2,756 matches
-
ea, D. va avea mai târziu o legătură sentimentală puternică, încheiată, în 1952, cu o căsătorie), Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, F. Aderca. Tot acum (1945), reușește să publice în „Revista Fundațiilor Regale” piesa Preludiu la Electra, cu note autobiografice, și scrie altă piesă, Greșala sau Procurorul tiranului, rămasă în manuscris, comentată favorabil de Petru Comarnescu în „Universul literar”. În 1946, publică, în „Caiet de poezie”, supliment al „Revistei Fundațiilor Regale”, un ciclu de șapte poeme. Poemele sunt însoțite de
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
romanul cel mai important scris de D. în exil, iar scriitorul este propus pentru Premiul Academiei Franceze. Un vechi prieten din vremea studiilor la Universitatea din München, Ernst Teves, devenit industriaș, îl susține materialicește. În 1964, publică L’ Extrême-Occident, roman autobiografic, despre dezamăgirea pe care i-o va provoca, după cum va spune el mai târziu, „imperiul frigului” (Occidentul), după ce fugise de „socialismul tătărăsc” (comunismul răsăritean). În același an, își recapătă fiica rămasă în România. D. lucrează ca agent de publicitate pentru
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
un eseu biografic despre viața lui Iisus, pornind de la Evanghelia lui Marcu. Propoziția acestuia - „Cred, Doamne, ajută necredinței mele” - va fi punctul de plecare în toate confesiunile spirituale ale lui D. În 1982, călătorește la New York. Tipărește, în 1983, eseul autobiografic La Liberté (despre condiția individului la Est și Vest), apoi un volum de povestiri, Mon semblable, mon frère, și, din nou, o confesiune, Walkie-Talkie, cu subtitlul Marcher vers Dieu, parler à Dieu. În 1987, îl părăsește soția. D. scrie un
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
, Paul I. (pseudonim al lui Daniel Paul Ionescu; 15.II.1910, București - 7.X.1983, București), prozator. D. a fost, după cum menționa el însuși într-un text parțial autobiografic, „feciorul mai mic al lui Ioan Ionescu, conțopist la un minister”, care „comitea și el, în secret, poezie”, și al Elizei. Autor precoce al unor încercări literare, editează, la începutul adolescenței, împreună cu câțiva colaboratori de aceeași vârstă, revistele efemere „Țânțarul
DANIEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286684_a_288013]
-
Sfârșitul în fața plutonului de execuție, ca dezertor, e datorat totuși imposibilității de a justifica refuzul soldaților săi de a continua lupta, refuz omenește motivat, având astfel ceva eroic. Valoarea acestor două romane, câtă este, rezultă și din utilizarea unor elemente autobiografice. Savuroase, amintirile publicate în „Adevărul literar și artistic” (1925) și în „Jurnalul literar” (1939) îl arată ca un memorialist înzestrat. SCRIERI: Spre moarte, București, 1897; Akmiutis, București, 1898; Străbunii, București, 1900; Eglè, București, 1901; Blestemul, București, 1904; Dușmani ai neamului
DAUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
Romanul Milionar la marginea Imperiului (1998) se desparte de primele exerciții narative în mai multe privințe. Este un roman politic, „în marginea ficțiunii”, având drept nucleu evenimentele din 1989, o copioasă parodie a tranziției românești și totodată un roman discret autobiografic despre iubire, despre condiția intelectualului, într-un dialog intertextual care trădează adesea idiosincraziile criticului literar. Capitolele poartă titluri dezvoltate, anticipând fiecare „avatar” al personajului, într-o parodie de gradul doi: Calimeros este un Don Quijote de astăzi, angrenat într-o dublă
DRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
