2,497 matches
-
Da, cred că așa e. Asta simți și tu pentru Scout? Când cineva pune o întrebare din senin, există șansa ca paznicii să fie surprinși dormind. Când asta se întâmplă, creierul răspunde uneori înainte ca mintea să aibă ocazia să încuie ușile și să pună în geam anunțul cu vezi-ți de treburile tale. Uneori, creierul îi surprinde pe toți, chiar și pe el însuși, cu răspunsurile pe care le dă. — Mda. Adică, poate dacă lucrurile ar fi continuat și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se uită la Hilfe, dar În ochii spălăciți ai acestuia nu văzu decît o privire inexpresivă. — Sigur că nu poate să plece, adeveri el. Vom rămîne amîndoi. Doar pentru asta am venit. O pleoapă clipi pe furiș, cînd doamna Bellairs Încuie ușa, cu un gest de lugubră stîngăcie, și-și vîrÎ cheia În corsaj. — Totdeauna Încuiem ușa, pentru liniștea domnului Cost, spune ea, amenințîndu-i cu degetul. În vis știi că nu e chip să scapi, picioarele Îți sînt ca de plumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
inexpresivă. — Sigur că nu poate să plece, adeveri el. Vom rămîne amîndoi. Doar pentru asta am venit. O pleoapă clipi pe furiș, cînd doamna Bellairs Încuie ușa, cu un gest de lugubră stîngăcie, și-și vîrÎ cheia În corsaj. — Totdeauna Încuiem ușa, pentru liniștea domnului Cost, spune ea, amenințîndu-i cu degetul. În vis știi că nu e chip să scapi, picioarele Îți sînt ca de plumb, nu le poți urni din fața ușii care se deschide, sinistră, spre tine. La fel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
era aplecată asupra cadavrului, pe care-l palpa cu o mînă lungă și delicată: cînd și-o retrase, mîna era plină de sînge, ca o gînganie frumoasă care se hrănește cu stîrvuri. E cu neputință! exclamă domnul Newey. Ușa era Încuiată. — Din păcate, explicația e cît se poate de simplă, răspunse doctorul Forester. Făptașul este unul dintre noi. — Bine, dar ne țineam toți de... protestă Hilfe. În clipa asta, toți ceilalți se uitară la Rowe. — Și-a smuls mîna dintr-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o dramă adevărată, rosti Hilfe, cu un entuziasm cam nepotrivit cu momentul. — Bine, dar cine l-a omorît? Și de ce? Nu știu, dar o să aflu. Și apucîndu-l de braț cu un gest prietenos și liniștitor, Îl trase În closet, apoi Încuie ușa În urma lor. — Să știi Însă, omule, că trebuie neapărat să fugi, continuă el. Altminteri, au să te spînzure. În orice caz, au să te țină Închis săptămîni În șir. E atît de comod pentru ei! — Ce pot face? Briceagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
totuși. Dac-am avea o armă - măcar un băț sau o piatră... Poate că-n valiza asta nu sînt cărți, ci cărămizi, căci e prea grea, adăugă el, lăsînd mîna Annei Hilfe și pipăind una din Închizătorile valizei. Nu-i Încuiată, ia să vedem... Dar nu Îndrăsniră. Se zgîiau amîndoi la valiză, bănuitori, paralizați la gîndul că dușmanii lor, atît de prevăzători din fire, nu uitau nimic, nici un amănunt. — Eu nu m-aș atinge de valiză, spuse ea. Stătea acolo, Încremenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se potrivește, cu toate că am barbă, ca fotografii... Nu, mă gîndeam la cu totul altceva, și anume, la camera obscură din casa părintească, pe care mi-o făcusem lîngă odaia copiilor, Într-o cămară folosită pentru depozitarea rufelor. Dacă uitam să Încui ușa, intra peste mine servitoarea cu vreun teanc de fețe de pernă, și atunci clișeul se ducea de rîpă! După cum vezi, Îmi amintesc destul de limpede Întîmplări petrecute pînă la optsprezece ani, să zicem. Poți vorbi cît dorești despre acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi dorit În realitate pentru a-și pune la Încercare curajul. Spera că va găsi ușa Încuiată și că nu va avea altceva de făcut decît să se Întoarcă În patul lui, cu onoarea satisfăcută... Dar ușa nu era Încuiată și o dată deschisă dezvălui o altă ușă, căreia Îi slujea drept paravan, menit să amortizeze zgomotele și să-l lase pe doctor să lucreze netulburat În cabinetul său. Constată că și această ușă rămăsese neîncuiată! deschizînd-o, auzi parcă un oftat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe. Nu folosește la nimic. Frunțile le