5,096 matches
-
, baladă populară de haiducie. Ca și balada Corbea, a fost creată, probabil, în perioada târzie a feudalismului. Conflictul nu mai este de ordin etic, ca în balada de vitejie Miu Cobiul, ci social, caracteristic baladei haiducești. În cele mai multe variante acțiunea este localizată la „casele domnești” din București, unde un Ștefan Vodă benchetuiește cu „boierii sfatului, / Stâlpii Țarigradului, / Stâlpii împăratului”. Domnul dezvăluie slujitorilor planul său de a simula
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
, baladă populară de haiducie. Ca și balada Corbea, a fost creată, probabil, în perioada târzie a feudalismului. Conflictul nu mai este de ordin etic, ca în balada de vitejie Miu Cobiul, ci social, caracteristic baladei haiducești. În cele mai multe variante acțiunea este localizată la „casele domnești” din București, unde un Ștefan Vodă benchetuiește cu „boierii sfatului, / Stâlpii Țarigradului, / Stâlpii împăratului”. Domnul dezvăluie slujitorilor planul său de a simula o vânătoare pe valea Cobiului (sau în munții
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
un Ștefan Vodă benchetuiește cu „boierii sfatului, / Stâlpii Țarigradului, / Stâlpii împăratului”. Domnul dezvăluie slujitorilor planul său de a simula o vânătoare pe valea Cobiului (sau în munții Crinului), urmărind, în fapt, prinderea vestitului haiduc. Se conturează astfel conflictul social al baladei: „Că de când s-a haiducit, / Drumuri mari s-au părăsit [...] / Hasnale la Domnie n-a mai venit”. Pentru fărădelegile lui, haiducul trebuie spânzurat în „două furci ș-o cumpeoară, / Ca să-l bată vânt de vară, / Să-l privească multă țară
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
ieșea la drum bătut / C-un car de curpeni de gât”. Cântecul bătrânesc despre Miu Haiducul s-a răspândit în Muntenia, Oltenia și la românii din Serbia, în timp ce în Moldova apare fragmentar, iar în Transilvania cu totul sporadic. Tehnica acestei balade (gradarea acțiunii, peripețiile personajelor, încordarea atenției ascultătorilor) este realizată cu mijloace artistice proprii eposului popular: repetiția amplificatoare, cumulul de epitete, valoarea sugestivă a hiperbolei. Alături de balada Corbea, Miu Haiducul s-a impus, prin conținut și valoare artistică, ca una din
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
Serbia, în timp ce în Moldova apare fragmentar, iar în Transilvania cu totul sporadic. Tehnica acestei balade (gradarea acțiunii, peripețiile personajelor, încordarea atenției ascultătorilor) este realizată cu mijloace artistice proprii eposului popular: repetiția amplificatoare, cumulul de epitete, valoarea sugestivă a hiperbolei. Alături de balada Corbea, Miu Haiducul s-a impus, prin conținut și valoare artistică, ca una din cele mai reprezentative creații din ciclul baladelor de vitejie. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866, 206-209; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
ascultătorilor) este realizată cu mijloace artistice proprii eposului popular: repetiția amplificatoare, cumulul de epitete, valoarea sugestivă a hiperbolei. Alături de balada Corbea, Miu Haiducul s-a impus, prin conținut și valoare artistică, ca una din cele mai reprezentative creații din ciclul baladelor de vitejie. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866, 206-209; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 500-509; Cristu S. Negoescu, Poezii populare alese. Balade, București, 1896, 26-44; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, București, 1900, I, partea
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
și valoare artistică, ca una din cele mai reprezentative creații din ciclul baladelor de vitejie. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866, 206-209; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 500-509; Cristu S. Negoescu, Poezii populare alese. Balade, București, 1896, 26-44; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, București, 1900, I, partea I, 156-163, partea II, 1074-1078; C. N. Mateescu, Balade, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1909, 55-60; Tudor Pamfile, Cântece de țară, București, 1913, 79-81; N. Georgescu-Tistu, Folklor
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
românilor, București, 1866, 206-209; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 500-509; Cristu S. Negoescu, Poezii populare alese. Balade, București, 1896, 26-44; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, București, 1900, I, partea I, 156-163, partea II, 1074-1078; C. N. Mateescu, Balade, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1909, 55-60; Tudor Pamfile, Cântece de țară, București, 1913, 79-81; N. Georgescu-Tistu, Folklor din județul Buzău, București, 1928, 60-62; Ion Diaconu, Folklor din Râmnicul Sărat, II, Focșani, 1934, 51-55; C. Nicolăescu-Plopșor, Balade oltenești, București
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
N. Mateescu, Balade, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1909, 55-60; Tudor Pamfile, Cântece de țară, București, 1913, 79-81; N. Georgescu-Tistu, Folklor din județul Buzău, București, 1928, 60-62; Ion Diaconu, Folklor din Râmnicul Sărat, II, Focșani, 1934, 51-55; C. Nicolăescu-Plopșor, Balade oltenești, București, 1961, 70-79; Folclor din Oltenia și Muntenia, București, I, 1967, 199-203, II, 1968, 197-208, III, îngr. Iordan Datcu, 1969, 439-448, 625-627, 800-817, IV, îngr. Iordan Datcu, 1969, 211-231, 543-549; Al. I. Amzulescu, Cântece bătrânești, București, 1974, 307-316. Repere
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
și Muntenia, București, I, 1967, 199-203, II, 1968, 197-208, III, îngr. Iordan Datcu, 1969, 439-448, 625-627, 800-817, IV, îngr. Iordan Datcu, 1969, 211-231, 543-549; Al. I. Amzulescu, Cântece bătrânești, București, 1974, 307-316. Repere bibliografice: Lovinescu, Critice, VI, 91-95; Gh. Vrabie, Balada populară română, București, 1966, 376-389; Grigore Botezatu, Folclorul haiducesc în Moldova, Chișinău, 1967, 39-50; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia noastră populară, București, 1967, 143-148; D. Caracostea, Ovidiu Bârlea, Problemele tipologiei folclorice, București, 1971, 283; Dicț. lit. 1900, 583. L.Bd.
