4,163 matches
-
alergătorul. Și de ce n-ar fi invers, la urma urmei? Și eu aș putea fi de fapt autorul, iar tu doar un efect al conștientului contemplativ... n-ai nici o dovadă nici întrun fel, nici în altul. Și nici nu ne asemănăm perfect. Asta poate fi doar o iluzie... Probabil n-are importanță, de fapt. Principalul e să găsim drumul mai departe, am ridicat eu din umeri, privind înainte. Dacă suntem doi sigur avem mai multe idei. Doar să nu fie la
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
lichid, răsare surprinzător câte o coadă de sirenă, aruncând scântei pentru câteva clipe, sau chiar întârzie la suprafața apei, cu silueta lucitoare și ochii devenind o sursă intensă de incandescență. Cine sunt aceste sirene care apar și dispar, de ce se aseamănă atât de mult cu apa argintie și de ce întotdeauna prezența lor sclipește câteva momente apoi se ascund dincolo de valurile misterioase, nu m-am lămurit încă, dar în univers multe lucruri rămân misterioase și acesta e un adevăr al valorii lor
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de-a lungul istoriei oamenii au luptat mereu să o obțină și au renunțat la orice în numele ei? Libertatea este o noțiune pozitivă de înaintare, de mișcare, de direcție... se identifică și se exprimă prin orice înseamnă posibilitate și se aseamănă cu infinitul prin calitatea sa de continuitate absolută... este viața însăși, întinderea oceanelor, orizontul mereu dincolo de închipuire, cerul nesfârșit, ideea de a avea posibilitatea să avansezi, să devii, să exiști mai mult, să te îndrepți spre ceva... acum și mereu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
te preocupă un obiect, un sentiment, o idee, te apuci să le descrii pentru a cunoaște. Descrierea asta nu este mimetică, ea nu reproduce realitatea, ci te mărturisește pe tine În acest loc și În acest timp; ea nu se aseamănă cu acel tine de mâine sau de ieri, deși poate aparține, ca element abstract (și concret) aceleiași mulțimi aleatorii a Descrierii. O stare de sentiment continuă te ghidează În acest excurs descriptiv ce nu poate fi În nici un fel opus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
te iubesc oare până la capăt?“ (mâna mea ezită); „n-am cum să te-nșel, din moment ce ești unicul cu care pot fi femeie“ (mâna mea lovește); „am să mă omor, ai să vezi, am să mă omor!“ (mâna mea ezită); „te asemănasem cu muntele; voi doi Giganți, dar tu ai vrut mi-l furi“ (mâna mea ezită); „tu singur ai dreptul să-mi ceri totul!“ (mâna mea se ridică); „tu ești atât de puternic, Încât niciodată nu mi-ai reproșat nimic“ (mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
luați În parte, Îți trebuie multă abilitate pentru a-i putea despărți de meschinele lor interese, ca să vezi latura generală bună În ei. Apoi a urmat Vasile. Din partea mea, el a fost, pot spune, o pasiune, dar numai spirituală. Îl asemănam cu bărbatul ideal al visurilor mele, dar, când mă găseam lângă el, Începeam să lupt cu realitatea crudă a lipsei de orice aderență Între El și Vasile. Aveam nevoie, Însă, pentru a lucra În voie cu bărbații, să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
jeanși murdari, văzu un bocanc scâlciat la câțiva centimetri. Vă rog! Nu mă lăsați să cad! Apoi își dădu seama că se putea foarte bine chiar să fi căzut deja. Capitolul XXXI Îmbrăcat într-o uniformă de hamal, care se asemăna foarte mult cu cele purtate de angajații hotelului Lanham Arms, situat în Upper East Side, Malerick mergea pe holul de la etajul 15. În mână, avea o tavă pe care se puteau vedea un platou mare cu capac și o vază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cunoștea suficient de bine ca să-și dea seama că ar enerva-o și ar deranja-o dacă maică-sa s-ar comporta așa. Doamna Eisner nu era tocmai genul sentimental și lacrimogen, dar chiar prin asta mama și fiica se asemănau. — Mamă! Tată! Am sosit! Îl conduse pe Russell prin holul de la intrare care demult nu mai servea ca vestibul căci fusese transformat într-un foaier elegant și intră în bucătărie. Unde sunteți? Venim acum! o auzi pe maică-sa strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
