4,565 matches
-
securitate, care aveau consemnul de a trage fără somație În oricine se apropia la mai puțin de 3-4 metri din interior de gardul de sârmă ghimpată; atât gheretele, cât și „ciupercile” de pază erau Înzestrate cu câte o bucată de șină de cale ferată, atârnata de o sârmă, În care se bătea noaptea, la intervale regulate de timp, spre a se verifică dacă nu cumva santinelele din post au adormit sau au dezertat; atât ziua, cât și noaptea, erau patrule comandate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ziua de azi! LA LOC teleCOMANDA Haz de macaz Alex SAVITESCU Cum decurge ziua de lucru a unui internaut dependent de știri? La ora 10.00 dimineața, miercuri, citește un text despre cum un tramvai din Iași a sărit de pe șine. Două ceasuri mai târziu, vede titlul unei alte informații „de ultimă oră“: „Circulația din zona X a fost închisă“. Care ar fi concluzia pe care o trage orice individ normal la cap? Că autoritățile au oprit circulația pe-acolo pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
Evitau să se privească. Prin ușa pe care el uitase s-o închidă, năvăli deodată, din adâncurile casei, țăcănitul susținut al mașinii de cusut, manevrată demențial, dând impresia unui tren care, dintr-o clipă în alta, avea să sară de pe șine. Credeam că madam Segal s-a culcat." "Tocmai se culcase..." Duruitul continua și mai tare, înspăimântător, avansând spre demențial. Locotenentul făcu un pas spre ușă. Zgomotul încetă brusc. După o clipă, madam Segal, în cămașă de noapte, cu privirea rătăcită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
îi și spuneam nevesti-mii, e vremea pactelor și tratatelor, nu voia să mă creadă. " Singura deosebire e că eu voi respecta acest acord în litera și spiritul lui", zâmbi, în pofida tristeții, locotenentul. După ce s-a despărțit de prieteni, a traversat șinele, apoi drumul și a coborât pe plajă. S-a plimbat mult, pe sub un cer fără stele, cu fața biciuită de rafalele de vânt, încărcate de picături sărate. Până când o umbră se desprinse din tenebrele confuze și se opri în fața lui
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
nu ușor, să-l elibereze pe locotenent și s-o imobilizeze pe fată, înlănțuind-o cu brațele. Și în vreme ce ea se zbătea cu ultimele puteri, locotenentul, făcând un gest de dezolare, desprinse căpăstrul calului și sări în șa. Trecând peste șine spre Vila orelor de lumină, avu timp s-o audă pe Lillișu, transformată cu totul în Lilly Schuh, scoțând un răcnet de fiară rănită: " Se duce să se întâlnească cu curva aia de jidancă!" Se luminase de-a binelea, dar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
O vară la Baden-Baden” de Leonid Țipkin sau „Moscova Petușki”, semnat de Venedikt Erofeev în care pelerinajul modern, călătoria cu trenul de astă-dată, este un prilej de deplasare nu numai în spațiu, dar și în timp, trenul înaintând pe o șină de legătură dintre epoci diferite ale unor generații diferite, sau între vârste diferite din viața aceluiași om. În literatura populară, celebră este „Cartea Porumbiței”, adevărat compendiu de spiritualitate creștină populară rusă, care reunește între paginile sale, „versuri Duhovnicești populare ruse
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
numai noaptea. Trenul nu avea decît vagoane de marfă și nu purta nici o lumină. Coșul de la locomotivă era astupat ca să nu se vadă scînteile. Nimeni nu avea voie să fumeze. În întunericul nopții, se auzea numai zgomotul roților trenului pe șinele de fier și șuieratul gloanțelor inamice care zburau pe deasupra trenului cînd nu-l nimereau în plin. Era trenul fantomă. La Galați am fost internat la spitalul instalat în clădirile din strada Domnească ale pensionatului Notre-Dame de Sion. Febra trecea acum
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
cu un țol de lână vărgat și dând bice cailor, am pornit nu înainte de a-mi lua cu strângere de inimă rămas bun de la toți ai casei. Ne-au petrecut până în drumul mare. Caii o țineau numai într-un galop, șinele sanioaiei scârțăiau și noi mai scoteam din când în când câte o vorbă. Simțeam parcă ne îngheța răsuflarea de ger. Când am ajuns la Suceava, nu mare mi-a fost mirarea când am văzut-o înghețată boacănă. L-am întrebat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