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
edit., Iași, 1983; Colinde din Transnistria, ed. 2, îngr. și introd. Constantin A. Ionescu, postfața edit., Chișinău, 1994; Bicentenar Anton Pann, Râmnicu Vâlcea, 1996; Ion I. Ionică, Dealu Mohului. Ceremonia agrară a cununii în Țara Oltului, introd. edit., București, 1996; Balade populare românești (Cântece bătrânești), Chișinău, 1997; Miorița. Meșterul Manole, București, 1998; Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, pref. edit., București, 2001; Dicționar de ghicitori, Chișinău, 2002. Culegeri: Fântâna Dorului. Poezii populare din Țara Loviștei, București, 1975; Fata munților. Basmele și
MOHANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
și de popularizare a literaturii române, editând și comentând pe Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu sau Paul Celan, întocmind o antologie a poeziei de avangardă (în colaborare cu Marco Cugno) și o culegere de descântece populare. Folclorul (cu precădere balada) beneficiază de o explorare semiotică în volumele I canti narrativi romeni. Analisi semiologica (1977), I mondi sovrapposti. La modellizzazione spaziale nella fiaba romena (1978) și Mito-fiaba-canto narrativo. La transformazione dei generi letterari (1986). Redactează articolele referitoare la literatura română în
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
momente ale devenirii poetice. Un pivot important al demonstrațiilor sale îl reprezintă studiile eminesciene - cel din Repere (1977), dar și comentariile succesive la Luceafărul, care mizează pe dimensiunea „neoonirică” a poemului. Un altul e reprezentat de analiza modelelor semiotice ale baladei, conform axiomei enunțate, conform căreia evoluția formelor românești de expresie poetică începe, ca punct de maximă realizare, cu poezia populară. Odată stabilite premisele, criticul survolează literatura română de la Anton Pann la Tristan Tzara și de la Ion Heliade-Rădulescu la Mircea Cărtărescu
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
fi inspirat de anumite obiceiuri juridice străvechi, semnalate în Transilvania. Conform unui asemenea cod păstoresc, ciobanul acuzat că și-a neglijat îndatoririle era condamnat. Se pare că aici, în acest jus valachicum, trebuie căutată baza istorico-etnografică a faptului epic din baladă. Prezența elementului justițiar a dus la ipoteza că prima versiune s-a născut în zona de nord-est a Ardealului, respectiv în regiunea dintre Munții Rodnei și Munții Căliman. Colinda transilvăneană, considerată ca fiind prima etapă în geneza Mioriței, cuprinde numai
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
Mioriței îi revine lui Vasile Alecsandri. În ceea ce privește proveniența acestei variante, indicațiile lui Alecsandri sunt contradictorii. Într-o scrisoare adresată lui Al. Hurmuzachi, cel care a tipărit pentru prima oară textul în revista „Bucovina”, la 18 februarie 1850, el afirmă că balada a fost culeasă de Alecu Russo în vremea exilului la Soveja, iar într-o notă la balada Dolca, apărută în volumul Poezii populare ale românilor, susține că ar fi cules-o personal în timpul unei excursii pe Ceahlău. Problema locului de
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
scrisoare adresată lui Al. Hurmuzachi, cel care a tipărit pentru prima oară textul în revista „Bucovina”, la 18 februarie 1850, el afirmă că balada a fost culeasă de Alecu Russo în vremea exilului la Soveja, iar într-o notă la balada Dolca, apărută în volumul Poezii populare ale românilor, susține că ar fi cules-o personal în timpul unei excursii pe Ceahlău. Problema locului de origine al baladei culese de Russo și Alecsandri, considerată și varianta clasică, nu a fost încă deplin
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
culeasă de Alecu Russo în vremea exilului la Soveja, iar într-o notă la balada Dolca, apărută în volumul Poezii populare ale românilor, susține că ar fi cules-o personal în timpul unei excursii pe Ceahlău. Problema locului de origine al baladei culese de Russo și Alecsandri, considerată și varianta clasică, nu a fost încă deplin elucidată. Marea ei circulație, realizarea artistică excepțională, precum și multitudinea temelor și motivelor i-au determinat pe majoritatea specialiștilor să o considere drept variantă-arhetip. De aceea, în
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