cu descendența lui europeană, decadentă (Baudelaire, Verlaine). Înger condeier e spovedania unei generații cu destin vitreg, iar autorul ciclurilor Mlaștina cu nuferi, Antares, Paznicul florilor, Alcool și Edgar Allan Poe își mărturisește aderența la o poetică a cotidianului, a notației autobiografice, a tristeților provinciale, totul privit din perspectiva epatantă a boemului, a „poetului blestemat”: „Pe strada Griviței, /poetul renegat de intelectuali / colindă toate străzile și se salută / cu hingheri, căruțași și hamali”. Mediul surprins de el e cârciuma sordidă, unde „Toți
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
Scriitorilor din București), roman al educației afective, în care ancheta orchestrată de un narator-martor, înzestrat cu fervoare analitică, declanșează confesiuni și rememorări care tind spre asumarea responsabilității morale într-o lume amenințată de proliferarea apatiei. Ciclul de romane cu ecouri autobiografice alcătuit din Războiul amintirilor (1981; Premiul Uniunii Scriitorilor), Hărțuiala (1984) și Oglinda salvată (1986) evocă, într-o formulă narativă ce polemizează cu clișeele prozei despre perioada proletcultistă, adolescența și studenția în anii ’50 ale unui tânăr oscilând între nevoia angajării
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
de supraviețuitor a două regimuri represive - fie direct, fie ca urmaș al victimelor de odinioară - în romanul A trăi în păcat (1996), sondare a atitudinilor individuale și a comportamentelor colective din timpul pogromului de la Iași. Transfigurarea în ficțiune a elementelor autobiografice apare și în Viață cu efect întârziat (1998), unde se recompune biografia personajului central, scriitor român emigrat în Israel, care încearcă, într-un efort autoscopic minuțios și perseverent, să descifreze premisele gravei sale nevroze actuale, soldată cu două tentative de
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
Eugen Simion, Miza romanului, RL, 1982, 19; Gorcea, Structură, 81-85, 176-179; Vlad, Lectura rom., 148-152; Eugen Simion, Scene din viața sentimentală, RL, 1984, 24; Cristea, Modestie, 182-190; I. Holban, Explorarea realului, CRC, 1984, 31; Manea, Contur, 74-81; Eugen Simion, Romanul autobiografic, RL, 1986, 38; Andreea Deciu, Mitologia terorii, RL, 1992, 12; Cristea, A scrie, 167-172; Bogdan Dumitrescu, Un scriitor încă prea puțin cunoscut, RL, 1994, 4; Mirodan, Dicționar, II, 180-189; Cosma, Romanul, II, 168-170; Dicț. scriit. rom., II, 159-162; Dan Croitoru
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
de metafore, cu prețiozități naive chiar, de vreme ce se vor ermetice, ogorul, șantierul, munca etc., experiențe sufletești, erotice și încearcă un fel de panoramare a timpului în univers ori, mai cuminte, a trecerii istorice. Păcatul fluviului (I, 1975) este un roman autobiografic cu ecouri din Panait Istrati și Maxim Gorki. Personajul principal, Tiberiu Posadu, bastard sensibil și melancolic, evoluează în atmosfera socială a mahalalei brăilene. Inteligența nativă și cultura în formare, dar îndeosebi trăirile sentimentale îl îndreaptă treptat spre asumarea unui destin
GORUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287320_a_288649]
-
clasici și contemporani, scrise, în cea mai mare parte, în maniera didactică tradițională, dar și cu deschidere spre limbajul criticii moderne. O altă carte, Eseuri subsidiare la „Adio, Europa!” de Ion D. Sârbu (1999), se compune din cinci secțiuni - Transparențe autobiografice, Radiografii social-politice, Apetitul pentru digresiunea eseistică, Sub semnul filosofiei, Cu biciul stilului rafinat - și se încheie cu o sinteză: Ion D. Sârbu - un scriitor român din exilul intern. Autorul își intitulează volumul Eseuri subsidiare..., deoarece nu-și propune să-și
GRIGORIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287360_a_288689]
-
