3,093 matches
-
fizica cuantică, nu intensitatea unui câmp energetic cuantic contează, ci forma, structura sa. Astfel, chiar și cel mai infinitezimal câmp cuantic poate afecta o particulă, modificându-i starea. Nu intensitatea contează În fizica cuantică, ci existența sau inexistența acelui câmp cuantic. O forță nu trebuie neaparat să fie activă, ea poate exista și ca potențial, acest potențial fiind esențial pentru fizica cuantică. O altă descoperire importantă, aparținând lui Einstein este cunoscuta lege E = mc². Această lege arată că masa nu este
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Magda COZLAC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93107]
-
poate afecta o particulă, modificându-i starea. Nu intensitatea contează În fizica cuantică, ci existența sau inexistența acelui câmp cuantic. O forță nu trebuie neaparat să fie activă, ea poate exista și ca potențial, acest potențial fiind esențial pentru fizica cuantică. O altă descoperire importantă, aparținând lui Einstein este cunoscuta lege E = mc². Această lege arată că masa nu este decat energie aflată În repaus. Teoria relativității demonstrează că masa unei particule, a unui obiect sau ființe nu are nimic de
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Magda COZLAC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93107]
-
aceasta dovedește că particula nu poate fi gândită ca un obiect static, ci ca o entitate dinamică, deci ca un proces care implică energie. Crearea particulelor din energie pură reprezintă fără Îndoială un rezultat spectaculos al fizicii relativiste. Ulterior, teoria cuantică a demolat conceptele clasice de corp solid si lege strict deterministă, la nivel subatomic corpurile materiale solide ale fizicii clasice newtoniene prezentându-se ca unde de probabilitate, iar acestea se referă la probabilitatea interacțiunilor.
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Magda COZLAC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93107]
-
acestei exotice „planete”, Japonia. Diferența dintre noi și ei este ca de la Cer la Pământ. Și, nu exagerez... În primul rând, serviciile de orice fel sunt excelente, dispunând de personal instruit și foarte amabil. Ca să ne refacem forțele pentru „saltul” cuantic (că tot se vehiculează expresia asta), ne-am oprit la un bar, unde ni s-au oferit, fiecăruia, câte un pahar de apă cu gheață și mici prosopele din bumbac de un alb imaculat, umede și reci...Cu ele te
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
creativă, se înscrie și Jean-Jacques Askenasy. Asemenea lor, el pornește de la investigație clinică, diagnostic și terapie pentru a ajunge la o reflecție despre om și despre univers, parcurgând o vastă suprafață de cunoaștere enciclopedică - de la microbiologie și chimie la fizica cuantică, de la anatomie și astronomie la literatură și arte plastice. Așa cum anunță chiar subtitlul cărții, Jean-Jacques Askenasy ne propune o reflecție despre relația dintre cunoaștere și conștiință, bazată pe vasta lui experiență clinică. Teza principală este expusă de autor încă din
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
Astfel, cele 15 spire ale spiralei biomedicale sunt: 1. Anatomo-histologică; 2. Microbiologie-imunologie-epidemiologie; 3. Selecția naturală; 4. Celula; 5. Ereditatea; 6. Taxonomia; 7. Biodiagnostica; 8. Radioactivitatea; 9. Clonarea; 10. Neuronul; 11. Psihanaliza; 12. Transplantul de organe; 13. Biochimia; 14. Biofizica; 15. Cuantica. Iată parcursul cunoașterii și conștiinței, un adevărat mare lanț al ființei - dar unul ascendent, rațional, infinit. În el se înscriu toate eforturile sutelor de generații umane, atât personalitățile paradigmatice, rămase în prim-plan prin descoperiri epocale ale legilor naturii, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
