2,645 matches
-
implica în lupta în mod organizat împotriva statului ai cărui cetățeni încă mai erau, prizonierii de război austro-ungari. La sfârșitul aceleiași luni, primul ministru italian a remis generalului Armando Diaz, comandant suprem al Armatei Italiene, recomandarea de a recruta prizonieri austro-ungari aparținând naționalităților oprimate de Austro-Ungaria și de a organiza prompt unități formate din aceștia. La începutul lunii aprilie 1918, un grup de 22 de ofițeri de naționalitate română aflați în lagărul de la Cassino, organizați într-un „grup de acțiune”, au
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
din aceștia. La începutul lunii aprilie 1918, un grup de 22 de ofițeri de naționalitate română aflați în lagărul de la Cassino, organizați într-un „grup de acțiune”, au trimis un apel către delegații români de la „Conferința Naționalităților Subjugate din teritoriile Austro-Ungare”. La acel moment, printre prizonierii de naționalitate română ai Armatei Italiene erau 108 ofițeri și 26 de aspiranți gradați (repartizați în 23 de lagăre) și 17.504 soldați (din care 124 în Albania) repartizați în 50 de lagăre, cei mai mulți fiind
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Regimentele 2 și 3 au fost demobilizate în anul 1920, iar Regimentul 1 „Horea” a fost transformat în 1919 în Regimentul 97 Infanterie cu garnizoana în Odorheiu Secuiesc. Soldații români și-au adus contribuția la victoriile armatelor italiene împotriva Armatei Austro-Ungare la Montello, Vittorio Veneto, Sisemolet, Piave, Cimone, Monte Grappa, Nervesa, Ponte Delle Alpi. La 22 noiembrie 1918, militarii Companiei 1 Române au fost decorați de către comandantul Armatei a 8-a italiene cu „Crucea de Merit de război”. Alți voluntari români
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
cele de publicist?”. Cornelia se va logodi în 1915 cu un teolog, iar Emil se va resemna. Emil Rebreanu este încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în Armata Austro-Ungară. A luptat în Rusia și în Galiția, suferind răni multiple. Rebreanu s-a remarcat, de asemenea, pe Frontul Italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată de comandanții austrieci unui român. Îi
Emil Rebreanu () [Corola-website/Science/335442_a_336771]
-
în seamă pe cea din urmă”. Astfel, în noaptea de 10-11 mai 1917, după ce a fugit din infirmeria unde era sechestrat, a încercat să traverseze frontul către partea română, aducând cu el planurile de împărțire și de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă. El a fost găsit și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali. Judecat de curtea marțială a Brigăzii 16 Honvezi, în data de 12-13 mai, pentru acuzațiile de dezertare și spionaj, a fost degradat și condamnat la moarte
Emil Rebreanu () [Corola-website/Science/335442_a_336771]
-
Raymond Poincaré, pe 22 octombrie 1918 Legiunea a căptat statut oficial. În componența unității au intrat fie români care nu au fost de acord cu capitularea țării (civili, sau soldați care au părăsit țara clandestin), fie prizonieri români din trupele austro-ungare (din rândul ultimilor formându-se un prim grup de voluntari, recrutați prin eforturile senatorului "Dumitru Drăghicescu" și ale unor fruntași transilvăneni stabiliți la Paris). Printre prizonieri a fost desfășurată o propagandă intensă, cu scopul educarii lor în spirit patriotic și
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
I. Oancea" și "S. Turtureanu". "Consiliul Național al Unității Române" a încercat să înroleze voluntari transilvăneni și din Statele Unite sau dintre foștii prizonieri de război aflați în Siberia. Datorită însă refuzului oficialilor francezi de a recunoaște gradele căpătate în Armata Austro-Ungară, în luna octombrie 1918 o parte dintre cei care semnaseră pentru înrolare s-au retras. Unitatea a fost atașată Legiunii străine franceze, Datorită Armistițiului de la Compiègne însă, soldații săi nu au mai ajuns să participe la lupte. La modul practic
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
forul judiciar suprem pentru Ardeal. În această ultimă calitate, a desfășurat o bogată activitate, împreună cu A. Mocsonyi, Dimitrie M. Moldovan, Petru Dobran și alții, pentru ridicarea Episcopiei Ortodoxe a Ardealului la rangul de mitropolie. În 1867, după formarea statului dualist austro-ungar, a fost pensionat și s-a întors la Sibiu. Iacob Bologa nu a fost numai un înalt funcționar de stat, ci și un apărător al drepturilor românilor din Ardeal, jucând un rol important în viața politică și culturală a poporului
Iacob Bologa () [Corola-website/Science/335518_a_336847]
-
