10,200 matches
-
era și fratele lui taică-su, se arătase neînduplecat. O trimisese pe femeie să mestece mai departe în ceaunul cu mâncare iar lui, văzând că încearcă să ia apărarea pirandei, îi aruncase o privire fulgerătoare care îl determinase să-și înghită vorbele. De acum, gaborii se ocupă de căutare. Din clipa asta, e treaba poliției, spusese el pe un ton care nu admitea nici o replică. Somnul nu se lipea de el și pace. Se perpelea în așternut fără să poată pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
izbise în cădere de un bolovan ascuns între frunzele uscate de pe jos. Șchiopăta destul de rău de piciorul stâng și simțea că deja osul începe să se umfle. Rândunel! strigă el, mirându-se cât de slab i se aude vocea. Își înghiți nodul din gât și încercă să strige mai tare. Cu palmele adunate în jurul gurii îl chemă pe Rândunel din nou. Își dădu seama că de acolo unde se afla, glasul său nu poate străbate prea departe. Trebuia să urce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-i răspundă bătrânului? Își revenise, pe dracu'! Din ce să-și revină? Doar nu fusese adormit. Se simțea ca și cum ar fi fost anesteziat și acum se trezea dintr-un somn prelungit. Inspiră adânc aerul rece în piept și își înghiți nodul care i se pusese în gât. Avea un gust amar în gură, la fel ca atunci când fuma țigări proaste. I-ar fi prins bine acum o înghițitură de apă. No, de acum treaba este serioasă, băiete! Știu cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe care le auzise aveau drept personaje principale străinii de partea locului. El era un străin, prin urmare constituia ținta ideală. Resemnat, era gata să renunțe, îi era frig și întunericul îl împresura acum din toate părțile. Lumina lunii dispăruse înghițită de ceața densă din jurul său. Abia îl mai distingea pe Calistrat aflat la numai un pas de el. Moșul ridicase din nou toiagul de la pământ și îl ținea deasupra capului amândurora. Dă-te mai aproape de mine, băiete! îl auzi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oare putuse să fie atât de neatent? Se făcuse frig, cumplit de frig. Dinții începuseră să-i clănțănească în gură. Știa ce înseamnă asta, vâlva era aproape, poate chiar în momentul acela se apleca peste el, pregă tindu-se să-l înghită. Pentru o fracțiune de secundă își dori să o rupă la fugă, să plece cât mai departe de locul acela blestemat. Își dădu seama că era zadarnic, oricât de repede ar fi alergat, bestia tot l-ar fi ajuns din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nedorite, iar în cazul lucrului cu explozivi, chiar catastrofale. Își amintea de instructorul lui care, de fiecare dată, le spunea că în ceea ce privește substanțele explozive nu poți să greșești decât o singură dată, după aceea nu mai are cine repeta greșeala. Înghiți în sec și își văzu mai departe de treabă. Cu mișcări delicate se apucă să scoată calupurile de dinamită din lada de lemn. Ușor, ca și cum ar fi umblat cu ouă, le așeză unul câte unul în traista lui Moș Calistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu făceau decât să îi sperie pe cei doi. Într-un târziu, disperat că prietenul său nu-l aude, deschisese ochii și dădu să se ridice. Încercă să tragă aer în piept dar se înecă cu praful pe care îl înghițise și îl cuprinse un acces de tuse. No, cred că ar trebui să schimbi țigările! spusese Calistrat, râzând de bucurie. Bine că ești întreg, dragule, îl bătu el ușor pe umăr, ne-ai tras o sperietură zdravănă. Credeam că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse el după o vreme. Întoarce și dă-i drumul la vale! Mergem direct la birouri. Șoferul ar mai fi vrut să întrebe ceva, poate unde sunt oamenii care lucraseră în schimbul de noapte, însă văzând privirea încruntată a șefului își înghiți cuvintele. Se grăbea să ajungă imediat la Vlad ca să-l informeze despre cele petrecute acolo. Șeful trebuia neapărat să știe cum stăteau lucrurile. Pe măsură ce se îndepărta de vârf, încerca să-și pună ordine în gânduri. Nu pricepea nici el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Însă, la fel de Învîlvoiată și creață, era deja Înspicată. Avea nas coroiat și profil de oaie. Un ochi părea mai mare decît celălalt și asta Îi dădea chipului o expresie batjocoritoare. De urechea stîngă atîrna un cercel de aur: un șarpe Înghițindu-și coada. Încins cu o chingă de in, care-i servea și ca recuzită de saltimbanc; Într-o clipită, Împletitura se bățoșa brusc și, sub privirile uluite ale spectatorilor, el se cocoța pe ea ca pe-un par. Alteori și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
