4,293 matches
-
contrabalansat de un personaj la fel de fascinant și ambițios, care este femeia modernă. La moartea lui Jules Goncourt în 1870, Edmond Goncourt anunță o transformare decisivă în programul său prin îndepărtarea de metodă documentarii precise. Această sarcină, prea îndrăzneață pentru descrierea "creaturilor simple" apropiate de natură, devine extrem de dificilă atunci cand ne propunem să descriem "le Parisien et la Parisienne de la société, ces civilisés excessifs, dont l'originalité tranchée est faite toute de nuances, toute de demi-teintes [subl.n.], toute de ces riens
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pe data e seară, publicat în 1942, ce a beneficiat mai târziu de nenumărate reeditări, si care conține secțiunea Ape și pământuri în varianta cea mai răspândită, nu mai regăsim titluri precum: Pomană, Întâlnire, Cârciuma, Coborâre, Adolescență, Piețe, Furtună, Cruci, Creaturi, Soare și multe altele.221 În opera de debut, dar și în Oboi scufundat din 1932, Quasimodo a dovedit nu numai o capacitate ieșită din comun de a integra influențe literare din epoca, ci și de a-și fauri o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
personaj feminin. Arhetipul feminin din Canturi, înrădăcinat în tradiția aulica de sorginte petrarchescă a literaturii italiene, se bazează pe depărtarea și intangibilitatea ființei iubite.387 Stau drept mărturie declarațiile din introducerea poemului Iubitei, ce vorbesc despre femeie că despre o creatură diafana, ce aparține mai mult visului decât realității: Femeia, adică iubita autorului este una dintre acele imagini, una dintre acele închipuiri ale frumuseții și virtuții cerești și inefabile ce apar adesea în imaginația noastră, în somn sau în stare de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mai produce pentru a se consuma, ci se consumă pentru a produce, un consumerism ieftin și gratuit (vezi și Pascal Bruckner, Mizeria prosperității, sau René Guénon, Domnia cantității și semnele vremurilor). "Regele consumator", individul în general, este redus la o creatură cu reflexe condiționate, lipsită de creativitate, a cărui fericire constă în a repeta cotidian o serie de acte banale, fără o viziune, fără o perspectivă mai vastă. Datorită descoperirilor din genetică și biotehnologie, are loc o teribilă manipulare a viului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
decât evidența rațională: este cifrul unui mister, singurul mod de a rosti ceea ce altfel este imposibil de cuprins. În retorica tradițională, alegoria este considerată ca fiind un caz particular de metaforă. Datorită aspectului prin excelență plastic, artificial (reprezentările alegorice sunt creaturi imaginare, fără referent în lumea naturală), precum și caracterului stereotip, etern și cvasi-imuabil, alegoriile au atras dintotdeauna pictorii și sculptorii menționează dicționarul de retorică (Pougeoise: 2001, 24). Parabola se diferențiază de alegorie prin aceea că ea prezintă două părți distincte, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poveștile melvilliene (menționate) ale mării. În Billy Budd, scriitorul studiază vechiul concept al "vinei tragice" (înțeles, de fapt, ca "defect tragic") în exemplul tînărului marinar american aflat sub comanda înțeleptului Căpitan Vere. Billy Budd ca "studiu de caz" oferă imaginea "creaturii", în aparență, "perfecte", a cărei armonie fizică (marinarul are o frumusețe masculină aproape ireală) intră în joncțiune cu virtuozitatea etică (personajul dovedește o principialitate și o corectitudine cumva obsesionale), părînd a friza sublimul uman. Totuși, un defect (tragic), la început
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai reușită din întreaga sa creație. Roman "moralist" postmodern, tragic și ironic, disperat și dureros, despre răni nevindecabile, despre nepu tința absolută a iubirii, text înclinînd adesea spre filmul de groază, țesînd o exasperantă plasă empatică în jurul unui monstru, o creatură nihilistă și ratată, ce devine însă tot mai simpatic pe măsură ce îi descoperim sensibilitatea devastată, pe care nici măcar iubirea nu o poate salva. Marc a trecut de cincizeci de ani și a înțeles demult că bruma de talent literar pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai bine la față veți spune. Nicio schimbare nu-i mai împovărătoare sau mai ușor eliberatoare decât simulând comedia erorii când din întâmplare se ivește-n mulțime o făptură fără de prihană și fără de ură sfârșind sfâșiată de-o atroce virtuală creatură într-un strigăt prelung cum se răsfrânge-un ecou în amurg precum nici iadul n-ar fi atât de pregnant pe pământ dacă-n imaginar nu s-ar înfiripa ca un fractal raiul prea sfânt. Vecia părelnică Clipa fugară se
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
