4,822 matches
-
cu spatele la aceeași casă fără gard de om înstărit și cu același soclu, fără statuie pe el. Știa și cine și pentru care motiv a fost scoasă statuia de pe soclul ei, dar acum nu-și amintea să-l pice cineva cu ceară. Era în situația acelui jucător pasionat, care visase noaptea numerele câștigătoare; care jurase ca nu le va uita, dar care numere, deși îi stăteau undeva sub tâmple, foarte aproape de suprafață, la trezirea definitivă din somn nu și le mai amintea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fără o strângere de inimă, deoarece plecase pentru o perioadă ceva mai îndelungată. La ore așa târzii de noapte, mijloacele de transport în comun își restrâng activitatea la maximum. Taximetriștii trec în viteză și nu opresc să-i pici cu ceară, iar dacă totuși se încumetă vreo unul să frâneze și să te întrebe: "încotro?", te arde la buzunar cu un tarif de trei-patru ori cât cel normal pentru aceeași distanță parcursă ziua. Nici nu-și putea permite un asemenea lux
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cu cinci fermoare, care e în fața noastră, ca să-i ocrotesc și să-i feresc de rele, i-am introdus pe toți intelectualii din țară. Să-i fi văzut cum intrau sărmanii în șir indian, docili și palizi, precum păpușile din ceară, căutându-și, cu coatele rupte, fiecare câte-un locșor! Până la urmă au încăput cu toții și am tras imediat toate cele cinci fermoare. De teamă să nu-i pierd, am încuiat fiecare fermoar cu câte un lacăt, iar cheile le am
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
entuziasmată! Să aibă timp să se cunoască mai bine! În primul moment, Mișu a privit refuzul ca pe o glumă. Când se convinse că nimeni nu glumește, se schimbase la față, se făcu livid, ca și cum ar fi fost turnat din ceară. Dacă incidentul s-ar fi întâmplat altundeva, în vreun restaurant sau chiar în plină stradă, nu ar fi ezitat, l-ar fi strâns de beregată, dar în propria casă, de față cu mama lui, nu avea curajul să o facă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
se sugerează prin replica finală a albinei: "...tot ceea ce am adunat, am adunat prin trudă multă și căutare, prin cutreier în toate ungherele firii; deosebirea este că, în loc de venin și bale, am ales mai curând pentru stupii noștri, mierea și ceara; în acest fel dăruind omenirii două dintre cele mai de preț lucruri de pe pământ: dulceața și lumina"88 Mânuirea dialogului în favoarea albinei clarifică și mai mult atitudinea subiectivă a autorului care alunecă totuși într-o absolutizare a perspectivei, ignorând complet
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nemincinos; când mii de mii de îngeri vor sluji Lui și zeci de mii de zeci de mii vor sta în jurul Lui și amenințarea focului arzător se va întinde peste tot și va înconjura toate și va topi munții ca ceara. Căci râu de foc, zice, curgea înaintea Lui (Dan. 7, 9-10); când tartarul și prăpastia largă și de neînchipuit și întunericul cel mai din afară și viermele cel neadormit se vor arăta fiind de față (Ps. 96, 3; Lc. 16
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
De la un capăt la altul al lumii, / de la un capăt la altul al stelelor". Timpul, spațiul, destinul se interferează pluriform într-o conștiință-oglindă: "Fugim prin oglinzi, chenare ale tainei (...) / Ca stinsele stele în ochii lui, celui ascuns" (Cu chipuri de ceară). În cadrul propriei convenții lirice, muzica, dansul, somnul, visul, oginda, clopotul, dar și focul (" Iluzie a tot ce-ar fi putut să fie, / Iluzie a tot ce nu va fi") și râurile ("în delir prorocind") inculcă ideea de simfonism spiritual. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fapt, cîteva pagini ale cărții ne lasă să întrevedem, ascuns în străfundurile ființei profesorului Tiberiu Brăilean, un suflet de poet. Cu aceste cuvinte poetice doresc să închei aceste scurte considerații: Nu uitați că suntem fiii arși ai Luminii, lumînări de ceară topită, orbiți de Lumină [...], așteptînd o remodelare, o formă nouă, ca să mai ardem o dată pentru norocul nostru și pentru îmbunarea nu-i așa? a destinului. Se mutau stelele pe cer într-un menuet cosmic, iar tăcerea alerga între ele. Mă
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