titlul său Drumul În Canaan, transcris de mîna sa cu slove mari. După care luă exemplarul masacrat al manuscrisului și-l azvîrli Într-o sobă impunătoare, aidoma unei catedrale cu o ușă ca poarta raiului ori a iadului. CÎnd flăcările Înghițiră urmele mîinilor Maestrului și odată cu ele, ca pe rug, și sufletul acestuia, Jeshua Krohal Își puse manuscrisul copiat de mîna sa În buzunarul interior al hainei și, Încins de o dogoare neștiută de el pînă atunci, mai comandă o stacană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
atunci cînd el, căutînd ceva anume, un volum de versuri sau un roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încît ajunge să semene cu o urnă de gînduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla Într-o constelație favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a științei că ar exista așa-numitele stele canibalice, așadar un canibalism stelar, iar pe plan conceptual un dualism astronomic, un tip de afinitate astrală (de unde și versul: „Stelele care se ating cu fruntea, cu fălcile“), prin care stelele se Înghit una pe alta În Îndepărtări Încețoșate, undeva Înspre Calea Lactee. Asta i-a provocat o primă revelație, a doua fiind Întîlnirea noastră. Aceste două episoade se vor armoniza Într-o unică imagine. Cum poeții glăsuiesc precum profeții, poezia despre stelele canibalice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vieții de pe lumea cealaltă, cu un realism care-i singularizează nu numai intuițiile, ci și revelațiile primite de la Dumnezeu. Îmi amintesc de povestea unui tînăr care, după blestemul mamei, va fi luat de o forță misterioasă, smuls de pe pămînt și Înghițit de hăul unui găvan unde va trăi patruzeci de zile, aidoma spiritelor, după care se va Întoarce și va trăi supus legilor care domneau acolo. În acea poveste era atît insolit Încît era exclusă orice născocire, ceea ce chiar dovedea existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care se cățăra pe copaci. Urcând se ajunge la Fântâna lui Dugheanu (un loc de adăpat vitele și oile). Numele nu vine de la cineva numit Dugheanu, nici de la dugheană, fiindcă nu are sens, vine, mai sigur, de la „a dughi”, a înghiți apă cu lăcomie. Locul a fost amenajat de Bănuț Mitruș, un mic lac de acumulare, se poate face baie și plajă, alimentat de un mic izvor. Acolo, pe vremea CAP-ului și după se organiza stână de către Gheorghe (Ghiță) Boghin
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
moșii, dobânzi bancare, banii nu-i ajungeau. Era „mână spartă” și inimă largă, deosebindu-se de ceilalți, cu aceeași poziție socială, fiind dezinteresat de administrarea propriilor afaceri și averi. Vila din Bacău, de pe strada care ducea la gară, i-a înghițit mare parte din avere: vinde moșia de la Iași, dă în arendă moșia Dobreana și, pentru mobilarea vilei, comandă la Paris cele necesare, face un împrumut de 165.000 mii lei, ipotecând moșia Dobreana, în timpul războiului (1916-1918) și până în 1921 a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dusă la trecerea moșiei prin mai multe mâini, ajungând în 1692 în proprietatea lui Manolache Roset (Rosetti), rămânând în proprietatea acestei familii până în 1945 și 1949. Extinderea, prin cumpărare a moșiei Filipeni, asupra moșiei răzeșilor din Fruntești, nu a putut „înghiți” toate proprietățile răzeșilor, cei din Fruntești reușind să-și păstreze libertatea și pământul. O lungă perioadă de timp nu a existat nicio deosebire între modul de organizare și funcționare a gospodăriei boierești față de cea țărănească. Se folosea același inventar agricol
