4,413 matches
-
atenției criticii tradiționale sînt afirmațiile lui Ion Rotaru care, în O istorie a literaturii române II. De la 1900 la al doilea război mondial, Editura Minerva, București, 1972, pp. 330-335, apreciază că, pe măsură ce literatura postbelică se va dezvolta, interesul „exagerat” pentru avangardă va scădea corespunzător. Urmuz e respins ca „precursor” suprarealist sau absurdist, întrucît ar fi autor de „parodii”. Motivul pentru care Ion Rotaru îi acordă totuși atenție (cinci pagini de text preponderent descriptiv, cu observații pe linia lui G. Călinescu) este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fond, un deicid”... Putem cita și alte numeroase referințe ale poeților la proza (textele) lui Urmuz, de la Aurel Rău la unii optzeciști... Centenarul Urmuz. Apoteoza omagială Asimilarea scrierilor urmuziene de către canonul critic are loc odată cu ceea ce Marin Mincu numește „clasicizarea” avangardei interbelice. În condițiile unui regim totalitar precum cel ceaușist, asimilarea în cauză are însă niște date cu totul particulare. Recuperării „estetice”, „umaniste” și „marxizante” i se adaugă, la începutul deceniului nouă, o recuperare protocronistă tot mai accentuată. În numărul 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de genul: „Cum a fost posibilă reforma radicală asupra limbii literare înfăptuită de Urmuz la noi în premieră mondială, într-un timp poetic în care sămănătorismul era în floare?”. Totul e ambalat într-un limbaj de hagiografie autohtonistă („Biblie a avangardei românești”). Nota bene, deși admirator al lui Urmuz, Nichita Stănescu avea importante rezerve față de avangardă... Ca o replică la această acțiune, tînărul critic de artă timișorean Andrei Pintilie publica în România literară un eseu despre autorul Paginilor bizare, intitulat „Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noi în premieră mondială, într-un timp poetic în care sămănătorismul era în floare?”. Totul e ambalat într-un limbaj de hagiografie autohtonistă („Biblie a avangardei românești”). Nota bene, deși admirator al lui Urmuz, Nichita Stănescu avea importante rezerve față de avangardă... Ca o replică la această acțiune, tînărul critic de artă timișorean Andrei Pintilie publica în România literară un eseu despre autorul Paginilor bizare, intitulat „Urmuz cu «u» de la umor», în care taxează acid demersul comemorativ al revistei Manuscriptum: „În loc de catalog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre autorul Paginilor bizare, intitulat „Urmuz cu «u» de la umor», în care taxează acid demersul comemorativ al revistei Manuscriptum: „În loc de catalog s-a tras în cîteva sute de exemplare numărul 6 al revistei Urmuz, urmaș parodic al adevăratei publicații de avangardă scoasă de Geo Bogza în anul 1928 la Cîmpina. Parodic pentru că, printr-o pioasă mistificare, redactorii ocazionali de azi, Adrian Bota, Adrian Hoajă și Nichita Stănescu, încearcă să sporească numărul paginilor bizare cu încă vreo cîteva, de o evidentă lipsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
superioare seminții”. În contextul politic al epocii Ceaușescu, „refuzul” elogiat de critic se cuvine a fi citit și în cheie subversivă... În fine, cu prilejul centenarului nașterii lui Urmuz, criticul invocă „necesitatea unei expoziții de amploare națională a artei de avangardă din România”. O asemenea expoziție va fi realizată însă abia în 1993... Momentul de vîrf al centenarului îl constituie însă apariția la Editura Minerva a volumului jubiliar Urmuz. Pagini bizare, ediție, prefață și tabel cronologic de Constantin Crișan. Interesantă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și tabel cronologic de Constantin Crișan. Interesantă e „regia” de ansamblu a volumului, care mai conține — pe lîngă deja citatele traduceri în mai multe limbi de circulație universală — și un tabel cronologic tradus în franceză de Elena Dan: „Urmuz în cadrul avangardei literare românești și europene”, apărut „într-o primă — și cu totul altă formă (sic!) — în Révue Roumaine, nr. 10-11-12/1981, număr dedicat integral avangardei literare și artistice românești, suprarealismului și altor curente și mișcări avangardiste”. Legitimarea autohtonă prin intermediul dialecticii național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
limbi de circulație universală — și un tabel cronologic tradus în franceză de Elena Dan: „Urmuz în cadrul avangardei literare românești și europene”, apărut „într-o primă — și cu totul altă formă (sic!) — în Révue Roumaine, nr. 10-11-12/1981, număr dedicat integral avangardei literare și artistice românești, suprarealismului și altor curente și mișcări avangardiste”. Legitimarea autohtonă prin intermediul dialecticii național - universal este prezentă și aici: „în nici o clipă, avangarda literară și artistică românească nu a ieșit din spațiul sincronicității europene. Mai mult, în unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cu totul altă formă (sic!) — în Révue Roumaine, nr. 10-11-12/1981, număr dedicat integral avangardei literare și artistice românești, suprarealismului și altor curente și mișcări avangardiste”. Legitimarea autohtonă prin intermediul dialecticii național - universal este prezentă și aici: „în nici o clipă, avangarda literară și artistică românească nu a ieșit din spațiul sincronicității europene. Mai mult, în unele momente, ori în unele privințe, ea a devansat — după cum se poate vedea, nu numai prin Urmuz — anumite întîmplări, viziuni, concepții, doctrine și procese artistice, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
