25,860 matches
-
a plecat de tot mama noastră, mi-a spus că Tu o să ne ții loc de mamă pentru totdeauna; spune, ce să fac să se vindece frate-miu ? (tăcere, dar lumina candelei crește și scade, apoi crește și se face albastră, ca și cum icoana ar da lumină) Vocea (blândă, cu reverb, de undeva : Mergi,... mergi... (copilul se ridică din genunchi, se întoarce spre dreapta lui, face un pas "stop cadru") (se luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că pacientul trebuie să-l asculte pe doctor... Vântul, purtând parfumul furat de la floarea caisului din grădinița din fața cerdacului, l-a Întâmpinat pe Gruia În acea dimineață cu mare generozitate. Un cer limpede și deschis spre Înalturi, Întins deasupra dealurilor albastre ale Iașilor, i-a amplificat respirația... A răsuflat adânc, cu aducere aminte de diminețile primăverilor de acasă... A zâmbit unei amintiri de când Încă nu știa ce sunt aceia pantaloni... Aducerea aminte Îi juca aievea În fața ochilor... Era o dimineață de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
locomotivă, care pleacă de pe loc cu greutate În spate. Zgomotul a venit de undeva din stânga. Tensiunea pe care o strecura Petrică În povestire se oglindea cu limpezime pe chipurile celor din preajmă. A continuat pe același ton: „Treaba Îi cam albastră, Petrică, flăcăul moșului Dacă o luăm la stânga, Îi călcăm pe coadă pe cercetașii lui Ivan” - a apreciat Toader. Atunci mi-am spus și eu părerea: „Eu cred că ar fi bine să mergem drept Înainte și, după spusa colonelului, trebuie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
următoare, când glasul profesorul, molcom și catifelat, recita: „La steaua care-a răsărit I-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins În drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre.” ― Domnule profesor, aceste versuri mă trimit la demonstrația făcută de dumneavoastră - acum vreo trei ani - privind răspunsul la Întrebarea: „Care este cea mai mare viteză din univers?” Întrebare la care ați răspuns
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Ed. Helios, Iași 2003; 7Iașii lui Eminescu, proză, Ed. Helios, Iași 2003; 8Aripi frânte, proză, Ed. Helios, Iași 2003; 9-Un humuleștean la Iași, proză, Ed.PIM, Iași 2003; 10-Junimiștii la ei acasă, proză, Ed. PIM, Iași 2004; 11-Iașii dealurilor albastre, album ghid, Ed. PIM, Iași 2004; 12-Întorși din Infern, vol. I, roman, Ed. PIM, Iași 2004; 13-Punctul pe... i, proză, Ed. PIM, Iași 2005; 14-Întorși din Infern, vol. II, roman, Ed. PIM, Iași 2005; 15-Ruga de seară, proză, Ed. PIM
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
în perspectivele sale de viitor, Virgil sperase să obțină transferul la secția financiară din Vidra mai înainte de sfârșitul anului și, când într-una din zilele lui decembrie, poștașul îi aduse la serviciu, împreună cu ziarul la care era abonat, un plic albastru de la tatăl său, el se bucură copilărește, crezând că lucrurile erau pe cale să se aranjeze, așa cum își tot făcuse socoteala. Spre surprinderea și dezamăgirea sa, scrisoarea nu conținea nici un fel de referire la chestiunea cu transferul. În cuprinsul ei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
răsti el supărat la copil și, sărind de pe scaun, adună la repezeală toți banii de pe jos și îi azvârli încruntat în focul din sobă. Uluit, copilul rămase câteva clipe cu gura căscată, privind la grămada de bancnote colorate, verzi, roșii, albastre și portocalii, care ardeau sfârâind în sobă, apoi începu să se bocească cu lacrimi amare. Surprinsă de ieșirea soțului ei, Mariana se înroși, rostind câteva cuvinte drept scuză, în timp ce Grigore, la fel de surprins și el, se foi pe scaun și tuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de acord. Mă rog, încuviință Sever și conveni cu Ticu să-și trimită fiul la pregătire începând chiar din ziua următoare. Satisfăcut, Ticu îi strânse mâna și, mai înainte de a se ridica să plece, scoase dintr-un buzunar trei bancnote albastre cu portretul lui Nicolae Bălcescu și vru să i le întindă, drept plată anticipată pentru orele de pregătire, dar Sever îi declară scurt și categoric că nu era nevoie să-i plătească nici un ban. Păi atunci, zise Ticu, băgând banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
