3,115 matches
-
avut însă un cult al cuvântului scris și rostit, vădit în formulările memorabile, de cele mai multe ori provocatoare, vitriolante, în ultimii ani de-a dreptul testamentare. Lăsa impresia unei sinteze unice între încruntarea gravă a diaristului Mircea Zaciu, revolta pusă în abis a gânditorului și moralistului Cioran și voluptatea expresiei paradoxale întâlnite în textele unor G. Călinescu sau Alexandru Paleologu. În timp ce accepta numiri și posturi importante în ierarhia de partid și mass-media comunistă (membru supleant al C.C. al P.C.R, vicepreședinte al
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
personaje construite anume pentru a ocupa rolul decriptor în roman, se regăsește în toate categoriile discursului epic, de la naivitatea (procedurală în roman a) observației primelor personaje raisonneur(s), întoarsă spre alteritatea "obiectivă", pînă la fatala indecizie a "hermeneuților" clipei, ai abisului conștiinței sau ai actului revelator, pentru care lumea se exprimă în și doar pentru că o dată cu propriul eu. Sondaje în materia universală a posibilităților de a cunoaște, romanele înscriu o contribuție etern teoretică, însă nu apodictică, la fixarea varietății epistemice a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pentru a construi poduri și drumuri. În momentul în care tânărul se îmbolnăvește, șeful sau îl invită să stea în imensă să casă, împreună cu familia acestuia (soția și cele două fete). Acolo, Allan se va îndrăgosti de Gayatri (Supriya Pathak). Abisul între culturile europeană și indiană, cât și înțelegerea greșită a culturii bengaleze de către Allan vor duce îndrăgostiții și familia fetei către un sfârșit tragic. Povestea nu situează privitorul într-o perioadă exactă a secolului al XX-lea. Iubirea dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
deocamdată în persoana lui Alexandru, prietenul care îi înțelege dramă și îi sugerează o șansă de evadare, invocă aceleași premise ale viitoarei decăderi. Astfel, atât visele din copilărie, construite pe schemă tentativei eșuate de zbor, soldate cu o cădere în abis, cât și cele adolescentine, centrate pe ideea posibilului eșec la examene, sunt că tipologie vise profetice, deci avertismente mai mult sau mai putin deghizate asupra unor evenimente ulterioare. Că structura și sens, visele protagonistului configurează, așadar, o "mitologie personalizată"9
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
in nimicnicia lui", așa cum este el, "copleșit de catastrofe, de războaie, de epidemii și doliu"16. Pentru acest om a scris el, pledând cu convingere pentru dreptul la comunicare, ba chiar pentru datoria de a ieși din izolare, ca să depășim "abisul fără fund al singurătății". În ciuda a tot ce ni se întâmplă, spune Sábato, există niște punți între noi și ceilalți, care ar trebui să ne fie de ajuns ca să înțelegem că, dincolo de închisoarea noastră, există ceva care conferă un sens
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
viziunea lui Pascal Quignard, cele două spaime dintâi au legătură cu întunericul și cu singurătatea, unde întunericul înseamnă absența vizibilului, iar singurătatea absența mamei sau absența obiectelor care o înlocuiesc. Oamenii cunosc aceste spaime: să cadă din nou în imensitatea abisului diform și negru al uterului, teama de a redeveni fetus, teama de a redeveni animal, teama de a se înecă, frica de a se aruncă în gol, groază de a întâlni non-umanul. Multă vreme Sábato s-a întrebat de ce mama
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu s-a sinucis, desi citim în Tratat de descompunere 43: "Cel ce niciodată n-a conceput propria să anulare... e un întemnițat degradat, ori un vierme care luneca pe hoitul cosmic. Mai ales că toate instrumentele ne ajută, toate abisurile ne invită; dar toate instinctele noastre se opun", desi continuă Cioran tot ce prefigurează moartea adaugă o calitate de noutate vieții, o modifică și o amplifica. Cuvântul "dar" aduce o netă întorsătură, căci intervine partea vitală, sănătoasă a gânditorului un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
morții îi trezea o spaimă cumplită de care, ca să scape, dădea fugă la bordel sau îi chema în ajutor pe îngeri, dar, "cu vremea, ne obișnuim cu propriile frici, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în abis"5. Dar iubirea septuagenarului Cioran pentru efemera Friedgard, tânără studentă la filozofie care, sucindu-i capul "eternului sinucigaș", îl face să zburde pe piscurile extazului erotic, dar și să cadă în prăpastiile celei mai crunte gelozii?6 Altă "pierdere" care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