erau brobonate de sudoare. Rowe se simțea stingherit și neajutorat. — Promite-mi măcar că n-o să-l lași să fugă, o rugă el. — Promit, zise ea, ridicînd din umeri. Iar cînd el ieși, Anna Încuie ușa. Mult timp după aceea, Rowe nu auzi nimic - o singură dată parcă scîrțîitul ușii de la bufet și clinchetul unor cești. Își Închipui că Anna Îi pansa Încheietura mîinii; dar Își spunea că, oricum, Hilfe nu mai putea să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pulelor!” Odată mesajul transmis, de obicei recădea Într-o reverie cețoasă, vecină cu somnolența. Conversația lâncezea un pic, la vârsta lui era inevitabil. În acel iulie 1974, tatăl lui Bruno era abia la primul stadiu al decăderii sale. După-amiezile se Încuia În cameră cu un teanc de San-Antonio și o sticlă de whisky. Ieșea pe la șapte, gătea ceva de mâncare cu o mână tremurândă. Nu renunțase de tot să vorbească cu fiul său, dar nu izbutea, oricât Își da silința. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
m-a interceptat, zâmbind cu toată claviatura. — Vai, domnu’ Igor, n-am știut ce familie numeroasă aveți. Au venit și cele trei verișoare gemene. Vai, dar sunt frumoase de pică! Le-am servit cu cornulețe. Când am intrat În birou, Încuind ușa În spate, surpriză! Fetele asezonaseră cornulețele cu două sticle de vodcă, dintre care una, de mult secată, se Învârtea jucăușă pe parchet, ca acul unei busole la Polul Nord. Cea de-a doua sticlă era și ea aproape goală, la
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbați și femei. 50. Abimelec a pornit împotriva Tebețului. A împresurat Tebețul, și l-a luat. 51. În mijlocul cetății era un turn tare, unde au fugit toți locuitorii cetății, bărbați și femei; au încuiat ușile după ei, și s-au suit pe acoperișul turnului. 52. Abimelec a ajuns pînă la turn, l-a bătut, și s-a apropiat de ușa turnului ca să-i pună foc. 53. Atunci o femeie a aruncat o piatră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
E prin Bensonhurst. Dar n-am fost niciodată pe-acolo. Cum fac s-ajung pe-acolo? — Ei, Doamne! exclamă tipul cel mărunțel scărpinîndu-se În creștet, se vedea cît se poate de clar că n-are habar. Cu asta m-ai Încuiat, șefule. Habar n-am! Poate știe vreunul din voi? spune el Întorcîndu-se spre mine. — Bine-nțeles, răspund eu. E prin Bensonhurst. Iei metroul pentru Fourth Avenue, te dai jos la Fifty-Ninth Street, mai iei un autobuz local, te dai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și, ce să-ți spun, a venit, s-a urcat În tren și-a venit la ea. „Vai de mine“ - făcea bătrînă doamnă Mason cînd mi-a povestit, tremurînd toată, vezi bine - „crede-mă, Eliza, a fost Îngrozitor. Ea se-ncuiase În camera de sus și nu voia să plece, iar jos John, cu pistolul Încărcat În buzunar, mergea de la un capăt la altul al sufrageriei și zicea: «Dacă nu-i gata Într-o jumătate de ceas Îi zbor creierii chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
chin.“ Și-a tot strigat să-i dăm să bea, dar n-am vrut să-i dăm, oricum o luasem și-o vărsasem deja, și-n cele din urmă a adormit. Apoi i-am luat hainele și i le-am Încuiat Într-un cufăr ca să nu mai poată ieși din casă. L-am lăsat să doarmă pînă s-o trezi. A dormit neclintit pînă a doua zi de dimineață la zece, și cînd s-a trezit parcă-și revenise, n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis - „n-am chef să mă scol, mergeți voi, trebuie să mergeți și să mîncați ceva.“ Cum știam că nu mai are rachiu, pentru că-l aruncasem, și că nu poate să iasă din casă să-și mai cumpere, pentru că-i Încuiasem hainele, m-am gîndit că n-o să fie nimic dacă-l lăsăm singur puțin. Ne-am dus și-am mîncat și nu cred să fi lipsit mai mult de o oră, dar cînd ne-am Întors l-am găsit iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
