4,790 matches
-
nu poate fi explicat. Important e că am făcut un lucru pe care am simțit că trebuia să-l fac și că fost un lucru bun.” Apoi deodată „Doamne Dumnezeule, ce casă: nici o scrumieră, nicăieri!” Fără să mă mișc de pe canapea, ridicai scrumiera de pe etajera de lângă mine, pe care n-o vedea, și i-o dădui. Vorbirea îi era vioaie. Rostind cuvintele în legătură cu venirea ei în februarie la mine, avu un surâs nedecis în substanța lui, greu de descris, care împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lumii, cum au trăit de pildă Erich Maria Remarque sau Henry Barbusse... Și timpul scurs după aceea. Morman de trăiri pierdute. S-a ales pulberea de toate, dar tot au rămas ca după un mare incendiu, ici o parte din canapea scăpată ca prin miracol, colo un colțar aruncat, fierul forjat al unei lămpi cu mai multe brațe, și alte rămășițe din ordinea, dezordinea dinainte. De acestea mă agăț și-mi remobilez memoria; caut să refac din fragmente de case, căprioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
salon”, cu covoare lânoase, tablouri, un divan larg acoperit cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, în galben, o mare oglindă ovală, părând venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat. Mă aflu în fața unei simple idei, îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zâmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atât de mult că-i simții suflarea. - „De ce te uiți?” vorbi; ne îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „Până când?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai mi-aduc aminte nimic, decât că în zori ne trezirăm din somnul de noapte; m-am întrebat, uluit, dacă fusese ea în adevăr sau numai reflectarea ei în planul ideilor. Nu știu nici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dindărăt și, sprijinit pe cele din față, o urmări cu capul într-o parte, cu urechile ciulite, nu se știe de ce acorda acestei melodii, întotdeauna, o atenție deosebită. 18. Stăteam în fotoliu. Imposibil să mă culc, să mă întind pe canapeaua de alături; nu mi se închideau ochii. Domnul Pavel, în schimb, adormise de mult; în somnul lui nu era nici o tulburare, dimpotrivă, lunecau pe fluviu mici ambarcațiuni sau vase, împodobite festiv pentru nu se știe ce sărbătoare națională, poate era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puse capotul pe ea, ieși în curte, potrivi furtunul pe care-l ținea într-o ladă lângă cișmea și stropi asfaltul încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră în casă, își făcu un duș și la urmă se întinse pe canapeaua din sufragerie, fredonând o melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute închise aparatul și camera reintră în liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mâinile sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până atunci. „Viața, își spuse, e cea mai fabuloasă lucrare a lui Dumnezeu, care poate nu se termină nici după închiderea ochilor”. Lăsă mâna dreaptă să-i atârne, atingând cu vârful degetelor covorul persan ce acoperea parchetul camerei până sub canapea. „Și totuși sunteți prea tânăr pentru funcția ce-o îndepliniți. Ce cântar aveți dumneavoastră să stabiliți adevărul? și dacă vă-nșelați? Într-un fel, mă uit la dumneavoastră cu uimire. O profesiune extraordinară!” - „Și nedreaptă - i se răspunse - asemeni lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aproape înspăimântată, dacă-i aparține sau nu. „Nu, nu se poate”, gândi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gândurilor, dar căldura după-amiezii de vară îi moleșea, voința că rămase întinsă, fără vlagă pe canapeaua joasă cu pledul de mătase verde-închis și două perne multicolore, rezemate de peretele cu tapete florale dominând în roșu. Tapetele erau de pe vremea părinților, căci locuia în casa în care copilărise. Nu mărturisea, dar privea, uneori, totul din unghiuri politice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
seama, intră în somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel își ținea, în ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, în camera de lângă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curând și canapeaua joasă cu cuvertură lânoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părând a ființa dincolo de evenimentele și politica vremii. Se aflau însă la curent cu întâmplările câte erau, cu știrile oficiale și zvonurile circulând prin oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu poate exista decât în absolut. Acesta e oxigenul ei. Nu există dragoste relativă. Ana, cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre înserare și noapte, în fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat în dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” întrebai fără teamă. Ea deschise ochii mari: „Nu e adevărat, nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
obrajii. Apoi: Cel mai important e că vă iubesc, spuse. Iată, nu mă sfiesc să v-o mărturisesc. Vă uitați la mine mirat. Și încet, încet ca-ntr-o catifelare, fără să ne dăm seama, făcurăm doi pași până în dreptul canapelei, ne așezarăm liniștiți pe spate, în timp ce mâna ei dreaptă, strecurată sub mine, îmi apăsa omoplații, iar cu cea stângă se juca în păr. - De ce purtați plete, domnule judecător? Nu că v-ar sta rău, poate dimpotrivă, dar e neobișnuit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în voia lor, stărui până ce învățătorul încheie, mulțumind aprobativ, măgulit și bine dispus. 