din căldura patului său către spitalul meu. Și o curvă care se întoarce cu picioarele negre ca întunericul, și bărbatul care nu o așteaptă și doarme ca un munte întunecat și teribil. Exact ca Elsa. Pentru că în somn persoanele se aseamănă toate între ele, se aseamănă pentru cel care nu doarme și știe că nu va putea dormi. Mergeam și fiecare formă mi se părea că este Italia, copacii acoperiți de o fosforescență ciudată, contururile metalice ale mașinilor parcate, stâlpii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spitalul meu. Și o curvă care se întoarce cu picioarele negre ca întunericul, și bărbatul care nu o așteaptă și doarme ca un munte întunecat și teribil. Exact ca Elsa. Pentru că în somn persoanele se aseamănă toate între ele, se aseamănă pentru cel care nu doarme și știe că nu va putea dormi. Mergeam și fiecare formă mi se părea că este Italia, copacii acoperiți de o fosforescență ciudată, contururile metalice ale mașinilor parcate, stâlpii care se aplecau furișându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Malta, ba chiar și din Închisoarea militară. Îi spunea: Femei, da, desigur, dar pentru plăcere, nu pentru ruină. Din unele puncte de vedere, Efraim, femeile sunt ca și noi, dar din altele sunt complet diferite, Însă În ce ni se aseamănă și prin ce diferă - asta nici măcar eu n-am reușit Încă să-mi dau seama. El i-a cumpărat apartamentul din Kiriat Yovel când l-a căsătorit cu Yael după ce le-a examinat și le-a respins pe celelalte două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca un pui de caracatiță. În ziua în care m-am născut, salvele de tun au bubuit de o sută de ori și oamenii au fost de o veselie neobișnuită. Clopotele vesteau în cetate nașterea regelui meu. Bunicii noștri se asemănau la chipuri, ori poate așa mi se părea mie pe vremea aceea, când abia împlinisem șase ani. Amândoi aveau o barbă căruntă, un nas coroiat și niște sprâncene ca două căciuli circonflexe. Găsisem firește și câteva deosebiri. De pildă, bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
i s-au coborât pentru eternitate, au păstrat imaginea chipului meu de copil fericit, să o ducă acolo unde el credea că omul este judecat și răsplătit după merit. Poate că și din acest punct de vedere bunicii noștri se asemănau ca două picături de apă. De aceea regele meu mi-a fost drag încă din copilărie, deși niciodată nu mi-a vorbit de pe copertele albastre ale caietelor mele de aritmetică și dictando. Simțeam totuși o urmă de amărăciune de câte ori ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un procedeu banal, de care abia că se mai pomenește în gazete. Dar, întrucât este vorba de singurul meu prieten, cu care mă întâlnesc numai după ce ne despărțim, îl rog să mă ocolească de astăzi înainte. Fiindcă bagajele noastre se aseamănă între ele. Nu pot să le car și pe ale lui, și nu vreau să-l încarc cu odioasele mele mărunțișuri. Apropierea dintre noi ar putea produce o perpetuă tentativă de înjosiri reciproce. Țin prea mult la dânsul pentru ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
orice, se lasă ispitită de cuvintele frumoase și-i place să împodobească, adeseori fără să fie nevoie. Ea contrazice memoria, care se dă pedantă și, pusă pe ceartă, vrea întotdeauna să aibă dreptate. Atunci când este asaltată de întrebări, amintirea se aseamănă unei cepe, care ar dori să fie decojită, ca să se scoată la iveală ceea ce stă scris acolo și poate fi citit literă cu literă: arareori lipsit de echivoc, adeseori scris în oglindă ori încifrat în cine știe ce fel. Sub prima coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bisericile au fost mistuite de flăcări, și-ar fi aflat moartea în biserica ce ardea ca o torță. Nimeni nu știa nimic precis. Probabil că, de sub plăcile de piatră crăpată, mormintele își eliberaseră oasele. Osemintele, indiferent din ce epocă, se aseamănă la prima vedere. În biserica Sankt Johann, acolo unde odinioară își avuseseră altarele breslele corăbierilor, ale meșterilor de butoaie și de lăzi, au ajuns, pentru odihna din urmă sub dalele de gresie și granit, până în secolul optsprezece, prosperi negustori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
făceau partea din Armata a 3-a americană; cu purtarea lor îngăduitoare, americanii ne apăreau ca niște extratereștri. Prizonierii ar fi putut ajunge, mai mult după ochi decât pe numărate, la vreo zece mii de oameni. În linii mari, lagărul se asemăna cu locul pe care se afla vechiul teren de instrucție a armatei de la Grafenwöhr, care, dincolo de sârma ghimpată, era înconjurat de un ținut împădurit. Sigură mai e de asemenea vârsta mea tânără la vremea foamei care mă rodea, sigur e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
