2,528 matches
-
libertatea „"necredincioșilor nerecunoscători"”. Venizelos a intrat în bătălia politică în aceste condiții de instabilitate la alegerile electorale din 2 aprilie 1889 din partea partidului liberal. După ce a fost ales deputat, s-a distins pentru elocventă și opinii radicale. Numeroasele rebeliuni din Creta din timpul și după Războiul de Independență al Greciei, (1821, 1833, 1841, 1858, 1866, 1878, 1889, 1895, 1897), rezultatul dorinței locuitorilor insulei de realizare a Enosis - unirea cu Grecia. În timpul revoluției cretane din 1866, cele două tabere, sub presiunea Marilor
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
o înțelegere, care a fost finalizată în Pactul de la Halepa. Mai târziu, acest pact a fost inclus în prevederile Tratatului de la Berlin, care suplimenta concesiunile acordate deja cretanilor. Pactul garanta în principal un grad mare de autoguvernare a grecilor din Creta, sperându-se în schimb limitarea dorinței lor de indepență . În schimb, turcii cretani, care considerau insula parte inseparabilă a Imperiului Otoman, nu au fost mulțumiți de aceste reforme, deoarece considerau că în acest fel, administrația insulei era predată în mâinile
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
elen, aflat sub presiunea opiniei publice, a actorilor politici intransigenți sau naționaliști precum Ethniki Etairia și ținând seama de politica șovăielnică a marilor puteri, a decis să-și trimită vasele de război și trupele terestre să apere populația creștină din Creta.. Marilor puteri nu le mai rămânea decât să ocupe insula, dar decizia lor a venit prea târziu. Două mii de militari greci au debarcat pe 3 februarie 1897 la Kolymbari, iar comandantul acestei forțe, colonelul Timoleon Vassos a declarat că ocupă
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
ocupe insula, dar decizia lor a venit prea târziu. Două mii de militari greci au debarcat pe 3 februarie 1897 la Kolymbari, iar comandantul acestei forțe, colonelul Timoleon Vassos a declarat că ocupă insula „în numele Regelui Elenilor” și a proclamat unirea Cretei cu Grecia. Aproape imediat au izbucnit rebeliuni de-a lungul întregii insule. Marile puteri au decis să instituie blocada navală și au trecut la debarcarea forțelor lor terestre pe insulă în încercarea de blocare a trupelor grecești în drumul lor
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
a trupelor rebele. În ziarele din Grecia avea să se scrie că Venizelos a „sfidat marina militară a Europei”. Despre el s-a spus că, „în spatele diplomatului subțire de azi se află revoluționarul care i-a alungat pe turci din Creta și căpetenia sângeroasă care și-a ridicar tabăra alături de o mică bandă de rebeli pe un deal deasupra localității Canea și de aici a sfidat consulii și flotele tuturor [marilor] puteri!. Venizelos a trimis în seara bombardamentului o scrisoare de
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
au apărut manifestări de simpatie populară pentru cauza creștinilor cretani, iar cauza rebelilor greci a câștigat noi sprijinitori. Marile puteri au trimis pe 2 martie o notă verbală guvernelor Greciei și Imperiului Otoman, prezentând posibilile soluții ale „Chestiunii Cretane”. Astfel, Creta ar fi putut să devină un stat autonom sub suzeranitatea sultanului. Poarta a răspuns trei zile mai târziu, acceptând în principiu propunerile, dar, pe 8 martie, guvernul elen a respins soluția marilor puteri, pe care o considera nesatisfăcătoare, insistând în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
să devină un stat autonom sub suzeranitatea sultanului. Poarta a răspuns trei zile mai târziu, acceptând în principiu propunerile, dar, pe 8 martie, guvernul elen a respins soluția marilor puteri, pe care o considera nesatisfăcătoare, insistând în schimb pentru unirea Cretei cu Grecia. Venizelos, ca reprezentant al rebelilor cretani, s-a întâlnit cu amiralii marilor puteri pe un vas de război rus pe 7 martie 1897. În ciuda faptului că nu au fost făcute progrese notabile în timpul discuțiilor, el a reușit să
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
față de autonomie și unire. La început, majoritatea populației insulei sprijinise unirea, dar, după evenimentele care aveau să urmeze în Tesalia, opinia cretanilor a devenit favorabilă autonomiei, ca un pas intermediar. Reacționând la ajutorul dat de guvernul de la Atena rebeliunii din Creta, otomanii au transferat o bună parte a armatei lor în Balcani, în nordul Tesaliei, în apropierea granițelor Greciei. La rândul ei, Grecia a întărit pozițiile armatei sale din regiune. Forțele neregulate elene, în principal membre ale "Ethniki Etairia" (susținători ai
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