egoismul lui funciar, spunându-și: "iată, există cineva și mai trist decât mine" și, oricum, mai trist de atât nu se poate. Veninul pe care-l aruncă în lume le ușurează, atât autorului, cât și cititorului, tocmai viață pe marginea abisului, căci Cioran nu numai că trăiește la marginea propriei sale prăpastii, dar se uită în jos, spre altă și mai adâncă. Pentru Sábato-omul, hipercritic, autodestructiv, momentele depresive ocupă cea mai mare parte din existența să, fiind clipe când "totul îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de la ceva frumos, ca să ajungă în final la "ceva monstruos sau cel puțin nocturn", personajele și tablourile sale izvorăsc direct din adâncul inimii sale, din frământările și tensiunile sale. A scrie înseamnă pentru Sábato a coborî în ego-ul profund, cu abisurile sale, explorare în care descoperă că intimitatea omului nu are nimic de a face nici cu rațiunea, nici cu logică, nici cu știința, nici cu prestigioasa tehnică. Crede că scriitorul trebuie să fie mănat de o obsesie fanatica, că nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
proiecții insolite amintesc de o veritabilă descătușare a visului, ce apropie lirica lui Blecher de poezia suprarealistă: ,,Privirea ta înăuntru poartă o luntre și mi-o trimite/ încărcată cu catifea de ochi negri și diamante/ mărunte a câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat/ s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire/ și aripile lui căzute scârție sub picioarele tale pe/ zăpada ce de flori ce de ramuri ce de degete"... Ca și în literatura absurdă, impresia de insolit
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
se folosi de eros pentru a avea libertatea mult visată. Personajul va înțelege că libertatea altuia nu este libertatea sa. Ultimul roman al lui Blecher pare o împăcare a eului cu sine, o acomodare cu starea sa, o coborâre în abisurile ființei în vederea identificării luminii interioare. Ceea ce nu oferă exteriorul, Blecher va căuta în interior. Eul blecherian reușește în acest ultim roman, mult mai bine decât în scrierile anterioare, să-și ficționalizeze durerea. Autorul pare să întrerupă în acestă scriere ,,situația
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
un titlu de carte sau subiectul unui film de cinematograf 320. Naratorul blecherian acceptă jungian dualitatea lucrurilor. Aceasta echivalează, în fapt, cu acceptarea propriului statut. Astfel, partea a doua a cărții va debuta cu o incursiune a eului narator în abisurile ființei sale: și dacă îmi închipui că sunt destul de minuscul pentru a circula cu o plită pe una dintre aceste artere, vuietul lichidului care mă duce repede îmi umple capul de un vâjit imens în care se disting bătăile ample
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
al libertății absolute, dobândite prin intermediul experienței vizionare, e la primul, introspecția psihologică, înlocuită de un alt fel de autoanaliză, ce vizează dimensiunea anatomică, fiziologică a propriei ființe, la al doilea, cerebralitatea e de asemenea anulată, iar atenția privitorului îndreptată spre abisul visceral, realitate ultimă, unică certitudine, căci la nivelul organicului și al senzorialului ființa trăiește adevărata experiență analitică 363. Mai mult decât în celelalte două romane, în Vizuina luminată, Blecher se mișcă într-o lume aflată la granița dintre interior și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
structuralismul etc.) Iată de ce, pentru a umple lacuna imensă a științelor despre viață, istoria gîndirii moderne a schițat o revenire la o aprofundare indispensabilă. Preocupată de stăvilirea maladiilor psihice (bolile spiritului, conform prudentei sintagme lingvistice), psihologia profunzimilor încearcă să sondeze abisurile extra-conștiente. Ea se vede obligată să apeleze la un fel de introspecție deghizată și ca atare insuficient de metodică, în fond, vechea cercetare filosofică, indiferent dacă era sau nu o formă de introspecție exagerat de interpretativă, putea totuși dezvălui privirii
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
să sprijinim încă de pe acum prin referințe aceste constatări oarecum surprinzătoare, baza tuturor concluziilor lucrării de față. Dintre toate instanțele psihice, supraconștientul este cea care a fost cea mai neglijată, ca să nu spunem ignorată, ceea ce a dus la crearea unui abis de netrecut între psihologie și problema vieții. Supraconștientul nici măcar nu a fost recunoscut ca instanță de sine stătătoare. Din cauza ușurinței cu care se deformează instanța supra-conștientă, conștiința etică poate fi rareori observată în stare pură. Prin trăsăturile comune pe care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de animale apelează la mutație: dar mutația care duce la apariția vieții supraconștiente din tendința evolutivă are o importantă singulară, ce poate fi comparată numai cu cea care urmărește separarea vieții animale de viața vegetală. Aceste două mutații decisive creează abisuri profunde între manifestările vitale, ceea ce nu împiedcă faptul ca evoluția succesivă să rămînă puntea care le unește pe toate. Viața animală se naște din viața vegetală prin necesitatea adaptării la circumstanțele ambianței cu ajutorul locomoției și aceasta este cea care leagă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
