4,389 matches
-
ridicase sus picioarele subțiri și goale, vârâte de-a dreptul în pantofi, îmbrățișîndu-le cu brațele, și-și scutura râzând pletele, care-i căzuse pe ochi. După ce Felix se așeză pe bancă, Otilia desfăcu o cutie lată din care scoase niște bastoane lungi de ciocolată. Întinse unul tânărului, dar când acesta vru să-l ia cu mâna, ea-l trase înapoi, ducîndu-i-l de-a dreptul la gură. Luă și ea un baston, pe care începu să-l ronțăiască, înșirînd în același timp
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bancă, Otilia desfăcu o cutie lată din care scoase niște bastoane lungi de ciocolată. Întinse unul tânărului, dar când acesta vru să-l ia cu mâna, ea-l trase înapoi, ducîndu-i-l de-a dreptul la gură. Luă și ea un baston, pe care începu să-l ronțăiască, înșirînd în același timp, pe masă, mănușile de piele, pe care se pregătea să le frece cu benzină. - Va să zică, ai să studiezi medicina? Domnul doctor Felix Sima! Sună foarte frumos. Vreau s-ajungi un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
terminevorbele. Moș Costache plecă plin de stupefacție și era aproape cocoșat de uimire când ajunse în fața lui Pascalopol. Acesta, îmbrăcat într-un costum de seară, vârât într-un mare palton cu guler de astrahan, aștepta îngrijorat, ținind pe genunchii un baston cu mâner de argint, în chip de cap de ogar. - Ce s-a întîmplat? - Nu-nu-nu vine, nu este acasă, nu-nu-nu mai poate, se zăpăci moș Costache. Pascalopol păli. -De ce nu mai poate? Ce s-a întîmplat? - Zice că vorbește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eu, dacă n-oi putea să merg în oraș. În loc să răspundă, Stănică se-ntoarse spre Pascalopol și zise: - Domnule, ce toamnă superbă, altădată pe vremea astaningea. Totul se schimbă, până și clima! Dar moșierul făcu un semn de adio, cu bastonul, și ieși pe ușă. În trăsură, Pascalopol medită îndelung, cu bărbia rezemată în mânerul de argint al bastonului, care înfățișa capul unui ogar. Purtarea bătrânului era ca întotdeauna generoasă, sentimentală, însă plină de întortochieri avarițioase, în latura materială. Se putea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Domnule, ce toamnă superbă, altădată pe vremea astaningea. Totul se schimbă, până și clima! Dar moșierul făcu un semn de adio, cu bastonul, și ieși pe ușă. În trăsură, Pascalopol medită îndelung, cu bărbia rezemată în mânerul de argint al bastonului, care înfățișa capul unui ogar. Purtarea bătrânului era ca întotdeauna generoasă, sentimentală, însă plină de întortochieri avarițioase, în latura materială. Se putea foarte bine întîmpla ca Costache să moară înainte de a se fi decis să facă o situație fetei. El
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
manta imensă, ale cărei pulpane, fluturîndu-i în aer și ridicîndu-i-se până în cap, îl făceau să semene cu zeul Shiva, asemănare ce nu se estompă nici când necunoscutul (depunîndu-și talpa cizmelor pe asfaltul grunjos al autostrăzii Ploiești-București), scoase de sub braț un baston întunecat, cu grisina ușoară ca osul de porumbel și îl agită către cel de-al treilea automobil ce-i trecu pe dinainte. Era o Dacie 1300, gri-albăstruie, cu o rețea de pătrățele gălbui imprimată pe coaja portierei, și cu o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
78 câte mai erau de predat până la sfârșitul anului... Iar din cele 140 de mașini minunate care aproape 94 au ieșit pe poarta întreprinderii..." Cu pași mlădioși și lingușiți, necunoscutul alunecase deja la coada mașinii, unde își trecu, cu balans, bastonul la subțioara brațului stâng, descleștând, c-o iscusită lovitură de pod al palmei, portbagajul. Rămase apoi nemișcat, aparent somnolent, cu geamparalele jucîndu-i totuși haos în cap, nemaireușind însă să-l clintească nici o unghie... - "...Iar editurile vor veghea nedomolite ca operele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ficatului, ca urmare a abuzului de tutun ori dintr-un luft sau șotie a metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga, în dreptul portierei și ciocăni în foaia de geam pe jumătate coborâtă cu emisfera de argint de la extremitatea îngroșată a bastonului. Încovoindu-se o idee, cartilagiile cefei îi pocniră ca un dop de șampanie. Mătură cu privirea obiectele mizerabile din interiorul taximetrului și îndeplini formalitatea de a se informa. - Mă duci și pe mine până în orășelul nostru iubit, intoxicatule? Șoferul, intimidat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împăturite, păreau