nu a fost încă deplin elucidată. Marea ei circulație, realizarea artistică excepțională, precum și multitudinea temelor și motivelor i-au determinat pe majoritatea specialiștilor să o considere drept variantă-arhetip. De aceea, în cercetarea motivului mioritic se pornește întotdeauna de la varianta Alecsandri. Balada debutează cu prezentarea cadrului natural, ce constituie fundalul acțiunii. Imaginile sugerează un spațiu cosmic etern stăpânit de liniște: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai”. Ideea plaiului este prezentă în cadrul variantelor de tip moldovenesc, în cele transilvănene
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
-i ungurean / Și unu-i vrâncean”. Se pare că denumirea „vrâncean” a fost introdusă de Alecsandri, substituind-o pe aceea de muntean, deoarece în cercurile unioniste înfățișarea în acest fel a fraților din Muntenia ar fi stârnit eventuale animozități. În baladă conflictul este declanșat de hotărârea luată de ungurean și vrâncean de a-și ucide tovarășul de drum. Ciobanul moldovean trebuie să moară fiindcă e „mai ortoman / Și-are oi mai multe, / Mândre și cornute”. În varianta Alecsandri cauza omorului o
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
averea celui de-al treilea. Variantele presupuse a fi arhaice cuprind ideea judecării ciobanului pentru abateri de la îndatoririle păstorești. O categorie aparte o alcătuiesc variantele de dată mai recentă, în care cauzele crimei sunt rivalitatea în dragoste sau jaful. Firul baladei continuă cu motivul „mioarei năzdrăvane”. Acest motiv trebuie pus în legătură cu o credință străveche, răspândită și la alte popoare balcanice, potrivit căreia oaia poate prevesti apropierea morții. Mioara năzdrăvană află planul pe care îl urzesc baciul ungurean și cel vrâncean și
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
acum prezentată mai succint, pentru că măicuța cunoaște sensul limbajului figurat din testament. Ea trebuie să afle numai că feciorul ei s-a însurat „C-o fată de crai, / Pe-o gură de rai”. Testamentul ciobanului constituie nucleul tematic principal al baladei, episodul care îi susține osatura. Aproape de sfârșitul versiunii Alecsandri, portretul moral al ciobanului este completat cu portretul fizic. Tinerețea și frumusețea păstorului accentuează sentimentul de durere pentru dispariția lui timpurie. Ceea ce impresionează în testamentul ciobanului, cu care se încheie varianta
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
versurile provenite din sudul și estul Transilvaniei, ca și cele bănățene. Doar în nordul Transilvaniei variantele sunt organizate după măsura de 7-8 silabe. În cele mai multe cazuri schema metrică de 5-6 silabe este cea originară. De remarcat că variantele transilvănene ale baladei se caracterizează prin prezența frecventă a rimelor interne. Un procedeu stilistic folosit este aliterația, construită pe baza repetiției acelorași cuvinte sau a unor derivate flexionare ale acestora. Mai des întâlnite sunt situații ca „ori din pușcă să-l împuște” sau
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
soare, / Coaptă la pământ, / Ne-ajunsă de vânt”. În opoziție cu portretul static al ciobanului, imaginea mamei exprimă zbuciumul sufletesc al femeii care își caută zadarnic fiul: „Măicuță bătrână, / Cu brâul de lână, / Pe câmpi alergând, / Din ochi lăcrămând”. În baladă un loc deosebit îl are mioara, care este personificată, atribuindu-i-se și însușiri supranaturale. Într-o variantă culeasă din Teleroman, descrierea mioarei pune în evidență elemente ornamentale de basm: „Cu patru cornițe / Cu câte-o piatră nestemată / De-mi
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
În funcție de deosebirile de nivel artistic, se poate face o sistematizare a variantelor mai importante. Până în 1979 se cunoșteau peste nouă sute de variante și fragmente de variante. Nici una din creațiile folclorice românești nu are o circulație atât de largă. Spre deosebire de celelalte balade, Miorița este cântată atât de bărbați, cât și de femei. S-au descoperit peste cinci sute de localități în care se cântă balada. Variante ale baladei au fost semnalate în Macedonia, în Banatul sîrbesc, pe valea Timocului. Din Serbia se
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
Nici una din creațiile folclorice românești nu are o circulație atât de largă. Spre deosebire de celelalte balade, Miorița este cântată atât de bărbați, cât și de femei. S-au descoperit peste cinci sute de localități în care se cântă balada. Variante ale baladei au fost semnalate în Macedonia, în Banatul sîrbesc, pe valea Timocului. Din Serbia se cunosc șapte variante, cinci timocene și două bănățene, toate influențate de balada moldovenească. De asemenea, s-a descoperit o variantă și în Ungaria. Odată cu răspândirea culturii
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]