în fugă să poată aluneca cât mai mult pe ghețuș, îi dădu o bătaie soră cu moartea. Disciplină austriacă, nu glumă. Pragmatism la fel. În sufragerie străbunicul avea un dulăpior ținut sub lacăt. Când îl deschidea, dădea pe toată lumea afară, încuia ușa și se delecta cu nebănuite comori: portocale, smochine, curmale. Lângă casă se înălța atelierul de trăsuri, înalt cât un bloc, răspândind miros de cărămizi mucegăite. Înăuntru era o trăsură întreagă, pe jumătate putredă și multe altele neterminate sau hârbuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe baricade. Sufletul se odihnea în mine ca un iepure în stomacul unei anaconde. Seara, însă, vântul a început să sufle din direcție opusă. Am sunat-o pe Sabina, i-am zis că într-o oră plec spre ea. Am încuiat casa și poarta, am mângâiat-o pe Zuza pentru ultima oară între urechi și am dispărut în noapte. Trenul era pustiu și mucegăit. Clămpăneam prin beznă, față-n față cu un bețiv lungit pe bancheta alăturată. O să fie bine, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stau pedagogii peste zi și supraveghează intrarea, scoate din dulapul cu geamuri un fierbător și o pungă de hârtie cu Încă puțină cafea măcinată pe fund, o cană mare de lut și o cutie de tablă În care e zahăr. Încuie ușa În urma lui și pleacă spre camera În care a dormit peste noapte. În drum intră iarăși În grupul sanitar de la etajul Întâi și umple cu apă cana mare de lut. Se vede că Încă nu s atrezit de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
care-i trebuia lui. Hai, să-l duc! Îl luăm noi, câțiva bărbați, cu portaru de la dispensar, cu nea Mitu, ăsta de la industria locală, cu Încă vreo doi, nu știu cine mai era, și-l urcăm pe ușa din spate În Salvare. Încui io ușa, că avea lacăt pe dinafară, și-l las acolo, n-avea ce să rupă, ce să spargă. Când ajungem În curtea spitalului, mă dau jos din cabină și ăia mă Întreabă pe cine am adus, portarii ăia d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Aveți locuri la cazare? - Întrebă acesta. — Câte persoane ? - zice și paznicul. — Singur. Dar aș vrea să stau vreo două săptămâni. Poarta masivă de lemn se dă În lături scârțâind. Stați puțin aici s-o chem pe maica stareță - spune paznicul Încuind sertarul mesei care-i servește și de tarabă pentru cărțile poștale, ouăle pictate sau decorate cu mărgele fine, cruciulițele sfințite pe care Încercă zilnic și uneori reușește să le vândă turiștilor. Pe masă au mai rămas numai câteva cărți poștale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lămuri, poate, altădată. 14. În multe nopți, nu visez nimic. Sau, poate, uit ce-am visat. Sunt, dimineața, ca o plajă pustie pe care au spălat-o valurile. Când visez, însă, visez, de la o vreme, încăperi ale căror uși sunt încuiate. Și interesant e că scenariul se repetă. Într-o primă fază, trec prin spaima că sunt prizonier. Mă învîrt prin încăpere, încercînd să-mi stăpânesc panica. Dacă nu reușesc, mă trezesc buimăcit de emoție, speriat, gata să strig. Dacă reușesc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
au auzit urale, după aceea un marș. Pe ultimele sunete ale marșului, televizorul s-a stins. În cameră s-a lăsat o tăcere apăsătoare și eram sigur că, dacă m-aș fi dus la ușă, aș fi constatat că era încuiată. 10. "Vîntul din sud" nu e un vânt oarecare, e o taină, la fel de importantă, probabil, ca marea pe care cei din Asybaris n-au văzut-o niciodată. Numai că în timp ce marea, ce s-ar găsi undeva la miazănoapte, e o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vorbi astfel) avea două ferestre spre strada Vasile Lascăr și una, obturată de iederă, spre curtea clădirii, ce servea și ca spațiu pentru depozitarea lemnelor de fag de care avea nevoie liceul. O ușă dădea spre sufragerie. Aceasta a fost încuiată, deoarece eu urma să iau masa la bucătărie. Alta dădea spre scara ce ducea la intrarea principală, de care nu aveam voie să mă servesc. Camera nu era rea, era luminoasă, dar semăna cu o enclavă. Ca să plec sau ca să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a verificat încuietorile la toate dulapurile cu cărți și a pus în ordine, din nou, volumele despre mări și oracole. După ce pendula a bătut miezul nopții, a inspectat obloanele, pentru a se convinge că vântul nu smulsese nici unul, și a încuiat cu grijă ușa, cum făcea de obicei. Afară, s-a îndreptat, absorbit de gânduri, spre poartă și doar când a ridicat ochii a remarcat că întreg cerul era plin de stele. S-a oprit, uitând de nedumeririle pe care i
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]