3,622 matches
-
viu; semănați într-însa sămânța, bărbați!" stă scris în Atharva Veda (XIV, II, 14). "Femeile voastre sunt pentru voi precum ogoarele" (Coran, II, 225). O regină stearpă se jeluiește: "Sînt ca un ogor pe care nu crește nimic!" Într-un cânt din secolul al XII-lea, Fecioara Maria este slăvită însă ca terra non arabilis quae fructum parturiit. Să încercăm să înțelegem situația existențială a celui pentru care toate omologările sânt experiențe trăite, nu doar idei. Este limpede că viața lui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe veci într-o noapte, curând, Să mă duceți în codrul tăcând. La poalele lui să-mi faceți mormânt, Căci l-am iubit mai mult ca pe-un sfânt. Glasul lui vreau să-l aud vibrând, Cum mă cheamă în cânt tremurând, Iar valurile mari de vânt, Să-l scuture pe al meu mormânt. Vuietul să i-l ascult tăcând, Nopțile reci să le simt mai blând, Florile să-și scuture parfumul lor sfânt Să-mi fie balsam pe mormânt. În
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
pustie, Tu ai dragostea-n privire Și-n suflet multă simțire. Tu porți un nume divin Și ai chipul tot senin, Ești somnul meu liniștit Și visul meu împlinit. Dai gust vieții pe pământ Și-mi faci viața ca un cânt, Tu, mereu ai existat Și pe toți i-ai mângâiat. DE ȚI-AM GREȘIT De ți-am greșit copile, te rog tu mă iartă Mama și cu fiul se-mpacă viața toată Sunt om ca și oricare, sunt plină de
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
lung până la glezne, nu mai prididea cărând vinul cu vedrele dintr-o subpământă noroită de poșirca vărsată. Cârciumarul îl punea să fluiere, ca semn că nu se cinstește din licoare. Când obosea pierzându-și suflul sau când era acoperit de cântul lăutarilor, cârciumarul deschidea trapa beciului, se lăsa într-un genunchi și răcnea congestionat: "Suflă din gură, pungașule!". Din timp în timp, băiatul dădea fuga în spatele coșmeliei unde spânzura de crengile unui dud, de picioarele dinapoi, câte un berbec înjunghiat pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
măreția, din amintire, doar uitarea. din nopți am adunat nesomn, din soare-am adunat lumină, din cărți am luat învățătură iar din fântână, apa lină. din lume-am adunat doar ură și relele de pe pământ, de la-nvățați-nțelepciunea, de la privighetoare, cânt. și uite așa trecut-au anii tot adunând și culegând nu sunt bogat și nici sărac, rămas-am doar un om de rând... duminică, 11 noiembrie 2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cântecul verii a zburat demult la stele viitorul mi se împuținează cu fiecare iarnă ce vine cât de bogat îmi stă însă în spate trecutul mai plâng și acum precum în copilărie pentru fetița cu chibrituri și Oliver Twist mai cânt și acum înaintea caselor goale colindul celui născut în iesle sub stea se stinge încet focul iubirii pe pământ și nimeni nu vine să îl mai aprindă dar poate un duh curat de Dumnezeu își va ninge cândva peste noi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
împreună cu o talpă mai sus de străzi despre venirea lor vă spun așa e saltul în iubire ca o bucată de cer băută cu vin vedeți eu nu pot învăța fără oameni când deschid ochii mă prelungesc în aer și cânt fir de iarbă vedeți nici o față de masă nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii și nici cojile genunchilor n-au culcat-o în fisuri ea dansează în miezul zilei cu mâna stângă așterne grădini cu dreapta deșiră cuvinte și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din valuri de cristal iubirea, când noaptea s-o culca peste nisip și să ne pierdem în dezmierdări cu marea, care ne cheamă de dincolo de timp, În scoicile din adâncimi să ne ascundem, să nu ne-audă vântul când doinim, cântul viorilor în mare să-l închidem să nu ne vadă decât cerul că iubim. Mi-a scris mama... Mi-a scris mama