4,609 matches
-
o procedură de a convinge în legătură cu ceva, este o formă de persuadare a locutorului pornind de la ceea ce el admite că este adevărat sau evident. Întrucît, din punctul de vedere al schemei logice pe care o urmează, demonstrația se apropie de argumentare, s-a încercat uneori departajarea conceptuală a lor, considerîndu-se că demonstrația ține de domeniul cognitiv, iar argumentarea de cel discursiv, opinie în mod evident inadmisibilă, de vreme ce latura cognitivă este întotdeauna corelată cu cea lingvistică (discursivă). Din perspectiva logicii elementare, argumentația
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
el admite că este adevărat sau evident. Întrucît, din punctul de vedere al schemei logice pe care o urmează, demonstrația se apropie de argumentare, s-a încercat uneori departajarea conceptuală a lor, considerîndu-se că demonstrația ține de domeniul cognitiv, iar argumentarea de cel discursiv, opinie în mod evident inadmisibilă, de vreme ce latura cognitivă este întotdeauna corelată cu cea lingvistică (discursivă). Din perspectiva logicii elementare, argumentația ar fi o formă "slabă" (din punct de vedere logic) a demonstrației, căci pleacă de la premise probabile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
latura cognitivă este întotdeauna corelată cu cea lingvistică (discursivă). Din perspectiva logicii elementare, argumentația ar fi o formă "slabă" (din punct de vedere logic) a demonstrației, căci pleacă de la premise probabile articulate prin forme deductive considerate valabile. În această perspectivă, argumentarea ar fi orice susținere prin argumente a unei opinii, în vreme ce demonstrația este o dovedire care poate uza atît de argumente logice, cît și de probe materiale (uneori obținute experimental). Din punctul de vedere al a n a l i z
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
poate uza atît de argumente logice, cît și de probe materiale (uneori obținute experimental). Din punctul de vedere al a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, diferența dintre argumentare și demonstrație nu este întotdeauna relevantă, astfel încît să se poată distinge tipuri discursive suficient de individualizate, fără a recurge la parametri ce țin de domeniul pragmaticii și logicii. V. argumentare, concluzie, deducție. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u r s u l u i, diferența dintre argumentare și demonstrație nu este întotdeauna relevantă, astfel încît să se poată distinge tipuri discursive suficient de individualizate, fără a recurge la parametri ce țin de domeniul pragmaticii și logicii. V. argumentare, concluzie, deducție. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO DENOMINAȚIE. Prin denominație (sau nominație) se înțelege faptul de a atribui nume și reprezintă manifestarea conștiinței de sine a omului prin stabilirea de relații între eul cunoscător și realitate. Procesul denominației
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau orice situație de difuzare publică a unui mesaj). Audiența desemnează un receptor colectiv într-o situație de comunicare orală: ansamblul participanților prezenți (o conferință, o întîlnire politică, un colocviu etc.). Un sens particular capătă noțiunea de "audiență" în retorica argumentării. V. argumentare, cadru, interacțiune, negociere, regulator, relație. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; KERBRAT-ORECCHIONI 1996; GOFFMAN 1974. MT DIACRONIE. Pentru Ferdinand de Saussure, diacronia este unul dintre punctele de vedere ce se pot adopta în studiul limbii, atunci cînd faptele de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
situație de difuzare publică a unui mesaj). Audiența desemnează un receptor colectiv într-o situație de comunicare orală: ansamblul participanților prezenți (o conferință, o întîlnire politică, un colocviu etc.). Un sens particular capătă noțiunea de "audiență" în retorica argumentării. V. argumentare, cadru, interacțiune, negociere, regulator, relație. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; KERBRAT-ORECCHIONI 1996; GOFFMAN 1974. MT DIACRONIE. Pentru Ferdinand de Saussure, diacronia este unul dintre punctele de vedere ce se pot adopta în studiul limbii, atunci cînd faptele de limbă sînt
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
util, căci nu pornește de la ceva real. Vorbirea diafonică se opune astfel simplei citări a cuvintelor interlocutorului prin ceea ce presupune interpretarea lor. De aceea, structura diafonică este o marcă a negocierii punctelor de vedere care caracterizează orice interacțiune, atunci cînd argumentarea este alctuită în linii generale, din enunțuri-reacție la ceea ce spune altcineva. V. cvasiindicator, dialog, dilogism, discurs repetat, interacțiune, intertextualitate, negociere, polifonie. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DIALECTICĂ. În înțeles etimologic, cuvîntul dialectică înseamnă "discuție, conversație cu cineva", de unde s-a ajuns
