3,364 matches
-
Nu i-am răspuns. — Ai de gând să-i faci rău familiei mele? Mândria din „mele“ mă străpunse ca un cuțit. — Încă nu știu ce o să fac. Nu te condamn că vrei să le faci rău. Tata și Maddy sunt niște oameni îngrozitori. Eu însămi am riscat foarte mult încercând să-i rănesc. — Te referi la faptul că ai expediat lucrurile lui Betty? De data asta ochii Marthei aruncară săgeți. — Da. Am rupt pagina din carnețel pe care era scris numărul nostru, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sarcină cu normă Întreagă, nu-i așa? Logan ciocni halba de sticla ei cu bere. — Beau pentru asta! 10 Ora șase fix și sunetul insistent al ceasului Îl smulse pe Logan din pat și Îl aruncă În ghearele unei mahmureli Îngrozitoare. Se trânti pe marginea patului, ținându-și capul Între mâini, simțindu-l pulsând și umflându-se. Stomacul bolborosea și fremăta Într-un ritm amețitor. Urma să vomite. Icni și ieși cu pas nesigur pe ușa dormitorului În hol, Îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de mortăciuni și se grăbi să iasă, alunecând, patinând, căzând În genunchi; rupându-și masca, vomitând În zăpada porția de Weetabix. Logan parcă peste drum de Turf ’n Track, privind agenția de pariuri prin lapoviță și binoclu. Era o vreme Îngrozitoare. Ninsoarea diafană pe care o văzuse de dimineață se oprise o vreme și apoi Începuse chestia asta. Bucăți mari de lapoviță cădeau din cerul murdar, reci, ude și Înșelătoare. Deja Începuse să se Întunece. Sunase la fiecare autoritate medicală din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
câte-o căprioară. Dacă murise pe drumurile Aberdeenului, se afla aici. Descompunându-se Încet. O gaură din morman era izolată. Acolo o găsiseră pe fetiță. — Cristoase, Laz, zise Miller, cu vocea Înăbușită de masca de gaze. E de-a dreptul Îngrozitor! — Mie-mi zici. Găsiră echipa de căutare În adăpostul numărul trei. Purtau aceleași costume albastre de protecție, cu mâinile În maldărul de cadavre putrezite. Unul câte unul, ridicau cadavrele, le puneau pe o masă pentru examinare și apoi le făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
spuse Watson. — Fascisto, Îi răspunse studentul. La etajul unu În stânga: o celibatară timidă, cu ochelari mari și dinți și mai mari. Nu, nu văzuse pe nimeni și nu auzise nimic, dar nu-i așa că toate povestea era de-a dreptul Îngrozitoare? Etajul unu În dreapta: nu răspunsese nimeni. Ultimul etaj stânga: mamă necăsătorită și copil de trei ani. Un alt caz de nu vede, nu aude și nu vorbește de rău. Logan avu impresia că se poate comite un regicid În baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mai jos În ierarhie. Îi făcu cu ochiul. Mișcă-ți fundul. Logan scoase din parcare un Vauxhall vechi și ruginit. Era Întuneric, aproape se făcuse șapte. Traficul de miercuri seara era ușor, cei mai mulți ducându-se de la muncă direct acasă. Vremea Îngrozitoare Îi ținuse acolo. Doar cei mai nechibzuiți umblau de colo-colo, din bar În bar, sub luminile de Crăciun. Pe măsură ce traficul se rărea, zăpada punea stăpânire pe drumuri. Asfaltul negru sclipitor, din centrul orașului, lăsa loc cenușiului și, În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Mamă, eu... Dintotdeauna ai fost doar o lichea! Un vierme oploșit la sân! El făcu un pas Înapoi. — Mamă, nu... Nu te-am vrut niciodată! Ai fost o greșeală! M-auzi? Ai fost o neplăcută, ticăloasă, a dracului de greșeală-ngrozitoare! Watson putu să vadă picioarele mișcându-se când Martin Îi Întoarse spatele mamei sale. Fugind de-acolo, Îndreptându-se către sufragerie. Dar doamna Strichen Își voia drepturile. Se năpusti În urma lui, ridicând vocea, care suna ca un ferăstrău electric ruginit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
osatura delicată, tipică vârstei sale fragede, îl recunoscu de departe și necheză; sforăia, nerăbdător să i se dea drumul. Grăjdarii îl ținură însă înăuntru, spunând că urma să plouă din nou. Micuțul îl îmbrățișă, ascunzându-și fața în coama lui. Îngrozitoarea taină exista, și toți se înțeleseseră să i-o ascundă. Calul percepea oarecum această neliniște, căci era scuturat de frisoane. Burnița, așa cum prevăzuseră grăjdarii; după agitația provocată de apariția curierului, care nu durase mult, drumurile ce se întretăiau printre baracamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l salut mâine, înainte de plecare. Nu mai veni, îl sfătui Silius, lasă-l să înceapă să te uite. — Animalele nu uită. Să-mi