3,053 matches
-
Am numărat pînă la trei și am rupt-o la fugă prin ploaie. CÎteva minute mai tîrziu, ud pînă la oase și tremurînd de frig, m-am oprit la adăpostul unui portal, ca să-mi recapăt suflarea. Am cercetat restul traseului. Adierea Înghețată a furtunii tîra un văl cenușiu care ascundea conturul spectral al vilelor și căsoaielor Îngropate În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile palate transformate În magazine și ateliere. Litania clopotelor de la biserica Santa María del Mar puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și cuvintele soțului său ar fi fost profetice, Jacinta Își pierdu pînă și forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de neliniște, căci credeam că o Închisesem atunci cînd ieșisem, În noaptea precedentă. Am examinat broasca, ce nu părea forțată, și am presupus că uitasem s-o Închid. Am Împins-o Încet și am simțit suflarea casei mîngîindu-mi fața, o adiere de lemn ars, de umezeală și de flori moarte. Am scos cutia de chibrituri pe care o luasem Înainte să plec de la librărie și am Îngenuncheat să aprind prima din lumînările lăsate de Bea. Un bulbuc de culoarea aramei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca un mormînt, răbufnind o adiere densă și umedă. Dincolo de prag se Întrezărea o beznă catifelată. Julián avea la el o mică lampă cu benzină pe care a aprins-o după ce a făcut cîțiva pași În vestibul. L-am urmat și am tras ușa În spatele nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
grija „puternicei“ bătrâne Belokonskaia, la Moscova, în condițiile în care, cu siguranță, fusese nevoie de mari rugăminți ca să obțină această protecție, pentru că „bătrâna“, în anumite cazuri, se punea greu în mișcare. Dar, întrucât se spărsese gheața și se simțea o adiere nouă, generalul se grăbi să se destăinuie și el. Se dovedi că și acesta manifestase un interes neobișnuit. Le comunică, cu toate acestea, doar „aspectul practic al problemei“. Se dovedi că el, în interesul prințului, apelase - ca să-l țină sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ci numai conștiința lor însoțită totdeauna de hipertrofia simțului temporal. Uneori nu ni se întîmplă să pipăim timpul, să-l pierdem printre degete, în excese de intensitate care-l proiectează în conture materiale? Sau alteori să-l simțim ca o adiere subtilă prin firele de păr? Să fi obosit? Caută el vreun culcuș? Sânt inimi mai ostenite ca el și care totuși nu i-ar refuza azilul... Răul, părăsind indiferența originară, și-a luat Timpul ca pseudonim. Oamenii au construit paradisul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și aspirații turmentate, ca și explozii muzicale ce umbresc puritatea îngerilor și ne fac să privim disprețuitor spre crini - constituie zona primară a sufletului. Aici se află melancolia acasă, în poezia acestor slăbiciuni. Când te crezi mai îndepărtat de lume, adierile melancolice îți dovedesc iluzia apropierii tale de spirit. Forțele vitale ale sufletului te atrag în jos, te obligă să te scufunzi în adâncimea primară, să-ți recunoști sursele, de care te izolează vidul abstract al spiritului, seninătatea lui implacabilă. Melancolia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
privirea unei păsări, este unul din secretele cele mai ciudate ale tristeții. Totul e înghețat și tu ești risipitor de zâmbete; nici o amintire nu te mai poartă spre cel ce-ai fost și-ți scornești șăgalnic un trecut; sângele refuză adieri de dragoste și patimile aruncă flăcări reci peste ochi stinși. O tristețe ce nu știe să râdă, o tristețe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mântui de o atare cădere. Dar ce să faci dacă rănile vieții sânt ochi spre Creator și guri deschise spre merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci tot ce ne răpește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înalță bolțile unui suspin? De-acum să urci prin extaz spiralele unei lumi ce lasă în urmă nimicul și alte ceruri, în spațiul ce adăpostește singurătatea, atât de pur că și neantul îl pătează. Unde, unde? - Dar nu simți o adiere, ca visul de nevinovăție al spumei? Nu respiri paradisul făurit de utopia unui trandafir? Așa trebuie să fie amintirea neantului într-o floare veștejită-n Dumnezeu. Doamne, m-am născut sfârșit în tine, în tine Prea-sfîrșitule. - Și uneori ți-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mare eroare e viața cu ea și fără ea. Dac-ai putea muri lumii în umbra femeii, dacă parfumul ei ar fi emanație de melancolie pentru adormirea unei inimi, smulsă pămîntului! Există dezlipiri de lume care te năpădesc subit, ca adieri mortale, și-n care înțelepții îți par biete veverițe, iar sfinții profesori ratați. Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă și tainică și mai durabilă ca dorința zvăpăiată de fericire. De-ar predomina aceasta, cum am lămuri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de bunăvoie. Iar sufletul, desfermecat de lume și de sine, urmează pilda trupului. Mi-aș vrea viața povestită de îngeri veseli în umbra unei sălcii plângătoare. Și de câte ori ei nu s-ar dumiri, crengile aplecate să le lumineze neștiința cu adierile întristării... De-aș vrea să văd ce m-a îmbogățit mai mult în cursul viețuirii, din ce am ieșit mai tare și mai singur - nici dragostea, nici chinul imediat al trupului sau temerea în preajma neînțelesului și nici căința necurmată a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mințile... Sau că oasele și-au pierdut capul, când rațiunea își gustă propria ei lucire... De s-ar surpa cerurile înaintea minții! Iubirea pare ocupație vulgară față de dorința de adorație, în care pornirile vieții se filtrează într-o lume de adieri pure. Femeia care cade victimă setei noastre imateriale se poate considera, cu drept cuvânt, nefericită-n dragoste. Căci nu-i oferim prea mult, un exces care jignește puținul fericirii? Decât, ea niciodată nu va înțelege de ce în adorație prezența ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu vom fi se înfiripă sugestia dezmărginirii melodice din orice melancolie. Inima nu e turnată pe micimea lumii. Putea-o-voi urma spre cer? Sau o voi folosi de lunecuș spre moarte? Odată primenit de timp, mai ești deschis doar adierilor divine. Acel tainic și imens delir prin care susții în viață universul înclinat destrămării, impulsul dureros și irezistibil insuflând mișcare și nădejde pământului și vietăților, întărind slăbiciunile cărnii și abătând duhul de la patimile nimicului, - ce prospețimi secrete îl împing, în mijlocul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
