2,910 matches
-
lei înapoi, apoi tiristul dispare fără să mai zică mulțumesc sau alte lozinci de genul ăsta. Gata. Am rămas singuri. Mă-ntorc spre ea, o rog să-mi spună cum să ies spre autostrada de București. Îmi vorbește calm și amabil, iar eu înțeleg în sfârșit pe unde trebuie s-o apuc ca să evadez din imperiul tăblițelor. Îi mulțumesc, apoi ies afară. Mă opresc în dreptul mașinii, mă gândesc că ar fi trebuit să cumpăr ceva, orice, măcar din politețe. Mă întorc
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
În jur, furnicar de oameni. Toți treceau pe lângă tine de parcă erai invizibil. Ți-ai spus repede: n-o să mă vadă! Când să treci strada, ți-a apărut în față. Avea o rochie albastră, vaporoasă încât ai rămas perplex. A zâmbit amabil: Ați găsit dosarul? Mâine vă caut negreșit. Ai fugit ca un apucat, nu din lașitate, nu de teama de a vorbi cu ea, ardeai de nerăbdare să revii la serviciu. Simțeai în tot corpul bucuria vieții. Atingeai trotuarul și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
le-a explicat politicos colegul care ne solicitase sprijinul. De aici, o conducem noi, replică "prundașul". În acel moment, îmi veni în minte o promisiune a colegului meu Bucă, mă apropiai de cei care negociau libera trecere și zisei: Fiți amabil, domnule, eu sunt coleg cu domnul Bucă, el m-a sfătuit să îi folosesc numele, dacă mă voi afla în dificultate. Sunteți colegi? Da, de clasă. Bine, mergeți cu domnișoara. Vă mulțumesc, domnule... Prietenul lui Bucă nu mai era, dispăruse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
la dispoziție, mă încânta să hoinăresc prin pitorescul cartier central, numit "Plaka", cu străzi înguste și întortocheate, asemeni unui labirint, dar și cu o eleganță greu de bănuit. Mă fermeca "Laiki Yitonia", cu shop-urile mici, moderne, diversificate, cu vânzători amabili care sunt gata permanent să-și etaleze toate cunoștințele despre broderiile, argintăria și alte produse artizanale tipic cipriote și să te convingă că marfa lor este cea mai aleasă. Eram uimit că, deși divizat, practic în stare de război, orașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
frecvență agreabilă a vizitelor lor la reședința noastră. De asemenea, aș putea vorbi chiar de o afluență, un fel de descătușare a valului de invitații în toate zonele insulei greco-cipriote. În mod sincer, începusem să-i îndrăgesc pe acești oameni amabili, ospitalieri, sinceri în relațiile lor cu misiunea noastră diplomatică. Deosebită a fost vizita imediată a unui tânăr care reținuse dorința mea de a cunoaște, unde va fi posibil, și pe unii dintre membrii familiilor lor și care mi-a comunicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
pentru bizantinismul mediu cipriot. * Mă limitam, în acele condiții, la relațiile cu ciprioții. Pe cât era posibil răspundeam invitațiilor româncelor și soților lor care lucrau indiferent de temperaturile cu care ei erau deja obișnuiți. Așa am reușit să răspund unor invitații amabile. O primă vizită în afara Nicosiei am efectuat-o la unul dintre liderii diasporei. Datorită profesiei soția fiind medic am găsit mai repede un limbaj comun între familiile noastre. Iorgos și Nicoleta aveau trei copii o fată și doi băieți. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
cu lumea diplomatică din Nicosia. Eram încântat de multiplele apeluri telefonice, care ne adresau calde felicitări pentru ospitalitatea de care se bucuraseră "la prima aniversare a României adevărate". Începând cu felicitările de Anul Nou 1991, am sesizat un limbaj foarte amabil, călduros, lipsit de formule-stereotip, care pentru o persoană avizată semnifica, cel puțin, dorința de evitare, în comunicarea directă, a formalismului birocratic. Aproape toți ambasadorii evocau cu plăcere recepția oferită la Hotelul "Hilton" din Nicosia cu prilejul primei aniversări a Republicii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
fusesem cazate, de frică să nu vină după mine. Am găsit un taxi, care m-a dus în altă parte, pe motivul că acolo ar fi fost ambasada noastră. Un domn mai în vârstă, care trebăluia în grădină, a fost amabil și mi-a dat această adresă. Doamnă, luați aici loc, aveți hârtie și un pix, relatați încă o dată ceea ce mi-ați spus mie. Peste un sfert de oră, la nouă fix voi începe să acționez, solicitând ajutorul poliției locale. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