situația de a asimila, a făcut-o păstrîndu-și intacte originalitatea, specificul”. O secțiune de extrase critice despre Urmuz se încheie — simbolic — cu deja citatul pasaj al lui Edgar Papu din volumul Din clasicii noștri..., în care sugerează caracterul „protocronic” al avangardei autohtone... Prefața lui Constantin Crișan („Urmuz și palingenezia literaturii”) este un discurs hagiografic exaltat, un „omagiu” speculînd - la modul liric - pe marginea relației național - universal și a „genialității” lui Urmuz. Autorul își începe sub formă de „basm” textul despre eroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țări europene, cele două masive volume sintetice cu caracter colectiv apărute în 1984, în limba franceză, la editura Akademiai Kiado din Budapesta (Les Avant-gardes littéraires au XX-e siécle I-II), panoramează sintetic istoria și fizionomia multifațetată a tuturor mișcărilor de avangardă artistică din Europa. Amplul studiu teoretic semnat de către Adrian Marino în volumul al II-lea („Tendences esthétiques”) reia succint și o serie de observații mai vechi despre Urmuz (v. capitolul despre avangardă din Dicționar de idei literare): „un text clasic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
istoria și fizionomia multifațetată a tuturor mișcărilor de avangardă artistică din Europa. Amplul studiu teoretic semnat de către Adrian Marino în volumul al II-lea („Tendences esthétiques”) reia succint și o serie de observații mai vechi despre Urmuz (v. capitolul despre avangardă din Dicționar de idei literare): „un text clasic”, „Algazy & Grümmer” „evocă ruina integrală a literaturii”; „precursor prin excelență”, considerat un „Jarry român”, Urmuz, care „n-a fost «scriitor», este elogiat de avangardiști în detrimentul Domnului Poet și al Domnului Prozator, împinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Mircea Scarlat dintr-o perspectivă tradițională, organicistă: „Fabula urmuziană este echivalentul unui microb inoculat într-un corp, pe care îl va obliga, automat, la o reacție de autoapărare”. Capitolul pe care Ion Pop i-l dedică lui Urmuz în Avangarda în literatura română (Ed. Minerva, București, 1990), după cel din Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, 1969, este, în linii mari, o sinteză a principalelor opinii critice formulate pînă în acel moment. Pornind de la o observație a lui Aurel Rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și, mai ales, stiluri literare. Cum însă hipertextul rezultat suportă, pe întinse porțiuni, o deturnare în sensul acelei «hipertrofice funcții magice» ce transformă «numitul în real», se ajunge, în final, la textul urmuzian crescut (...) pe ruinele vechilor convenții și formule” (Avangarda în literatura română, Editura Minerva, București, p. 61). Metafora finală sugerează, expresiv, caracterul de „buruiană plebee” al textului urmuzian, crescut pe prestigiile vechilor „ruine” ale Literaturii. Post Scriptum Avangarda istorică românească a devenit un subiect „clasicizat” despre care, aparent, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
final, la textul urmuzian crescut (...) pe ruinele vechilor convenții și formule” (Avangarda în literatura română, Editura Minerva, București, p. 61). Metafora finală sugerează, expresiv, caracterul de „buruiană plebee” al textului urmuzian, crescut pe prestigiile vechilor „ruine” ale Literaturii. Post Scriptum Avangarda istorică românească a devenit un subiect „clasicizat” despre care, aparent, s-a spus/scris aproape totul. Explorată în special din unghiul criticii și al istoriei literare, dar și (mai puțin) din acela al criticii plastice sau al arhitecturii, monografiată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a spus/scris aproape totul. Explorată în special din unghiul criticii și al istoriei literare, dar și (mai puțin) din acela al criticii plastice sau al arhitecturii, monografiată și arhivată (există în prezent la București un Institut de Cercetare a Avangardei Românești și Europene - ICARE), ea pare să nu mai rezerve surprize. Abordările sintetice datorate lui Ion Pop, Adrian Marino, Matei Călinescu, Marin Mincu, Ov.S. Crohmălniceanu, Nicolae Balotă, Amelia Pavel, Petre Răileanu, Mircea Martin, Ovidiu Morar, Ileana și Andrei Pintilie ș.a.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ilarie Voronca, Geo Bogza, Claude Sernet, Gellu Naum, Gherasim Luca, Jacques G. Costin, Sesto Pals, Jonathan X. Uranus, Grigore Cugler, Stephane Roll, Victor Valeriu Martinescu ș.a.m.d.) sînt doar vîrfurile icebergului. Interesul - tot mai accentuat în ultimii ani - pentru avangarda autohtonă se datorează, cel puțin în parte, și „rentabilității” fenomenului, ca parte a unei strategii culturale de promovare a imaginii României în străinătate. Faptul că anumite personalități de prim-plan ale modernității artistice europene (de la Constantin Brâncuși și Tristan Tzara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europene (de la Constantin Brâncuși și Tristan Tzara la Victor Brauner și Eugéne Ionesco - fără a-i uita pe Benjamin Fondane, Claude Sernet, Gherasim Luca, Ilarie Voronca, Isidore Isou) s-au impus în afara țării a stimulat nevoia internă a „exportului” de avangardă: acțiunea de promovare internațională a lui Urmuz din anii ’70 - prin eforturile lui Marin Mincu și Marco Cugno, după eforturile unor exilați precum Eugéne Ionesco, Miron Grindea, Ștefan Baciu ș.a. - și a poeziei române de avangardă, numeroasele traduceri postcomuniste ș.cl.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