teritoriale în nordul Tesaliei, plus despăgubiri de război de aproximativ 4.000000£, dar la o mare victorie diplomatică. Marile puteri (Regatul Unit, Franța, Rusia și Italia), după massacrul de la Heraklion de pe 25 august, au impus o soluție finală „Chestiunii Cretane”. Creta a fost proclamat sta autonom sub suzeranitatea otomană. Venizelos a jucat un rol important în negocierea acestei soluții, nu doar ca lider al rebelilor cretani, dar și ca diplomat priceput, comunicând frecvent cu amiralii marilor puteri. Cele patru mari puteri
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
autonom sub suzeranitatea otomană. Venizelos a jucat un rol important în negocierea acestei soluții, nu doar ca lider al rebelilor cretani, dar și ca diplomat priceput, comunicând frecvent cu amiralii marilor puteri. Cele patru mari puteri și-au asumat administrarea Cretei. Prințul George al Greciei, al doilea fiu al regelui George I, a fost numit Înalt comisar, iar Venizelos ministru de justiție (1899 - 1901) . Prințul George a fost numit Înalt comisar al Statului Cretan pentru un mandat de trei ani. Pe
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
să expire, Comitetul executiv să invite la reprezentanții acestor puteri la o întrunire în cadrul căreia, în conformitate cu articolul 39 al Constituției, să aleagă un nou suveran, făcând astfel prezența reprezentanților europeni inutilă. Odată ce trupele marilor puteri ar fi părăsit insula, unirea Cretei cu Grecia ar fi fost mult ușurată. Oponenții lui Venizelos s-au folosit de această declarație, acuzându-l că vrea să acapareze puterea. În replică, politicianul și-a prezentat încă o dată demisia, dând asigurări însă că nu se va alătura
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
un nivel excepțional de ridicat. Toate aceste evenimente au dus la izbucnirea în martie 1905 a „revoluției de la Theriso”, Venizelos devenind liderul ei. Pe 10 martie 1905, cretanii revoltați s-au adunat la Theriso și au proclamat „unirea politică a Cretei cu Grecia într-un stat unic liber și constituțional” . Proclamația a fost înmânată marilor puteri, în fața cărora rebelii au susținut că aranjamentul provizoriu nelegitim împiedică creșterea economică a insulei și singura soluție logică a „Chestiunii Cretane” ar fi fost doar
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
perioada care a urmat, mai mulți deputați s-au alăturat lui Venizelos la Theriso. Consulii străini s-au întâlnit cu Venizelos la Mournies, într-o încercare de găsire a unui acord, dar fără niciun rezultat. Guvernul revoluționar a cerut ca Creta să primească un regim similar al Rumeliei Răsăritene. Marile puteri au proclamat pe 18 iulie legea marțială, dar rebelii nu s-au arătat impresionați. Pe 15 august, adunarea reprezentanților din Chania a votat în favoarea celor mai multe reforme propuse în Venizelos. După
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Franz Joseph, împăratul Austriei a anunțat anexarea Bosniei și Herțegovinei. Cretanii, încurajați de aceste evenimente, s-au răsculat din nou. Mii de cetățeni ai Chaniei și din regiunile înconjurătoare au organizat o demonstrație în cursul căreia Venizelos a proclamat unirea Cretei cu Grecia. Înaltul comisar Zaimis, care urma instrucțiunile Atenei, a părăsit insula cu o zi mai înainte de declașarea demonstrației. Locuitorii insulei și-au trimis reprezentanții într-o adunare care a proclamat independența Cretei. Funcționarii publici au depus jurământul în numele regelui
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
în cursul căreia Venizelos a proclamat unirea Cretei cu Grecia. Înaltul comisar Zaimis, care urma instrucțiunile Atenei, a părăsit insula cu o zi mai înainte de declașarea demonstrației. Locuitorii insulei și-au trimis reprezentanții într-o adunare care a proclamat independența Cretei. Funcționarii publici au depus jurământul în numele regelui George I. Conducătorii insulei au ales un comitet de cinci membri, care trebuia să asigure controlul Cretei în numele regelui George I și în conformitate cu legile Greciei. Președintele acestui comitet a fost ales Antonios Michelidakis
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
înainte de declașarea demonstrației. Locuitorii insulei și-au trimis reprezentanții într-o adunare care a proclamat independența Cretei. Funcționarii publici au depus jurământul în numele regelui George I. Conducătorii insulei au ales un comitet de cinci membri, care trebuia să asigure controlul Cretei în numele regelui George I și în conformitate cu legile Greciei. Președintele acestui comitet a fost ales Antonios Michelidakis iar Venizelos a devenit ministru justiției și afacerilor externe. În aprilie 1910, a fost alasă o nouă adunare a insulei, care l-a numit
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
ales Antonios Michelidakis iar Venizelos a devenit ministru justiției și afacerilor externe. În aprilie 1910, a fost alasă o nouă adunare a insulei, care l-a numit pe Venizelos președinte și mai apoi prim ministru. Toate trupele străine au părăsit Creta și puterea a fost transferată definitivată guvernului lui Venizelos. În mai 1909, un grup de ofițeri ai armatei elene, încercând să urmeze exemplul Comitetului Unității și Progresului a Junilor Turci, au căutat să găsească o soluție pentru reformarea conducerii țării
