4,693 matches
-
o întreagă caravană! S-a întâmplat chiar ca o singură astfel de fiară să atace un detașament de două sute de călăreți înarmați și să omoare cinci-șase dintre ei înainte de a bate în retragere. Cu siguranță, leul este animalul cel mai curajos dintre toate, o spun cât se poate de firesc, din moment ce tocmai numele acestei fiare sălbatice aveam să-l port vreme de opt ani încheiați în Italia. Se cuvine totuși să precizez că cei din zonele reci sunt cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
încheiați în Italia. Se cuvine totuși să precizez că cei din zonele reci sunt cu mult mai puțin feroci decât cei din zonele calde. La Fès, când vrei să-l faci să tacă pe un lăudăros, îi spui: „Ești la fel de curajos ca leii din Agla cărora le mănâncă vițeii coada“. E adevărat că în localitatea cu acest nume, e de ajuns ca un copil să alerge țipând în urma unui leu pentru ca acesta s-o ia la sănătoasa. Într-un alt sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la Mecca, la Neapole chiar, am auzit vorbindu-se mereu despre Șchiop, iar eu încă mă mai întreb dacă acest vechi prieten va lăsa o urmă a trecerii sale prin Istorie sau dacă va străbate memoria oamenilor așa cum un înotător curajos străbate Nilul, fără să-i modifice nici cursul, nici revărsările. Datoria mea de cronicar este totuși aceea de a da uitării resentimentele spre a istorisi, cât mai fidel cu putință, ce am cunoscut eu despre Ahmed, începând cu ziua când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe oamenii de vază răzbunării clanului rival. Am încercat să-l conving să renunțe. — Proscrișii ăștia sunt niște trădători. Astăzi au dat orașul pe mâna sultanului, mâine îl vor da pe mâna dușmanilor lui. Mai bine să negociezi cu oameni curajoși, care știu ce înseamnă devotamentul, sacrificiul și fidelitatea. Puteam citi în ochii lui că era gata să cedeze în fața argumentelor mele, însă ordinele primite erau limpezi: să pună mâna pe oraș, să-i pedepsească pe cei ce se ridicaseră împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care adăugă, cu ochii scăpărând: — Nebunia principilor este înțelepciunea Soartei. Credeam că pricepusem: Va fi în curând răzmeriță, nu-i așa? — Cuvântul ăsta nu e de pe meleagurile noastre. E adevărat că pe timp de epidemie, oamenii de pe străzi se arată curajoși, puterea sultanului părând extrem de fragilă față de cea a Atotputernicului care seceră regimente întregi de militari. În case nu există însă nici o armă, poate doar vreun cuțit de tăiat brânza. Când vine ceasul tulburărilor, un mameluk circazian poate fi oricând înlocuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
curajul capătă o cu totul altă răsplată. Călăul a legat funia pentru a treia oară. De data asta nu s-a mai rupt. Un vuiet s-a înălțat, alcătuit din plânsete, gemete, rugăciuni. Ultimul împărat al Egiptului, omul cel mai curajos care cârmuise vreodată valea Nilului, își dăduse sufletul, atârnat în ștreangul de la poarta Zuwaila precum un vulgar hoț de cai. Toată noaptea, imaginea celui dat morții în chinuri a rămas înfiptă parcă în fața ochilor mei. Dimineața însă, amărăciunea și nesomnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
răsuna în coșmarurile sale de când părăsise Roma și străbătuse drumurile care, traversând Alpii, îl duseseră spre ținuturile înzăpezite din miazănoapte și până la pădurile de pe Rhenus, în căutarea lui Julius Civilis, regele batavilor, vechiul său prieten, cel care fusese atât de curajos încât reușise să-i scape lui Nero. Călătoria lui Valerius era una solitară. Se înfășură mai bine în paenula și în pătura de blană. Se gândi că nimeni nu se putea apropia de el fără ca Lurr să mârâie. Doar spiritele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană provocată era o tăietură pe care nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar doi, cei mai curajoși, rezistară încă puțin atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au ivit deja zorii, iar eu mâine îmi voi continua călătoria... După cum ai văzut, nu sunt curajos și aș vrea să știu ce mă așteaptă în ținuturile pe care le am de străbătut. Dacă vrei să-mi zici... Nu