2,880 matches
-
începi să te trezești din cunoaștere și să oftezi după farmecele orbirii. Cum gândul răsare în paguba cărnii, cum orice gând este un viciu pozitiv, prisosul spiritului ne îndeamnă spre antipodul lui. Așa apare dorința tainică a uitării și vrăjmășia cugetului împotriva cunoașterii. Omul este atât de alipit de vidul existenței, că pentru el și-ar da oricând viața, și atât de îmbibat de infinitul plictiselii, încît martirajul viețuirii îl suferă ca pe un deliciu. Cu cât ești mai lămurit de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noapte, nu mai respirăm în timp, ci în amintirea lui, precum în mijlocul luminii care ne rănește nu mai trăim în noi, ci în amintirea noastră. Melancolia e singurul sentiment care dă drept omului la majusculă. Din ațipirea simțurilor și privegherea cugetului își cristalizează ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de-a nu fi murit în Dumnezeu. Otrava deliciilor amare ale ființării ia glas în iadul muzical al sângelui, din aburii căruia se înalță miresmele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai propriu făpturii ca oboseala. Cum mi se despică duhul și mi se clatină cugetul! Cine să-mi stingă negura senzuală din sânge și vuietul aiurit din oase?! Toți șerpii trag de moarte în înserările sângelui și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau să le-ndulcească zvârcolirile într-un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
destrămări cerești să emane arome de îmbătare în nimic, din înălțimi să cadă fulgi adormitori pe răni ce nu se mai închid... Sau ploi de dincolo de lume, ploi veninoase să se strecoare printr-un azur dement pe întinderea bolnavă a cugetului... Doamne! eu nu spun că tu nu ești; eu spun că nu mai sânt Dacă neantul ne-ar da numai un gust pervers de absolut, n-ar fi nimic; dar el - creîndu-ți un complex dureros de superioritate - te face să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înmuguresc toamna, care au pierdut anotimpurile vieții într-o anapoda eternă a clipelor! De ce-ți mai întorci ochii spre soare, când rădăcinile tale hrănesc pulsul morții? Cu câtă furie și-ndurerare o să te azvârli în abisul divin! Nici o margine de cuget și nici o zare a lumii nu vor mai opri tăvălirea deznădejdii pe pustiul lui Dumnezeu și nici un rai nu va mai înflori pe năpăstuirea lor comună. Creatorul își va da ultima suflare în creatură, în creatura fără de suflare. Ce gust
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea diabolic, de amestecul straniu face superfluă revelația esenței pure a Satanei? Calea dorurilor zilnice urcă de la pământ la cer. Drumul invers e mai rar. De aceea, Diavolul e o grozăvie mai puțin frecventă decât marele lui Dușman. În dezrobirea cugetului de ființă, voluptatea nu mai are preferințe între durere și plăcere. Ea le încoronează pe amândouă. Perfecțiunea stranie a senzațiilor suspendă deosebirile între ele. Durere și plăcere devin sinonime. Oare de ce gândind îți pierzi întîi inima și numai apoi mintea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de o vitregie surdă, cu furtuni înecate în apele moarte ale gândurilor - pe care le înduri din setea curioasă de a ști cum vei răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi cotropesc mintea? - Câtă măreție nu ascunde oboseala de a fi om! Amintirea mării în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pură ca o auroră finală. Așa dispare tot ce timpul a adăugat virtualității inițiale. Existența ni se dezvăluie ca atare: la remorca neantului - și nu nimicul este la marginea lumii, ci lumea la marginea nimicului. Oboseala ca instrument de cunoaștere. Cugetul scăldat în lumina nocturnă a disperării. Spiritul are prea puține leacuri. Căci de el însuși trebuie să ne vindecăm în primul rând. De natură și femeie te apropii, fugi și revii din nou, cu toată teama de insuportabilul fericirii. Sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poezie, necrezând în nimic, adaugi un plus de farmec inspirației, căci nihilismul e un supliment