străvechi și aveau culoarea nisipului. Străinul și le bătu de genunchi pentru a le orândui și pentru a le depune pe banchetă, în dreapta, potrivind peste ele două linii gradate și un soi de sextant. Între el și hărți, bastonul cu umflătură filigranată. Străinul se trase tăcut mai către geam, pentru a privi în afară și pentru a se pregăti de extaz. - Și zi-i așa, ai fost la spetit?!... Te-a trimis statul să-ți depui osul la muncă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Nu zic că-i rău. De când te-ai urcat, doar de poezie și de băieței mi-ai garibaldit... Îl iubești pe fizicul de la șantieriști, scămoșatule? - Nu neapărat... - ...Când le zici pe poezii, simți că ți l-ar mângâia cineva pe baston? - Dacă e creație autentică, parcă-aș simți... - Și de-ar fi creație de ailaltă, mie poți să-mi zici... Eu sânt ca tatăl tău, când e vorba să mărturisești cum ți-ar place să faci baie cu buldozeristul. Nu te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
slujnica. 112 DANIEL BĂNULESCU La suprafață, Diavolul se topea de încîntare, ca o bucată de unt, pe tăblăria încinsă a vestigiilor... Sorbea cu ochii după șarmiere și după frontoane, examinîndu-le prin echerul degetelor răschiate. Calcula. Își ghida șoferul cu pioletul bastonului. Închisese un ochi. Și-o bufnise iar în fredonat. Dumica lăutărește Ucigă-l toaca: Gino, pune-ți, când mă scol, Aparat locomotor... Că te duc la Techirghiol Ca să faci prostii pe hol. Cu-Împăratul peștilor Și Spuma adâncurilor ...Că te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de mână. Pata de grăsime se opri în jurul unei piațete... 127 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI de coif, cu vârful în sus, undeva în dreptul liniei dublu sinusoidale a nasului. Cu genunchii desfăcuți cuviincios la o lățime de palmă. Fără bastonul abandonat printre hărți, în capsa de metal a taximetrului. Nedecojit din trenciul, acum flasc și stânjenitor, precum membranele unui liliac. Iar când clinti o palmă, ce forma o latură a coifului, și-și ciupi perii scurți și înălbiți de pe versantul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
felul în care zăcea între ele, excesiv de tămâiatul până atunci domn Pink Robin Floyd semăna deplorabil cu un pitic de o jumătate de metru, ce se cățărase pe masă, se murase în băltoaca mai sus numită și adormise sprijinit în baston. Omonimul său, Pink Floyd, înțelegîndu-i jena, trecu discret, dintr-o solidaritate masculină, peste ea, promițîndu-i printr-un mic semn că la plecare, profitând de haosul finalelor de concerte, îl va elibera, adică se va strădui să îl fure. Cântă două
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
chibrit, cu care se echilibrau mesele la Cabaretul Voltaire. Pe de o parte, obiecte care apucau umanitatea de bărbie și-o înfiorau. Pe de alta, cel mai jalnic talcioc. Cine scotea la antrenament, în fiece dimineață, pălăria de pai și bastonul lui Maurice Chevalier?" le parodia el, în gând, pe bătrâne. "Găinii acesteia tuciurii cine i-a smuls toate penele, minus cele din fund, până când a devenit săraca orătanie Joséphine Baker? Pe Winston Churchill cine încerca, în fiecare weekend, să-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe caldarâm. Birjarul strigă mulțimii care se înghesuia în drum să facă loc. Erau o grămadă pestriță: femei în rochii de stambă, roșii, albastre, verzi; soldați cu moletiere kaki, negustori în haine de stofă ca ambra, cu pălării tari și bastoane, olteni chiuind și jucând în jurul unor fete sănătoase, îmbrăcate pe jumătate ca la țară, rMnd cu toți dinții și veselindu-se că era ziua lor de sărbătoare. Lina le simți privirile curioase și se lipi de umărul puternic al lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Vizitiii băteau clopotele, să se dea lumea la o parte. Pe pernele albastre de catifea, ședeau răsturnați cu plăcere negustori pricopsiți, lângă nevestele sau ibovnicele lor, cu vestele închise la mai mulți nasturi, arătîn-du-și inelele groase de aur. Alături țineau bastoanele cu argint în vârf și pălăriile tari, cu borduri înguste. Femeile purtau rochii ușoare și străvezii, prin care vântul trecea, înfiorîndu-le. Mijlocul îl aveau prins 109 În panglici late și pe cap purtau pălării de pai, rotunde și mari. Prostimea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
