3,016 matches
-
servești niște ceai? § În sufragerie, samovarul chicotea și hâșâia agitat, iar Porfiri Petrovici și Anna Alexandrovna s-au întors de la el cu discreție. Ea îi făcu semn să se așeze pe o sofa rusească maro aurie. În timp ce se așeza, o adiere de vânt scutură geamul. Sufrageria era tapetată cu brocart de un albastru pal, cu modele roccoco aurite. Aerul era umed de aburul înmiresmat al ceaiului. Perdele de mătase din același albastru drapau cele trei ferestre mari. Lumina care trecea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mare cheltuială la Petersburg. știa că lemnul fusese exact calculat pentru a construi scara în conformitate cu planul care i se dăduse și, deci, nu avea voie să facă nicio o greșeală. I s-au spus toate astea cu claritate. Dar o adiere de vânt tot ridica planul și îl îndoia în două, astfel încât în mod repetat trebuia să se oprească din muncă și să îl întindă. După o vreme, se decise să renunțe la plan. Tăia lemnul și îl potrivea din memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fără căldură, fără apă, fără nimic. N-am putut nici măcar să fac un duș. Mă simt groaznic, iar În seara asta e marea deschidere. O să arăt ca o vagaboandă. — Nu-ți face griji, zise Sarah politicoasă. Kitty simți o ușoară adiere de transpirație venind dinspre ea și se retrase puțin. — Miros urât? — Nu, deloc. Australianca zâmbi. Dar... dacă vrei, poți veni la mine la hotel să faci un duș și să te aranjezi puțin pentru diseară. — Ești foarte amabilă, mulțumesc mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
rog. Charlie ieși vesel din mașină, salutând pe toată lumea, ca o vedetă pe covorul roșu. Spre deosebire de Desert Rose, care stătea cu ochii umflați În ușa rulotei, obosită și neîngrijită, Charlie arăta ca scos din cutie și lăsă În urma lui o adiere de gardenii și lavandă, trecând pe lângă Kitty și Îndreptându-se spre rulota unde urma să aibă loc confruntarea finală cu Desert Rose. Kitty Își puse lucrurile pe una din măsuțele de expunere din fața rulotei, Îl rugă pe taximetrist să aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și am adoptat păgâna idee că pomenitul zeu ar fi întors spatele, indiferent, propriei sale opere. Da, e adevărat, nimeni nu l-a mai văzut după aceea, dar ne-a lăsat poate ce avea mai bun, suflul, răsuflarea, briza, zefirul, adierea, care acum intră suav în nările celor șase păpuși de lut pe care Cipriano Algor și fiica lui le așază, cu mare grijă, pe una dintre planșele pentru uscat. Până la urmă și scriitor, nu numai olar, pomenitul zeu știe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
șase păpuși de probă, una câte una, mandarinul, eschimosul, asirianul cu barbă, măscăriciul, bufonul, infiermiera, înăuntrul gropii, aerul cald încă vibrează, atinge epidermele cenușii de unde, ca și din interiorul masiv al trupurilor, aproape toată apa se evaporă grație curentului și adierii, iar acum, peste cavitate, în lipsa unui grătar mai potrivit acestui scop, Cipriano Algor pune, nici prea apropiate, nici prea depărtate, așa cum arată cartea, niște bare înguste de fier, printre care va cădea jăratecul rezultat din rugul pe care olarul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
riguros istoric, le-a plăcut întotdeauna să mănânce în aer liber, chiar când au lucrat în deșert, cu atât mai mult într-un loc atât de agreabil de campestru ca acesta, cu planșele de uscat sub dudul negru, și plăcuta adiere a amiezii. Indiferent de unde vii, trebuie să ieși afară, spuse Cipriano Algor, problema e cum te scot de aici, ca să te duc în brațe ești prea grea, dacă te târăsc îmi distrugi dalele de pe jos, dar nu pricep de ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a știut-o un minut mai târziu când a înțeles că ea îi lăsase rolul principal până în ultima clipă. Ca marginea unei cupole luminoase venind să împingă cupola întunecată a nopții, frontiera dimineții se mișca încet spre occident. O subită adiere ridică în vârtejuri cenușa de la suprafața gropii. Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier și, cu aceeași lopată cu care săpase groapa, începu să scoată cenușa, amestecată cu bucățele de cărbune nears. Aproape imponderabile, particulele albe i se lipeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă așez împotriva vântului, și vopseaua ar zbura, nu m-ar atinge, dar de îndată se gândi că era nedrept și nerecunoscător, fără să uite că pe vremea bună de acum vor fi și zile când nu va bate nici o adiere. După ce-și termină partea lui de lucru, Cipriano Algor își ajută fiica să instaleze vopselele, recipientul de petrol, pensulele, desenele colorate care serviseră ca modele, aduse banca pe care va trebui să șadă, și, văzând-o dând o primă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