încleștare mută și imaginară au învins îngerii lui Lucifer, rugile noastre n-au reușit să ajungă până la Cer. Trebuia să capitulăm. Mi se făcuse foame. Era liniște în vagon. Nu se auzeau decât păcăniturile ritmice produse de roți la îmbinarea șinelor de cale ferată: Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Atât. Până atunci nimeni nu se gândise la mâncare. Eram atât de speriați! Dar lucru foarte curios țăcănitul acesta al roților de la capătul șinelor, repetat la intervale egale, mereu-mereu, avusese darul nu numai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se auzeau decât păcăniturile ritmice produse de roți la îmbinarea șinelor de cale ferată: Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Atât. Până atunci nimeni nu se gândise la mâncare. Eram atât de speriați! Dar lucru foarte curios țăcănitul acesta al roților de la capătul șinelor, repetat la intervale egale, mereu-mereu, avusese darul nu numai să ne distragă atenția de la reîncărcarea organismului cu o nouă doză de energie, dar și să înfiripe în sufletele noastre o stare antagonică disperării, și anume, o notă de optimism, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul și m-a ascultat; din mijlocul locuinței morților am strigat și mi-a auzit glasul. (Iona 2:2) În penumbra vagonului zăbrelit, vocile noastre se întretăiau cu țăcănitul sacadat al roților la extremitățile șinelor și cu semnalele stridente ale locomotivei, rezultate din eliberarea bruscă a aburului supraîncălzit, atunci când garnitura trecea prin fața gărilor mici, salutându-le disprețuitor, din mersul ei vijelios, cu destinație incertă... În cealaltă parte a vagonului, membrii familiei Butu urmăreau cu neliniște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o gară! Într-adevăr, era o gară: Timișoara. Însă garnitura fusese oprită la o distanță ceva mai mare de peronul propriu-zis, într-un spațiu de manevră, la triaj. Acum aluneca fără vlagă, încet, tot mai încet, silențios și lin pe șinele de oțel strălucitor, până s-a oprit într-un zgomot surd, provocat de izbitura înăbușită a tampoanelor unsuroase. În secunda opririi, corpurile noastre flexibile, respectând cu strictețe legea imprescriptibilă a inerției, s-au aplecat în față, apoi, printr-un recul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Curaj! Eram mici, dar înțelegeam "clipa", simțeam tensiunea momentului. Ne-am așezat, dar nu mișca nimeni, ochii noștri, fără să clipească, erau ațintiți spre mama. Era o liniște încărcată de teamă. Nu se auzea nimic. Doar țăcănitul roților la capătul șinelor. Atât. Plecam spre BĂRĂGAN. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, eu am învins lumea. (Ioan 16:33) 2. "DAR DIN DAR SE FACE RAI" sau IUBIREA SEMENILOR Garnitura lungă și grea, asemenea unei omizi păroase și zbârlite, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
iute, prin salturi buclate și ondulatorii de creatură fragmentată inelar, pe compartimente funcționale. Și iarăși gânduri negre și disperate ne bântuiau ființele noastre fragile și exponențiale sub forma unei întrebări de structură binară, ce cădea fulgerător și mortal la extremitatea șinelor de cale ferată, asemenea unei ghilotine androide, hotărâtă să scurteze, fără discernământ, capetele tuturor: "De ce? De ce? De ce?..." Două familii sărmane, umile și nefericite își trăiau frica și disperarea în semiîntunericul unui bou-vagon păzit de militari înarmați cu pistoale-mitralieră, mergând spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Eram înfricoșați și complet demoralizați: niște jucării în mâna destinului atotputernic, pe care nu-l puteam controla, nici nu-l puteam evita. Tot ceea ce puteam face era să așteptăm. Dar ce? Ce anume? Era liniște. Doar țăcănitul roților la extremitatea șinelor ne amintea că eram așezați direct pe platforma unui vagon de transportat animale, situată deasupra unor roți care se învârteau amețitor. Dragii mei copii, noi am învățat împreună cele zece porunci. Le-ați memorat? Bravo! Ați putea, totuși, face o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Unde? Sunt complet tulburat, Doamne! Ajută necredinței mele! Luminează-mă! ... Se lăsase întunericul peste țară și peste sufletele noastre debusolate. Era liniște în colivia noastră cu gratii; nu se auzea decât lătratul sacadat, ritmic și obstinat al roților la extremitatea șinelor ca un memento dureros al unei epopei dramatice: da-da, da-da, da-da... Pe fondul acesta de huruială neîntreruptă și înnebunitoare, sora noastră, Țuki, a făcut cunoscută mamei necesitatea îndeplinirii urgente a uneia dintre cerințele fundamentale, specifice organismelor vii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