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna În alb s-a Întors Încet. Buzele ei au schițat un surîs timid și tremurător. Ochii săi clipeau În gol, pupile albe ca de marmură. Am Înghițit În sec. Era oarbă. — N-o cunoști pe nepoata mea Clara, nu-i așa? a Întrebat Barceló. M-am limitat să tăgăduiesc, neînstare să-mi desprind privirea de la acea creatură cu tenul de păpușă din porțelan și cu ochi albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de seamă că buzele i se Întredeschideau, parcă murmurînd În tăcere. I-am simțit mîinile străbătîndu-mi lin fruntea, părul și pleoapele. S-a oprit asupra buzelor, conturîndu-le În tăcere cu arătătorul și cu inelarul. Degetele Îi miroseau a scorțișoară. Am Înghițit În sec, simțind cum pulsul mi-o luase la sănătoasa și mulțumind divinei providențe că nu existau martori oculari care să asiste la aprinderea rușinată a feței mele, care ar fi fost Îndeajuns pentru a aprinde o havană de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Senei Îl Întrebă dacă Îl mai interesa Carax. Monsieur Roquefort afirmă că el nu Închina niciodată steagul. Era deja o chestiune de Încăpățînare: dacă lumea se străduia să-l Îngroape În uitare pe Carax, el n-avea nici un chef să Înghită gălușca. Prietenul său În explică cum, cu cîteva săptămîni În urmă, circulase un zvon În privința lui Carax. Se părea că, În sfîrșit, soarta lui se schimbase. Urma să ia În căsătorie o doamnă cu o poziție bună și publicase, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
al acelei țigări ce părea să nu se stingă niciodată. Am observat că nu mirosea a tutun, ci a hîrtie arsă. HÎrtie bună, de carte. — Poate că tu ești cel care se Înșală acum, sugeră el. — Mă amenințați? — Probabil. Am Înghițit În sec. În pofida bravadei mele, individul acela băgase În mine groaza cea mai deplină. — Și aș putea afla de ce sînteți atît de interesat? — Asta e problema mea. — E și a mea, dacă dumneavoastră mă amenințați ca să vă vînd o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ajung În sala de muzică. Un glas șuierînd În spatele meu, Înapoia ușii. Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Început să adopte romancieri blestemați, poate pentru că taică-su Încercase să devină romancier și nu izbutise niciodată. — Se pare că o cunoașteți foarte bine. Isaac Își vîntură zîmbetul de drăcușor șchiop. — Mai bine decît crede ea. E fiica mea. Mă Înghițiră tăcerea și Îndoiala. Cu cît mai multe auzeam din acea poveste, cu atît mai pierdut mă simțeam. — După cum am Înțeles, Carax s-a Întors la Barcelona În 1936. Unii spun că a murit aici. Mai avea rude În oraș? Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am văzut niciodată atît de fericit cum mi s-a părut a fi În clipa aceea. Fără nici un cuvînt, s-a ridicat din fotoliu și m-a Îmbrățișat cu putere. Am simțit un nod În gît și, În lipsa cuvintelor, am Înghițit În sec. NĂRAVUL DIN NĂSCARE — 1953 11 În acel an, toamna a acoperit Barcelona cu o mantie de frunze uscate care se roteau pe străzi ca o piele de șarpe. Amintirea acelei Îndepărtate nopți de ziua mea Îmi retezase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și proprietara pensiunii, ne-a Întîmpinat În ușa pensiunii, Înveșmîntată Într-un capot bleu-ciel și etalînd un cap cu bigudiuri pe potrivă. — Uitați-vă, domnu’ Sempere, asta-i o casă respectabilă. Eu am clienți berechet și nu-i musai să-nghit toate pănărămile astea, ne spuse ea În timp ce ne conducea pe un culoar Întunecat ce mirosea a umezeală și a amoniac. — Înțeleg, murmura tata. Strigătele lui Fermín Romero de Torres se auzeau năruind pereții În fundul coridorului. Îrin ușile Întredeschise se iveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și singuri pe lume, ca și ea. După ce-i trecu spaima, prinse și mai mult drag de Fermín și-l puse să promită că va lua niște pastile pe care doctorul Baró i le recomandase. — Eu pentru dumneata, doña Encarna, Înghit și o cărămidă, dacă e nevoie. Cu timpul, cu toții ne-am prefăcut că uitasem de această Întîmplare, Însă niciodată n-am mai luat În glumă poveștile despre inspectorul Fumero. După acel episod, ca să nu-l lăsăm singur, Îl luam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]