KorAP: Find »[drukola/base=cuceritor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...93 94 95 ...101 >

2,524 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

care n-am reținut decât o strofă: „Ce se-ntâmplă nu se știe,/ Hotărăște numai soarta./ Unii plâng uitați alături,/ Alții au deschisă poarta!“. Făcusem un pariu cu mine și-l câștigasem; eram student la filologie. Acum, ca un adevărat cuceritor, intram prin arcul de triumf ca să culeg laurii, să inspectez frumusețile anului și, deodată, m-am simțit pătruns de spaimă la dura confruntare cu busturile din hol. De ce? Nu știu. (atunci) Se sapă tot bulevardul; vor să scoată liniile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

-și înnoade cravata cum dorise și admirîndu-se într-o oglinjoară rezemată de călimară. Poți să-i și dai drumul, că eu m-am terminat! urmă dânsul după ce-și mai potrivi și frizura, așa ca un cârlionț să-i atârne cuceritor pe frunte. Cei zece țărani din Amara fuseseră trecuți din ogradă în antreul cancelariei sub paza unui jandarm postat la ușa de afară. În sfârșit plutonierul Boiangiu se ivi în prag, îi măsură pe toți tăcut și sumbru două clipe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

III-lea și începutul secolului al IV-lea, a căror preocupare principală este aceea de a păstra romanitatea în care subzista chintesența Imperiului. În perioada aceasta, nimeni nu mai vorbește despre "părăsirea" de către Aurelian a provinciei, iar amintirea lui Traian, cuceritorul Daciei, este foarte puternică. Aceasta indică afirmarea stăpânirii imperiale de o parte și de alta a Dunării, deopotrivă supuse. Forma administrativă și militară, creată de Aurelian, în sud, a rămas, de unde o unitate a ambelor maluri romane. Dioclețian este cel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de-a lungul văilor principale, nu s-a retras în zonele împădurite sau montane decât după primul val distrugător, apoi revenea la vechile vetre continuându-și ocupațiile tradiționale. După ce autohtonii au fost siliți să intre în raporturi de dependență cu cuceritorii, au plătit tribut noilor dominatori (alogeni), dar și-au continuat modul tradițional de viață.22 În numeroase rânduri, peste așezările mai vechi, din secolele V-VI, s-au suprapus așezări noi din secolele VII-IX, iar peste acestea așezări din sec

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
provincie Dacia, sunt denumiți "daco-slavi", de istorici și filologi, iar după 602, au rămas triburi slave și în nord ce au conviețuit cu autohtonii. Istoricii români mai vechi au subliniat că slavii așezați în Dacia s-au purtat ca niște cuceritori și cotropitori, și au transformat pe autohtoni în robi (i-au supus) ai acestor noi dominatori. De fapt, slavii au fost cuceritori în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu autohtonii. Istoricii români mai vechi au subliniat că slavii așezați în Dacia s-au purtat ca niște cuceritori și cotropitori, și au transformat pe autohtoni în robi (i-au supus) ai acestor noi dominatori. De fapt, slavii au fost cuceritori în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării, la începutul secolului al VII-lea, Imperiul a renunțat oficial la o parte din stăpânirea sa în Peninsula Balcanică. Slavii au fost așezați ca foederati în Imperiu. Dar, în sudul Dunării, slavii s-au manifestat ca războinici, ca și cuceritori, romanicii fugeau de pe câmpii și din cetăți, creștinii se refugiau din calea slavilor pe vârfurile munților și în locuri întărite, înalte. În fața mareei slave, Imperiul s-a retras din preajma Dunării pentru mai multe secole. Dar prin colonizarea grupurilor de seminții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei s-au putut înțelege ușor cu localnicii și au trăit astfel împreună, până când slavii au dispărut în mijlocul lor. Acest tablou, zugrăvit de unii istorici, este atrăgător, aproape idilic, dar nu corespunde adevărului. Slavii n-au fost, ca popor păgân, cuceritor, mai blânzi decât alte neamuri barbare ce au năvălit în Dacia. Istoricii bizantini ne înfățișează, realist, grozăvia prădăciunilor slave în sudul Dunării: orașe întregi măcelărite, robi, cei care nu puteau fi luați erau uciși, ofițeri și soldați bizantini, căzuți prizonieri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întregi măcelărite, robi, cei care nu puteau fi luați erau uciși, ofițeri și soldați bizantini, căzuți prizonieri, erau torturați. Așadar, slavii n-au venit în Dacia cu intenții pașnice, ca o populație liniștită, dimpotrivă, ei s-au manifestat ca niște cuceritori semeți, mândri față de alte neamuri. Ei răspund avarilor care le-au cerut să se supună: "Suntem obișnuiți ca noi să domnim peste alții, nu alții peste noi". Este limpede, deci, că slavii au venit în Dacia în calitate de cuceritori, ei au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca niște cuceritori semeți, mândri față de alte neamuri. Ei răspund avarilor care le-au cerut să se supună: "Suntem obișnuiți ca noi să domnim peste alții, nu alții peste noi". Este limpede, deci, că slavii au venit în Dacia în calitate de cuceritori, ei au luat în stăpânire pământul și au supus populația autohtonă, romanică, aflată aici. Populația romanică din Dacia, condusă în satele (obștile) lor de juzi, a fost supusă de către năvălitorii slavi, care au devenit stăpânii țării (pământului ) lor. Acest act

