amestecîndu-se cu ceața mată care de cîteva zile a încremenit pe firul apei. Ce cloacă jegoasă mai e și cuibușorul ăsta, își zice Dendé pășind înăuntru zgribulit de frig, careva iar și-a făcut nevoile în fața ușii, nu mai există maniere dom’ Roja, zice Gulie, și toți își opresc privirile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de aceea chiar și în clipa de față se poate privi în oglindă cu aceeași plăcere cu care o făcea pe vremea cînd era holtei. Singura lui plăcere intimă de peste zi începe și se sfîrșește dimineața, cînd aflat la baie încremenit în fața oglinzii, luptîndu-se cu gazele din stomac care de obicei nu-i dau pace în timpul orelor matinale, își trece în revistă jucăriile cosmetice, care mai mult decît orice doctrine, idei politice sau răzvrătiri interioare l-au propulsat în viață, l-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
aveți ceva împotriva Piticului, chiar și numai pentru faptul că v-a acuzat mereu că sînteți niște vinituri în țara asta. Nenorocitul a știut întotdeauna s-o spună în așa fel, încît s-o simțiți ca pe-o insultă. Își încremenește privirea asupra periuței și a tubului cu pastă de dinți Cristal, îi place să-și studieze îndelung dantura, în timp ce desface căpăcelul de plastic și simte mirosul de mentă gîdilîndu i nările. Dacă v-aș spune-o franc în față, m-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mai aveam ca să-i umplu rezervorul, am văzut cu ochii mei că era ras, chiar s-a prelins puțin pe bară cînd i-am pus bușonul, zice. — Atunci care-i explicația, întreabă Monte Cristo, exact în clipa în care automobilul încremenește inert pe macadam. — Nu-mi vine să cred că am rămas fără benzină, nu reușește să-și revină Petrică după șocul primit și, deblocîndu-și ușa, sare primul din mașină încordat ca un arc. — Haideți să coborîm cu toții, zice domnul Președinte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mai Întâi, apoi În sala de așteptare acoperită din loc În loc de insule mici și albe de rumeguș. 13. Moartea le era tot atât de străină și Îndepărtată ca Australia sau zâmbetul lui Flavius-Tiberius În fața artezienei din Piața Carolina. Peștele din mijlocul bazinului, Încremenit Într-un avânt neputincios spre Înălțimi, ținea În gura larg deschisă o crenguță de brad. Animalul acesta, crap după unii, somn după alții, era opera de tinerețe a singurului cetățean din oraș suspectat de genialitate. Sculptura, de un metru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Stai așa! am strigat. Mai aveam o poziție. El a râs, iar eu i-am făcut ultima fotografie. În locul chipului său a ieșit Însă nudul meu ca o mască, căci el a avut timp să se ascundă după desen. Am Încremenit de uimire. Nu mai știam cine pleacă și cine rămâne. Era ultimul desen al lui Szántó. Mie mi-a rămas acea fotografie stranie, gravă și jucăușă În același timp, Uneori, când e liniște În piață, mi se pare că aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lovitura, se va Închina la tablourile astea ca la icoane. Se ridică din fotoliu fără grabă, Își Încheie nasturii vestonului, se apropie de tablouri și spuse: ăsta, ăsta și ăsta. La prețul cerut. Dă cineva mai mult? Lumea din fața lui Încremeni ca Într-un stop-cadru. Gestul său era răsplătit printr-o tăcere admirativă. Cineva scăpă un pahar dar paharul alb și din plastic nu căzu cum se așteptau toți, ci Începu să valseze prin cameră fără ca prin acest mic artificiu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lovituri la corp, țintind spre partea din mijloc a uniformei din gabardină. Apoi am auzit: — Bleichert, păzea! M-am tras înapoi și l-am văzut pe Blanchard învârtindu-și bastonul ca pe o elice deasupra capului. Uimiți, pușcașii marini au încremenit. Bastonul a coborât vertiginos: o dată, de două ori, de trei ori. O ploaie de lovituri s-a abătut peste umerii lor. Când trioul a fost redus la un morman de haine bleumarin, Blanchard le-a strigat: — La palatele din Tripoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