serviciu, cu măturoiul în mână, și mai încolo, în umbra coridorului care ducea spre secretariat, se aținea neclintit un individ în costum, care nu prea avea figură de profesor și căruia i s-ar fi potrivit mai bine o uniformă albastră cu epoleți înstelați. Individul era numai ochi și urechi și își ținea mâna dreaptă vârâtă în buzunar, în timp ce cu cealaltă se scobea încet în nas. Pe-aia cu căprioara nu v-o zic, că mai trebuie s-o perii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
intervenției, deși nici atunci nu debordase de căldură umană. Poartă un halat alb, scrobit impecabil, cu guler ofițeresc încheiat până sub bărbie. Știe de bună seamă că halatul alb conferă mister și marchează puterea purtătorului. Ochii abia mijiți par lame albastre de bisturiu. " Cred că operează cu ei", abia are timp Dora să își spună, că interogatoriul începe. Este un interogatoriu scurt și destul de formal, căci profesorul privește o fișă pe care o ține internul de lângă el și pe care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mențină într-o viață artificială în cazul în care... Ca într-o filmare cu încetinitorul, mica suită s-a oprit și oamenii în halate albe și-au întors chipurile spre Dora. Chipul profesorului este ca o mască rigidă, lamele ochilor albaștri parcurg în grabă hârtia întinsă de mâna tremurătoare a Dorei și o voce sarcastică, ridicată la un ton mai înalt decât cel folosit până atunci, debitează : Adică dumneavoastră credeți că pentru pacienții care nu ne informează despre astfel de decizii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe un țărm necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers straniu, în care se simte ca și debarasată de suferințele nevolnice ale corpului ei fizic. Universul în care se găsește nu este nici sumbru, nici înfricoșător. Irizații albastre, dar mai blânde, mai estompate ca fulgerele dinaintea furtunii, străbat această nemărginire și nici o bubuitură de tunet nu le urmează. În schimb, Dora percepe o zumzăială ca de albine care crește și descrește în intensitate. Un ușor parfum de brad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sa formă ?) are nevoie de odihnă după repetatul drum dus-întors pe care l-a făcut. Ființa înveșmântată în cămașa alburie este într-o stare de amorțeală și încă nu și-a reluat capacitatea de gândire. Nu mai percepe minunatele irizații albastre din neantul transparent. Nu percepe că forma bordată de violet și-a schimbat irizațiile înspre culoarea roșie. Spiritul devenit roșu, spiritul acelei misterioase Minodora este mânios. Se zbate, vibrează și o îmbrățișează pe Dora într-un cerc arzător. Încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
întâi..." "Dora ! Ai dormit destul... Vino cu mine... Sunt eu, Minodora..." Când începe să perceapă din nou universul în care se regăsește, Dora simte că ceva s-a schimbat față de cel pe care îl mai percepuse odată. Irizațiile de fulgere albastre au devenit un firmament pe care strălucesc puzderie de sori care au chipuri de oameni, asemănătoare cu cele din desenele făcute de copii. Unul din sori emite o lumină orbitoare. Pe undeva, între firmament și sori trec în plutire lină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
zilnică... În vremea asta, singurătatea și incertitudinile îi bântuie pe cei care sunt sclavii nimicniciei suferințelor în paturile albe cu miros de spital. Din fericire, există calmantele care ușurează durerile și instalează liniștea totală sau aproape... Dora a înghițit pilula albastră de calmare a durerilor ca și celelalte medicamente pe care i le-a adus infirmiera, și a adormit. Este scufundată într-un binefăcător somn profund, fără vise atunci când Victor se apropie în vârful degetelor de singurul pat ocupat și, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cochilii de melc lasă să se vadă culoarea a ceea ce cândva au fost probabil pletele cu care se mândrea în tinerețe. Gura mică, străjuită de o mustăcioară blondă, tunsă scurt, îi dă înfățișarea unui portret de modă veche. Ochii sunt albaștri, de un albastru intens și limpede ca rupt dintr-un cer fără nor al unei dimineți geroase. Dar în privirea, pe care Dora o surprinde cu dificultate, se poate descoperi scânteia de inteligență, trăsătură comună a celor doi bărbați atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fotografie ca să avem