guvernul de la Buda să-și regularizeze în prealabil toate obligațiile financiare. Pentru aprobarea statutelor (au fost mai multe variante) a susținut o corespondență asiduă cu mitropolitul Andrei Șaguna și a făcut intervenții personale la Budapesta. În 1867, la înființarea dualismul austro-ungar, Ioan Pipoș a fost disponibilizat cu o pensie anuală de doar 400 de florini (echivalent 116 g aur), absolut insuficient. În urma unor intervenții ale lui Sigismund Borlea în parlament și ale lui Andrei Șaguna, pensia îi este dublată, dar rămâne
Ioan Pipoș () [Corola-website/Science/335524_a_336853]
-
împăratului Franței, Napoleon al III-lea. Dar cu două condiții: unirea să dureze cât mandatul lui A.I.Cuza și Imperiul Otoman să primească un tribut anual de 914.000 lei. În anul 1867, Ungaria se unește cu Transilvania, în cadrul Imperiului Austro-Ungar, sub împăratul Franz Joseph. După războiul de Independență, în 1878, Dobrogea revine României, iar regiunile Cahul, Ismail și Bolgrad revin Rusiei. Deci acest război nu ne-a adus doar victorii. În anul 1913, în urma războiului din Balcani, purtat între Șerbia
Unirea și dezmembrarea teritorială a României, decizii ale marilor puteri. Detalii surprinzătoare by Marius Marinescu () [Corola-website/Journalistic/101273_a_102565]
-
cu titulatura Secția Etnografică Bran. În toată această perioadă, Muzeul Bran a fost în administrarea Consiliului Popular Județean Brașov. În anul 1987 s-a deschis secția Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului, clădire care a aparținut administrației vamale austro-ungare până în anul 1918.
Muzeul Bran se închide după aproape 60 de ani de funcționare by Elena Badea () [Corola-website/Journalistic/101384_a_102676]
-
statului, și retrage cetățenia română unui număr de circa 120.000 de evrei vorbitori uzuali ai limbilor yiddish, maghiară, germană sau rusă și doar aproximativi ai limbii române, cu atât mai ușor cu cât, în teritoriile românești care aparținuseră împărățiilor austro-ungară și rusă, evreii unguri sau ruși erau socotiți ca fiind agenți fie ai bolșevismului, fie ai revizionismului maghiar sau rusesc. La data de 8 august 1940, măsurile de "numerus clausus" sunt extinse la "maranii calotești" (creștini, dar de origine evreiască
Holocaustul în România () [Corola-website/Science/331501_a_332830]
-
a mai adăugat 1 companie de mitraliere, bateria de tunuri de câmp, 1 companie de pionieri, 1 jumătate de companie de transmisiuni, 1 companie de jandarmi, un spital de câmp, servicii auxiliare și un Stat Major. Uniformele au fost amestecate (austro-ungare, rusești și românești), iar chipiurile au fost decorate cu tricolorul românesc și cu o bandă albă inscripționată "„Horia”". Unitățile Corpului au ocupat în regiunea Vața de Jos aliniamentul reprezentat de granița istorică a comitatului Arad. Un al patrulea batalion s-
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
hainele proprii în care fuseseră inițial demobilizați. Ca semn distinctiv și-au cusut pe chipiu o bandă albă cu inscripția regimentului alături de tricolorul național. Înarmarea soldaților s-a făcut cu armament și muniție din fostele depozite de la Alba-Iulia ale Armatei Austro-Ungare, iar susținerea financiară a fost asigurată de către Consiliul Dirigent prin Dr. Ioan Suciu. Pentru ofensiva preconizată unitatea a fost încadrată Grupului de Sud al Armatei din Transilvania, urmând să lupte alături de trupele "Diviziei a 2-a" în linia întâi, pornind
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
Ungariei) și forțele loiale Habsburgilor precum Partidul Liberal pe de o parte și opoziția sub conducerea Partidul Independenței pe de altă parte. În alegerile parlamentare maghiare din ianuarie 1905, Partidul Liberal și-a pierdut majoritatea pentru prima dată de la Compromisul austro-ungar din 1867, iar Partidul Independenței, în frunte cu Ferenc Kossuth, conducea o coaliție majoritară în Dieta Ungariei. Disputa dintre tron și opoziție privea, înainte de toate, renunțarea la limba germană ca limbă de comandă în Armata Comună. Tensiunile s-au agravat
Criza maghiară (1905) () [Corola-website/Science/337482_a_338811]
-
Executivul Austro-Ungariei a stat în perioada 1867-1918, după Compromisul austro-ungar, sub semnul dualismului împăratului și regelui, al celor trei miniștri comuni numiți de el (de externe, de finanțe și de război), care erau responsabili pentru instituții comune ambelor jumătăți ale Dublei Monarhii, precum și al prim-miniștrilor Cisleithaniei și Transleithaniei (și
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
Kálmán Tisza. Numit și "Partidul Libertății", grupul situat la stânga eșichierului politic aduna la un loc mica nobilime și antreprenorii. Partidul și-a avut originea în grupul politic din jurul lui Ferenc Deák, deci în forțele politice maghiare care au aprobat Compromisul austro-ungar. Până în 1905, Partidul Liberal a dat fără întrerupere Ministerpräsident-ul ungar și majoritatea membrilor cabinetului. Partidul Liberal a susținut o politică orientată spre folosul păturilor superioare ale societății maghiare și nu era interesat nici de democratizarea societății per ansamblu, nici de