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de dialog între doi parteneri, ale căror schimburi de opinii sînt orientate spre cercetarea metodică a adevărului. Această accepție a dialecticii, ca artă de a construi o cunoștință adevărată, este atribuită în mod deosebit lui Socrate, care folosea metoda de argumentare sub formă de dialog realizat prin întrebări și răspunsuri. Ulterior, Aristotel a considerat "dialectica" o artă a argumentării și a respingerii, prin urmare, o artă de a opune contrarii. Dialectica este, în această perspectivă, un mod de interacțiune după anumite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
accepție a dialecticii, ca artă de a construi o cunoștință adevărată, este atribuită în mod deosebit lui Socrate, care folosea metoda de argumentare sub formă de dialog realizat prin întrebări și răspunsuri. Ulterior, Aristotel a considerat "dialectica" o artă a argumentării și a respingerii, prin urmare, o artă de a opune contrarii. Dialectica este, în această perspectivă, un mod de interacțiune după anumite reguli între doi parteneri, cel care răspunde și trebuie să apere o anumită afirmație (sau opinie) și cel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceste tipuri de discurs. Atunci cînd dialectica nu este urmată (intuitiv) ca mijloc de coerență, discursul dialogic devine absurd, ca în teatrul lui Eugen Ionescu. În perspectiva pragmaticii lingvistice, cercetările asupra dialecticii au intenționat realizarea unui model normativ prin care argumentarea să fie orientată spre rezolvarea diferențelor de opinie. În acest sens, au fost delimitate patru etape ale unei dezbateri dialectice: confruntarea (apariția unui dezacord), deschiderea (asumarea de către parteneri a statutului de susținător și de opozant cu implicațiile dialectice ale acestor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fie orientată spre rezolvarea diferențelor de opinie. În acest sens, au fost delimitate patru etape ale unei dezbateri dialectice: confruntarea (apariția unui dezacord), deschiderea (asumarea de către parteneri a statutului de susținător și de opozant cu implicațiile dialectice ale acestor roluri), argumentarea (furnizarea de argumente de către susținător și de critici de către opozant) și concluzia (bilanțul tentativei de rezolvare). Încălcarea regulilor discuției critice constituie un paralogism, căci observațiile susținătorului și ale opozantului trebuie să urmeze tratarea rațională a diferendului. În a n a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
noțiune prezintă interes pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i din două puncte de vedere: pe de o parte, în această tradiție retorică, emfaza este un procedeu de argumentare care influențează credibitatea locutorului, iar, pe de altă parte, reprezintă o serie de operații sintactice care au ca efect evidențierea unei părți din enunț. În retorică, emfaza este o figură de stil care acordă unui termen o importanță pe care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rolul de a facilita cunoașterea celuilalt; 3) codificarea semiotică a emoției: fenomenele enunțate anterior pot fi sistematizate și stereotipizate în vederea constituirii unui cod cultural (de exemplu, manifestarea multidimensională a emoțiilor este diferită în culturile europene față de cele africane). În pragmatica argumentării, tipologia actelor ilocuționare guvernate de condițiile de reușită a actelor de vorbire cuprinde o serie de stări psihologice care ajută la concretizarea notelor distinctive ale acestora: actele reprezentative - credința; actele directive - dorința locutorului; actele comisive - intenția locutorului; actele expresive - variază
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
individul transmite emoții în actul de comunicare la nivel suprasegmental (înălțimea tonului, intensitatea vocii, ritmul vorbirii), lexical (cuvinte marcate emoțional, interjecții, imprecații etc.), sintactic (bîlbîieli, întreruperi și autoîntreruperi), prin mărci non-verbale, complementare textului (tăcere, poziții corporale, colorarea feței, privire). V. argumentare, pathos, retorică, reprezentare. AUSTIN 1962; DUCROT - SCHAEFFER 1972; SEARLE 1982; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA EMPATIE. Termenul empatie face parte din vocabularul psihologiei, de unde a fost preluat de critica literară. În unele lucrări de lingvistică, acest cuvînt indică un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dificilă și complexă a enunțării se bucură de interesul specialiștilor europeni și americani, care se preocupă printre altele de toate elementele care fac referire în discurs la propria funcționare a codului în context și prin raportare la emițător (deixis, modalități, argumentare, implicit etc). V. context, discurs, enunț. BALLY 1932; BENVENISTE 1974; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ABLALI - DUCARD 2009. RN ENUNȚĂTOR. Persoana care emite enunțul, responsabilă pentru maniera de organizare a acestuia și pentru conținutul cognitiv vehiculat. Numit și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