dintre ceruri că i-e dor de pomul vieții că i-e dor de munți, de râuri și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fără zare, fără râuri, fără răcoarea florilor și a pădurilor, nemărginire dreaptă - și totuși era cel mai drag pământ sufletului meu. Acolo nu se văd munți cu coame albastre înălțându-se cu creștetele în cer, aproape; nici codrii bătrâni cu cânturi aspre și veșnice; nici cucul nu cântă de noroc, când șuvoaie vin rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna, suflarea crivățului viforos într-un pustiu fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și poruncise ca toți funcționarii să poarte togi. Ridică ambele mâini, într-un gest de salut. Se înfioră de plăcere când auzi ovațiile mulțimii. Toți fluturau batiste, toți îi strigau numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse vreodată un asemenea peisaj, cu coline, râuri și copaci, în vreun amfiteatru? Poporul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Trudy. Observ că perechea de vârstă mijlocie de la masa din apropiere are o ușoară reacție și își bagă capul în farfuria cu mâncare. În timp ce strângem rândurile, îl fericesc pe Terry cu un jet de șampanie din sticla bine agitată și cânt, alături de Keith Carburton, „We Are the Champions“. Mă tem ca restul prânzului nu va aduce perechii de lângă noi prea mari satisfacții. Bănuiesc că un asemenea loc fusese cât se poate de liniștit pentru ei înainte ca unii de teapa noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
are rolul de a-mi ține părul într-o oarecare ordine. Nu-mi mai dă mâna să-mi fac frizuri de douăzeci de lire. Acum mă tunde Georgina, trudind ca un grădinar la părul împâslit, ca un cuibar. Uite - beau, cânt, bolborosesc prin spațiul gol al dintelui lipsă. Oamenii ies grăbiți din metrou, muritori în adevăratul sens al cuvântului, și tânărul cu sănătatea zdruncinată, și bătrânul pe jumătate viclean, pe sfert frumos, pe sfert înțelept. Oameni, vă salut cu respect. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Omul începuse să vorbească singur... Și totul se mișca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea... Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Și-nvinețit de gânduri, cu fruntea în pământ Omul începuse să vorbească singur... Panoramă Plângea caterinca-fanfară Lugubru în noapte, târziu... Și singur priveam prin ochene, Pierdut în muzeul pustiu... Și-n lumea ochenelor triste Mă prinse sinistre gândiri - În jurul meu corpuri
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și ori amândouă cunosc față de slavă, adică rămân să ființeze amândouă, ori 30 dispar, de aceea lumea poetului are întotdeauna acoperire în aurul cuvintelor sale atunci când el este poet adevărat. El nu‐și permite să dezvolte o lume abstractă în cântul său, o lume care și‐a luat adio de la realitate, fie omorând‐o, fie ignorându‐i modul de viețuire. Limbajul în acest caz devine unul agonic‐ artificios care nu ține seama de dezvoltarea organică din sânul realității vii. Limbajul poetic
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
de la realitate, fie omorând‐o, fie ignorându‐i modul de viețuire. Limbajul în acest caz devine unul agonic‐ artificios care nu ține seama de dezvoltarea organică din sânul realității vii. Limbajul poetic nu face gesturi nenaturale, oul de ciocârlie din cântul poetului nu poate naște pui de viperă, el nu acceptă înstrăinarea de orânduiala prestabilită. De aceea și ceea ce comunică scrisul poeților, nu‐i cine știe ce noutate pentru lumea bunului‐simț. Poetul tocmai răspunde și readeverește ceea ce vede și simte toată lumea, adeverește
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