percuție, până la solo interpretat la vioară pe o singură coardă. Peste zumzăitul odihnitor și calmant al celor două organe fonatoare nazal și oral cuplate într-un demers artistic îndoielnic, se suprapunea țăcănitul metalic, rece, tăios și neiertător al roților deasupra șinelor de cale ferată, amintindu-ne că suntem cu toții jucăria unui destin unic și implacabil: "da-da, da-da, da-da, da-da"... Dimineața, o rază zglobie de soare s-a furișat fără zgomot prin gemulețul cu gratii și, alarmată, ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai 1869, calea ferată ce Înainta din est, construită de Union Pacific s-a Întalnit cu linia construită de Central Pacific ce venea de la San Francisco, În statul Utah la Promontory Point, la nord de lacul sărat. Telegrama suna ” Ultima șină a fost pusă. Ultimul piron bătut”. A fost o sărbătoare de pomină cu oameni aduși din est și vest cu trenul. Marele președinte Lincoln nu s-a putut bucura de acest mare succes al poporului american. El fusese ucis În
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
ea, însă degeaba. Claustrofobia i se accentua din ce în ce mai tare, inima îi bătea haotic, respira greu și tusea înecăcioasă era tot mai puternică. Deodată simți cum întreaga celulă se pune în mișcare, aude dedesubt niște roți imense cum scrâșnesc pe niște șine groase. — Lăsați-mă să ies ! ! ! a urlat cât l-au ținut plămânii, în vis. Căci deja leșinase ; însă mintea nu îi întrerupse agonia, ci, în loc să se potolească, începea să-i proiecteze o lume tot mai fantastică și bolnavă, el nemaifăcând
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
zecile de atacuri aeriene ale americanilor și englezilor. Chiar dacă trecuse un an de la tragedie, semnele erau încă vizibile, precum cicatricile unor răni adânci. Marea Gară de Nord fusese aproape ștearsă de pe hartă, în urmă rămânând un cimitir de resturi de șine, bucăți de vagoane, metale, cioburi, betoane, oase și cranii sfărâmate în toate direcțiile, degete, maxilare sau câte o coastă ruptă. Athénée Palace abia dacă mai era de recunoscut. Tot bule- vardul imens al Victoriei, odată plin de viață și de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
zbătut sub dărâmături, gemând. Și pe care nu i-a scos nimeni să mai vadă o dată măcar lumina. Zona Chitila, Triaj și alte periferii fuseseră mutilate. Tramvaiele, câte mai supraviețuiseră, purtau câțiva călători zgribuliți pe cele câteva rute funcționale, unde șinele nu săriseră de la bombe și unde nu se formaseră cratere pe străzi. Câte o haită de câini vagabonzi apărea de te miri unde, în gură cu câteva oase umane, care mai aveau lipite de ele câțiva mușchi și câteva vene
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
marele ghețar, și plutește În derivă pe ocean. Din „realitatea socială” a trebuit Însă să accept și să-mi aleg „căile existente” pentru a „ajunge la mine”, la propriile mele resurse de creație. Deoarece viața, ceea ce numim viață are căi, „șine”, forme foarte limitate și puține de „acces spre creație”; oricât se crede omul, omul tânăr mai ales, de imaginativ și „liber de a visa” forme ale Împlinirii individuale și sociale, destinul - „destinul social” și nu există altul În afara acestuia! -, destinul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu m-am exprimat!”, părea să sune disperarea aceea a mea, din noaptea de spital și, de atunci, am păstrat ferm această „prejudecată” că „existența este legată de creație!”, nu există o alta. (Mai sus, În cele câteva forme, căi, „șine” rigide ale creației se poate obiecta că nu am adăugat sau nu am Început cu „creația de carne”, cum o numește acel „sfânt al literelor” care a fost Unamuno, adică cu capacitatea cuiva de a procrea. Procreația, Însă, este o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adevărat că eu „mi-am distrus tinerețea” deoarece voiam prea mult - la drept vorbind, voiam „altceva”. Decât adulții care mă „asistau”, părinți și profesori, altceva decât cârdurile năbădăioase și vii din jurul meu, apte deja să se Înscrie pe una din „șinele” sociale și profesionale pe care se ajunge iute și „sigur” la idealurile vizibile și recomandabile ale vieții: carieră, familie, prestigiu. Nu am nimic Împotriva acestor idealuri, ele sunt reale și recomandabile, În același timp. Nefericirea vie a tinereții mele a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cădea acolo, traversând râul, apoi l-am văzut pe tata venind spre mine - era din nou copil și zâmbea, oferindu-mi portocala pe care o ținea cu amândouă mâinile, în timp ce câinii de vânătoare ai bunicului fugăreau fulgii de cenușă peste șinele de tren, năclăindu-le blana, apoi cenușa începu să sângereze în imagini și trecu peste mama sa care dormea și prăfui fața fiului meu care visa luna și în timpul visului i-au întunecat scoarța lunară și apoi zburară mai departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]