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au supus populația autohtonă, romanică, aflată aici. Populația romanică din Dacia, condusă în satele (obștile) lor de juzi, a fost supusă de către năvălitorii slavi, care au devenit stăpânii țării (pământului ) lor. Acest act (fapt) de supunere a autohtonilor, românilor, de către cuceritori (slavi) este dovedit de o serie de fapte și considerații. De pildă, "rumân" este denumirea etnică a neamului nostru, este numele vechi și popular al acestuia-român este forma nouă, modernă. În același timp, forma rumân este sinonomă cu aceea de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
același timp, forma rumân este sinonomă cu aceea de țăran neliber, care are stăpân. Procesul prin care numele etnic a dobândit accepțiunea socială a avut loc înainte de întemeierea statelor de-sine-stătătoare (medievale). Concret, susține C. C. Giurescu, în vremea în care slavii cuceritori au ocupat Dacia (nordul Dunării) ei au luat în stăpânire (supus) populația romanică de-aici. Vlahii și Vlașca sunt denumiri date de slavi. În momentul ocupării ținuturilor noastre, a doua jumătate a secolului al VI-lea, romanicii (oameni liberi) au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și era alcătuită din proprietarii de pământ, slavi la origini, apoi români, după asimilare. Așa se explică o mare parte din toponimia noastră-ei au dat nume proprii localităților și râurilor, care s-au menținut și după asimilarea lor. Ca element cuceritor și stăpân al pământului, slavii au constituit, timp de secole, și elementul conducător clasa politică. Cnejii și voievozii (ambele sunt cuvinte slave) lor sunt căpeteniile diferitelor triburi slave, venite aici, ca și ale populației autohtone supuse, ei împart dreptatea pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Asparuh, în anul 679, bulgarii i-au supus pe slavi, organizați politic în "Uniunea celor șapte triburi". Simbioza de secole slavo-bulgară a dat naștere unui popor nou, slav, ca structură etnică și lingvistică, dar al cărui nume era cel al cuceritorilor bulgari. Forma de organizare statală a fost, inițial, hanatul, în care puterea politică aparținea aristocrației tribale bulgare, boliari (boieri), care și-au însușit proprietăți funciare întinse din pământul obștilor sătești. S-a constituit destul de curând, la sfârșitul secolului al VIII

