KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

străbătu mulțimea, urmat de o tăcere bruscă. În golul acela răsună dintr-o dată glasul osânditului, o bolboroseală confuză Înțesată cu termeni latinești. Dante, care ajunsese până la stâlp, se opri curios. - De ce te plângi, nemernicule? De ce ai fost condamnat? Îl Întrebă, aplecându-se În așa fel Încât să Își Încrucișeze privirea cu aceea a nenorocitului. Dat fiind că celălalt rămăsese cu ochii pironiți În pământ, Îl Înșfăcă de puținul păr de pe creștet, silindu-l să Își ridice capul. Omul Își răsuci gâtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mecanice. Într-un ungher, văzu o mică nișă ce adăpostea o rogojină și un cearceaf de noapte Împăturit. Pesemne acolo dormea tânărul sclav, se gândi el, În timp ce ochii Îi căzură peste marginea unui codice care răsărea de sub cearceaf. Curios, se aplecă peste rogojină, Înșfăcându-l. Era un codice cu miniaturi, În care arabescurile caracterelor se Îmbinau armonios cu decorațiunile de pe margini. Tânărul Îi urmărise mișcările cu teamă. Dante Îi interceptă privirea când Își ridică ochii pentru a-l Întreba. - E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o simplă coincidență. Apoi mintea Îi reveni asupra locului În care se aflau. Cecco fixa În continuare trupul cu o expresie indescifrabilă. - Bigarelli... Bigarelli părea să Îi aștepte, exclamă Dante dintr-o dată, Întorcându-se către sienez. Pe toți. Cecco se aplecase din nou deasupra corpului. - Dar cum a fost ucis? Trebuie să fi fost nevoie de o forță enormă. Acum, când rana fusese spălată de sânge, iar capul Îi fusese repus În poziția sa naturală, urma loviturii aplicate apărea impresionantă. Prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Rome nu m-ar putea ajuta, messere. De mult urina mea miroase a miere și un foc lăuntric Îmi mistuie măruntaiele. Mă rog lui Dumnezeu numai să Îmi mai lase timpul să Îmi duc opera la bun sfârșit, Încheie dânsul, aplecându-se să mai bea o dată de la fântână. Priorul Îl așteptă să Își potolească oarecum arsura. Apoi omul se ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu departe. Poetul recunoscu fața zâmbitoare a lui Arrigo da Jesi. Zâmbi la rândul său, Încercând să Își scuture haina de praf și de murdăriile de care se acoperise. - Iartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
la ulei ca să declanșeze incendiul. Dar pesemne că și-a greșit socoteala. Ceva n-a mers cum trebuie și s-a pomenit victima propriului sale ticluiri. Dumnezeu cel drept le vede pe toate și nu bate cu parul. Poetul se aplecă din nou peste trup, fixând trăsăturile ascuțite ale chipului, care parcă Își păstraseră o expresie teribilă de uluire, În Întunecimea cavităților golite prin arderea globilor oculari. Apoi Îl răsuci cu fața În jos, continuând să Îl examineze. - Așa s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând frânghia cu toate puterile, Într-o Încercare de a-l Împiedica pe zbir să Îl schilodească de-a binelea. Simțind o prezență În preajmă, omul Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
turn. Dante Își roti privirea de jur Împrejur. - Relicvariul. Unde e ascuns? Cecco avu un moment de șovăire, după care se Îndreptă spre un colț din biserică, aflat nu departe de baza schelăriei unde priorul se luptase cu călugărul. Se aplecă și acționă un obiect de pe marginea a ceea ce părea să fie o piatră funerară. Se auzi o pocnitură, apoi, cu un efort considerabil, Cecco urni piatra, scoțând la iveală Începutul unei scări care se afunda spre subsol. - E vechea criptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care, cu o jumătate de veac mai târziu, tocmai umpleau Florența de sânge? Continuă să privească În jur, În acea peșteră a minunățiilor. Lângă un sarcofag, În pardoseală, se deschidea o crăpătură care dădea spre o altă cameră subterană. Se aplecă, coborând lampa În acel spațiu de trecere. Pe sub criptă trecea un coridor larg, cu pereți de cărămidă, care părea să se facă nevăzut către Arno. Fundul