de muzică; - pe când în proză trebuie să aderi la ceva, ca să nu rămâi gol în fața vidului cuvintelor. A fi gânditor nu-i un noroc când cugetul nu mai e întors spre adevărurile "înălțătoare", produse ale orbirii. Singurul rost al pământului e să înghită lacrimile muritorilor. Muzica ne arată cam ce ar fi timpul în cer. Există un fel de cântec în fiece boală. Punți nu se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie să intre nici omul, nici pământul și nici un obiect al lumii, - adieri extatice să fie clipele, vârtej de altitudine privirea; - ca murmurul melancolic al vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai fost om și toate țărmurile de mări pe care ai fost trist. Plictiseala devine muzică pe marginea mării și extaz pe vârf de munte; - "sentimente" nu mai sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absolut: în Franța - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux și Rocamadour. - În Italia, toată Italia. Plictiseala absolută se confundă cu obiectivarea în carne a ideii de timp. Un gând trebuie să fie straniu ca ruina unui zâmbet. Spațiul în care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor care cred în ceva consistă în a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descoperă decât celor ce au un simț ascuțit pentru accidentul individuației, pentru eroarea multiplă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de ademenirile vieții - nici o sinucidere nu poate pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul gândirii se epuizează în acest conflict. Farmecul firii trage greu în cumpănă și nu e chip a-l anula, deși ideile plutesc pe luciul neființei. A trăi senzual în nimic... Când ai iubit prea pătimaș viața, ce-ai căutat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Cu ce minuni și cu ce farmece am putea da cunoașterea înapoi? Când vor bate veghile în retragere? Ființa nu poate fi salvată fără lașitățile minții. Până când rostul inimii va fi să cânte agoniile rațiunii? Și cum să pui capăt cugetului hărțuit între îndoială și delir? Lirismul este maximum de eroare prin care ne putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinite; îndoielile, interminabile. Când nu te mai poți ruga, în loc de Dumnezeu zici Absolut. Primatul abstractului este o lipsă de rugăciune. Absolutul e un Dumnezeu în afara inimii. Înaintăm în procesul de sleire a persoanei divine pe măsură ce introducem cultul inutilității pe întinderea cugetului. La ce să ne mai servească Absolutul? Din eternitate, totul este inutil. Avântul mistic trebuie purificat de noblețea gestului estetic. De rădăcinile ultime ale firii, să luăm contact cu maximum de stil. Înseși Judecății din Urmă să-i împrumutăm prestigiul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fund a lui Dumnezeu. Sânt și eu un martir: aș vrea să mor pentru îndoieli. - Scepticismul - fără o latură religioasă - e o degradare a spiritului. Nu îndoielile inteligenței, ci ale răstignirii. Să bați piroane în miezul duhului. Să-ți pleci cugetul cu suferință spre zările lumii; să sângerezi în zâmbet. Când voi aprinde focuri în idei? - Este atâta jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie să respire inconștient în necondiționatul unui principiu, pentru a-l recunoaște ca atare. A ști răstoarnă orice urmă de certitudine. Conștiința - fenomen de limită a rațiunii - este o sursă de îndoieli, ce nu pot fi înfrînte decât în amurgul cugetului treaz. Luciditatea este un dezastru pentru adevăr, dar nu pentru cunoaștere, pe ale cărei baze se înalță o arhitectură complicată de erori, numită spirit din nevoie de simplificare. Duhul meu nu-și mai află îndestulare decât în metafizică și-n
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
piscurile unor munți foarte înalți. Acest ținut are cam 15 sate, toate cu obiceiurile și judecățile lor deosebite. Uneori primesc și doi vornici trimiși de la domnie; însă de multe ori îi gonesc afară din ținut, la câmpie, când aceștia întărâtă cugetele locuitorilor și se bizuie pe întăriturile ce le-a dat lor firea. Nu se pricep la meșteșugul lucrării pământului cu sapa, fiindcă în munții lor nu au defel țarini; toată munca lor este păstoritul oilor. Plătesc o dajdie în fiecare