alta: călăi care acum, o jumătate de secol mai târziu, îmi bat din nou la ușă și cer să fie primiți. Memoria se sprijină pe amintiri care, la rândul lor, umblă după alte amintiri. În felul acesta, ea i se aseamănă cepei care, cu fiecare coajă ce se desprinde, scoate la iveală lucruri de mult uitate, până la dinții de lapte ai celei mai fragede copilării; pe urmă, însă, ascuțișul cuțitului o ajută să-și îndeplinească un alt rost: tocată strat după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
neliniștii mele, și totuși acel du-te vino nu ar oferi o imagine precis conturată: nu reușesc să mă prind, sau dacă da, numai pe fragmente. Într-o fotografie stau lângă o sculptură de bronz care, întinsă pe înălțime, se aseamănă cu o pasăre și își are originea literară într-un poem în proză: „Cinci păsări. Copilăria lor s-a numit: să fii stâlp, să arunci umbră, să te faci plăcută fiecărui câine, să fii numărată...“ Anna însă rămânea captivată numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aventuri galante pe care nu obișnuiesc să le Încredințez primului venit; dar el nu se afla În cușetă. Nu-mi venea deloc la socoteală ca un mulatru din Catamarca să se poată strecura În cușeta unei baronne Puffendorf. Uneori mă asemăn lui Sherlock Holmes: fentându-l cu viclenie pe controlor, pe care l-am mituit cu un interesant tom dedicat numismaticii paraguayene, am Încercat, ca neîndurătorul dulău din Baskerville, să aud și, chiar mai mult, să spionez cele ce se petreceau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a rămas numai în rugăciune. Dar nu lasă să se vadă, totuși, nimic din toate astea. Cumva, mai straniu și mai deformat, același lucru se petrece și cu mine. Știu de ce s-a supărat. I s-a părut că-l asemăn scîrboșilor care-și consumă violența în crize intime și sînt înclinați, altminteri, spre sensibilități dulcege și utopii mîntuitoare sperînd ca opera să le salveze hidoșenia. Îi spun că n-am intenționat asta „-Nu-i nimic, nu te mai scuza”-îmi răspunde
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sale. Îmi pare rău că nu mă înțelege. Sinceritatea doare. Doctorul tînăr mă privește cu îngăduință așa cum privește probabil la toți nebunii periculoși. „-Știi ce faci tu?”-îmi spune. „-Te întorci cu spatele la cer și strigi punînd o unică întrebare năucilor asemeni ție: Cui să mă închin?” 13 Rațiunea e cea ce ne acoperă ochii să nu vedem îngerii. Pînă și un cîine vede sufletul ce urcă la cer și urlă înfricoșat. Iar curățenia îngerilor n-o are decît huma neînsuflețită. Doar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
prietenului meu i se pare că zeul frumos născut în mine capătă brusc furia și hidoșenia carnivorului. Sînt, în același timp, Marele Preot și victima de toți adulată. Îmi spune: „-Cei vechi, împărțind oamenii după chipurile animalelor cu care se aseamănă, intuiau scînteierea adevărului. Căci unii privesc lumea prin fixitatea unei pupile reptiliene, ucigînd-o printr-o tăietură fină cu venin rece iar alții, mulți din cei blînzi, se pomenesc deodată sfîșiind și distrugînd doar din plăcerea sîngelui. Și tot cei vechi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
te simți ca un înger peste toate aceste singurătăți de iubire. Nimic n-ar putea să mă împiedice atâta timp cât urmează destinul. Numai sângele meu ar putea să roage iertarea din ultimul strop al deznădejdii, când printr-o suflare s-ar asemăna cu izvoarele anilor ce devin fluvii de vise. Numai trupul meu ar putea să se prefacă-n zile mult mai străin, în speranțe ucise de vânturi ce uneori răscolesc, val după val de tristețe. Oamenii devin fiare cu fildeș ce
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să simți depărtarea ce poate să-ți alunge sufletul în veșnicia neînțelesului unde nu mai poți să accepți toată priveliștea lumescului ce ca un miracol te supune unui pustiu gol și fără copilăria sărutului. În el sărăcia cârpită nu se aseamănă cu cea a cerului de unde mă strecor ca un vânt cu setea timpurilor din ființele iubite. Obiectele făceau parte din febra cearcănelor în care căutând înțelegere am împrăștiat împărăția scrumurilor prin visele ce nu pier niciodată. Vorbeam cu ele, iar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]