O voce ascuțită intona cuvinte care la început au fost pentru Vultur-în-Zbor la fel de lipsite de înțeles ca și culorile acelea aiurite. Apoi urechile, cum făcuseră mai înainte și ochii, găsiră dezlegarea acelor sunete. Inima îi sări din piept. Era un cânt pe care nu-l mai auzise de peste șapte secole: un imn de laudă adus marelui zeu Axona. își mușcă buza. Virgil Jones îl privi dar nu spuse nimic. Stăteau lângă biciclete, la marginea apei, iar atunci Vultur-în-Zbor zări ambarcațiunea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a închis, tot mă primește. Acu’ la șapte avem repetiție. Cânt la tobe în formația de jazz a ambasadei. Avem repetiție. Dăm concert de șapte noiembrie.“ Mi-am privit ceasul, de care și uitasem până atunci: opt fără un sfert. I-am spus lui Matvei. A oftat. „De data asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Veniamin V. Boțoroga Deschis-am poarta gândului, Să iasă la lumină Forma întrupat-a cântului, Ce-l așteptam să vină. Și-a pus veșmânt de versuri Ce se termină-n rime; Noi căi spre universuri Care se vor sublime. O muzică de sfere Începe ca să curgă, Iscată din tăcere Și din nespusa rugă. Cântul cel
Întruparea cântului. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_835]
-
-a cântului, Ce-l așteptam să vină. Și-a pus veșmânt de versuri Ce se termină-n rime; Noi căi spre universuri Care se vor sublime. O muzică de sfere Începe ca să curgă, Iscată din tăcere Și din nespusa rugă. Cântul cel nou străbate Întreg sufletul meu; Drum spre eternitate Și către Dumnezeu.
Întruparea cântului. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_835]
-
Pe o floare-n fața porții Cânt-un greier o tiradă, Iar bunica cu nepoții Stau pe-o bancă în ogradă. E în strai de sărbătoare Cu catrință și ilic Și-o cămașă mândră are Din fir alb de borangic. Păru-i strâns, cu o cărare, Ochii
CASA CU POVEŞTI. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_722]
-
teiul înflorește Graul este aurit Cine a sosit? Cu firea ei cea arzătoare sosit-a vara înapoi Toți pomii sunt în sărbătoare, In tei stă floare lângă floare... E dulce vara pe la noi! Vara a sosit voiosă și ne-aduce cânt și soare Ea ne cheamă-n drumeție, sus la munte, jos la mare, Sus pe culmi la căprioare, cerul pare mai aproape Și s-aud cum lin coboară prin văi cristaline ape. Ai sosit cu bine vară pe la noi, Vii
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
soare pline dar și pe-aici e cald și bine. Ș-apoi aici e casa noastră, și nu în zarea cea albastră. Cucu: Cu-cu, cu-cu așa mă cheamă, Am căsuța în poiană. Îți cânt toată primavara Ba chiar cânt vesel și vara! Barza: Dar pe mine nu mă vezi? Îmi fac cuibul sus în zare Și-i învăț pe pui să zboare. Prezentator: 0 ce multă veselie, E-n poiană și-n câmpie! Zumzăit și ciripit Primăvară, bun venit
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
de colaci. Ce-o să faceți voi cu atâția colaci? Păi, o să-i mâncăm. Ghiduș, tata intră în atmosfera de sărbătoare și începu să-și colinde copilele, așa cum făcea în fiecare an, de fiecare dată cu un farmec anume, însoțindu-și cântul cu gesturi, ghemuindu-se în mersul piticului, ca să-și micșoreze statura în fața fetelor: „În seara lui Vasile Sfântul Mi-a luat căciula vântul Și mi-a dus-o-ntre copaci Și mi-a umplut-o cu colaci. Moș Vasile, moș
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
adânc, răzbesc spre piscu-nalt, Minutul mă curtează și m-alege Ca bobul pur, din roca de bazalt; Mă-ntâmpină lumina surâzând, Înalturile-a bucurii răsună, Lungi așteptări, pornesc acum arzând, Boboci suavi, în jurul meu se-adună... Cuvintele, cu mlădieri de cânt, Șoptesc lângă urechea ce le-așteaptă Și-n ele se mai zbat săgeți sub vânt Și doruri, avântate către faptă... Nălucitoare visuri tot mai bat Din aripi frânte, învăluitoare, Descoperind tărâm imaculat De gingășie, liniște și floare... Doar sufletul îl
A?TEPT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83747_a_85072]