până luni, 4 ianuarie, am avut timp și condiții să facem cu prietenii noștri o minivacanță agreabilă, cu câteva muzee, locuri încărcate de istorie, magazine pentru delectarea doamnelor, convorbiri amicale, utile, fără încărcături emoționale. Luni, 4 ianuarie, am răspuns invitației amabile a doctorului stomatolog Similides, care studiase stomatologia la București și care voia să realizeze un schimb de opinii cu colegul de specialitate din capitala României, ceea ce a condus la o plăcută seară, un soi de continuare a revelionului într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
a datorat atât perioadei de repetiții, care a fost lungă, cât și faptului că eram oarecum departe de teatrele noastre "de reședință", ca să le spun așa, adică eu Metropolitan, iar ea Opera din Paris. Am descoperit o Madame Cortez extrem de amabilă, de săritoare, ne-am înțeles perfect și ne-am simțit amândouă mult mai relaxate. Aveam și ea, și eu cariere destul de lungi în spate, ceea ce însemna mai puțină încrâncenare, mai multă experiență și seninătate, iar asta cred că s-a
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
să li se facă toți pantofii, să li se aducă porridge la 6 dimineața, de tâmpiseră tot personalul hotelului! Zenaida nu ieșea niciodată, stătea numai în cameră, venea direct la teatru și deodată se făcea superbă! și era atât de amabilă... Ei, întorcându-ne la București prin Londra, nu mai știu cum s-a făcut de am prins această audiție la Covent Garden. M-am trezit pe scena de acolo, mare, imensă, doar cu un pian, nu vedeam pe nimeni în
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
asociației din Cluj, acest domn mi-a oferit cazare pentru noaptea dinaintea plecării din Cluj. Astfel că am acceptat oferta d-lui și am plecat cu un tren de seara din Oradea spre Cluj. D-l Traian a fost deosebit de amabil și am avut o seară foarte plăcută cu Domnia sa, discutând despre artă, calculatoare și nu numai. A doua zi dimineața m-a condus la locul de plecare al autocarului și m-a prezentat d-lui Popescu, șeful asociației. Îmi place
O călătorie în Grecia, anul 2008. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1045]
-
naționalități amatoare de soarele Greciei. De altfel și la magazine sau restaurante erau o sumedenie de români angajați, așa că oricând intram într-un restaurant și vorbeam românește, se apropia de noi câte un chelner venit din țară și ne întreba amabil ce dorim să mâncăm. Pentru această tabără de pictură am cumpărat special o trusă de culori acrilice și niște pensule, în ideea că acrilicul se usucă mai repede și astfel nu voi păta cu ulei cine știe ce materiale. Din păcate sau
O călătorie în Grecia, anul 2008. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1045]
-
atunci când mă voi întoarce acasă. A doua zi era chiar deplasarea la Meteora unde vroiam foarte mult să mă duc, astfel că după ce am mâncat am plecat la sediul agenției să aflăm detalii. Acolo ne-au întâmpinat două domnișoare foarte amabile care ne-au dat toate explicațiile în românește, de fapt și ele erau din România. Trebuia să ne sculăm la ora 5.30 dimineața ca să fim acolo la ora 6 și să plecăm spre Meteora. Seara am mai stat la
O călătorie în Grecia, anul 2008. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1045]
-
un moment rar cum a fost acea zi în Caraș-Severin. Înainte de a coborî spre casă am făcut un mic popas la bisericuța de pe muntele Semenic, unde am avut o discuție cu preotul care slujea acolo, care ne-a primit foarte amabil. Am schimbat păreri despre vremurile în care trăim și ne-am dat seama că se poate și mai bine. Coborârea de pe munte a durat mai repede și ne-am dat seama că ne era teribil de foame, astfel că ne-
Reșița 2008. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1088]
-
fac acest lucru, altfel nu ar rezista mult aici, și nici nu ar face icoane de calitate și de o frumusețe rară. Am vorbit puțin cu acești oameni și mi-a făcut o deosebită plăcere să văd că sunt foarte amabili, ne au dat informațiile pe care le-am cerut, eram curios ce tehnică folosesc, ce pensule, astfel că am putut înțelege câte ceva despre modul de realizare al acelor icoane. Tehnicile erau diferite, se lucra cu tempera dar și ulei, pe
Meteora. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1050]
-
acest serviciu era un domeniu nou, necunoscut pentru mine, adică la Centrala 7 Noiembrie. Am găsit, relativ ușor, sediul Centralei Electrice. La poarta de intrare în curtea Centralei, am întrebat portarul unde trebuie să mă duc pentru angajare. Portarul, foarte amabil, mi-a dat toate indicațiile necesare și m-a îndrumat spre biroul șefului Centralei Electrice, tov. ing. Nobick Francisc. Ajuns la ușa unde scria secretariat m-am oprit puțin, să îmi potolesc emoțiile și am intrat. La secretariat nu era