năpraznice, care înmulțindu-ne identitatea suspendă zâmbetul spre femei și surâsul spre prieteni. Eul se pierde în infinitatea lui, viața s-a exagerat în intensități care o șovăie între lumi. Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică. Nesfârșitul nopții pare o margine din priveliștea acestei dilatări și dorești stingerea ca o limită, agonia ca o încadrare. Cine va fi altoit infinitul pe o biată inimă? Cum oamenilor le lipsește poezia, în ce să ancorezi, dacă nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ai fi lăsat mâhnirile în starea de senzație, de mult n-ai mai fi... Spiritul nu servește viața decât prin expresie. Este forma prin care ea se apără cu propriul ei dușman. Oboselile după-amiezelor, cu patina veșniciei în suflet și adierile de amețeală în mijlocul unei grădini atinse de primăvară... Eternitatea e sera în care se ofilește Dumnezeu din începuturi și omul, din când în când, prin gând. Când vitalitatea nu e distinctă de slăbiciuni, ci se pierde în ele, rezultatul definește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care nu îngăduie nici un act? A ști nu mai rabdă firea decât prin voința noastră de a fi încă în ea. Te frămânți atunci printre obiecte și idealuri, aderând cu fărâme de pasiuni, acordând din milă și din amăreală o adiere de existență umbrelor în căutare de ființă. Universul nu e serios. El trebuie luat tragic în glumă. A face este antipodul lui a ști. Nehotărârile între cer și pământ te sortesc unui destin de Ianus, ale cărui fețe ar deveni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu norii sub mine, rezemat pe zăpezi și pe cer, am înțeles: - că senzațiile trebuie să fie mai pure decât aerul rarefiat al înălțimilor, - că-n ele nu trebuie să intre nici omul, nici pământul și nici un obiect al lumii, - adieri extatice să fie clipele, vârtej de altitudine privirea; - ca murmurul melancolic al vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
incomensurabilă de cultură a fondului nostru popular. Noi încă nu putem aprecia ce salt am făcut prin pătura noastră cultă. Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunțare în fața timpului și a spațiului și atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristețe a încercat acest popor de s-a predat sieși atât de neînduplecat. Scoateți lamentațiile din poezia și din muzica noastră populară și nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă originală. Ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mare oboseală Ofranda muzicală a lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te face muzică. Ascultați în clipe asemănătoare tânguirile maghiare, urmăriți numai adierile lor melancolice, fără corectivul frenetic al ceardașului, și veți simți că n-are rost altă moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
compania mea, a Adinei și a lui Ați, Într-o zi extraordinară În care să mai Împlinim o dată 16 ani? De ce Malin? Pleci, salve! Ba nu, de ce nu te putem opri? Dar tu ai rămas. Te simt că pe o adiere primăvăratica. Te văd pe canapea stând jenat la făcut fotografii, dansând În fața oglinzii din camera mea; cu un pahar cu bere În sufragerie, pe balcon, În hol, În ușă de la intrare. Într-o zi mi-ai spus ,,Cezara, ce-ai
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
mai adaug ceva: la Deleni a funcționat cu o superbie de neuitat, cenaclul artelor „Nicolae Labiș” cu expoziții de artă plastică și o revistă „Floare albastră” unde apăreau că o minune cuvintele, dintr-o altă viață, delicate, inocențe, dintr-o adiere unde amintirile păstrează viața că o primăvară. urtătoare și formatoare a opiniei publice, presa a fost mereu alături de Alexandru Gh. Tăcu și familia sa, desi dincolo de actul dezvăluirilor n-a putut Înainta prea mult În a-i ajuta. La 4
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
învăluie din toate părțile. Se lasă încetul cu încetul purtat pe valul unei succesiuni de imagini neclare. Pe negru nu prinde nici o altă culoare, îi tulbură amorțeala un gând hoinar. Neagră e și perdeaua de pâslă ce se agită în adierea vântului... Iar dincolo de ea zărește nedeslușit cămăruța cu arme. Iată și caii! Nechează sub streașina porticului. Și dincolo de corturi, între munți și mlaștini, un codru întunecos vuiește sinistru. Îl recunoaște imediat după desimea co pacilor înalți. Pădurea Hercynia! Acoperă tot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
artă a haruspiciilor și augurilor, încât romanii ăștia înfumurați se înjosesc până la a cere ajutorul chaldeilor disprețuiți? Nu sunt eu omul care să dea dovadă de astfel de slăbiciuni, încearcă neîndemânatic Germanicus să se disculpe. Tonul scade în intensitate până la adierea unei șoapte: — Dar Mariamne chiar mi-a apărut în vis... Deși nu chipul Mariamnei îl bântuie de când s-a trezit, ci cel al lui Varus. Dar asta nu i-o poate mărturisi evreului... Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]