individului. Dar ce este culpabilitatea individuală, sub forma ei esențială, dacă nu emoție în fața legalității misterioase a funcționării motivante a propriului psihic al fiecăruia? Spaima față de misterul universului cosmic se orientează spre univesul intrapsihic și devine spaimă culpabilă față de propriile abisuri și de propriile tenebre ale vieții psihice a fiecăruia. Din fondul vieții mitice se desprinde, în a doua fază a politeismului, explicația comprehensivă care depășește imaginația simbolizantă: astronomia. Evoluînd, această știință va încerca să descopere legea impersonală. Dar ce este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
extensia ambiantă, nu poate deveni operantă decît în măsura în care omul poate învinge spaima sub forma ei cea mai chinuitoare: spaima față de sine, spaima pe care i-o inspiră culmile, posibilitățile sale nerealizate sau abandonate, și spaima pe care o încearcă în fața abisului vinilor și greșelilor lui ascunse subconștient. Viața științifică ar avea așadar de realizat același pas ca și cel pe care a trebuit să-l realizeze viața mitică, într-o primă fază a epocii științifice, faptul de a avea drept unică
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ș.a.m.d. "Au vrut unii să se apropie prea mult de soarele cunoașterii globale? Astăzi, zborul frînt al gîndirii economice lasă, față cu problemele timpului nostru, economistul de-zarmat, cu cunoștințele sale fragmentate, cu vederile sale parcelate și acest fascinant abis între un edificiu teoretic în căutarea coerenței și o lume în căutarea soluțiilor și a răspunsurilor"63. 6.1. RITMURI ECONOMICE Viața economică evoluează ciclic, elipsoidal; omul îi imprimă propriul arhetip, ADN-ul său. Ritmurile succesiunii fazelor de creștere și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
asemenea, / Se-ngrașe nuferii suavi și gemeni. Eu, plin de bale și vâscos, greu lupt, / Alăturea, din soare să mă-nfrupt.//"110 În această luptă pentru captarea energetismului solar, poetul își are drept singur vecin șarpele. Citind strofa următoare în abisurile ei mitologice, se înțelege că șarpele și poetul sunt înfrățiți întru destin: pentru ambii, apropierea crepusculului este echivalentă cu preludiul morții. Accepția mitică impune conotația: jertfă prin sacrificiu. Puterea acestui animal este misterioasă și reprezintă rezolvarea conflictului contrariilor. Stranie și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
acest progres în conștientizare, "...autorul se așază tacit în Locul în afara lumii de unde descrie evenimentul percepției: fiecărui termen al descrierii empirice i se adaugă indicele conștiință a"184. Reprezentanții Noului roman francez au fost unanimi în a recunoaște că punerea în abis este un procedeu folosit, pentru prima dată, de către Jan van Eyck, în tabloul Cuplul Arnolfini. În spatele unei draperii, într-un plan secund, pictorul lasă (voluntar sau nu) să se contureze umbra sa alături de alte detalii simbolice adăugate ulterior (după cum au
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
oglindă transformată în cioburi" despre care amintește Nicolae Manolescu atunci când analizează perspectiva din acest roman în opoziție cu Ultima noapte...375. Autorul abstract 376, la rândul lui, nu pare interesat deloc de prima pagină, aceasta fiind doar o punere în abis a lecturii. Observația este confirmată de gestul doamnei T. de a rupe biletul primit "în plicul odios, de un albastru pal"377 fără să îl citească. Astfel, retorica clasică a "deschiderii" este trădată. Întrebările Cine? Unde? Când? Rămân fără răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Cantemir la Lucian Blaga, în România literară, nr. 21/iunie 2005; 88. Ortega y Gasset, J., Meditații despre Don Quijote, Editura Univers, București, 1973; 89. Otto, R., Mistica Orientului și mistica Occidentului, Editura Septentrion, Iași, 1993; 90. Paleologu-Matta, S., Eminescu și abisul ontologic, Editura Științifică, București, 1994; 91. Papu, E., Din clasicii noștri, Editura Eminescu, București, 1977; 92. Petrescu, E. I., Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, Editura Minerva, București, 1978; 93. Peirce, Ch. S., Ecrits sur le signe, Editura Flammarion, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 127 272 Cf. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, 1995, vol. al II-lea, p. 102 273 Cf. Svetlana Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, Editura Științifică, București, 1994, p. 106 274 Cf. Idem, p. 164 275 Mihai Eminescu Dulcea mea Doamnă /Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu Veronica Micle, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 65 276 I. E. Torouțiu Studii și documente literare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]