frumoasa universală, după care totul reîncepea să curgă: armonia, castitatea, amocul... Nu mai dați putere urîtului. Nu încetați să mîngîiați frumoasa, măcar cu un zîmbet, cu o privire, chiar îndepărtată. Nu uitați că suntem fiii arși ai Luminii, lumînări de ceară topită, orbiți de Lumină, ca o plăcere mare. Ca o lumînare de ceară topită de plăcere, așteptînd o remodelare, o formă nouă, ca să mai ardem o dată pentru norocul nostru și pentru îmbunarea nu-i așa? a destinului. Se mutau stelele
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dați putere urîtului. Nu încetați să mîngîiați frumoasa, măcar cu un zîmbet, cu o privire, chiar îndepărtată. Nu uitați că suntem fiii arși ai Luminii, lumînări de ceară topită, orbiți de Lumină, ca o plăcere mare. Ca o lumînare de ceară topită de plăcere, așteptînd o remodelare, o formă nouă, ca să mai ardem o dată pentru norocul nostru și pentru îmbunarea nu-i așa? a destinului. Se mutau stelele pe cer într-un menuet cosmic, iar tăcerea alerga între ele. Dar noi
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
trec ca vîntul, dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gînd un nume, În veci la pieptu-mi bolnav eu brațele îmi strîng Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume Tu chip frumos de ceară, privind umăru-ți stîng."190 Singur și îngîndurat, a trecut pe lîngă lac și a așteptat să-i apară din trestii iubita, ca o Crăiasî din povești, cum îi apăruse de atîtea ori, cînd era vie... "Dar nu vine, în veci
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
viața trecătoare A nopților... căci luna, al nopții blîndul soare Învie-al vostru suflet, ce înspre ziuă moare! Harald al nopții rege, Harald, de astăzi mort..."198 Arald doarme toată ziua, ca plumbul. Pe față, parcă poartă un obrăzar de ceară. Ochii îi ard în friguri. Noaptea se trezește și se îmbracă numai în haine negre. În nopțile cu lună, pleacă adesea, călare, împreună cu Maria. Caii lor, înspumați, aleargă alături, prin văzduhul parfumat, cu mirosul florilor de tei, pe care vîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
culturale ale diferitelor state din Indiaxe "India" de unde au migrat aceste femei, însă o discuție pe această temă iese din sfera de interes a studiului de față. Dintre cele șaisprezece femei căsătorite intervievate, douăsprezece lucrează la secția de montare cu ajutorul cerii. Dintre celelalte patru, trei lucrează la controlul calității și una la alocarea metalelor. Opt dintre ele câștigă peste salariul minim de 1 500 de rupii (la momentul realizării studiului, 1 dolar american echivala 43 de rupii) pe lună, cuvenit unui
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
vă bizuiți pe credința voastră”, spune Paulina în finalul Poveștii de iarnă. Cine nu crede în magie să plece! Să rămână cu noi doar cei ce nu se îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al lunii, arborii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în finalul Poveștii de iarnă. Cine nu crede în magie să plece! Să rămână cu noi doar cei ce nu se îndoiesc de „miracolul” statuii însuflețite! IVtc "IV" Umbre moderne și efigii de ceară tc "Umbre moderne și efigii de ceară " Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușiitc "Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii" Toposul funebru și invizibilul fără chip Cu Maeterlinck, marea noapte shakespeariană revine sub forma unui teatru al tenebrelor. Toposul nocturn al lunii, arborii întunecați clătinați de vânt, acesta este decorul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de privighetoare. Astfel, noaptea și ziua, viața și moartea se întrepătrund, se confundă chiar, iar cuvintele de încheiere îi vor aparține, nu întâmplător, lui Angus: „Încă o noapte ca asta și o să arătăm cu toții ca niște stafii” (adevărate figuri de ceară, precum personajele din Orbii), același Angus care, la întrebarea regelui: „E cineva aici căruia să-i fie frică de blestemul morților?”, îi răspunsese fără ezitare: „Da, sire, eu”. Și iarăși, nu întâmplător, ultima replică a regelui: „Cât de nefericiți par
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
între certitudinea morții și/sau așteptarea ei, între definitiv și/sau „nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul piesei, sprijinit de trunchiul unui stejar imens și scorburos, li se înfățișează spectatorilor cu „paloarea-i neschimbată, ca de ceară”, cu ochii încremeniți care „nu mai privesc departe, în eternitate”, orbii vor spune, atunci când câinele îi va conduce până la el: „E un mort printre noi. E așezat pe o piatră”. Da, preotul se află într-adevăr acolo, cu mâinile împreunate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