atât cât îi stă bine bărbatului, cu chef de petrecere. Se uită la Paraschiv, pe care nu-l cunoștea. Ucenicul îl măsura nepăsător. Nou-lsosit era îmbrăcat într-o redingotă și în pantaloni largi, din stofă reiată. În mână învîrtea un baston cu cioc de metal. Părea între două vârste, deși după felul cum urcase treptele i se simțea încă agerimea. - Îmi dai voie, spuse vărul Didinei, întinzîndu-i mâna celui tânăr, sânt Titi Aripă, beau și pup! Era vorba lui... Paraschiv îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spune c-a auzit vreodată să fi trecut prin politii, să-l fi lovit pe careva... Se purta bine, îmbrăcat la opt sute și-un pol, ședea haina pe el ca-n galantar. Călcat, spălat, țigluit, avea pantofi cu scârț și baston. Primăvara își punea șal la gîț, ca muierile. Un fular alb, de mătase, parfumat tot. Bărbierit, să nu mai vorbim, obrazul lui ca un cur de copil! Și-avea și niște dinți, numai aur, mureau țigăncile când râdea, dădea frigu-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ușurase pe șireturi... La spovedit Într-o dimineață de vară, unul cu catastif la subsuoară, funcționar de bună seamă, că avea pălărie de paie și haine mai bune pe el, a luat mahalaua din poartă-n poartă. Bătea cu un baston, 0 lătrau cunii, abia îi potoleau muierile. - Pentru o sfântă de biserică... spunea, și își muia creionul pe limbă, gata să scrie. Cât vă lasă inima, că n-aveți păstor și trebuie să vă facem și dumneavoastră un lăcaș de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pst! tu o ștergi la dreapta, eu la stânga. Ne găsim la " Doi păduchi", în Taica Lazăr. Zis și făcut. A ochit Nicu un fraier. Boier după înfățișare. Avea haine-n dungi și-un pardesiu scump. Într-o mână ținea un baston. - Să-ți ducem geamantanele, stăpîne? Se înființase ăl bătrân în fața lui, scoțîndu-și șapca din cap. - Ieftin, un pol până la trăsură, a adăugat și lunganul. Străinul n-a zis nu. Pungașii au pus mâna pe valize. Scumpă marfă! Din piele de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zis nu. Pungașii au pus mâna pe valize. Scumpă marfă! Din piele de porc, cu catarămi de aluminiu. Le-au pus pe spinare și-au mers spre ieșire, unde așteptau birjarii. În urmă, pășea liniștit mușteriul, lovind pietrele peronului cu bastonul. Mergea ușure-lușurel. Hoții au mărit pasul. Barosanul abia se ținea după ei. - Mai încet, că vă pierd! gâfâia. Ei, de unde... Când să treacă piața gării, o dată s-a uitat codoșul la Nicu-Piele. -Acu! Au zbughit-o amândoi, unul într-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privea parcă pe dinăuntru. Paraschiv nu mai putu să rabde și se uită afară. Palma celui din față îi căzu grea, peste gură. Avea inele de alamă pe degete și-i clănțăniră dinții. - Nu da, dom' șef! scrâșni. Sergentul apucă bastonul lui de cauciuc și închise ochii. Comisarul se repezi și la ăl bătrân. Îl cârpi de două ori, cu dosul peste față. - Caii... spunea încet, râzând. Haide, mă, spuneți! Unde-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dulău: - Na! Na! Huo! La oase! Și scoseseră praștiile lor lungi din mațe de cauciuc, cu crăcane de salcâm, țintind duba. O ploaie de pietre rotunde se abătu pe tabla căruței. Sergentul opri convoiul și alergă azvârlind după derbedei cu bastonul de cauciuc. Băieții, împrăștiați o clipă, se strânseră din nou la pompă. Se făceau că joacă gioale și mai adunau cărămizi. Veta îi vedea bine pe ăi mici cum cărau pietrișul din praful drumului să li-l dea celor mari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și, în cele din urmă, doctorii îl trimiseseră acasă, n-aveau ce-i mai face. - Barim să mor în patul meu, spunea meșterul. -Lau dus cu o trăsură. Era galben, numai pielea și osul pe el. Se rezema într-un baston. Nu-l mai cunoșteai. Trei zile se chinuise până să-i iasă sufletul, mai mare păcatul. Ședea prăvălia închisă, nevastă-sa, Florica, nu se mai vedea. Ce nu-i dăduse, câte doctorii, degeaba. Într-o dimineață își apucase gâtul cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai am. Lixandra se ridica în picioare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că nu mai are morcovi! Surda râdea ușurel, scoțând un fel de behăit, se uita drept în ochii văduvei cu mânie și făcea câțiva pași, rezemată în baston. - Să nu caut eu, auzi tu, Marghioalo, să nu caut!... Și cât se dondăneau, hop și Tinca, cea mai tânără dintre ele, care nici nu mai bătea la ușă, știind sorocul primăverii. - V-adunarăți? - Ne-adunarăm. - Cald afară! -Cald. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]