2. Anii nu stinseră cu totul sindrofiile doamnei Pavel. Doamnele de altădată, femeile acelea multicolor îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre nord, cu cele două fotolii, cu bufetul-vitrină, cu masa grea, dreptunghiulară, de stejar și caldul covoarelor lânoase, doamnele acelea se răriseră, e adevărat, două din ele închiseseră ochii definitiv, iar celelalte nu mai erau în puterea sănătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că nu mă pricepeam la flori și de asta cred că zâmbea. „Nu, nu de asta, corectă ea când ajunsei acasă, așezându-se pe marginea canapelei. Nu de asta ci de bucuria de a te fi revăzut după aproape două luni de uitare, acum în dimineața asta de primăvară. Ai plătit jumătate din costul crucii... Ce bine! simt mâna ta pe mormânt. Vreau să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe șoldul măcinat de reumatism, se văita, vorbea singură. Trecui în încăperea alăturată să fac puțină ordine în bibliotecă și pe birou. Când mă întoarsei în camera de la față, soarele incendia în lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată acoperită cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atârnând ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născând o bucurie secretă. Câțiva trecători; apoi, pe caldarâmul micului bulevard se auziră strigând la intervale aproape egale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ei despre care nu știm nimic; în schimb, te-am așteptat, te-aștept, știi foarte bine, de zeci de ani! Se apropie încă o dată, mă sărută, îmi mângâie fruntea, făcu câțiva pași luându-mă de mână și ne așezarăm pe canapeaua largă, ea rezemându-se într-o rână pe cele două perne mari aflate pe partea din dreptul ferestrei. Privindu-mă în ochi, vorbi: - Cineva suflă mereu în spuza timpului, zeci, sute, mii de ani; vom fi odată iar împreună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de Mustafa robului va fi fost otrăvit... a șoptit ea, cu ochii măriți de spaimă. —E cu putință asta? Nu cred... a răspuns sultanul. De ce ești atât de neliniștită? Sunt neliniștită, stăpâne, din două pricini. Să ne așezăm pe această canapea, lângă havuz. Nu-i nimenea alături, în Divan-Yolù? Nu-i nimeni. Vorbește. Sunt neliniștită, stăpâne, deoarece coșul de fructe zăhărite l-am trimes eu. Și s-ar fi putut ca naramza s-o guste șahzadè. — Crezi c-a fost înveninată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ciocolată, ciondănitul - aveau loc în garajul recondiționat și înghesuit, cunoscut sub numele pretențios de „camera TV“. Dar când patul meu a fost instalat în camera aceea, n-a existat nici un alt loc în care să se poată muta restul mobilierului - canapele și fotolii cu ciucuri. Locul arăta ca un magazin de mobilă la preț redus, unde sunt adunate la un loc milioane de canapele, așa că ești aproape obligat să le escaladezi ca stâncile de pe malul mării. —Bun, domnișoară. Mama examina o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în camera aceea, n-a existat nici un alt loc în care să se poată muta restul mobilierului - canapele și fotolii cu ciucuri. Locul arăta ca un magazin de mobilă la preț redus, unde sunt adunate la un loc milioane de canapele, așa că ești aproape obligat să le escaladezi ca stâncile de pe malul mării. —Bun, domnișoară. Mama examina o foaie, un orar al tratamentului meu medicamentos - antibiotice, antiinflamatoare, antidepresive, somnifere, vitamine forte, analgezice care îți induc o stare foarte plăcută de plutire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
viețile într-un serial de televiziune de mare succes. În care, se înțelege de la sine, își vor juca propriile roluri.) — Da, l-am prins. Ding-dong! Bun, mă duc să mă culc. În loc de asta, s-a întins pe una din nenumăratele canapele. — Tipul m-a văzut în tufiș când îi făceam poze. Mama și-a dus mâna la gură, așa cum fac de obicei oamenii la televizor când vor să pară neliniștiți. Nici o grijă, a zis Helen. Am stat puțin de vorbă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ar fi un act iresponsabil. Cum vrei, a spus Helen. Apoi a privit prin binoclu și a murmurat: —Dumnezeule, ia te uită! Apoi: —Ptiuuuu drace! Ding dong! Ce fac acolo? Operație de amigdalită după metoda fetelor vesele? Mama țâșni de pe canapea și încercă să-i smulgă binoclul lui Helen. S-au luptat ca doi copii până când au dat peste mâna mea, cea cu unghiile lipsă, iar urletul meu de durere le-a reamintit bunele maniere. Capitolul 2tc " Capitolul 2" După ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care erau adânc cufundați în genul de film polițist care speră că va fi produs și după viețile lor. Mi-au făcut semn să intru și au început să facă mișcări elaborate de trupe pentru a-mi face loc pe canapea, dar am spus: Nu, mulțumesc, mă duc doar să... —Bravo! Ce fată bună. Aș fi putut să spun orice - „Mă duc să dau foc casei“, „Mă duc în vizită la familia Kilfeather să petrec o noapte în trei cu Angela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
l-am dat deja, i-am spus și am coborât din taxi. Dacă ținea morțiș să mă vadă, avea să mă găsească el. Capitolul 9tc " Capitolul 9" M-am trezit în patul îngust din camera din față, cea plină de canapele, și am rămas câteva minute cu mintea goală încercând să mă uit pe fereastră. Tocmai trecea femeia în vârstă cu câinele ei; i-am privit adormită. Apoi m-am trezit de tot. M-am ridicat pe jumătate: nu era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am. Helen mi-a întins o coală de hârtie. —O să repetăm scenariul meu. Tu ești bărbatul, bine? Trebuie doar să-i citești replicile. —Mamă, vino, a strigat. Începem. Mama s-a așezat pe un scaun, Helen s-a întins pe canapea, cu picioarele pe o măsuță lustruită, și eu am rămas lângă ușă, fiecare ținând în mână scenariul. L-am citit rapid, nu se schimbase de când îl citisem ultima dată. Scena 1: O mică, dar de încredere agenție de detectivi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
duș fără cadă) și, în spate, dormitorul nostru întunecos cu un ochi de geam care dă spre luminator (nu ne ajunseseră banii pentru o fereastră în toată regula). Dar îl făcusem primitor: un pat mare superb, cu tăblia sculptată, o canapea destul de lată ca să ne putem întinde amândoi pe ea și accesorii vitale cum ar fi lumânările parfumate și un televizor cu ecran lat. Am mers șontâc-șontâc dintr-o cameră într-alta, m-am uitat până și după perdeaua de la duș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]