internă a „exportului” de avangardă: acțiunea de promovare internațională a lui Urmuz din anii ’70 - prin eforturile lui Marin Mincu și Marco Cugno, după eforturile unor exilați precum Eugéne Ionesco, Miron Grindea, Ștefan Baciu ș.a. - și a poeziei române de avangardă, numeroasele traduceri postcomuniste ș.cl. Pe alte coordonate, același complex al nerecunoașterii în afară a „prezidat”, în primele decenii ale secolului al XX-lea, începuturile avangardei noastre; nevoia de „evadare” a lui Tzara din cercul strîmt al „provinciei” autohtone, lamentourile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unor exilați precum Eugéne Ionesco, Miron Grindea, Ștefan Baciu ș.a. - și a poeziei române de avangardă, numeroasele traduceri postcomuniste ș.cl. Pe alte coordonate, același complex al nerecunoașterii în afară a „prezidat”, în primele decenii ale secolului al XX-lea, începuturile avangardei noastre; nevoia de „evadare” a lui Tzara din cercul strîmt al „provinciei” autohtone, lamentourile lui Ion Vinea privind „blestemul locului”, considerațiile lui Fundoianu din prefața la Imagini și cărți din Franța privind „coitul prea excesiv” al culturii franceze asupra culturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Contimporanul și grupările mai radicale, încercările de a „evada” spre centrele de validare europene și extraeuropene sau de a aduce Europa în țară prin intermediul unor personalități cu rezonanță, încercările de repliere identitară „alternativă” în raport cu modernizarea occidentală. O abordare a „primei” avangarde autohtone din perspectiva acestui fenomen merită întreprinsă, cu atît mai mult cu cît recuperarea și promovarea ei din ultimele decenii se resimt - nu mai puțin - de pe urma amintitului complex. Istoricizarea postbelică a avangardei românești s-a produs în mai mulți timpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alternativă” în raport cu modernizarea occidentală. O abordare a „primei” avangarde autohtone din perspectiva acestui fenomen merită întreprinsă, cu atît mai mult cu cît recuperarea și promovarea ei din ultimele decenii se resimt - nu mai puțin - de pe urma amintitului complex. Istoricizarea postbelică a avangardei românești s-a produs în mai mulți timpi, sub presiunea unor contexte culturale și ideologice favorabile: 1) recuperarea estetică și „umanistă” din perioada așa-numitei destinderi poststaliniste pe fondul clasicizării europene a avangardelor și al emergenței europene a literaturii absurdului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puțin - de pe urma amintitului complex. Istoricizarea postbelică a avangardei românești s-a produs în mai mulți timpi, sub presiunea unor contexte culturale și ideologice favorabile: 1) recuperarea estetică și „umanistă” din perioada așa-numitei destinderi poststaliniste pe fondul clasicizării europene a avangardelor și al emergenței europene a literaturii absurdului; 2) recuperarea protocronistă (în anii ’80) a „precursorilor” avangardiști autohtoni ca expresie a priorității unei culturi naționale mici în fața dominației marilor puteri; 3) apariția unei noi paradigme artistice (de tip postmodern) în România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autohtoni ca expresie a priorității unei culturi naționale mici în fața dominației marilor puteri; 3) apariția unei noi paradigme artistice (de tip postmodern) în România deceniului nouă și integrarea estetică a revoluției avangardiste în tradiția internă a acestui model. 4) transformarea avangardei istorice în „vector de imagine pozitivă” al culturii române în afara țării. După cel de-al Doilea Război Mondial, numeroși membri rămași în țară ai avangardei interbelice, îndeosebi din al doilea și al treilea val (Sașa Pană, Geo Bogza, Gheorghe Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nouă și integrarea estetică a revoluției avangardiste în tradiția internă a acestui model. 4) transformarea avangardei istorice în „vector de imagine pozitivă” al culturii române în afara țării. După cel de-al Doilea Război Mondial, numeroși membri rămași în țară ai avangardei interbelice, îndeosebi din al doilea și al treilea val (Sașa Pană, Geo Bogza, Gheorghe Dinu, Virgil Teodorescu, M.H. Maxy, S. Perahim, Miron Radu Paraschivescu, Gellu Naum ș.a.) au optat pentru „avangarda” politică a proletariatului revoluționar, în virtutea vechilor opțiuni de stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]