profesori. Când a rămas singură lângă mașină, m-am îndreptat spre ea. Aranja în portbagaj un braț de cărți și lucrări, cu spatele la mine. Am interpelat-o: — Cât ți-a permis Lee să păstrezi din suta de mii de parai? Kay încremeni cu mâna pe un teanc de picturi făcute de copii. — Ți-a povestit Lee despre legătura dintre mine și Madeleine Sprague? De-aia ai urât-o pe Betty Short în tot timpul ăsta? Kay își trecu degetele peste picturile micuților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nemunciți? Nu știu cum se obțin kilowații la voi, dar la noi să știi că pentru un kilowat-oră tragem 24 de ore. În acel moment, Stejeran 1 vru să spună ceva, dar Felix S 23, haț!, îl scoase din priză. Stejeran 1 încremeni cu mâna ridicată, cu ochii dați peste cap și cu antenele pleoștite. — Bietul băiat! spuse Getta 2, mângâindu-i carcasa pământie. Și vorbea atât de frumos! — Un autodidact, zise Felix S 23, trăgând husa peste el. Crede că dacă citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ascuns, mă, plugul, parastasul cui...” și restul cuvintelor se pierdură într-un mormăit. Cu repeziciune, Dromiket 4 sări înapoi la locul său, iar Getta 2 scoase cât ai clipi din ochi caseta de înaltă tensiune din spatele lui Stejeran 1. Acesta încremeni pleoștit, cu ochii deschiși, în care mai licăreau câțiva volți. — Trebuie să se trezească, șopti Dromiket 4 către Getta 2, arătând spre comandantul Felix S 23. Totdeauna când visează despre munca lui din tinerețe, nu mai poate dormi, se trezește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
inspectorul pe o fișă. — Cam mulți sud-americani, observă pedagogul. — Am notat, răspunse inspectorul. Apoi apăsă pe un buton și se aplecă spre microfonul de pe masă: profesore, când ieși, ia-ți un halat pe tine, că am oaspeți. Silueta de sub duș încremeni o clipă, apoi în încăpere se auzi un sunet cald, stereo: „Am înțeles, să trăiți”. Cam asta ar fi, așa, în mare, spuse pedagogul luând-o spre ușă. Ei, ce ziceți acum, lăsați copilul la noi? — Mai sunt și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de vreo două-trei ori prin farfurie, căutând un semn caracteristic, vreun morcov, o legumă recognoscibilă, ceva. — Dar rețeta propriu-zisă - întrebă el - pe ce se bazează în principiu? La auzul acestor cuvinte, lingurile câtorva mediocri care erau așezați în apropierea pământenilor încremeniră în aer. Tânăra comeseană de vizavi, fără să ridice ochii din farfurie, spuse încet: — Rețetele nu țin de competența noastră. Noi avem datoria să mâncăm. Și v-aș sfătui și pe dumneavoastră să faceți la fel dacă nu vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de lângă trupul secat al Rahelei și o înmormântase repede și fără pompă la marginea drumului, cu doar câteva pietricele deasupra, care să amintească de marea dragoste a vieții lui. Poate că aș fi stat la mormântului Rahelei cu Inna, care încremenise acolo și poate am fi adunat împreună pietre frumoase ca să împodobim un altar ridicat în memoria unicei ei fiice. Inna le-a învățat pe femeile din vale să spună numele Rahelei și să înfășoare o sfoară roșie în jurul stâlpului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întâmplate, am nimerit, în spatele azilului, puțin mai departe, dincolo de o magazie veche de lemn, peste niște ziduri dărăpănate și înverzite de licheni care nu susțineau nici un acoperiș. Am crezut că era un WC și am intrat. După câțiva pași, am încremenit. Eram într-un fel de morgă! Pe o masă de piatră se afla întins un mort. Un bărbat gol. În întunericul cald, pielea lui strălucea, era sidefie aproape, iar pe unul din picioare se așezase o pasăre. Am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!» Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită în picioare. De atunci nu mai țin să vorbesc decât pentru mine”. Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul altora. În schimb, mă înflăcăra bucuria de a mă vedea proiectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că n-am cunoscut niciodată oamenii. Le-am pus mereu etichete, i-am judecat după aparențe și m-am mișcat nu între oameni, ci între părerile mele despre ei. Nu bănuisem niciodată că dincolo de bătrâna cu gâtul lung și fragil, încremenită într-un fotoliu de infirm, se putea ascunde și altceva decât o suferință penibilă, o boală care reușise în cele din urmă s-o doboare. Nu-mi trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și atacată de un grup de bătrâni. Dominic, Nelson, Filip, Mopsul și Leon se luaseră după ea și când nu mai putuseră fi văzuți din azil săriseră asupra Laurei și o trântiseră jos. „Eu, mi-a spus Domnul Andrei, am încremenit. Nu-mi venea să cred. Eram la câțiva pași în urma lor, ascuns de un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]