Eu, oricât îmi băteam capul, nu izbuteam deloc să descopăr cum vine asta, unde văd ele atâta frumusețe. (Cum adică frumos?! - îmi repetam mereu în gând, mai târziu, când crescusem și căpătasem o brumă de minte - sunt și eu o creatură acolo, egală cu celelalte creaturi din jur: cu caisul din curte, și furnicile care se strecoară printre firele de iarbă, și râma care se târăște pe pământul umed, și florile din rondul micuț, și cocoșul roșu care e cu ochii
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
nu izbuteam deloc să descopăr cum vine asta, unde văd ele atâta frumusețe. (Cum adică frumos?! - îmi repetam mereu în gând, mai târziu, când crescusem și căpătasem o brumă de minte - sunt și eu o creatură acolo, egală cu celelalte creaturi din jur: cu caisul din curte, și furnicile care se strecoară printre firele de iarbă, și râma care se târăște pe pământul umed, și florile din rondul micuț, și cocoșul roșu care e cu ochii pe ele, și câinele meu
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
Ascultând sfatul lui Percy Bysshe, Mary dezvoltă cu talent acel bruion narativ (de altfel, contribuția poetului englez este mai substanțială decât s-ar putea bănui la o primă impresie). Oricum, ideea savantului devenit, grație științei, demiurg și dând naștere unei creaturi care-i va distruge deopotrivă pe el și pe cei dragi lui este atât de fertilă imaginativ, încât monstrul devine, printr-o stranie contaminare terminologică, el însuși Frankenstein în conștiința publicului nespecialist 28. În cele din urmă, succesul fabulos al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
torturat, din specia Bernanos, de tentațiile cărnii, dar și de semnificațiile existențiale ale păcatului. Romuald se îndrăgostește de curtezana Clarimonde, care se dovedește a fi un vampir cu chip de femeie, un sucub. Numai intervenția bătrânului părinte Sérapion, care stropește creatura și sicriul care o adăpostește cu apă sfințită, pune capăt dominației răului. * * * Mai puțin cunoscut în afara spațiului anglo-saxon (și, chiar și acolo, proiectat, astăzi, într-un nemeritat con de umbră), Fitz-James O'Brien 37 este autorul unei proze de mică întindere
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
casă cu reputația de a fi bântuită, sunt atacați de o ființă invizibilă, pe care primul dintre ei (deghizat, de altfel, în narator) reușește s-o imobilizeze. Finalul este, în mare măsură, previzibil, dar, prin aceasta, nu mai puțin intens: creatura se stinge de inaniție și este îngropată în grădină. Forța descriptivă a narațiunii și subtilitatea dialogurilor în care sunt angrenate personajele mă fac să-l privesc pe O'Brien ca pe unul dintre pionierii anticipației americane; dacă viața sa nu s-
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
urma, însă se trezește poruncindu-i vizitiului să-l conducă acasă: Mă regăsise și pusese din nou stăpânire pe mine". O rază de speranță în direcția eliberării psihice apare atunci când omul realizează că, pe fotoliul gol din încăpere, se cuibărise creatura invizibilă (17 august): "Cu un salt furios, un salt de animal revoltat care vrea să-și sfâșie dresorul, am străbătut camera să pun mâna pe el, să-l sugrum, să-l ucid! Dar scaunul, înainte ca eu să ajung până
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
acțiuni paralele, care augmentează spaima: În același timp văzui la fereastră în zarea lunei un ce alb, lung și transparent, care se mișca necontenit și a cărei forme se schimbau când în om, când în elefant, când în șerpe [...]". Monstruoasa creatură ivită la capătul complexei metamorfoze antropo-elefantino-ofiomorfă se dovedește a fi, într-un anticlimax ironic, un simplu prosop agățat la fereastră și scăldat de lumina rece a lunii. Naratorul știe să dozeze suspansul, astfel încât, după aparent liniștitoarea descoperire, tânărul este proiectat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
James ori la Joseph Sheridan Le Fanu în cea universală), fantomele reprezintă acele prezențe dintr-un spațiu negociat cu abilitate atât de coordonatele realului, cât și de geografia fantasticului. Mi se pare însă și mai semnificativ faptul că, spre deosebire de alte creaturi imaginare, care populează cu generozitate topografia acestui interval, multe dintre fantome (care, să ne înțelegem, apar în toate tradițiile culturale din lume)81 sunt circumscrise universului afectiv, chiar familial, al personajului pe care-l bântuie, fiind vorba, în acest caz
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de picioare, cu antene iscoditoare, alergând repede în toate direcțiile, nesuferind lumina, sălbatice și crunte; șarpele orb, negricios, cu înfățișare de râmă, cu picioare subțiri ca niște peri, apoi scolopendre de toate felurile". Vedeta expoziției este scolopendra gigantică de la Tropice, creatură descrisă cu aplomb și decupată, parcă, din imaginarul bestial al unor Bosch sau Goya: "Singură într-o colivie, gângania monstruoasă, lungă de un sfert de metru, își întindea trupul gălbui, inelat și sprijinit pe optzeci de picioare, cu antenele vibrând