poate fi specific și indivizilor în măsura în care îi caracterizează. Este premisa de la care a pornit Aristotel atunci cînd a stabilit că arta retorică este o artă a convingerii bazate pe éthos sau pe credibilitatea sursei, pe lógos sau pe rațiune (pe argumentare) și pe páthos, adică pe stimularea emoțiilor. Etosul este, în acest caz, reprezentat de impresia produsă de orator prin cuvinte și prin fapte (cunoștințe, comportare, trăsături de caracter etc.). Perspectiva realizată de Aristotel asupra etosului a fost valorificată pe terenul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate în evidență semnificația lor argumentativă, ei împart figurile în: (1) figuri de alegere (impun sau sugerează o alegere auditoriului); (2) figuri ale prezenței (măresc prezența auditoriului); (3) figuri ale comuniunii (realizează comuniunea cu auditoriul). Catherine Fromilhague și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic. Astfel, orice figură retorică trebuie să respecte cinci reguli importante, pentru a constitui un sprijin real în argumentare. În semiotica textuală, figurile se referă la nucleul semic: ele sînt considerate unități de conținut, atașate la un lexem sau la o sintagmă, care atribuie o valoare deosebită rolurilor și funcțiilor actanțiale. Louis Hjelmslev consideră figură orice element lingvistic care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și în cea românească, discuțiile privind criteriile ce trebuie respectate în analiza materialului factologic nu au dus, de multe ori, la realizarea unor distincții clare și au făcut discutabilă chiar existența unor termeni de specialitate adecvați și unanim acceptați. Dincolo de argumentarea critică în ceea ce privește criteriile aplicate și de încadrarea tipologică a frazeologismelor, se constată că, din cauza nueroaselor puncte de vedere de la care se pornește, cele mai multe divergente, se ajunge la o terminologie lipsită de unitate, la utilizarea arbitrară a termenilor sau la accepțiuni
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u r s u l u i, generalizarea comportă mai multe aspecte: 1) ca manieră de realizare a discursului, 2) ca trăsătură ce caracterizează anumite tipuri de discurs și 3) ca principiu de obținere a unor opinii despre discurs. V. argumentare, inducție. DUBOIS 1973 ; D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO GESTICĂ. Conceptul "gestică" desemnează totalitatea gesturilor și mișcărilor, voluntare sau involuntare pe care un locutor le folosește în actul de comunicare. Alături de mimică, privire și diferitele posturi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formă de generalizare. Structura logică a raționamentului realizat prin inducție nu este la fel de riguroasă ca cea specifică deducției, deoarece ea este o deprindere a minții ce urmează maniere multiple de operare. Uneori, inducția a fost apreciată ca fiind o o argumentare caz cu caz, proces prin care se atribuie proprietăți unui grup de obiecte, după ce au fost constatate empiric pentru fiecare dintre elementele grupului (fiecare din grupul x are următoarele proprietăți și, de aceea, grupul x are aceste proprietăți). O formă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se atribuie proprietăți unui grup de obiecte, după ce au fost constatate empiric pentru fiecare dintre elementele grupului (fiecare din grupul x are următoarele proprietăți și, de aceea, grupul x are aceste proprietăți). O formă apropiată acestei proceduri ar fi argumentarea prin enumerare, prin care, epuizîndu-se elementele cuprinse într-un grup, rațiunea poate desprinde o idee în legătură cu trăsăturile grupului respectiv. În mod obișnuit, nu se au însă în vedere toate elementele grupului și nici toate proprietățile comune, încît mintea realizează generalizări
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în legătură cu trăsăturile grupului respectiv. În mod obișnuit, nu se au însă în vedere toate elementele grupului și nici toate proprietățile comune, încît mintea realizează generalizări ce se află în parte sub imperiul relativității. Fenomenul devine evident atunci cînd inducția presupune argumentarea de la parte la întreg, partea fiind un eșantion reprezentativ pe baza căruia se trage o concluzie asupra întregului. Se poate însă stabili că acest tip de argumentare include ca specie argumentarea caz cu caz, deoarece se urmează în principiu aceeași
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
află în parte sub imperiul relativității. Fenomenul devine evident atunci cînd inducția presupune argumentarea de la parte la întreg, partea fiind un eșantion reprezentativ pe baza căruia se trage o concluzie asupra întregului. Se poate însă stabili că acest tip de argumentare include ca specie argumentarea caz cu caz, deoarece se urmează în principiu aceeași cale în ambele situații. Fiind o metodă de construcție a cunoașterii, inducția este implicit o metodă de construcție a științei și, desigur, și a științei limbii (lingvisticii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]