14,695 matches
-
Albă, Chilia, se deschid căi pe uscat pentru negustori, dintre care cel mai important era drumul tătăresc, de la gura Nistrului până la Liov, înlocuit la sfârșitul secolului al XIV-lea, de "drumul moldovenesc", Cetatea Albă-Suceava-Liov. Prima mențiune a drumului comercial respectiv datează din 1382, după întemeierea statului. Moldova avea tratate cu Polonia prin care se asigura comerțul internațional de tranzit între cele două țări. Pe drumul acesta circulau mărfurile din Germania și Flandra spre Marea Neagră, negustori genovezi și armeni, moldoveni și polonezi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodatul lui Litovoi din dreapta Oltului (Oltenia), în partea stângă a lui, în Muntenia, în zona Argeșului, se conturase un alt centru de putere, o "curte" voievodală, în jurul unei fortificații (cetăți) de piatră și a unei biserici în stil bizantin, care datau încă de la sfârșitul secolului al XII-lea. Această vechime, atestată istoric, dublată de forța politică și militară, au permis centrului de putere voievodal de la Argeș, spre sfârșitul secolului al XIII-lea, după eșecul lui Litovoi, să-și asume rolul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pornind din Țara Ungurească, o ipoteză "nu lipsită de interes". El încearcă apoi (cap. V) să răspundă la întrebarea: cine este Thocomer și să fixeze data probabilă a "descălecatului". Numele tatălui lui Basarab ne este cunoscut dintr-un singur document, datat 26 noiembrie 1332, al cancelariei regelui Carol Robert al Ungariei: "Basarab, fiul lui Thocomerius" (DRH D, I, p. 49). Istoricii noștri, spune el, au tradus "Thocomerius" prin numele slavo-român "Tihomir", dar Aurel Decei, cercetător orientalist, arată că Thocomer este sinonim
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
P. Panaitescu consideră, eronat, că Basarab a fost întemeietorul țării (nu Tihomir), el a unit voievodatele sud-carpatice, cu el încep cele mai vechi pomelnice din biserici și mănăstiri, nu se cunoaște nici un domn înaintea lui. Prima mențiune a lui Basarab datează din 1324, atunci ar fi început domnia lui. Dar când a avut loc, de fapt, întemeierea țării ? Unificarea voievodatelor românești de la sud de Carpați s-a împlinit nu în 1290, cum scrie "Letopisețul cantacuzinesc", ci după această dată, și anume
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
oastea în Banat, la Timișoara sau Mehadia, în apropiere de cetatea Severinului. După "Cronica pictată", oastea regelui pătrunde în țară, apoi este ocupat Severinul, în septembrie 1330. Ce s-a întâmplat mai departe ? În privilegiul acordat de regele Ungariei și datat 26 noiembrie 1332, se spune: "...pornind oastea noastră, am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept de către Basarab, fiul lui Tihomir (Thocomerius), schismaticul, spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane; acest Basarab
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpați, existau acei "maiores terrae", viitoarea aristocrație feudală. În Moldova, nu se știe sigur dacă ținuturile, la origine, au fost voievodate, dar existau aici regiuni rurale dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au dăinuit și după descălecat, distincte de cele ale domniei, "ocoale", "ținuturi", "cobâle", "câmpuri", precum "Câmpul lui Dragoș", în Neamț, ca și acele "republici țărănești", (amintite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirii Hoardei de Aur la nordul gurilor Dunării se poate stabili pe baza analizei materialelor arheologice și numismatice. Prosperele centre urbane de la Orheiul Vechi, Orașul Nou și Costești au fost abandonate în anii 1367-1368. La Cetatea Albă, ultima monedă mongolă datează de la 1368-1369. Această dispariție totală a monedelor hanilor mongoli, după a. H. 770-1368/1369, nu este întâmplătoare. Putem deduce că anul 1369 este momentul încetării circulației monedelor mongole în teritoriile carpato-nistrene. Împrejurările în care mongolii au renunțat la teritoriile din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din sud-est. Însă măsurile concrete ale domnului în scopul extinderii autorității sale spre gurile Dunării și Mare, ca și data extinderii nu le cunoaștem. În aceste condiții, în absența unor izvoare concludente, prima mențiune certă privind extinderea Moldovei până la Mare datează din 30 martie 1392cf. actului domnului Roman I (1392-1394). Titlul nu mai apare ulterior la alți domni, dar este de la sine înțeles că teritoriile aparțineau Moldovei. Ceea ce mai putem deduce din actul din 1392 este faptul că preluarea teritoriilor de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care autorul, într-un anume sens, subscria și care îi hrănea și îi justifica furia rece. Între ultimele lui scrieri se numără o serie de povestiri fantastice, redactate în cea mai mare parte în franceză (manuscrisul romanului-mozaic Le Rouleau diaphane datează din 1986), în italiană sau, în colaborare cu logodnica sa, Hilary Wiesner, în engleză, publicate între 1988 și 1991, fie în reviste, fie în volumul La collezione di smeraldi (1989). Remarcabile nu doar prin calitatea lor literară, textele sunt concepute
CULIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
trecerii lui n intervocalic la r în unele cuvinte de origine latină), considerate a fi cele mai vechi scrieri românești păstrate. În urma comparării și sintetizării diferitelor argumente (lingvistice, paleografice, filigranologice, culturale, istorice), s-a ajuns la concluzia că primele traduceri datează din întâia jumătate a secolului al XVI-lea și provin din zona Banat-Hunedoara, iar copiile (între care și Codicele Voronețean, Lucrul sfinților apostoli, tipărit de Coresi în 1566, ș.a.) au fost făcute în a doua jumătate a aceluiași secol, în
CODICELE VORONEŢEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286313_a_287642]
-
îndreptate împotriva monarhiei, denotă o inventivitate și o vervă pe care, în epocă, le mai arată doar Tudor Arghezi. Și concepțiile despre artă, profesate în public, sunt obediente față de ideologia susținută. În articolele Spre arta viitoare și Arta și socialismul, datând din anii 1908-1910, C. actualizează opinii gheriste, exemplificând tendința „pozitivă” cu operele unor Anatole France, Jack London, Upton Sinclair și Maxim Gorki. Tot atunci, recenza elogios volumul de versuri al lui D. Th. Neculuță. La I. L. Caragiale, detecta un aparent
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
în versuri destul de fluide, cu o vădită dispoziție către amuzamentul motivat. Comedie banului Constandin Canta ce-i zâc Căbujan și Cavaler Cucoș, scrisă în colaborare cu Neculai Dimachi și Dumitrache Beldiman, este o satiră împotriva zgârceniei și arghirofiliei. Giudecata femeilor, datată 1 decembrie 1806, admonestează, într-un limbaj uneori cel puțin nonconformist, moravuri și năravuri ale boierimii, printre personajele vehiculate numărându-se autorul însuși. O altă comedie condamnând imoralitatea protipendadei este Amoriul și toate harurile. Notorietatea în epocă și atenția posterității
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
da o tălmăcire proprie, în versuri a Psaltirii, fără a egala virtuozitatea predecesorului „artist” care fusese Dosoftei, dar întrecând cu mult în expresivitate pe ardeleanul Ioan Viski (căruia i se atribuie o nouă și modestă transpunere în stihuri a psalmilor, datând de la 1697). Interesează, în Psaltirea lui C., înrâurirea poeziei populare în metrică, dar mai ales deprinsă ca model stilistic. Predoslovia, izvodită în versuri rusești și românești, denotă un anume exercițiu în cultivarea spiritului, a elocinței. SCRIERI: [Psalmi], în I. Bianu
CORBEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286409_a_287738]
-
viniete, frontispicii, portrete și autoportrete) fac strălucirea unor piese unicat, împodobite cu anluminurile ierarhului, precum Tetraevanghelul de la 1609, Liturghierul din 1610 și un Apostol (din același an, actualmente conservat la Viena și provenit din fondul fostei Biblioteci Imperiale), alt Tetraevangheliar, datat 1614, Liturghierul și Psaltirea din 1616 etc. Atingeri cu tradiția orală, embleme ale iconografiei populare, o intertextualitate grațioasă (comună cu a zugravilor de biserici, în frescele faimoase ale vremii) pun în valoare fin comunicarea. Rafinat colorist, interpret delicat al literaturii
CRIMCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286493_a_287822]
-
orășel situat în sudul regatului polon. Programul de studii umaniste, în limba latină (istorie, geografie, logică, retorică, literatură antică, cunoștințe de teologie etc.), a fost finalizat în 1652, cum era obiceiul, cu participarea la o campanie militară. Din această perioadă datează apropierea de viitorul rege Jan Sobieski. În 1653, în ultimul an al domniei lui Vasile Lupu, C. se întoarce în Moldova împreună cu frații săi. Sunt atestate documentar demersurile lui diplomatice, moldo-polone, în slujba acestui domnitor. Prin căsătoria cu Ileana Movilă
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
sine la eșec umilitor, Vasile Lupu domină umanitatea istorisită în Letopiseț... Înclinația pentru descrieri de natură apare, de pildă, în această scriere (invazia lăcustelor, comparația între fenomene naturale și istorice). De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, datat în 1686 (P.P. Panaitescu), este o istorie polemică a originilor poporului și limbii române, provocată de interpolările lui Simion Dascălul în cronica lui Grigore Ureche, ca și de unii istorici străini. Argumentarea făcută în manieră umanistă, cu nervus probandi, se
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
observă cu acuitate și are plăcerea clasificației, așa cum o dovedește volumul Satirice (1977): „omul zero-dimensional, omul de cafenea, homo duplex, omul mitocan, moftologiii, procesomanii” etc. Alături de mai tinerii Paul Everac și Teodor Mazilu, B. a scris un teatru inegal, care datează în bună parte datorită supunerii, e drept cu oarecare nuanță, la canonul ideologic al momentului. Talentul dramaturgului pare să fi fost însă real, iar capacitatea de a îngloba tehnici, truvaiuri, tradiții ale comicului, de la satira caragialiană la comedia lirică și