din umbră. Spiralogia cuprinde mari perioade care înregistrează glorioase victorii asupra ignoranței: perioada greacă (în ultima jumătate de mileniu înaintea erei noastre), Renașterea (la un mileniu și jumătate de la intrarea în era noastră), Iluminismul secolului al XVIII-lea și fizica cuantică a secolului XX. Există și perioade de evoluție lentă, ca perioada medievală, de exemplu. Evoluția științei prezintă, datorită vitezelor diferite, "bucle" scurte sau "bucle" lungi ale spiralelor: Universul spiralogiei Spirala, în evoluția ei, parcurge treptele cunoașterii conștiente, în toate domeniile
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
din ADN În domeniul macro, spirala este factorul constitutiv al galaxiilor în univers. Galaxia spirală "Magnifica M81" Spirala se regăsește în propulsia avioanelor, a navelor și a submarinelor. Este o structură reprezentativă în biologia moleculară, biologie, antropologie, zoologie, astronomie, fizică cuantică, matematică, psihologie, religie și filosofie. Spirala devine o temă a aventurilor fascinante 7,8,9 . De-a lungul evoluției, spirala biomedicală distinge patru bucle: a) Bucla antichității grecești, în care biologia este parte integrantă a filosofiei. Marea majoritate a filosofilor
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
Iluminismului, în care multitudinea de descoperiri ale legilor naturii conferă independență științelor; biologia se desparte de biochimie și de biofizică, dând naștere la filosofii adaptate fiecărei științe în parte; c) Bucla modernă, reprezentată de apariția de domenii noi, ca fizica cuantică, cibernetica și internetul, care lărgesc orizontul biomedicinei; d) Bucla interdisciplinarității și globalizării, care tinde să reunifice științele cu filosofia. Filosofia științelor apare ca rezultat al implicațiilor pe care descoperirile legilor naturii le au asupra gândirii și rațiunii. În secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
lor rațională, capătă sau nu substrat filosofic. Descoperirile cu ecouri majore asupra vieții pun amprenta universalității lor, precum și a substratului lor filosofic. Carl G. Hempel 11 și Paul Oppenheim 12, în 1948, vorbesc despre legi minore și majore. Domeniul filosofiei cuantice este un exemplu de filosofie a unor legi universale (cu substrat filosofic major). După Karl Popper 13, scopul principal al filosofiei științei este distincția dintre științific, neștiințific și pseudoștiințific. Este un principiu de bază al hiperbolei îndoielii din cartezianism. Preocupările
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
personalități pragmatice: Hippocrate 9 , Aristotel, Galen, Avicenna, Maimonide, Copernic, Leonardo, Descartes, Leibniz 14 , Kant15, Spinoza, Bacon și Kuhn5. Biofilosofia își are partea ei de contribuție la descoperirea structurii ADN-ului în 1953 și a genomului uman în anul 2000. Biofilosofia cuantică, datorită descoperirii transformării corpusculului în undă și a probabilității, consideră măsurătorile particulelor ca "probabile" și nu determinate. Incertitudinea probabilității este proporțională cu mărimea deviației standard. Principiul incertitudinii al lui Werner Heisenberg susține că este imposibil să înregistrăm impulsul și poziția
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
cu masa (m) și viteza luminii (coeficientul Planck la pătrat).Viteza de propagare a luminii, de 229.792,458 m/s sau 1 miliard 79 de milioane de km/oră, este și viteza propagării gravitației. În lumea infinitezimală a fizicii cuantice, descoperirea dihotomiei materiei în particulă-undă și demonstrarea efectului observatorului explică diferența dintre obiectivitate și subiectivitatea realității înconjurătoare. Incertitudinea percepției începe să fie înțeleasă prin noțiunea de spațiu-timp: două evenimente sunt similare pentru doi observatori dacă sunt privite simultan; o întârziere
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