era acoperit cu apă. - E o veche cloacă romană. Duce spre vechiul puț din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ochi Înfrigurați. Omul ținea În mană o cană de vin, din care tocmai băuse. De fapt, câteva picături roșiatice Încă Îi mai scăldau colțul buzelor cărnoase. - Lasă-mă În pace, amice. Vreau să beau singur, murmură, ferindu-și privirea și aplecându-se peste cană. Încerca să mai prindă câte ceva din discuția celor patru, care continuau să sporovăiască. - Singur? Nu știi că În singurătate stă rădăcina viciului și a păcatului? stărui noul venit. Ea induce În suflet sămânța acelei melancholia obscura și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se găsea o ramă de alamă, fixată astfel Încât să poată fi orientată după un unghi variabil. Îi evaluă dimensiunile, În timp ce o idee bizară Îi Încolțea În minte. Acolo ar fi putut Încăpea una din oglinzile folosite trucul cu Fecioara. Se aplecă de partea cealaltă: În fața celeilalte găuri era o ramă identică. Își mușcă buza de jos, Încurcat. Între timp, mechanicus Începuse din nou să vorbească. - M-am gândit și eu la asta. Ar putea fi un model neobișnuit de astrolab, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
privești prin interior, lamele rotitoare Îți Împiedică vederea. N-are sens, repetă el scuturând iar din cap. - Numai dacă nu cumva scopul său e altul decât acela de a ne invita să observăm părțile În mișcare, remarcă priorul. Alberto se aplecă peste masă, cu capul În mâini. - Al-Jazari Înnebunise. Poate că scopul mașinăriei e doar celebrarea propriei sale măiestrii. Un monument Închinat mândriei oarbe. - Un joc minunat, dar lipsit de scop. Și pentru asta să fi murit atâția oameni? Bătrânul Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dante Îl Întrerupse Înainte să apuce să spună ceva. - Încearcă să Îi pătrunzi taina, meștere Alberto. Nu știi cât e de important. - Mai dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul de lucru, Încrucișându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
părea că se petrecuse ceva dramatic. Coborî În graba cea mai mare. Strigătele veneau dinspre partea cealaltă a vechilor ziduri romane, unde cândva Începea câmpia. Pe sub un arc, trecu dincolo de zid, ajungând din urmă un grup de oameni care stăteau aplecați peste ceva, la baza turnului. Trupul matematicianului zăcea sfărâmat pe pietre, Într-o baltă de sânge. Printre cei de față, care priveau uluiți, era și hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de alături. Apoi, un băiat ieși În față, sfios. - Eu l-am găsit, bâigui el. Veneam să iau comanda pentru vin... - L-a văzut cineva căzând? O nouă privire perplexă rătăci printre fețele prostite ale celor de față. Dante se aplecă iarăși peste cadavru, examinându-i membrele răsucite. Îl Întoarse Încetișor: pe piept, În dreptul inimii, două tăieturi În vestă, tivite cu stacojiu, ieșeau clar În evidență. Una din cele două lovituri Îl omorâse probabil pe loc și, cum nu strigase, trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mal. - Alungați-i de aici pe gură-cască! le strigă străjerilor, arătând spre mica mulțime de curioși care se Îmbulzeau În preajmă. În timp ce soldații, folosind mânerele lăncilor pe post de bastoane, se ocupau cu evacuarea, barca trase la mal. Dante se aplecă peste cadavru; acesta zăcea cu fața În jos, cu brațele deschise În cruce și cu capul atârnat peste bord. Îi ridică Încetișor capul, dând la o parte părul Îmbibat. În această mișcare, un jet de apă țâșni din gura mortului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