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
au declarat război Turciei. Începuseră luptele Primului Război Balcanic. Pe 1 octombrie, Venizelos a anunțat intenția de declarare a războilui în sesiunea ordinară a parlamentului. În aceeași ședința a anunat acceptarea deputaților cretani în rândurile parlamentarilor de la Atena și unirea Cretei cu Grecia, punând astfel capăt „Chestiunii Cretane”. Populația elenă a primit vestea despre aceste evenimente cu mare entuziasm. Declanșarea luptelor Primului Război Mondial a cauzat numeroase necazuri lui Venizelos în relația sa cu prințul moștenitor Constantin. O parte a problemelor ar putea
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
semnat tratatul de pace dintre Grecia, Muntenegru, Serbia și România, pe de-o parte, și Bulgaria, pe de alta. Astfel, după două războaie victorioase, Grecia și-a dublat teritoriul prin încorporarea celei mai mari părți a Macedoniei, Epirului, dar și Creta și restul insulelor Mării Egee, deși în privința acestora au mai rămas o serie de probleme de rezolvat cu Imperiul Otoman Imediat după inzbucnirea războiului și atacul Austro-Ungariei împotriva Serbiei, în Grecia și Bulgaria au început discuții politice agitate în legătură cu intrarea acestor
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
stat, iar în decembrie 1915 Constantin l-a forța pe Venizelos să demisioneze pentru a doua oară și a dizolvat parlamentul dominat de liberali. Au fost convocate noi alegeri generale. Venizelos a plecat din Atena și s-a reîntors în Creta. Venizelos nu a participat la alegeri, deoarece a considerat că dizolvarea parlamentului a fost ilegală. Pe 26 mai 1916, fortul Rupel din Macedonia a fost predat fără condiții de către guvernul regalist forțelor germano-bulgare. Acest act a produs o impresie deplorabilă
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
al Aliaților. Triumviratul mai sus menționat au format un guvern aflat în opoziție directă cu cel oficial de la Atena. Cei trei au fondat cu sprijinul Aliaților nu doar un guvern provizoriu, dar și un „stat provizoriu”, care includea nordul Greciei, Creta și cea mai mare parte a insulelor Mării Egee. Practic, aceste regiuni erau „pământurile noi”, cucerite în timpul Războaielor Balcanice, unde Venizelos se bucura de un important sprijin popular, în vreme ce „vechea Grecie” rămăsese în cea mai mare parte promonarhistă. Guvernul Apărării Naționale
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
câștig de cauză regaliștilor. În zile noastre se consideră că rezultatele acestui referendum au fost măsluite. Venizelos s-a căsătorit în decembrie 1891 cu Maria Katelouzou. Tinerii căsătoriți s-au stabilit în orășelul Chalepa (azi o suburbie a Chaniei) din Creta, la etajul superior al unei clădiri, clădire în care mama, fratele și surorile politicianului ocupau parterul. Aici tinerii au petrecut unele dintre momentele liniștite și fericite ale existenței lor și tot aici li s-au născut doi fii, Kyriakos în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
rue Beaujon. O mulțime de simpatizanți din rândul comunității elene din Paris i-au acompaniat rămășițele pământești de la locuință la stația de cale ferată de unde coșciugul a fost îmbarcat cu direcția Grecia. Trupul său a fost transportat direct la Chania, Creta, la bordul distrugătorului "Pavlos Kountouriotis", evitând trecerea prin Atena, de teama unor tulburări populare. Înmormântarea lui Venizelos din Akrotiri a fost prilejul unei mari manifestații de simpatie din partea locuitorilor insulei. Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Venizelos la
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
a izbucnit războiul italo-grec care a implicat Grecia în cel de-al Doilea Război Mondial. La începutul conflictului, prințesa Ecaterina s-a alăturat corpului de infirmiere voluntare de la Crucea Roșie. La 22 aprilie 1941, prințesa Ecaterina s-a îmbarcat pentru Creta împreună cu unchiul și mătușa ei George al Greciei și Maria Bonaparte, cumnatele ei Frederika de Hanovra și Aspasia Manos și nepoții ei Constantin (viitorul rege al Greciei), Sofía (viitoarea regină a Spaniei) și Alexandra (viitoarea regină a Iugoslaviei). A doua
Prințesa Ecaterina a Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/321213_a_322542]
-
Aspasia Manos și nepoții ei Constantin (viitorul rege al Greciei), Sofía (viitoarea regină a Spaniei) și Alexandra (viitoarea regină a Iugoslaviei). A doua zi s-au alăturat familiei și regele George al II-lea și prințul Paul. Însă Bătălia din Creta a făcut ca situația să devină foarte dificilă și Ecaterina împreună cu familia au fugit în Egipt la 30 aprilie, cu cincisprezece zile înainte de atacul parașutiștilor germani asupra insulei.. La 27 iunie Ecaterina a plecat spre Africa de Sud. Dorind să participe la
Prințesa Ecaterina a Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/321213_a_322542]