Partidul Liberal (Ungaria) () [Corola-website/Science/337480_a_338809]
-
Landwehr") au existat din 1869 până în 1918 ca forțe armate regionale ale jumătății cisleithanice a Austro-Ungariei și au fost fondate ca o contrapondere a Forțelor de apărare regale maghiare. Alături de Armata comună, cele două "Forțe de apărare" formau Forțele terestre austro-ungare care, împreună cu Marina de război, constituiau "Puterea armată" a Austro-Ungariei. Spre deosebire de Imperiul German, unde unitățile de tip Landwehr erau formate în mare parte din rezerviști și din unități care nu făceau parte din serviciul activ, "" erau formate pe modelul armatei
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
întregime de la buget și nu implicau aportul parțial sau ocazional al recruților. În Cisleithania, "k.k. Landwehr" nu trebuie confundat cu Landsturm. După războiul pierdut al Imperiului Austriac împotriva Regatului Prusiei, Regatul Ungariei și-a dobândit parțial suveranitatea prin Compromisul austro-ungar din 1867. Ungaria dorea acum ca, pe lângă Armata comună și Marina de război imperială și regală, care erau subordonate doar Împăratului și Ministerului de război imperial și regal, să posede și o forță militară proprie, care trebuia să se subordoneze
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
(în , prescurtat "gemeinsames Ministerium"), apărut după Compromisul austro-ungar din 1867, a fost comitetul de consiliere și de pregătire a deciziilor monarhului în calitatea sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
de "ministru de război" / "Kriegsminister" (în guvernele celor două jumătăți ale monarhiei nu exista nici un „minister de război”, doar „ministerele apărării” cezaro-crăiesc și regal maghiar). Domeniul de competență al Consiliului Ministerial comun se limita, potrivit legilor de bază ale Compromisului austro-ungar, la politica externă, la politica de război și la finanțarea ambelor acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare și la cooperarea în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre Cisleithania și Transleithania, care aveau ca scop în primul
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
apărării” cezaro-crăiesc și regal maghiar). Domeniul de competență al Consiliului Ministerial comun se limita, potrivit legilor de bază ale Compromisului austro-ungar, la politica externă, la politica de război și la finanțarea ambelor acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare și la cooperarea în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre Cisleithania și Transleithania, care aveau ca scop în primul rând adaptarea aranjamentelor financiare convenite de cele două state prin Compromisul austro-ungar. Ținând cont de particularitățile, de situația și de
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare și la cooperarea în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre Cisleithania și Transleithania, care aveau ca scop în primul rând adaptarea aranjamentelor financiare convenite de cele două state prin Compromisul austro-ungar. Ținând cont de particularitățile, de situația și de competențele Consiliului Ministerial comun, se poate spue doar cu mari rețineri și în mod foarte forțat că acesta era un guvern comun al Austro-Ungariei. Consiliului Ministerial comun era înainte de toate cel mai
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
Delegationsgesetz"), care au fost aprobate de Împăratul Austriei, Francisc Iosif I, în 21 decembrie 1867 și care au intrat imediat în vigoare. "" a avut validitate doar în țările cisleithanice ale Dublei Monarhii, până la prăbușirea din octombrie/noiembrie 1918. Conform Compromisului austro-ungar din iunie 1867, "Legea delegației" a fost stabilită și publicată cu același conținut în limba maghiară în Regatul Ungariei; în afară de aceasta, constituția din Transleithania se deosebea în mod considerabil de cele cinci "legi de bază" din Cisleithania. "Legea constituțională a
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
lor" (în ) este una dintre cele patru propuneri legislative ale guvernului de la Viena ajunse spre dezbatere în Consiliul Imperial în iunie 1867 și era pandantul austriac al articolului XII/1867 din noua constituție a Ungariei, articol care trata despre compromisul austro-ungar. Numele scurt și inoficial al legii este datorat faptului că legislația în privința afacerilor comune ale monarhiei urma să se facă prin intermediul unor întruniri anuale paralele ale delegațiilor Consiliului Imperial și Dietei Ungariei; compromisul financiar era realizat de două delegații mai
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]