Un nou început. In: Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
unde e așteptat, am mai fi discutat mult și bine. Ne-am dus împreună la biroul de cadre unde a vorbit în șoaptă cu șeful cadrelor, după care mi a întins mâna și a plecat. Șeful de cadre a fost amabil în timp ce își nota datele mele personale și completa nota de transfer. Am primit nota de transfer, cu litera 11 A, care era cel mai căutat, aceasta oferea continuitatea locului de muncă fără pierderea vechimii, deși eu lucram abia de un
Un nou început. In: Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
Nu te supăra, revine el, da’ din ce loc ești matale din Congo? — Din Toga-Toga. — Mulțumesc frumos. Țăranul nostru se împinge în spătarul scaunului și-și mângâie îngân durat bărbia. știe că a fost cam insistent, însă interlocutorul a fost amabil, iar pe el îl mai macină o întrebare. În cele din urmă, își ia inima-n dinți și se apleacă din nou spre colegul de compartiment. — Auzi, întreabă el, da’ al cui ești matale din Toga-Toga? Toată lumea e conectată cu
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
câte o problemă aveau parte de tratament special. Ca prin minune, ușile închise Schimbările spațiului public în era social media 171 li se deschideau. Banii cheltuiți pe produse defecte li se returnau fără multe discuții. Funcționara de la ghișeu devenea mai amabilă. Recepționerul de la hotel găsea o cameră mai bună. Toată această bunăvoință fermecată se datora, în unele cazuri, unui senti ment profund omenesc: frica. În altele, unui alt sentiment, la fel de adânc înrădăcinat în sufletul nostru, al tuturor: speranța. Câteodată, cele două
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
un mic ajutor tehnic pentru ca avionul să fie pregătit pentru zborul către Praga, care trebuia să aibă loc a doua zi, și unde aveam întâlnire cu Comisia de repatriere a prizonierilor. Comandantul, desigur un rezervist mobilizat, s-a arătat foarte amabil și plin de bunăvoință, a dat dispozițiunile necesare pentru ca rugămințile mele să fie satisfăcute. Am mulțumit și mi-am luat răgaz urmând să ne vedem a doua zi dimineața, înaintea plecării mele la Praga. Totul a decurs în cele mai
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
sau austriece pe care ei îl demontaseră și-l transportau în Uniunea Sovietică 28. Am ajuns astfel la Budapesta unde trebuia să mă prezint consulatului român pentru a îndeplini formele de intrare în România. Cu toate că am găsit un consul foarte amabil și înțelegător 29, a fost obligat la rândul lui să facă un control foarte sever pentru identificarea tuturor. Și nu era ușor, eram doar patruzeci. În sfârșit, toate formalitățile s-au terminat și în ziua de 5 decembrie 1945 am
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
podul atelierului) și care trebăluia mai ales la strung. Vecinul dinspre curte, având casa la stradă - un cojocar ungur, Csordás, om tare de treabă, cu figura blajină și ștearsă, însurat cu o femeie voinică și frumoasă mai corpolentă decât el, amabilă cu noii ei vecini, dar nu fără instinctive rezerve „patriotice“ (cu tristețe oare și-a văzut mai târziu copiii implicați în căsătorii mixte?) -, poseda și dânsul o grădină la fel de lungă, dar mai lată, despărțită de a bunicilor printr-un gard
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tanti, că mă duc eu.“ Cuvântul „jidani“ era o formă pur metaforică de exprimare, nefiind uzual în lumea mea. Limbajul tatălui meu nu cunoștea expresii pitorești: chiar când se îmbăta și devenea contrariul a ceea ce era de fapt, adică, în loc de amabil și drept, agresiv și injust, furia lui bahică o adresa numai mamei, care - ce-i drept - nu-l suferea afumat și pe care o jignea ca un ieșit din minți, făcând-o cretină și ...cu păr pe picioare, ceea ce trezea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
candidați și proba s-a anunțat extrem de riguroasă. Fără să ne prevină, s-a dus la școală înainte de afișarea rezultatului și l-a rugat pe secretar, un bătrân plin de modestie, să-i spună dacă știe ceva de micul Negoițescu. Amabilul om a acceptat să-și arunce un ochi pe lista ce nu fusese încă semnată și ștampilată, dar era definitivă și, privind lung și ușor zâmbitor spre cel care-l solicitase, i-a comunicat: „Păi a ieșit primul, domnule căpitan
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]