arbori sefirotici, decani, talismane. Băteam sălile cele mai uitate ale bibliotecilor, cumpăram zeci de volume de la acei librari care altădată vindeau revoluția culturală. Mă mișcam printre diabolici cu dezinvoltura unui psihiatru care ajunge să-și Îndrăgească pacienții și găsește că adierile ce trec prin parcul secular al clinicii lui private sunt adevărate balsamuri. După un timp, Începe să scrie pagini despre delir, apoi pagini delirante. Nu-și dă seama că bolnavii săi l-au sedus, crede că a devenit un artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ale lui David În evantai. Niște viori vechi, de culoarea pânzei din tablourile de altădată, se grămădeau la intrare pe o masă de o iregularitate anamorfotică. Un crocodil mare atârna, mumificat, din bolta Înaltă a acestei spelunci, oscilând ușor În adierea serii, la lucirea slabă a unei singure torțe, sau a mai multora, sau a nici uneia. În fund, În fața unui soi de cort sau de baldachin, sub care se Înălța un tabernacul, rugându-se În genunchi, murmurând fără Încetare și blasfemiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de mastodont descărnat. Îl priveam, nu se mai termina, ca și proiectul din care se născuse. Dacă aș fi rămas pe loc fără să fiu devorat, i-aș fi urmărit mutațiile, revoluțiile lui lente, descompunerea și recompunerea lui infinitezimală sub adierea rece a curenților, poate că Stăpânii Lumii știau să-l interpreteze ca pe un grafic geomantic, În imperceptibilele-i metamorfoze ar fi citit semnale decisive, mandate inavuabile. Turnul mi se Învârtea pe deasupra capului, ca un șurub al Polului Mistic. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o lecție valoroasă de viață,ne a învățat să sperăm mereu și să prețuim lucrurile simple. În orice lucru și în orice om ea căuta lumina. A venit clipa în care sufletul ei s a înălțat spre lumină, purtat de adieri noi. Dar știu că voi rămăne cu ea în vis,în gănd și în fiecare clipă ce îmi va fi dată să mai fiu pe aici. O caut în fiecare răsărit de soare. Legătura dintre noi e dincolo de timp și
Pentru un înger desprins prematur dintr o ploaie tăcută. In: În amintirea Teodorei Mareș by Iulia Bostan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/489_a_850]
-
Stau afară pe terasă la crîșma lor favorită. Pe cer nu e nici un nor. CÎnd ajung la rigatoni, Îi oferă un inel. Inelul nu cade Între tăieței. Merg braț la braț către un local de-după-cină, pentru un pahar de-după-cină. Nici o adiere. Pletele Zeldei, pînă la umăr, rămîn neciufulite. Pălăria și cravata lui stau la locul lor. Beau pe terasă. Răsar stelele, neaburite de luminile orașului sau de nori. Semiluna stă Înșurubată pe perna ei de catifea. Își vorbesc unul altuia clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
îi sărută sfârcul care se întărise. — Și tu, răspunse Fran, privindu-l drept în ochi. Deși era înalt, aveau aproape aceeași statură. Întinse mâna spre cureaua de la blugii lui și el lăsă să-i scape un oftat ușor, ca o adiere purtată peste ape, trăgând-o aproape cu violență în brațele. Câteva clipe mai târziu, erau întinși în pat și el o pătrunsese, mișcându-se înăuntrul ei, cu o patimă pe care nu i-o mai văzuse niciodată, cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și impetuoase cari nu pot îngădui obstacolele sociale ce stăvilesc pornirea lor nervoasă de a vagabonda în libertate (...); e frate cu D’Annunzio în ceea ce privește disprețul societății și trebuința de a trăi în plăcere și frumusețe. Tustrei sînt însuflețiți de o adiere romantică, de un sentimentalism fără frîu, de un cult excesiv al individului. Cugetul lui Nietzsche îi robește. Toți pregătesc și anunță mesiile de mîine: supraoameni”. Textul exprimă - „în oglindă” - sensibilitatea estetico-ideologică a comentatorului, opțiunea sa pentru apropierea prozei de poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestuia, cît de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu totul divergent de mișcarea anarhică actuală”: „A fost acolo o atmosferă de înaltă intelectualitate și de