scrii, te rog. Tribunul Silius îi făgădui. Nici unul din ei nu-și putea imagina în ce zi îngrozitoare aveau să se întâlnească la Roma. Însă, pe când Gajus se îndrepta spre praetorium, Silius se întoarse dintr-odată, din instinct, ca în timpul curselor întinse dușmanului în vreme de război: — Tu pleci mâine la Roma. Trebuie să înveți să te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că asupra Romei aveau să se abată ani de teroare. Ciorchinele de strugure Era o dimineață liniștită în reședința de pe colina Vaticanus; tânărul Gajus se juca cu niște pui de păun în cușca pentru păsări - o evadare din starea mentală îngrozitoare în care se aflau -, când Zaleucos îi șopti terorizat că Clutorius Priscus, un scriitor cu pană vioaie și vechi tovarăș al lui Germanicus, care la moartea acestuia compusese pe loc un poem plin de durere și mânie, ce trecuse clandestin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
provocată de moartea prietenului nevinovat se transformă în alarmă. Un senator strigase în Curie: „Tatius Sabinus și-a pregătit conspirația fiindcă a fost inspirat de trufia Agrippinei și de violența fiului ei, Nero. Suntem la un pas de războiul civil“. Îngrozitoarea acuzație se răspândi în tot orașul. Înainte de sfârșitul acelei scurte zile de iarnă, au înțeles că erau pierduți. Fără nici o explicație, Agrippina îl trimise pe Gajus să facă o plimbare cu preceptorul Zaleucos; imediat ce fiul ei ieși, fără să ezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care Gajus citea liniștit și spuse în greacă, cu accent sirian, râzând: — Nu are rost să facem curat în toate sălile. Tiberius n-o să vină niciodată, pentru că ultima oară au avut o întrevedere urâtă: ea i-a arătat scrisorile acelea îngrozitoare ale lui Augustus... Gajus se încordă în colțul lui, dar celălalt nu părea să se teamă că e auzit; dimpotrivă, glasul lui răsunase destul de puternic, încât părea că i se adresează. — Care scrisori? îl întrebară ceilalți. Libertul sirian continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la fel de prudenți, îl ajutară, slugarnici. El constată mulțumit că ar fi scris mult mai bine acea comemorare mincinoasă, dar nu adăugă aproape nimic. Vorbi despre moartă, despre Augustus și despre istorie cu o plăcere perfidă; la fiecare cuvânt, anii aceia îngrozitori se prăbușeau în trecut unul câte unul - se terminase, nu aveau să se mai întoarcă. În timp ce vorbea, teribila Mașteră se evapora, planurile ei mureau odată cu ea, dar el, puiul de leu, era viu. Disimula însă toate acestea într-o ingenuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
De ce s-a sinucis? Nu putea descrie senzația pe care o încercă rostind cuvântul acela. Helikon se uită în jur. — O scrisoare a ajuns în mâinile împăratului. Nimeni n-a putut s-o citească, însă în ea se spuneau lucruri îngrozitoare. Se zice că împăratul a urlat singur, închis în camera lui. Gajus nu făcu nici un comentariu; îl sfătui pe Helikon să plece, iar el se duse în fundul porticului să privească marea, în direcția insulei aceleia pe care n-o putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și a spus în public că își dorește să vină mai repede ziua când în locul lui Tiberius vei fi tu, Gajus Caesar. Clătină din cap și plecă. Mut, Gajus îi dădu lui Helikon codexul pe care îl consulta. Vestea era îngrozitoare; probabil că Sertorius Macro i-o adusese lui Tiberius. Pe scările acelea nesfârșite nu era nimeni. Trecu după-amiaza. Gajus stătea cu ochii închiși, simțea soarele încălzindu-i pleoapele. Harnic, Helikon așeza cărțile pe rafturi în tăcere. Gajus își aminti pavilionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de departe. Deschiseră marea poartă de bronz, iar lui i se păru că înăuntru nu era decât întuneric; zări două șiruri neclare de coloane, umbrele unor statui, lumina slabă a unor scări. I se păru că-l înconjoară un miros îngrozitor, toxic, care-l sufoca. După un pas, se gândi că undeva, acolo dedesubt, se deschidea închisoarea unde murise fratele său Drusus și, printr-un gest, refuză să înainteze. Însoțitorii lui crezură că ura îl împiedica să meargă mai departe; de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ivească bănuielile. Cine s-a tot plimbat prin palatele astea, prin arhivele de pe Capitolium, din zorii zilei în care am aflat de moartea lui Tiberius până în momentul când l-am ales pe Gajus Caesar? În mâna cui au ajuns documentele îngrozitorului proces împotriva Agrippinei și a fiului său, Nero? Dar ale celor împotriva lui Drusus, și a tribunului Silius, și a lui Tatius Sabinus, și... Printre judecătorii și martorii acelor procese se ascundeau senatori prestigioși, respectabili, care acum, așezându-se solemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era foarte prudent: „Are o escortă mică, îi place să călărească peste câmpii...