2,862 matches
-
studiat prea multă istorie a picturii, am făcut o simplă școală de meserii, dar am mai citit câte ceva, nu prea mult, m-am gândit însă la un lucru, l-am mai discutat și cu Janos, m-am întrebat de ce în Apus numele pictorilor de biserici sunt cunoscute de foarte mult timp, numele lor a rămas peste timp, în vreme ce la noi se cunosc prea puține nume de pictori, cine va mai ști peste ani de meșterul Luca din Fântânele?! Nimeni! Dar picturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Jack. E rândul tău, îi spuse el lui Gerry. Cumpără-i liderului nostru neînfricat ceva de băut. Mașini, se gândi Kelvin. Despre asta vor discuta în continuare. Vineri seara, Lisa ieși ultima din birou. Străzile erau pline și soarele care apunea era încântător. Făcându-și loc printre oamenii binedispuși care ieșeau din barurile de pe străzile din Temple Bar, se îndrepta hotărâtă către Christchurch. Dar amintirile o încercau din nou. Amintiri legate de alte seri de vineri. Seri în care stătea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
în regulă. Se aflau în vacanță la Kerry și tatăl său comentase ceva despre un apus de soare superb: — Un sfârșit superb pentru o zi superbă. Nu-i așa, Monica? Uitându-se în gol, Monica spusese trist: —Slavă cerului că apune soarele. Îmi doream să se termine odată ziua asta. — Dar ziua asta a fost superbă, o contrazisese Mike. Soarele a strălucit, ne-am jucat pe plajă... —Sunt pregătită pentru finalul zilei de azi, a fost singura replică a Monicăi. Ashling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sale, înfofolit de multe straturi de haine. După vizita la farmacie, Ashling s-a trezit plimbată prin parcul Stephen’s Green, unde a fost obligată să stea pe o bancă și să se uite la lac prin lumina soarelui care apunea. Păsări se bălăceau pe apă, iar Ashling se întreba când va putea merge acasă. În curând, îi promise Monica. În curând. Bun. Apoi a reluat privitul păsărilor. —Rațe, observă ea. —Exact! Rațe! Monica era atât de animată, de parcă Ashling avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să intru, am văzut șase ființe ciudate ce aveau picioare de țap și bust de om, iar lângă ei erau doi oameni. Nu am avut curajul să intru, așa că am ascultat ce vorbeau: — Cum adică?! Să fac că soarele să apună mai târziu decât trebuie? Asta nu se poate, Dionysos! — Trebuie! Eu și satirii vrem să petrecem mai mult și nu pe întuneric! Te rugăm! Tu ești singura posibilitate! Apoi i-am văzut pe satiri cum dădeau din cap, asta însemna
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
BANI ÎNSÂNGERAȚI“ pe fața acestuia, cu litere mari și negre. — Ai vreo idee? Logan ridică din umeri. — Cineva de la echipa Biroului de Investigații? Ei au acces la toate cadavrele. Napier ridică o sprânceană, cu răceală. — Doar pentru că echipa ta a apus bani În grămadă, asta nu Înseamnă că nu e vinovată. Poate fi orice de aici. Spuse ultima bucată de frază privindu-l direct pe Logan. Oricine. Insch se gândi, cu o figură Întunecată și distantă. — L-am fi putut prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-l cunoștea, și se gândi că aveau să aibă ocazia de a se obișnui cu el. Se uită la Sejanus, care, cu un gest, renunțase singur la puterea militară și se îndrepta acum mândru spre Curie. Îl însoți. Încă nu apusese soarele când unul dintre foștii centurioni ce păzeau locuința Antoniei se prezentă în fața ei. Ea se plimba încet prin mica grădină din încăperile ei private, unde înfloreau trandafiri de toamnă. Ofițerul începu să-i vorbească în șoaptă. Gajus, aflat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Thracia, cum spuseseră Polemon și Herodes, aflat acum în lanțuri în groaznicul Tullianum. „În cerul ăsta nu există zei care să se preocupe de viitorul meu.“ Fusese o evadare sălbatică, cauza stupidă a distrugerii lor. Callistus nu se întoarse. Soarele apuse, marea deveni întunecată, aerul era aproape rece. Își făcu în schimb apariția, coborând greoi scările, prefectul Macro. Gajus Caesar deschise larg ochii, își dădu seama că temutul praefectus îl văzuse mai întâi, pe când el stătea acolo, pierdut. De această dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca să schimbe CD-ul, când eram mult mai tânăr și abia Începusem să ies cu fete, mi-ar fi prins bine așa ceva ca să-mi mai monteze respectul de sine. —O, și mie. Și mie. Dar din fericire zilele alea au apus de mult. De mult, de mult. În timp ce căuta CD-ul cu Ray Charles, sună telefonul. Ruby se hotărî să lase robotul să răspundă. Dar nu-și dădu seama că uitase să-l treacă pe mut. —O, bună, scumpa mea, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