o amintire ! Hai, fetița mea, nu te sfii !" Domnul cu fața ascunsă după o mică perdea neagră, și-apoi lumina aceea care o orbise... Lumina puternică a zilei de iarnă de azi îi amintește de fulguranta sclipire albastră din mica dugheană a fotografului din târg. După vreo săptămână cineva adusese de la oraș fotografiile. Nu contenise să privească acea imagine, să se mire că cea care o privește este cu adevărat ea și să folosească fotografia, cu discreție, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care străjuiesc troițe înveșmântate și ele în alb imaculat. Sătenii sunt încă la slujba care se va termina în curând și vom putea intra dar până atunci merită privit exteriorul. Spre deosebire de toate celelalte mănăstiri din Bucovina, în care predomină culoarea albastră, mica noastră mănăstire a fost pictată în verde. Se spune că această culoare a fost aleasă ca omagiu adus Anei, fiica marelui demnitar, boierul Luca Arbore care a construit această biserică acum aproape cinci sute de ani. Ana avea ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
multă vreme drumul ăsta, iar cealaltă mână nu o slăbea pe fetița a cărei voce speriată o auzise doar în întrebarea repetată : "Mergem la tata ? Mergem la tata ?". Fetița, sperioasă și sfioasă își ascundea mereu capul îmbrobodit într-o basma albastră în fustele mamei. În afară de băsmăluță, Atanasie își amintea doar de picioarele subțirele ca și pierdute în niște galoși prea largi și de păpușa din cârpă pe care copila o strângea cu putere în mâna liberă. "Iată, ăsta este locul !" Atanasie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
angaralele trebuincioase, plânsul mi s-a transformat într-un râs nervos când am văzut pe masă resturile festinului lăsat de foștii ocupanți care părăsiseră locul în mare grabă. Resturi de mâncare pusă direct pe masă, bâzâite de cohorte de muște albastre, cârpe murdare mototolite aruncate peste tot, un miros greu alterând fără nici o rușine parfumul delicat de liliac. Descopeream monogramele mamei pe zdrențe sfârtecate din cerșafuri din damasc fin cu care se curățaseră cizme soldățești sau se ștersese funinginea îmbibată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
iar împreună cu copiii, formau o familie care număra patru generații. Cei mai vâstnici, Artenie și Ulitia, aveau spre optzeci de ani. El înalt, osos și încă foarte drept și dârz pentru anii lui. Ea, o bătrânică micuță, firavă, cu ochi albaștri limpezi și expresivi. Fetele lor, două gemene blonde zdravene, Olga și Ana și bărbații lor, Andrei și Vadim, doi slăbănogi înalți de parcă ar fi fost fii iar nu ginerii lui Artenie. Ana avea la rândul ei o fată, Iuliana măritată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mai mult sau mai puțin bine. În fine, începuse iarna când cei doi militari gradați ne-au vizitat din nou, de data asta însoțiți de un civil, un bărbat blond, înalt, cu un chip sever asprit de o scrutătoare privire albastră. Comandantul mi l-a recomandat ca fiind Gerhard Bosch, medic german care se ocupa de crearea unui nou spital pentru femeile din lagărele din zonă. Din acea clipă am știut că viața mea va avea ceva comun cu cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
creștinești asupra celor din cetate. Bubuiturile și răcnetele de durere se auzeau până către Târg, la Humulești, Sacalușești, Vânători și Târzia. Din ceruri noiemvri vărsa ploi cu găleata și înmuia pravul de pușci. Vântul dinspre miazănoapte pătrundea până la oase. Sângele albastru al leșilor a devenit vâscos, încât nici nu se mai scurgea din leșurile rămase pe câmpul de bătaie... Și tocmai când cei câțiva plăieși rămași în viață se pregăteau să înalțe la vedere ștergarul alb, Sobieski, mai mult spășit decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cunosc obârșia leșască și că ei sunt urmașii celor care i-au jurat credință lui Ștefan Vodă după catastrofa de la Cosmin a rigăi Olbrecht. Da, slăvite rege! Nu numai numele, ci și înfățișarea lor este leșască: oameni bălai cu ochi albaștri, în timp ce moldovenii sunt negricioși cu ochi căprui sau negri ca mura câmpului. Mai mult, eu i-am auzit rostind și câteva cuvinte poloneze, când râdeau de-ai noștri că au răritură la turul pantalonilor: Usramse, no ne damse! Și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]