subtext, aici este și un roman al formației. A doua carte, Un altfel de sfârșit (1998), conține patru nuvele, care pot fi și capitolele unui roman organizat contrapunctic. Personajul lor comun, Andrei, face legătura cu romanul precedent și accentuează latura autobiografică a prozei lui G. Remarcabilă este nuvela titulară, un veritabil poem în proză: într-un moment de criză, Andrei se întoarce în casa bunicilor și descoperă într-o ladă costumele de miri ale acestora; îmbrăcând hainele mirelui de odinioară, tânărul
GRANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287342_a_288671]
-
comparată. În 1977 și-a susținut doctoratul la Heidelberg, sub îndrumarea lui Walter Biemel, cu teza Merleau-Pontys Phänomenologie der Sprache. Principalele preocupări se îndreaptă spre cercetarea fantasticului, a avangardei și a suprarealismului, a legăturii dintre naratologie și interpretarea literară a autobiograficului, iar în domeniul istoriei literaturii române - spre eminescologie. Contribuie cu prezentări ale scriitorilor români la Brockhaus Enzyklopädie și la Kindlers Neues Literaturlexikon, este prezentă în reviste academice și în volume de sinteză apărute în Germania, Olanda, Franța cu o serie
GREGORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287350_a_288679]
-
minore și variațiunile; pentru G., el reprezintă gesturile, exasperant aceleași, precum și atitudinile comportamentale stereotipe ale vieții de deținut. În Gherla autocenzura - constantă psihologică a scriitorului român postbelic, mai activă și mai perfidă decât cenzura oficială - cedează definitiv locul relatării deschise, autobiografice și aproape documentaristice a experienței închisorii politice, pe fondul căreia societatea comunistă se conturează în tonuri alb-negre, ca o radiografie a ororii. Autorul se dovedește un „excepțional poet al cruzimii” (I. Negoițescu), un martor a cărui privire intensă și rece
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Negoițescu, În cunoștință de cauză, Cluj-Napoca, 1990, 13-19; Marta Petreu, Paul Goma între depoziție și fantasmare, RL, 1991, 3; Gabriel Dimisianu, Cărți despre gulagul românesc, CC, 1991, 1; Valeriu Cristea, Marele cutremur al românilor, CC, 1991, 1; Eugen Simion, Proza autobiografică, RL, 1991, 9; Florin Ardelean, Jocul cu briliante. „Din calidor” de Paul Goma, F, 1991, 3; Nicolae Oprea, Cărțile memoriei, VR, 1991, 3; Ioan Holban, Patimile după Basarabia, CRC, 1991, 11; Fevronia Novac, Literatura ca document, RL, 1991, 23; Florin
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Din calidor” de Paul Goma, F, 1991, 3; Nicolae Oprea, Cărțile memoriei, VR, 1991, 3; Ioan Holban, Patimile după Basarabia, CRC, 1991, 11; Fevronia Novac, Literatura ca document, RL, 1991, 23; Florin Ardelean, Antropogonia-recurs, F, 1991, 6; Eugen Simion, Romanul autobiografic, CC, 1991, 6-7; Marian Victor Buciu, Un chiriaș al istoriei, R, 1991, 7-8; Maria Cornelia Ocas, Literatură și libertate, APF, 1991, 9; Nicolae Baltă, „Omul politic” și eul profund, VR, 1991, 10; Romanița Constantinescu, Fatalitatea prezenței celuilalt, RL, 1992, 12
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
transa unei vitalități individuale debordante. De aici, prin scris, perfuzii de imagine administrate unor tablouri terne, hiperbolizarea și, astfel, ca să nu evităm cuvîntul, dereglarea unor funcții perceptive. Este clar că, În romanul contemporan, familia reprezintă ultima comunitate În care eul autobiografic mai crede că se poate integra. În afara acesteia, societatea, ca spațiu referențial viabil, tinde să dispară din Noile Romane. Ce-a mai rămas din ea, la un Echenoz sau un Toussaint, poate fi considerat similar fărîmelor armonice rămase din muzica
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nevoia să scrie și să fie percepuți ca atare și nu altfel, și, nu În ultimul rînd, să exprime ceea ce cred ei de cuviință că este autentic. Nu tăgăduiesc autenticitatea producției literare a ultimelor decenii (În cadrul convenției literare, al pactului autobiografic), din punctul acesta de vedere ea stă foarte bine. Întrebarea care va mai apuca sau nu să fie pusă În Babilonul literar de azi este de ce să mai scrii? și, dacă pot pune Întrebarea, de ce scriitorii au renunțat prea ușor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