iar în urechi niște cercei din plastic. Răspundea privirii spasticului într-un fel care mi-a tăiat răsuflarea. Nu era atentă la mișcările smucite, îl privea în ochi. Îl iubea, pur și simplu îl iubea. Trebuia să mă grăbesc, soarele apusese, Elsa mă aștepta la cină, băusem cel puțin o jumătate de pahar din unul din teribilele aperitive ale lui Gae, speram să-i dispară efectul în timpul plimbării de întoarcere spre casă. Dar, sprijinit cu cotul de tejghea ținând zece mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Trebuie să te consult, am spus aproape strigând. I-am palpat abdomenul. Era tare ca piatra. Ea nu s-a mișcat. — Mi-e frig, a șoptit. Am privit pe fereastră, sperând ca luna să înceteze să ne lumineze și să apună în grabă. Trebuie, m-am gândit, să plecăm imediat. În momentul acela am văzut că urina, o pată caldă se întindea pe cearșaf. Mă privea fără să-și dea seama ce face, ca și cum corpul acela nu-i aparținea. Am apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
proaspete. Acei arbori domesticiți, urbani, în formație corectă, care, când nu ploua, își primeau rația de apă la ore fixe printr-o rigolă și-și întindeau rădăcinile pe sub pavajul pieței; acei copaci prizonieri ce așteptau să vadă soarele răsărind și apunând peste acoperișurile caselor; acei copaci încușcați, care duceau pesemne dorul pădurii îndepărtate, îl atrăgeau cu o forță misterioasă. În coroanele lor cântau câteva păsări, urbane și ele, învățate să fugă de copii și să se apropie uneori de bătrânii ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acea coadă de cal, cascada Uramildea. Cu cât jind îmi umplu din depărtare vederea cu răcoarea acelui torent! De cum mă voi putea întoarce în Spania, mă voi duce, Tantal eliberat, să mă scufund în apele acelea consolatoare. Și văd soarele apunând, acum, la începutul de iunie, peste contrafortul Jaizquibel-ului, deasupra fortului de la Guadalupe, unde a fost închis bietul general don Dámaso Berenguer, cel cu nehotărârile. Și la poalele Jaizquibel-ului mă ispitește zilnic orașul Fuenterrabía - oleografie pe coperta Spaniei - cu ruinele acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la chemările căldurii fugare, vlăguita descendență nu va mai avea decât o singură femeie, un singur bărbat, care, stând în picioare printre ruine de munți, prin pădurile moarte, livizi, cu ochi sticloși te vor vedea, o, soare, peste imensa gheață apunând.“ Apocaliptică viziune, ce-mi amintește de alta, cu cât mai comică, cu atât mai teribilă, pe care am citit-o în Courteline și care ne înfățișează sfârșitul ultimilor oameni, strânși pe un vapor, nouă arcă a lui Noe, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Fima imediat pe un ton milităresc, cu o fermitate neobișnuită, să nu mai pierdem timpul. Hai să mergem. Vorbim pe drum. 30 Cel puțin pe cât posibil La ora cinci și un sfert Uri parcă mașina pe bulevardul Ben Maimon. Soarele apusese deja În spatele pinilor și al chiparoșilor. Dar o lumină cenușie ciudată, Întretăiată de licăriri vagi mai persista pe cer: o lumină care nu era nici cea a zilei, nici cea a nopții. Deasupra bulevardului și clădirilor se lăsase un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mi puse un deget pe buze. Delirezi, iubita mea. Cred că e timpul să te duci sus și să mai iei din poțiunile tale, să te culcușești în fotoliu în fața ferestrei, înfășurată într-o pătură și să te uiți cum apune soarele. Iar eu o să stau lângă tine. Era exact cum visasem, la 16 ani, la 26 de ani, la 36 de ani. Dacă ar fi apărut chiar atunci un cvartet de violoniști țigani cântând „O Sole Mio“, aș fi plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu antebrațul stâng de trunchiul retezat al unui arbore bătrân în luminișul pădurii, făcea din el o ființă vie, agățată de viață cu toate legile și credințele ei. Egon mergea tăcut, alături de mine, legănându-și basmaua umplută cu ciuperci. Soarele apunea, aprinzând pe coama