voastră e să mă ajutați pe acest drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului exterior celui care se apropiase mai Întâi. - Prea mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Când Bigarelli... - Bigarelli? strigă Dante. El a... Dar celălalt părea să nu-l fi auzit. Își ținea mâna ca o gheară peste desen, pierdut Într-o viziune interioară. - Au trecut mai mult de cincizeci de ierni... Toată viața mea. Se aplecă din nou peste hârtie, concentrându-și ce-i mai rămăsese din vedere asupra desenelor. - Da, l-am văzut eu pe Guido Bigarelli trasând planurile castelului, pentru a Îndeplini porunca Împăratului. Dante Începea să Înțeleagă. - E unul din castelele lui Frederic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întinse filele sub ochi. - O copie făcută de mine Însumi, pe când am fost coleg de breaslă cu Bigarelli. Pe ascuns, adăugă el cu un fior, de parcă s-ar fi temut că vechiul maestru se mai putea Încă răzbuna. Dante se aplecă peste desene. Așadar, ceea ce avea sub ochi era proiectul capodoperei lui Frederic, lucrarea despre care povesteau pelerinii Întorși de peste mare, dacă soarta le abătea pașii și Îi ducea să treacă pe sub Coroana de Piatră, cum se numea În popor castelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
eu l-am văzut, murmură iar bătrânul. - L-ai văzut pe Bigarelli scriind pe aceste hârtii? Ești sigur? - Arhitectul a Întocmit proiectul. Însă ideea Îi venise de la un altul. Un călugăr. - Un călugăr? Cine? Întrebă Dante. În loc de răspuns, bătrânul se aplecă din nou peste foi. Părea să caute ceva printre semnele șterse de vreme care evocau porți și ziduri. Unul dintre desene reprezenta o secțiune verticală. - Da... așa l-a imaginat marele Bigarelli... nu cum a fost transformat mai târziu. Priorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
melodie ritmată, poate o canțonă dansantă sau un marș pentru acompanierea unei oștiri În război, Însă executat cu delicatețe, plin de gingășie. Dante se opri În prag, să o admire pe femeia care, ghemuită pe o pernă, cânta la lăută. Aplecată deasupra instrumentului, Amara parcă mângâia corzile cu degetele ei subțiri, cu o mișcare prelungă. Parcă respira vibrațiile cutiei armonice, adâncită În miraculosul extaz al unor sunete pe care poate că nu le putea auzi. Lumina lumânării se asorta cu albul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui Dante de mai multe ori, iar apoi, luând-o În pumn, o izbi violent peste rege, care se rostogoli de câteva ori și se opri pe jos. În această izbitură, figurina se rupsese În dreptul gâtului. Din instinct, Dante se aplecă să adune cele două părticele. Cineva, lovindu-l pe la spate, Îl trântise pe rege la pământ. Apropie fragmentele de chipul Amarei, ca pentru a-i cere o confirmare pentru ceea ce văzuse. - Cineva l-a asasinat pe Frederic? Un membru al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe care Îl căuta. Dante recunoscu de Îndată textul ce făcea obiectul lecției: era Facerea, și anume narațiunea primelor zile ale Creației. Se așeză pe colțul băncii celei mai apropiate. Atunci observă, printre ascultători, silueta plăpândă a lui Bernardo, care, aplecat peste tăblițele cerate, scria notițe cu repeziciune. Deodată Își ridică ochii, iar privirile li se Încrucișară. Închise brusc tăblițele, schițând un semn rapid de salut. Între timp, Arrigo părea să se fi apropiat de concluzie. Cită din operele unor părinți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț, un lămâi mare Își Întindea crengile către umbra porticului, lângă o mică fântână gâlgâitoare. Arrigo se aplecă să bea o Înghițitură lungă, cu aviditate. Dante profită ca să i se adreseze istoricului. - Nu mă așteptam să te găsesc la o lecție despre originile lumii create. Te credeam mai curând interesat de forma secolului nostru. - Forma secolului, cum spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
al crimei ar fi iubirea? Domnia ta ai reliefat mult această maladie În scrierile dumitale. Iar din iubire, multe crime au fost comise. - Crima nu poate fi Înscrisă În ordinea naturală a lucrurilor, rosti Dante pe un ton sentențios. Arrigo se aplecă spre un dulăpior din colț, pe care Îl deschise. Scoase un ulcior plin cu un lichid chihlimbariu. Dante Îi urmărise mișcările cu o privire distrată. Dar atenția Îi fu brusc redeșteptată de un obiect așezat pe unul din rafturile dinăuntru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]