din umbră" prin afirmația: "Dacă am văzut departe este pentru că am stat pe umerii giganților". Exemple ale legii 9: depășirea legilor euclidiene și instituirea de legi neeuclidiene caracteristice microcosmosului. Metoda spiralogiei este interdisciplinaritatea Abordarea antropologică, biologică, anatomică, fiziologică, biochimică, fizică, cuantică, psihologică, filosofică, etică și bioinformatică a medicinii reprezintă o metodă interdisciplinară. Multidisciplinaritatea implică prezența unei echipe de cercetători din mai multe discipline, și nu a unor cercetători interdisciplinari. Transdisciplinaritatea înseamnă, de asemenea, o înțelegere holisitică a temei traversând diferitele discipline
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
1905-1997), scriitor și filosof german, figură majoră a logicii empirice și a filosofiei științelor secolului XX. Este autorul modelului deductiv-nomologic - modelul DN (nomologic în sensul de lege). "Paradoxul Hempel" ridică problema inducției întrebării asupra răspunsului, apropiat de efectul observatorului în cuantică. Structura deductivă ascunde în întrebare predicția sau postdicția fenomenului ce trebuie explicat. Se referă la abilitatea prin care oamenii descoperă cauza, apropiind procesul de axiomatism. Se inspiră din ceea ce Aristotel numea explicații în fizică. 12 Paul Oppenheim (1877-1948), chimist și
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
explicat. Se referă la abilitatea prin care oamenii descoperă cauza, apropiind procesul de axiomatism. Se inspiră din ceea ce Aristotel numea explicații în fizică. 12 Paul Oppenheim (1877-1948), chimist și filosof german. Clasifică legile naturii în minore și majore. Domeniul filosofiei cuantice este un exemplu de lege majoră ce impune necesitatea abordării filosofice a științelor universale în plină dezvoltare. 13 Karl Raimund Popper (1902-1994), filosof al științelor, respinge inductivismul clasic (metoda considerată științifică de Francis Bacon) și care confirmă, prin experiențe, o
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
unicitatea vieții este dovedit azi ștințific de studiile genetice. Infrastructura cunoașterii și conștiinței este creierul în entitățile sale - anatomică, celulară și infinitezimală. Creierul anatomic a fost cunoscut încă din antichitate, cel celular odată cu apariția microscopului, cel infinitezimal odată cu descoperirea fizicii cuantice. Putem deci împărți cunoașterea în două categorii, cea preinfinitezimală (PreI) și postinfinitezimală (PostI). Dintre cele șapte organe ale omului, creierul este sediul celor două funcții majore: cunoașterea și conștiința. Creierul este organul care guvernează organismul cu ajutorul sistemului de comunicație internă
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
cu nepoata, sau nepotul cu mătușa, căsătorii între veri primari sau secundari sunt sursele majore de boli ereditare. Aceste situații sunt specifice minorităților izolate, triburilor sau insularilor. În celula nervoasă (și în întregul creier) are loc viața infinitesimală sau viața cuantică, sub nivelul vieții biochimice, dar existentă în ea. Viața cuantică este viața nano și picofizică a omului, de un dinamism superior vieții histologice, și egal cu al dinamicii cosmice. Creierul anatomohistologic și cuantic reprezintă infrastructura cunoașterii și conștiinței. Creierul este
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
sau secundari sunt sursele majore de boli ereditare. Aceste situații sunt specifice minorităților izolate, triburilor sau insularilor. În celula nervoasă (și în întregul creier) are loc viața infinitesimală sau viața cuantică, sub nivelul vieții biochimice, dar existentă în ea. Viața cuantică este viața nano și picofizică a omului, de un dinamism superior vieții histologice, și egal cu al dinamicii cosmice. Creierul anatomohistologic și cuantic reprezintă infrastructura cunoașterii și conștiinței. Creierul este organul guvernator și elitist al omului; prin el cunoaștem și
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
creier) are loc viața infinitesimală sau viața cuantică, sub nivelul vieții biochimice, dar existentă în ea. Viața cuantică este viața nano și picofizică a omului, de un dinamism superior vieții histologice, și egal cu al dinamicii cosmice. Creierul anatomohistologic și cuantic reprezintă infrastructura cunoașterii și conștiinței. Creierul este organul guvernator și elitist al omului; prin el cunoaștem și avem conștiința cunoașterii, prin el gândim și prin el creăm tot timpul vieții, de la stadiul de hominizi la cel de laureați Nobel. Cercetările