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
certitudinii? Eu priveam cu reculegere și teamă. În clipa aceea eram convins că Jacopo Belbo avea dreptate. Când Îmi vorbea de Pendul, puneam emoția lui pe seama unei aiureli estetice, a cancerului aceluia care Începea să prindă formă Încet, nelămurit În cugetul lui, transformând pas cu pas, fără ca el să-și dea seama, jocul În realitate. Dar dacă avea dreptate În legătură cu Pendulul, poate că erau adevărate și toate celelalte, Planul, Complotul Universal, și făcusem bine că venisem acolo, În ajunul solstițiului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
alta decât umbra mea. Ciudat, visul se destramă cu o nouă atingere de compresă. O lume paralelă poate exista, cu siguranță, dar păstrând doar marele BINE și atunci ea ar fi, desigur, minunată. Alina Moise, clasa a VI-a C CUGET Să nu-mi închideți visul, cât timp nu i-am pus aripi! Să nu mi-l furați, atât cât nu l-am prins în mâini și nu l-am lăsat eu să alerge prin viață! Știu, știu că e doar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ies de acolo în stare de sterilitate intelectuală, de portavoce a taților culturali, întodeauna cerți. Maternitatea gândului filosofic nu doar că nu există, dar părea și o aberație ca virtualitate. Cine se poate revendica din femei în această zonă unde cugetul se destrupează cum numai în matematici se mai întâmplă? Cu vorbele lui Al. Paleologu (Bunul-simț ca paradox), cum să încerce să fie femeile metafizicieni, când ele însăși sunt metafizică? Noi stăteam frumoase, ca umbra unui gând (via Nichita Stănescu). Ascultam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
redută, atunci hai să o modelăm normativ. Citeam cu ochii mei și nici mintea, nici emoțiile nu-mi erau tulburate. Toți scriau că e vorba despre Femeie. Nesimțindu-mă niciodată Femeia, ci o tinerică acolo, rătăcită printre marile opere ale cugetului uman, nu credeam defel că ei mi se adresează. Filosofii vorbeau cu abstracții, în abstracții, despre abstracții. Colegele mele și cu mine eram concrete, vii, individuale, debordând de întrupare. Nu mă recunoșteam în acest particular pe care îl excludeau descriptiv
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
am publicat între ’90 și ’92. La fel. Nici o clipă nu mi-am bătut capul că ignor total orice idee filosofică, morală sau politica femeiască, nici dacă există așa ceva pe lume. Ce frumos! Peste tot colcăia eminescianul: „Eu sunt un cuget, tu o problemă”. Se înțelege sexul protagoniștilor. Începusem să scriu cărți împreună cu Adrian Miroiu. Nici măcar nu mă deranja prea tare ideea că unii spuneau că el le concepe și eu le bat la mașină (oricum, era incomparabil mai bun decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
am bilănțuit, stăm bine. Avansuri masive (inclusiv față de bucureșteni) avem și la cât cheltuim ca să ne reparăm sau aranjăm locuințele și mașinile, dar mai ales pentru, vorba statisticii, „Îngrijirea personală“. Tare m-am bucurat. Deși presimt că pentru colegii cu cuget critic, care trag În consumism din toate pozițiile, ăsta nu-i deloc motiv de laudă. Am și eu curaj măcar o dată și zic, gata de Înfruntare: ba da! Miercuri m-am Întâlnit și-am povestit câte-n lună-n și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
trupu-i tomnatec, simți nevoia să se hodinească. Nu obosesc a lăuda obșteasca osârdie ce văz aici - grăi el către tătar. Ochii-mi se desfată, inima se-nalță. Dar adevăr zic ție, mărite han, că nevrednicele mele picioare sunt departe de cuget și nu mai voiesc a-l asculta. Au greșesc mult dacă, văzând colea acel minunat jilț, poftesc a ședea cum, iaca, și fac? Nicidecum, răspunse tătarul înclinându-se. Noi înșine prețuim șederea. Zăbava, când vine dinăuntru, vestește ridicarea, precum și ridicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]