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de acest bazin fojgăitor și multicolor, împrumutând, precum punctam anterior, tușe teratologice: poarta castelului este deschisă de "[o] jivină de om, păroasă, cu mâinile până la genunchi". Șocul acestei prime întâlniri cu oamenii casei este augmentat ulterior; călătorii descoperă o altă creatură, demnă de fanteziile cinematografice ale unor Tod Browning sau Wes Craven: "un gușat cu traista de carne lucioasă, căscând ochii cârpiți, rânjind dinții galbeni într-un râs grotesc și strâmbându-se tâmp". În sfârșit, cadrul se lărgește suficient cât să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Limba română (și limbile altor popoare), poezia populară românească rămân surse de inspirație pentru mulți creatori. Din acest motiv, creația nu este niciodată pur individuală, dar nici pur colectivă, ci un amestec între acestea două. Pe deasupra, orice creator este și creatură pe care ne străduim să o cunoaștem, să o înțelegem și s-o multiplicăm. După ce este declarat "erou", creatorul devine exemplu demn de urmat de urmași. În noua modernitate s-a găsit că există, totuși, unele limite în dezvoltarea creativității
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
sunt forțele care guvernează lumea lucrurilor și pe cea a semnelor, forțe aflate în stăpânirea privirii alegorice. Prin ele, cum spuneam, alegoristul salvează lumea, dar nu de pieire, ci de fantasma propriei eternități. Odată ce limba urmează, după cum notează Benjamin, „mișcările creaturii“, ea ajunge să reflecte mișcarea dialectică a acumulării și a dispersiei, ca îmbinare de fragmente, („ausgebro chenen Redestücken“). Ea nu comunică, ci exprimă, prin scriitură, suprafața lumii. Exercițiul lingvistic, proiectat asupra lucrurilor în ruină, devine contemplație melancolică a acestora. Benjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pe care Benjamin le întrebuințează pentru a descrie natura monadică a timpului istoric trimit, uneori literal, la tema spargerii vaselor (Shevirath) din kabala luriacă. Contracția divină (Tsimtsum) ca origine a procesului cosmologic determină propagarea luminii divine în forma finită a creaturii, în „vasele“ capabile s-o primească. „Les vases qui correspondaient aux trois Sephiroth les plus hautes donnèrent abri à leur lumière, mais quand vint le tour des six dernières Sephiroth, la lumière jaillit d’un seul coup et son choc
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pentru Benjamin, o alegorie a exilului vieții) în care se întrevede, fără formă, fără conținut, evenimentul Judecății. Experiența lumii despre care vorbește Kafka în parabolele lui corespunde conceptului de „experiență istorică“ la Ben jamin. Este o experiență a stării de creatură și a dialecticii infinite care o traversează: „Und unerschöpflich ergeht sich Kafka über die schwankende Natur der Erfahrungen. Jede gibt nach, jede vermischt sich mit der entgegengesetzten.“ Materialitatea acestei lumi este regăsită în urmele obiectelor, la fel cum, pe scena
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
compoziții cu subiect fantastic, în care mitologia greco-latină acompaniază discret temele folclorului authton. Din cele patru cicluri care poartă amprenta simbolismului, Îngerul morții (1910-1911), Quartetul (1900) și Corul de copii, Hora ielelor (1900, Muzeul Brukenthal, Sibiu), ultimul este dedicat acestor creaturi fantastice ale pădurilor, făpturi feminine de o frumusețe stranie. Prezente în mitologia populară, Ielele țin locul sirenelor, naiadelor, nimfelor și feminității acvatic-silvane din mitologia greco-latină, exercitându-și farmecul funest în special asupra bărbaților. În credința populară este interzis acestora să
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din imperfecțiunea, nefinitul generic al eboșei se transmite și sculpturii într-un sens general. Ceea ce conferă originalitate himerelor paciuriene este fluiditatea lor, sau mai precis, senzația că exprimă ceva increat, neterminat. Sculptorul intenționează să surprindă nu imperfecțiunea sau nedesăvârșirea acestor creaturi mitologice, nici monstruosul lor, ci, mai degrabă, o dinamică evolutivă, procesul prin care ele prind formă. Aceste himere se află parcă în cursul unei complicate metamorfoze. Asocierea lor cu figura eminesciană, sugerată și de schița unui monument Eminescu menționată mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
paciuriană împrumută mult elementului ofidian, dar reprezentarea nu rămâne cantonată la acest element al bestiarului tradițional. Tema este reluată în Himeră (144462L f21r, f24r), iar în Schiță pentru o compoziție cu himere (144462 f23r), un bărbat apare înfășurat în himere. Creaturile ofidiene se înfășoară în jurul său, însă fără o clară intenție de a-l distruge. Într-o lectură simbolică, ele sunt chiar creația artistului, între ele și acestea stabilindu-se, mai degrabă, o legătură de rudenie, ca între creator și creația
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]