“ Împăratul își aminti de palatul de la Antiohia, de ziua când auzise glasul tatălui său în încăperile din fund, în timp ce senatorul prieten cu Tiberius urca pe scări. Vechea, îngrozitoarea poveste reîncepea. Despre acea intrigă primejdioasă n-ar fi putut vorbi decât cu o singură persoană în întreaga Romă: bătrâna Antonia. Însă Antonia murise. Într-o seară spusese: „Soarta a fost bună cu mine. Aș prefera ca totul să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe când noaptea se așternea peste câmpie, se închise în îndrăgita vilă de pe malul lacului Nemorensis. Oratorii În timp ce optimates discutau cuprinși de panică, Valerius Asiaticus tăcea. În acele clipe, fu singurul care găsi puterea de a trece în revistă acea zi îngrozitoare. Se înfioră închipuindu-și ce s-ar fi întâmplat dacă asemenea documente ar fi căzut în mâna lui Augustus sau a lui Tiberius; își spuse: „N-aș fi văzut ce am văzut azi. Împăratul e singur și are niște consilieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simt tot timpul neîmpăcat. Nu știu de ce am mereu un gust amar În gură, parcă În permanență Îmi lipsește ceva, nu În sens concret, ci În sens mai Înalt, spiritual, ca să folosesc un termen foarte pretențios. Îmi amintesc ce stare Îngrozitoare am traversat În adolescență, când, așa, din Întâmplare, am descoperit brusc că se poate muri; adică, la un moment dat, Într-o zi oarecare, poți să nu mai fii. Am fost complet răscolit. De ce am fost aruncat În existență, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
altceva decât să mănânce, să muncească, să doarmă și să fabrice copii, este cuprins așa brusc de un sentiment de l’absurdité. Mă Îndoiesc că acesta poate ajunge așa, hodoronc-tronc, la „raționamentul absurd“ al lui Camus. (marți) Am un vis Îngrozitor. Mă aflu la Slatina, copil. Mama a dus oglinda cea mare În curte și a așezat-o pe orizontală cu fața În sus: oglindește tot cerul, norii, copacii, dar nu știu de ce eu nu mă văd În ea. Intru În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
joacă acolo În direct și toți sunt doritori să fie de față. Da, devenim actori fără să vrem; ochii celorlalți, ascuțiți, Încordați, penetranți, ne scormonesc, ne sfâșie, ne cântăresc, ne Înfulecă, ironizându-ne, invidiindu-ne, batjocorindu-ne. E o stare Îngrozitoare să te afli așa dezbrăcat de tine Însuți, stângaci și inutil, spionat de curiozitatea nudă a spectatorilor, plină de o cruzime Înfiorătoare. Actorii sunt niște ființe foarte curajoase; ei trebuie să aibă puterea de a ține În frâu pornirea instinctivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
minte, vedeam numai patine peste patine, iar piciorul meu ieșind dintre ele. 6 februarie 1960 (sâmbătă) Fredy și-a bătut joc de mine făcându-mă boșoroagă. Atunci am hotărât să lupt singură, iar În prezent mă antrenez cu tot gerul Îngrozitor pe gheața de pe lac plină cu zăpadă. Chiar azi am fost cu Șerban la Floreasca, de unde am venit amândoi categoric degerați. 7 februarie 1960 (duminică) Azi am pus bazele „Clubului groazei“, din care fac parte Șerban, eu și Sorin. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la ora 15.56, a avut loc cea mai dureroasă lovitură care mi s-a putut da. Horia a declarat În gura mare, În toată clasa, că eu mă țin după Dinu și asta Îl enervează. A fost o situație Îngrozitoare. Ca urmare, Îi urăsc pe toți, pe toți, vreau să mor de rușine. Toți și-au bătut joc de mine, mi-e frică de lume, m-a lovit imparabil. 26 aprilie 1960 (marți) Am văzut Împreună cu Fredy un film de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe stradă; cum mă vedea, trecea de la distanță de cealaltă parte a străzii, astfel că nu am putut să-i mai văd ochii de aproape, n-am mai comunicat prin priviri, eu m-am simțit foarte vinovat, de o vină Îngrozitoare, aceea a spovedaniei. Probabil că i-am provocat supărare scriindu-i. Am rupt vălul ce ocrotea pulsația vie a sentimentului nostru și l-am transformat din este În a fost. Textul scris mi-a ucis dragostea. Acum scriu din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]