distincție (...) o decență și o eleganță a expresiei formale, care rămîne ca o adiere de idealitate față de trivialul și violența stilului la modă acum - o statornică aspirație față de acea dhvani indiană”. Vorbind despre Sburătorul (literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pistolului în tâmplă. Bubuiala a fost zdravănă. Gaston s-a răsucit puțin și a căzut ca un bolovan. Deși primăvara a cedat locul verii, seara era încă răcoare. Cei doi clopoței pe care-i cumpărase Tomoe din Ginza clincheneau la adierea ușoară a vântului. Takamori, care se întorsese acasă neobișnuit de devreme, stătea pe verandă cu picioarele strânse sub el, devorând lacom o turtă dulce din orez - desertul de la cină. Era tratația lui Tomoe. — Uită-te la tine, ți-ai mânjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe Gaston. L-au trecut fiori de groază. A scăpat cazmaua și a zbughit-o spre drum cu viteza șobolanului. Se așternu liniștea. Mlaștina era învăluită în tăcere ca și cum uitase deja de încleștarea disperată la care fusese martoră. La o adiere a vântului, ceața cea deasă se împrăștia, la o alta, se aduna iar. Nu se auzea nici cel mai mic zgomot. Doar ramurile copacilor păreau că vor să se descotorosească de picăturile de ploaie așezate pe ele. 13 Egreta După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Era prima zi senină de când au sosit la Yamagata. Trenul care-i ducea înapoi acasă trecea prin lanul de orez care arăta ca o apă întinsă de un verde albăstrui. Locomotiva mai șuieră de câteva ori și prinse viteză. O adiere plăcută pătrundea prin fereastră. Băieții și fetele de la fermele pe lângă care treceau făceau cu mâna pasagerilor. Takamori și Tomoe, care stăteau la fereastră cu coatele rezemate de geam, priveau la norii albi pufoși ce pluteau deasupra piscurilor semețe ale munților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
iarbă. Se retrag în pădure și-n peșteri potecile, gornicul nu mai vorbește. Buhe sure s-așază ca urne pe brazi. În întunericul fără de martori se liniștesc păsări, sânge, țară și aventuri în cari veșnic recazi. Dăinuie un suflet în adieri, fără azi, fără ieri. Cu zvonuri surde prin arbori se ridică veacuri fierbinți. În somn sângele meu ca un val se trage din mine înapoi în părinți. [1926] * FUM CĂZUT S-aude zbor scurt și zadarnic de gâște peste pajiști
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
iarbă. Se retrag în pădure și-n peșteri potecile, gornicul nu mai vorbește. Buhe sure s-așează pe urne de brazi. În întunericul fără de martori se liniștesc păsări, sânge, țară și aventuri în care veșnic recazi. Dăinuie un suflet în adieri, fără azi, fără ieri. Cu zvonuri surde prin arbori se ridică veacuri fierbinți. În somn sângele meu ca un val se trage din mine înapoi în părinți. PASĂREA SFÎNTĂ Întruchipată în aur de sculptorul C. Brâncuși În vântul de nimeni
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
zile s-a jucat intrând și ieșind din câte un corp, încât după Paște cel puțin douăzeci de călugări aveau gâturile rănite și groaza morții întipărită pe față. Nimeni nu-l vedea, iar atingerile oamenilor erau pentru el ca o adiere răcoroasă. Într-una dintre zilele acestor încercări s-a întâlnit cu Dionisie și brusc a simțit nevoia să intre în sângele lui, așa cum îți vine să faci o vizită. Dar Dionisie era inaccesibil. Zogru s-a izbit de gâtul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
am surioara mea Ce viața-mi va bucura! Primăvara E primăvară, soarele surâde! Prin pomii albi și ninși de-atâtea flori O pasăre micuță se arată E albă, pare că-i din nori! Și cântă, cântă neîncetat Răsună tot în adieri ușoare, Iar glasul ei duios ne-a alinat După o iarnă neîndurătoare. Un ghiocel îngândurat ascultă. Este un tril atât de minunat! Parcă venit dintr-o orchestră sfântă De îngeri albi cu ochii de smarald. Prima iubire La locul potrivit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
uit la ea îmi spune, Vorbele cele mai bune, Și e plină de iubire, Mai presus de orice fire: Foarte mult timp a trecut, De când nu mi-ai dat sărut! Buzele îți sunt ca mierea, Vreau să-ți simt, iar adierea! Iubita mea floricică, Zâmbetul ți-e plin de frică? Oare nu mă mai iubești? Credeam că ești din povești! Tu ești ca o domnișoară, Mi-ai pătruns în inimioară! Florina, Florina! Floare, floricea! Cu tine să fie, doar iubirea mea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]