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
ceea ce Einstein, din cauza tendințelor panteiste, avea încă dificultăți să accepte: faptul că ordinea ("Cosmosul") și necesitatea sunt doar o parte a universului. O alta este dezordinea ("Haosul"), indeterminatul, indistinctul, cazualul, dovedit de întreaga dezvoltare a cosmosului și în special mecanica cuantică pe care Einstein o refuzase tocmai din acest motiv. Oricine cunoaște admirabilele progrese ale științelor naturale din ultimile două secole începând cu Kant nu poate decât să se minuneze. Dar tocmai aceste progrese în cunoașterea naturii sunt cele care ne-
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
filozofie)? Concret, pe baza cunoștințelor actuale, întrebarea devine: de unde își au originea spațiul și timpul, energia și materia generate de Big Bang? În special, de unde își trag originea constantele naturale universale apărute în punctul zero: sarcina de electron e, realitatea cuantică a lui Plank h, constanta lui Boltzmann k, viteza luminii c...? Mi se pare că în fața cosmosului și întrebarilor rezultate din explorarea sa, omul trebuie să se recunoască modest: orice dorință de explorare și sete de cunoaștere scoate în evidență
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
o forță vitală sau o energie cosmică, cum făcea Teilhard de Chardin, orientată către un "punct omega". În procesele singulare evenimentul este determinat de cazualitate, dar după aceea se desfășoară imediat după legile naturale, iar asemănător se întâmplă cu matematica cuantică. Dacă aș fi un biolog, în mod normal m-aș întreba: evoluția care se orientează de la sine nu îl face inutil pe Dumnezeu? Dar asemenea fizicienilor, biologul ar trebui să admită că, pe baza rezultatelor biologico-moleculare, existența lui Dumnezeu nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ale mecanicii clasice, ale experimentalismului secolului al XVII-lea și ale pozitivismului, a fost transgresat prin descoperirile fizicii contemporane. Trei dintre acestea au afectat tabuurile pozitiviste, cu precădere problemele cauzalității, măsurătorii și ale obiectivității: este vorba despre mecanicile indeterministe: relativistă, cuantică și ondulatorie. Substanța descoperirilor revoluționare ale fizicii moderne o constituie orientarea epistemologică mai deschisă, mai flexibilă și benefică științelor socio-umane. M. Drăgănescu arată că (Informatica și societatea, Editura Politică, București, 1987) „omul trece treptat de la o gândire influențată de mecanică
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
pe verticală”, care nu se opune - deși multora așa li se pare, una dintre confuziile grave ale epocii noastre! - „Înaintării orizontale”, cu un cuvânt nepotrivit, „științific”, deoarece și știința la vârf, În toate timpurile și mai ales „azi”, odată cu fizica cuantică, ilustrată de spirite majore precum Schrödinger și Heisenberg sau Feynman, Își asumă la rându-i, pare-mi-se, și „cunoașterea intuitivă, irațională”. Avid și „gelos” de intuițiile anticilor, ale Grecilor În primul rând, Profeția a fost, mai ales În scrierile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
artele sunt „statice”, ele reiau mereu „de la Început” cercetarea asupra omului și a lumii sale, a problematicii sale, pe când știința este „dinamică”, lărgind, cum se spune, tot mai mult orizontul cunoașterii legilor materiei, iar cu ultimele, colosalele descoperiri ale fizicii cuantice sau astrofizice, implantându-ne, cumva, În cosmos. Pentru că artele se află „de la Început În punctul lor culminant”, așa-ziși, literați „ratați” refuză, după primele Încercări, să creeze, cu justificarea veche de când lumea că „totul a fost spus!”, Sigur, acest argument
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]