există, aici, dacă nu face parte din Ordine, dacă nu i se acordă și apoi recunoaște oficial un nume. Incomodă, locuința generică a autoficțiunii este, vorba ceea, autorizată, dar nu și acreditată. În 1975, Philippe Lejeune scrie o carte, Pactul autobiografic, astăzi de referință pentru studenții de la Litere. În bun obicei structuralist, teoreticianul desenează un tabel taxinomic al diferitelor practici de scriitură, În funcție de strategiile narative prin care autori și cititori cad de acord asupra semnării unor “pacte de lectură”. O căsuță
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
teoreticianul desenează un tabel taxinomic al diferitelor practici de scriitură, În funcție de strategiile narative prin care autori și cititori cad de acord asupra semnării unor “pacte de lectură”. O căsuță rămîne liberă: căsuța cea urîtă, aceea unde pactul romanesc (deci nu autobiografic, cele două funcționează diferit, deși cu rezultate vizate comune) ar fi fost Încheiat cu cititorul de un autor În același timp narator și personaj homodiegetic, În virtutea omonimiei (“protocolul nominal”: vezi de pildă cazul lui Marcel Proust). Posibilitatea ca autobiografia să
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
narator și personaj homodiegetic, În virtutea omonimiei (“protocolul nominal”: vezi de pildă cazul lui Marcel Proust). Posibilitatea ca autobiografia să se cupleze cu ficțiunea i s-a părut lui Lejeune contra naturii. Protocolul modal romanesc l-ar exclude pe cel nominal autobiografic. Decizia prohibitivă a lui Lejeune, cartezian În spirit și-n practică, l-a provocat pe Serge Doubrovsky, care Începuse deja lucrul la lungul și experimentalistul roman Fils (ce avea să apară În 1977). Romancierul i-a scris poeticianului autobiografiei, sugerîndu-i
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cea mai disputată, pentru că se lasă dominat de prudența carteziană a naratologului francez, neacceptînd intrarea autoficțiunii În tabloul genurilor literare omologate. Genette va găsi, după teza elevului său, În Ficțiune și Dicțiune (1991), două tipuri de “autoficțiune”, În funcție de proporția dintre autobiografic și ficțiune. Am avea astfel autoficțiunile “adevărate, al căror conținut narativ este, dacă pot spune așa, autentic ficțional”, În rîndul lor putînd fi inclusă Divina Comedie sau Don Quijote (accentul cade pe ficțional) și “falsele autoficțiuni”, “care nu sînt ficțiuni decît
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reprezentarea ei literară În exercițiul conversiunii acestuia În timp printr-o sintaxă incantatorie și hipnotizantă. Spațiul Înseamnă descriere; timpul, narațiune. Autoficțiunea este reprezentarea literară a unei dialectici cu un efect verificat În altă parte, În filozofia subiectului. Absorbit de șuvoiul autobiografic inițial, cititorul Îi urmează mecanica, convins de autenticitatea relatării și, În consecință, de faptul că nu se află În fața unei simple povești (teza). Pentru aceasta, naratorul recurge tacit la o tehnică testimonială formulată magistral de Beckett: “Ainsi de temps en
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Sade În secolul XVIII sau de Hervé Guibert În secolul XX - ajunge Într-un club de noapte de pe Rive Gauche: sediul boemei franceze antiburgheze. Clubul se numește Apocryphe și naratorul/ea ajunge să lucreze aici ca DJ. Faptul este strict autobiografic. Anne Garréta a lucrat Într-adevăr ca DJ În cel mai important club lesbian din Paris, Katmandou, deschis de Elula Perrin la 2 decembrie 1969 (proprietara l-a Închis În 1990 deschizîndu-și discoteca Privilège-Kat) pe strada Vieux-Colombier (În apropiere de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]