voi spune un cuvânt nimănui. — O să-ți zic. Tarosh se aplecă spre Valerius și îi vorbi îndelung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Câinele nu mai era la picioarele lui. Dispăruse. Inima începu să-i bată nebunește. Încercă să-și controleze respirația. Își zise că somnul - chiar și simulat - l-ar fi salvat de o lovitură de cuțit. Regretă că nu avea firea curajoasă a fratelui său, Antonius Primus, care fusese întotdeauna soldat, iar acum era tribun în Legiunea a șaptea Galbiana, în Pannonia; el nu fusese niciodată cuprins de teamă, iar curajul său devenise legendar printre soldați. O mână înghețată îi acoperi gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca el. — Știu povestea. Am un prieten, Salix... Și el a avut aceeași soartă. A fost luat de perceptori, iar acum e gladiator. Numai că el nu a fugit. El luptă. Peste câțiva ani va fi din nou liber. Este curajos. E invincibil. — Fratele meu nu e laș... Dar nu mai putea. Bărbatul arătă spre fata care ieșea din încăpere, dându-i de înțeles lui Valerius că ea era vinovată de fuga gladiatorului. Fata se întoarse imediat. Încerca să-l țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu cred că aș avea curajul să străbat pădurile astea. Un om ca mine nu poate apăra un fugar, înțelegi? — Ești laș? — Poate. Era obișnuit să i se spună că e laș; nu era ca Antonius Primus, fratele său cel curajos, care disprețuia primejdiile cel puțin la fel de mult ca Julius Civilis. Antonius era neînfricat în bătălie, imbatabil în luptele corp la corp și mândru că devenise cetățean al Romei - el, care era gal prin naștere - și că făcea parte din armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Împărat e Galba, moșul ăla avar și gutos... El e împăratul Romei, nu eu! Mânios, Vitellius înghiți încă un pumn de migdale. — Eu n-am spus nimic, șopti băiatul înspăimântat. Văzuse bărbați care comandau armate și aveau faimă de oameni curajoși, dar care se închinau servili în fața lui Vitellius. I se spusese că era foarte puternic și că punea tâlharii să-i omoare pe cei care nu-i erau pe plac, pentru că așa se proceda la Roma cu cei care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a adus nenorociri, zise bucătarul-șef ștergându-și degetele cu o cârpă. Am dreptate? — Întrebați-l pe Capito! râse Lucilius. Vreți să iasă din pământ și să vă spună cum l-a ucis Valens? — După mine, Valens e un om curajos - ajutorul de bucătar agită lingura de lemn și începu să amestece din nou în cratița cu linte. Fratele meu a luptat alături de el împotriva cattilor - și Valens a făcut bine că l-a eliminat pe Capito... Nu știți că voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Așa, bravo! se băgă Lucilius. Dar fără ajutorul lui Otho, care era guvernatorul Lusitaniei, Galba nu ar fi ajuns împărat. Otho i-a convins pe soldații din Lusitania și Hispania. Ce soldat nu-l iubește pe Otho, care e frumos, curajos și e un conducător cinstit? Pentru legiuni, e un zeu... Otho i-a convins pe soldați să aleagă un nou principe ca să-l înlăture pe șarpele de Nero. Galba îi datorează totul... Și să nu uităm că Otho îl ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și recita poeziile. L-am cunoscut pe Vespasianus și știu că mă disprețuiește. Iar în Africa are multă putere. — Africa e departe. — Vespasianus are o înțelegere cu legiunile din Pannonia, care cu siguranță sunt de partea lui Galba. Nu știu cât de curajoși sunt soldații lui, dar am auzit despre un tribun nemaipomenit de viteaz... Un oarecare Antonius Primus, din Tolosa. Îl cunoști? — L-am întâlnit în Gallia și știu că-l respectă pe Vespasianus. Cred că Antonius Primus este adeptul cultului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi punea întrebări lui Ausper? — Am auzit - Valerius arătă spre o crăpătură dintre bârnele podelei. Pe aici am și văzut - bău câteva înghițituri de vin. Sunt uimit că Vitellius vrea să-l trădeze pe Galba ca să ajungă împărat. Nu e curajos, nu e un strateg. Va avea destui adversari, pentru că mulți îl disprețuiesc, mai ales comandanții din Africa, bărbați ca Vespasianus, Tiberius, Mucianus, inteligenți, nu avizi, mai hotărâți să păstreze vechile tradiții ale Romei decât să-i jefuiască provinciile. Și fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcut, și trebuie să ne grăbim. Unde mă duci? — Acolo unde Vitellius n-o să te poată găsi. Acolo unde nimeni nu te va trăda, chiar dacă va ști că ești un gladiator fugar. Acolo unde vei putea trăi printre bărbați la fel de curajoși ca și tine. — Unde anume? — La Antonius Primus, fratele meu. — Glumești? Mă duci direct la soldați? De parcă soldații n-ar ști ce pedepse prevede legea pentru gladiatorii fugiți de la Ludi! — Ai încredere. Ai încredere în mine. Titus încuviință. — Bine. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Romei nu reușise să pătrundă. Își închipui că zboară până în Britannia, ocupată de puține legiuni, și că apoi coboară spre miazăzi și străbate plutind Galliile, Tolosa și satul lui natal, iar mai departe Pirineii și Hispania, unde fratele său luptase curajos pentru Galba, și mai încolo Lusitania, unde într-o zi de vară o îngrijise pe sclava preferată a lui Otho, care fusese un guvernator înțelept vreme de treisprezece ani, iar acum era la Roma, cu Galba. Își imagină că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acolo jos, până în provinciile Africa și Asia. Acela era nesfârșitul Imperiu Roman, al cărui cetățean nu simțea că este și pe care fratele său îl apăra. Stând ghemuit, Valerius se întreba ce căuta acolo, atât de aproape de fratele său cel curajos și de barbarii aceia care erau în stare să-i ia viața la fel de repede ca și cum ar fi scos un dinte. Acela era drumul pe care i-l rezervase destinul? — Tot acolo sunt? — Da. Sunt foarte mulți. Ar trebui să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de iarnă. „Mâncare bună pentru pui“, protestau soldații, care se indignaseră când aflaseră că tribunul Rubellius Glaucus nu fusese în stare să-și aducă în castru toți soldații, vii și nevătămați. Glaucus îi arătă lui Antonius scaunul de lângă el. — Cei curajoși să se așeze lângă cei proști, spuse pe un ton neutru. Poate că o parte din virtuțile tale militare îmi vor fi de folos. Antonius se așeză fără să răspundă. Îndepărtă puțin vasul din care se ridica mirosul de aerel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Când Errius Sartorius a venit cu soldații să te ajute... Mi-au zis că păreai o fiară. Cei doi bărbați stăteau unul în fața celuilalt, privindu-se în ochi. Ochii lui Mucrus erau obosiți, ai lui Antonius străluceau. — Ești un om curajos - legatul îi făcu semn lui Antonius să se așeze în fața lui. Ai câștigat bătălia. Ai înfruntat singur douăzeci de quazi. — Nu am fost singur. Aș fi fost mort acum dacă bărbatul acela nu mi-ar fi sărit în ajutor. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nu am fost singur. Aș fi fost mort acum dacă bărbatul acela nu mi-ar fi sărit în ajutor. Îi datorez recunoștința mea. — Am aflat că a venit aici împreună cu fratele tău. Călătoresc împreună... Se spune că în luptă e curajos și abil. Cine este? — Nu pot să te mint, Valerius Mucrus. E un gladiator. A fugit de la Ludi de la Colonia Agrippinensium - îl privi pe legat drept în ochi. Vrea să se înroleze în Galbiana. Îți cer permisiunea să-l înrolez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știu nimic despre lumea pe care o voi înfrunta în timpul ritului... Mi-e teamă de necunoscut. — Cine va fi martorul tău? — Errius, răspunse Antonius. El va fi martorul inițierii mele. Chiar dacă nu e ofițer, e un tovarăș de arme foarte curajos, de aceea l-am ales. Cineva zgâria insistent peretele cortului. Antonius ieși și se întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Errius. Îl văzu pe Antonius întorcându-se, în încercarea zadarnică de a-l recunoaște și de a-i întâlni privirea. Un alt glas se auzi: — Cel credincios lui Mithra va fi pregătit să-și dea viața pentru ideal. Va fi curajos și înțelept totodată. Va lupta pentru Bine, împotriva Răului. Zeul îi va dărui viața veșnică, întrucât credinciosul lui Mithra nu moare niciodată. — Marcus Antonius Primus, general al Legiunii a șaptea Galbiana - răsună un alt glas, din alt colț al încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]