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanică trăind în vechea Dacie. Această muțenie, timp de zece secole, este impresionantă¨. El consideră că tăcerea scriitorilor bizantini, "singurii care contează", s-ar datora lipsei lor de interes față de o "plebe mizeră și tăcută", ei concentrându-și atenția asupra cuceritorilor barbari din nordul Dunării, care ocupă succesiv aceste ținuturi. Examinând datele furnizate de argumentele de ordin lingvistic, F. Lot constata că ele sunt categoric împotriva continuității daco-romane în nordul Dunării. Istoricul francez arăta, ca și Roesler, că vocabularul slav bogat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că populația autohtonă (daco-romană) nu avea nici un interes să treacă Dunărea ca să se așeze pe malul drept, în ținuturi la fel de pustiite și, în plus, s-a ajuns la o înțelegere tacită între locuitorii provinciei romane (Dacia), ruinați de fiscalitate, și cuceritorii barbari. În același sens se exprimă și C.C. Giurescu.18 În sfârșit, N. Iorga invocă exemplul concludent al Britaniei unde, după plecarea legiunilor romane, civilizația a dispărut, dar neamul a rămas-la fel s-a întâmplat și în Dacia.19 Gh.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanice s-au format pe un anumit spațiu, în urma abandonării provinciilor romane, ca o consecință a destrămării economice, politice și culturale a Imperiului. Aceste popoare sunt rezultatul aglutinării a trei straturi etnice consecutive: autohtonii (substratul), elementele romanice dominante (stratul) și cuceritorii barbari (germani, slavi)-adstratul. Neamul românesc este un popor romanic (neolatin), alcătuit din trei straturi etnice: tracii (daco-geții), care locuiau în nordul și sudul Dunării, ei au fost supuși de romani și latinizați, iar la începutul evului mediu (secolele VI-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răsăriteană compactă, de o parte și de alta a Dunării, a fost dislocată de năvălirea și colonizarea slavilor de aceea anul 602 constituie o piatră de hotar în istoria noastră. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, slavii cuceritori au început o "colonizare cu obștii agricole" (Panaitescu), în nordul Dunării, unde s-au instalat, dar, în secolul al VII-lea (după 602), o mare parte a lor trec Dunărea, ca și goții odinioară (secolul IV-378). Slavii au trecut Dunărea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe teritoriul lor de baștină, se bazează pe continuitatea populației geto-dace și daco-romane. Primul element al continuității este permanența geto-dacilor, în nordul Dunării, în timpul stăpânirii romane (106-275). Toponimia și hidronimia Daciei romane sunt în cea mai mare măsură dacice, transmise cuceritorilor (romani) prin daci. Acest fapt reprezintă o puternică dovadă a permanenței populației dacice în vatra ei de locuire. Din cele 12 orașe cunoscute din Dacia, 9 au nume autohtone, terminația -dava din numele unor orașe (Sucidava, Capidava) a supraviețuit. Pe lângă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de la nord de Dunăre, cât și asupra celor din sud, a alungat populația romanică, pentru multe secole, din câmpii și din văile largi, în văile înguste de munte, în poieni și platouri. Locurile bune pentru agricultură au încăput pe mâinile cuceritorilor slavi (Emil Petrovici, în "Transilvania", LXXIII, 1942, p. 865). Această etapă obscură, de conviețuire (simbioză) slavo-română, în Dacia carpatică, când s-a produs procesul de sinteză etnică-socială și de încrucișare lingvistică, a fost decisivă în etnogeneza românească. Concret, cum au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un caracter român-slav și în curând curat românesc. În sfârșit, trebuie să se țină seama de faptul că ungurii au ocupat mari întinderi de pământ fără să fie prea numeroși. Când agricultura începe a se dezvolta, în secolele XIII-XIV, descendenții cuceritorilor unguri care s-au mulțumit cu o pătură subțire de servitori pentru paza turmelor lor, au trebuit să recruteze mâna de lucru agricolă printre muntenii români. Acest fapt explică întemeierea atâtor sate, în secolul XIV, în văile mai largi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au trebuit să recruteze mâna de lucru agricolă printre muntenii români. Acest fapt explică întemeierea atâtor sate, în secolul XIV, în văile mai largi și în basinele Transilvaniei, sate care poartă adesea numele unei așezări sau un toponim provenit de la cuceritori" (Emil Petrovici, în "Revue de Transylvanie", X, 1944, p. 81-82, apud I. I. Russu).36 La rîndul său, Sextil Pușcariu arăta, în 1939: "dintre toate popoarele conlocuitoare, slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și îndelungată influență. Vocabularul nostru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului al XI-lea, ea ținuse, oricum, cinci secole (VI-XI) și constituia dovada cea mai puternică a rezistenței și vitalității populației romanice din nordul Dunării. Concluzia: cei supuși (românii) au învins pe dominatorii-stăpânii lor (slavii), cuceriții au învins pe cuceritori pentru totdeauna, rezultatul fiind nașterea poporului român. Se pune întrebarea: cum s-a petrecut acest uriaș proces de asimilare ? Ce virtuți au dovedit românii pentru a putea înghiți (asimila) pe slavi ? Nu știm care era proporția numerică între cele două

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
plătească dări și tribut dominatorilor învingători (slavi). Pe de altă parte, dacă cercetăm numele poporului român, observăm că el nu provine nici din numele unei provincii a Imperiului, nici de la numele unui trib și nici de la cel al unui popor cuceritor. Noi ne numim români sau, mai exact, după schimbarea sunetelor, rumâni. În toate dialectele ei, limba noastră este denumită limba rumânească. Este un nume popular, adică dat de popor, numele oamenilor ce-l alcătuiesc, nu al statului sau al ținutului-este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mureș, Tisa, Dunăre și Carpați, și avea ca reședință Orșova ("castrum Urscia"), dar deținea și alte fortificații ca Horom (Palanka), Keve (Cuvin), Morisena (Cenad). În cronică nu se precizează cine erau locuitorii voievodatului, dar conducătorul său Glad (Vlad) luptă împotriva cuceritorilor unguri, cu ajutorul românilor, pecenegilor și bulgarilor-deducem că ei alcătuiau populația acestei formațiuni, în secolul al X-lea. Conflictul voievodului Glad cu ungurii s-a încheiat cu cedarea castrului Keve și pierderea cetății Orșova, reședința sa, ocupată de unguri, dar se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]