necunoscute, ca și vocea ei, „o voce care vine de la celălalt capăt al lumii”. Iar fetița pe care o va naște la apusul soarelui, înainte de a-și da ultima suflare, nu este și ea, aidoma mamei sale, „o figurină de ceară”, metaforă a bizareriei unei ființe despre care nu se știe dacă e vie sau e moartă, dacă e de aici sau de altundeva? Și despre copilul din Intrusa „s-ar fi putut crede că e plămădit din ceară”. Pruncul n-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
figurină de ceară”, metaforă a bizareriei unei ființe despre care nu se știe dacă e vie sau e moartă, dacă e de aici sau de altundeva? Și despre copilul din Intrusa „s-ar fi putut crede că e plămădit din ceară”. Pruncul n-a țipat niciodată. O fi mut? O fi surd? Copilul va țipa doar în clipa morții mamei sale... Odată cu această dramaturgie a imposibilității închiderii și izolării spațiului uman, permanent amenințat și „locuit”, „infiltrat” de un invizibil înrudit cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înfățișare de om viu, lipsită însă complet de viață, ca în cazul statuii din Poveste de iarnă? Teatrul ar trebui să regăsească tocmai această semnificație a actului sculptural, iar posibilele soluții în acest sens ar fi marioneta, manechinul, figura de ceară. Paloarea cadaverică, lividitatea chipului, ca un înscris al morții. Maeterlinck formulează astfel paradoxul unui teatru al absenței omului sau mai degrabă al unui teatru ce are nevoie de această absență pentru a putea vorbi mai bine despre esența vieții. Paradox
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
e oare o miză artistică perfect comparabilă cu aceea a colossos-ului ori a zeului-obiect, a tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice ale prezenței/absenței vieții. Ca și statuile sculptorului, ele devin metafore ale creației poetice. Teatrul însuși devine o metaforă privilegiată a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
așadar, auguste voci.” Cum ar putea fi mai limpede proclamată, în aceste câteva rânduri din Mici conversații, puterea fantomală și poetică a manechinului, încărcătura lui de „neliniștitoare bizarerie”2? Ca și cum ar fi vrut să sublinieze încă o dată importanța figurii de ceară sau a marionetei, contrapondere absolut obligatorie la prezența excesiv de carnală a actorului, Maeterlinck a reunit Alladine și Palomides, Interior și Moartea lui Tintagiles sub titlul Trei mici drame pentru marionete. O invitație implicită la a nu uita recurența figurii de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sau a marionetei, contrapondere absolut obligatorie la prezența excesiv de carnală a actorului, Maeterlinck a reunit Alladine și Palomides, Interior și Moartea lui Tintagiles sub titlul Trei mici drame pentru marionete. O invitație implicită la a nu uita recurența figurii de ceară în Prințesa Maleine, Intrusa și Orbii, trei piese din perioada debutului. În fața tuturor acestor figuri ale interstițiului se află o spaimă amestecată cu uluirea produsă de săvârșirea unei minuni neașteptate, întocmai ca în Poveste de iarnă. În fața indeterminabilului moarte-viață, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
le zărise atunci când petrecuse o vreme într-un azil-mănăstire. Experiența aceasta (descrisă în prima parte din Drumul Damascului) implicase, într-adevăr, o întâlnire cu fantomele. Didascaliile lui Strindberg introduc limpede referirea la fantomal în zugrăvirea personajelor: „Au obrajii galbeni ca ceara și de o paloare cadaverică; întreaga lor înfățișare, ca și gesturile lor au ceva spectral”. Sunt îmbrăcate în alb și poartă văluri de diverse culori. Dialogul cu stareța mănăstirii (care se îngrijea și de azil) se învârte în jurul statutului realității
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce realitate este oare vorba? „Am impresia”, continuă Necunoscutul, „că le cunosc, le cunosc pe toate... Le văd ca într-o oglindă... văd cum doar se prefac că mănâncă... Ce se întâmplă aici, se joacă o piesă?”. Astfel, figura de ceară și gestica spectrală menționate în didascalii anunță o experiență a asemănării înșelătoare (ne întâlnim din nou cu faimosul methought/„mi se pare că...” shakespearian), care impune recunoașterea unei realități „deja-văzute”, a ceva ce revine după ce a existat sau s-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]