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
emancipare națională (mișcarea memorandistă etc.). Eroii, ca și naratorul, trăiesc febril obsesia memoriei și a urgențelor istoriei, care le animă toate inițiativele. Scrise de un om cultivat, cu stringența expresiei (reflex al exercițiului poetic, poate), romanele (mai ales al doilea) datează totuși, din cauza ideologizării ad-hoc, în spiritul naționalismului practicat oficial în anii 1970-1989 (exaltarea dacismului, imaginea deformată a străinului etc.). Două drame istorice într-un act evocă episoade-cheie din activitatea lui Avram Iancu imediat după 1848-1849 (Iancu și Pajura) și din
BELLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
ediției din 1688, însăși apariția Bibliei de la București redobândește proporții de eveniment cultural, ținând de o tradiție umanistă ale cărei manifestări au putut fi recunoscute la noi încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În traducerea Vechiului Testament, datând din perioada șederii sale la Constantinopol, între anii 1661 și 1664, ca reprezentant diplomatic al domnitorului Grigore Ghica al Țării Românești, Milescu s-a folosit de o ediție protestantă, prestigioasă în epocă, Septuaginta tipărită la Frankfurt pe Main în 1597
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
BOBEȘ, Tita (1.XI.1895 - 12.X.1987, București), cronicar dramatic. A urmat în București cursurile Liceului pedagogic de pe lângă Seminarul Universitar. Din această perioadă datează prietenia cu Tudor Vianu și Ion Barbu. În timpul primului război mondial, ocupă slujba de corector într-o tipografie, numărându-se printre colaboratorii apropiați ai lui Ion Vinea. A fost unul dintre cei mai redutabili și fecunzi critici teatrali din perioada
BOBES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285771_a_287100]
-
Apusul. Cartea se va laiciza, b. mari și bine înzestrate se vor ivi pe lângă universități, literatura va îmbrăca limbile națiunilor. B. Universității din Paris este opera lui Robert de Sorbon, capelan și confesor al regelui Ludovic cel Sfânt (1226-1270), și datează din 1257. Unele dintre manuscrisele foarte prețioase erau legate cu lanțuri (libri catenati) de pupitrele pe care erau așezate pentru lectură. Ludovic cel Sfânt avea o b. a sa de scrieri teologice, alături de capelă, la care aveau acces cei interesați
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
renta primită din sursă cantacuzină, C. își construise, potrivit unui plan propriu, un palat pe malul Bosforului. Devine mentor cultural al odraslelor unor înalți demnitari otomani și începe să-și sistematizeze vastele cunoștințe în vederea redactării primelor opere. Din această perioadă datează portretul prințului (costumat oriental-occidental), pictat de Van Mour, pe care l-a descoperit N. Iorga în muzeul din Rouen. Portretul clasic al cărturarului înveșmântat princiar, cu perucă occidentală și sceptru de principe ereditar, datează din perioada rusă a vieții sale
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
redactării primelor opere. Din această perioadă datează portretul prințului (costumat oriental-occidental), pictat de Van Mour, pe care l-a descoperit N. Iorga în muzeul din Rouen. Portretul clasic al cărturarului înveșmântat princiar, cu perucă occidentală și sceptru de principe ereditar, datează din perioada rusă a vieții sale. Prieteni personali din palatul sultanal l-au propulsat în 1710 pe C. la tronul Moldovei, fără să-i bănuiască planurile de independență a statului față de suzeranitatea turcească. Lipsit de vocație politică și putere de
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
cu exemplificări. Urmele acestor preocupări pentru știința logicii vor fi identificabile în parodia gândirii silogistice din romanul alegoric. Compendiul de logică, deși scris în latină, îl situează, prin conținut, pe C. în zona umanismului de factură grecească. Din aceeași perioadă datează contribuțiile lui în domeniul muzicii. Cânta la instrumente de coarde, era și compozitor. Multă vreme s-a auzit în Istanbul un „cântec al dervișului”, care, prin tradiție, îi era atribuit. Folosindu-se de semnele alfabetului arab, C. a inventat un
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
drept „voievodul și de moșie domn al Moldovei”, dar, temporar, „cneaz în Sankt Petersburg”. Opul cuprinde istoria românilor, de la origini până în anul 1274. Interesul istoricilor pentru această operă n-a fost epuizat de autorii din cadrul Școlii Ardelene. Între ultimele scrieri, datate la 1720, se remarcă Vita Constantini Cantemyrii, cognomento Senis, Moldaviae principis [Viața lui Constantin Cantemir, supranumit Cel Bătrân, principele Moldovei]. Este o monografie a vieții și carierei tatălui său, concepută tendențios, ca biografie romanțată, explicând orgolios (dar nu și adevărat
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]