unui munte solitar, o grămadă imensă de jeratic, când ne-am oprit o clipă pe țărmul lacului negru, în care se reflecta integral, un munte semeț de zăpadă. În noaptea aceea Hilda, în văl negru, străveziu, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dispărut se înalță uriașă în spirale eterate, spre undele sufletești ale urmașilor înțelegători. Îmi place să-l știu la Paris, atins mereu și pretutindeni de romantica melancolie a unui prinț bolnav și singuratic: „Ce mai aștept? nimic! pe căile-mi apuse, E o femeie ce sărută oricând vrea. Parisul sărutărilor nicicând n-avuse Mai tristă dragoste și mai bolnavă ca a mea...” Iată-l renunțând de bună voie la carnea iubitei. E sătul de minciuna ei și cântă pe Leda întruchipată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se transforme Într-un priveghi. După vizita la poștă, făcu o plimbare pe faleză. În această după-amiază rece de iarnă, erau puțini oameni. Marea era departe, foarte departe, la reflux, iar soarele, În cea mai mare parte ascuns de nori, apunea peste nisipul ud și neted, peste apa aproape invizibilă. Un ponton scheletic, neobișnuit de lung, se Întindea dinspre mal către orizont, ca și cum și-ar fi propus să facă un pod peste Marea Irlandei, dar și-ar fi pierdut energia. Părea absurd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai huidumă naviga la dreapta, un cat mai sus, și iera un singur puchero español, cu toba și slana lui, escortat, ba bine că nu, dă câte-o halcă dă pejerrey, de nu șteai un s-arunci cu faru. Tot apusu iera un risotto, da la miazăzi se consolida d-acu cheftele, peltele dă dovleac și leche asada. În tribordu la niște empanadas cu funigei defila un matambre uruguayan, sub baldachinu la niște tortillas neghioabe. Cât n-o să-mi perd memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Elena Marin Alexe Plânge cerul stele dalbe Pomii și le-agată-n salbe Inima larg se deschide Este vremea de colinde Căci din vremuri ce-au apus Am primit un dar de sus Bucuria ne-nconjoară Azi Domnul Isus coboară Cântă cerul și pământul Căci s-a întrupat Cuvântul Din Iubire cu iubire Așteptat de omenire Pe sub cerul înstelat Timpul e de colindat Printre fulgii jucăuși Domnul
Graiul colindelor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83258_a_84583]
-
Veți spune că mi-am fost dușmanul de visare, Și-am zăcut adânc în hăuri de iubiri. Când sufletul cel viu ascuns în alba Zare, Mă strigă în vecernii prin norul de priviri. Ca să vestesc că STEAUA DE DORURI îmi apune, În lunga pribegie prin haitele de sori, Și-n noaptea cea din urmă, un El îmi va surâde, Din trupul de lumină cu-n freamăt sfânt de Zori. 20-10-2007, 2220h TRUP DE SOARE domnului Horea Zilieru Eu sunt ploaia ce-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un fluviu de veac strămoșesc Venim la tine cu albul ceresc, Ca o lacrimă arsă mă desprind dintr-un zor, Și-n roua pământului dureri moștenesc, Mărite Doamne, un tremur pătrunde-n tăcerea de nor II și vede cum timpul apune, cum lumea se pleacă-n haosul de vânt, tu stai neclintit pe-o stea de genune, peste acest pământ mai arde o torță de gând. O, Doamne Ștefane, înger de veac, e sărbătoare în inimi și atâta iubire. Privește la
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
POEME, ce te place Să fii muza dintre noaptea de SIMEZE ÎN DECOR, Lasă-ți trupul tău de laur, pe tăcerile durute În rostirea multor doruri spre săli negre răstignite Unde CANDELA IUBIRII, din fiorul neînvins, În triunghi de sfinți apune nebuniile știute. Și plecarea mea de gheață peste umbra ce te-nalță Doar un sentiment sfârșește unde somnul te învinge Trecător și mândru versu-mi, cu o voce te învață Să rămâi lumina vie în iubirea ce te plânge. Și-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a cui este. Încetul cu încetul, colecția noastră de alcool a crescut. Și, cum părinții mei nu beau aproape deloc, iar noi, copiii, încă nu ne apucaserăm de așa ceva, barul nostru ajunsese să dea pe-afară. Însă zilele acelea fericite apuseseră demult. Îmi pare rău să raportez că atunci când aveam cam cincisprezece ani, am descoperit deliciile alcoolului. Și mi-am dat seama rapid că banii mei de buzunar nu aveau să-mi ajungă ca să-mi satisfac nou-descoperita pasiune. Rezultatul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]